Bucureştiul interbelic petrece

Am hoinărit împreună - însoțind reporteri din perioada interbelică - prin tavernele bucureștene. Am aruncat o privire în  lumea vagabonzilor de altădată, am cunoscut “oameni care au fost” de prin bâlciurile Bucureştiului sau de pe străzile pline de zgomot ale capitalei (pe lăutarii-copii sau pe Vasile lustragiul). Vom începe azi o nouă călătorie, urmărind cu imaginația periplul ziaristului “Ilustrațiunii Române” - Ion Tik - însoțit de prietenul său cârcotaș - prin locurile în care Bucureștiul anului 1931 petrecea zgomotos și frivol:

Noapte în Bucureștiul interbelic

Bulevardul cinematografelor

Iată cum descria reporterul Ion Tik freamătul cinefililor și feeria reclamelor luminoase din “patria cinematografului bucureștean” de pe Bulevardul Elisabeta: “La dreapta, pe bulevard, o mare de lumini feerice ne vestește că am ajuns ‹‹în patria cinematografului››, în Hollywood-ul românesc, cum i se spune în limbajul șerbetuos și cinefilic al fetelor amorezate. Prietenul meu, uimit de feeria bulevardului și de forfoteala unei noi lumi care macină trotuarul - sclavii cinema-ului -  contemplă îndelung decorul ultraoccidental al acestui colț al Capitalei. Fiecare cinematograf își anunță cu litere mari de foc, spânzurate pe frontispiciu sau înfipte peste case, de-a curmezișul străzii, spectacolul zilei. Este o întrecere de reclame luminoase care ispitesc ochii deprinși mai curând cu întunericul mahalalelor uitate de primari și de Dumnezeu, decât cu această profunzime de lumini uluitoare... Coborâm încet în Hollywood-ul nostru, îmbrânciți ici și colo de perechile de amorezați care, ieșind de la spectacol, discută felurite scene.

Mare de lumini pe Bulevard

(…) Un cârd de fete, cu fețele îmbujorate de emoția filmului sau de șoaptele auzite în întuneric, trecu voios ca un stol de rândunele. Dar unde mai pui, prietene, că fiecare din aceste fete se vede în oglinda închipuirii, fiecare în parte, o viitoarea stea de cinema, fie ea cât de mică sau de neînsemnată. Și când realitatea o trezește brutal, fata, care se văzuse mai adineaori artistă în nu știu care Hollywood, se mulțumește și cu complimentele curtezanilor: "semănați, domnișoară, cu zâmbetul dv. seducător, ca două picături de apă cu Marlène Dietrich" sau "aveți în privire ceva din perversiunea sensuală a Gretei Garbo". În fața cinematografelor, oamenii citesc și comentează afișele multicolore, strigătoare. Un băiețel își târăște de mână mama spre cinematograful în care joacă o comedie cu "banda veselă". În dreptul Trianonului, două familii care și-au dat întâlnire în acest punct, discută cu aprindere filmul pe care trebuie să-l vadă.”

Prietenul provincial și mucalit al ziaristului Ion Tik, comentează în fața priveliștii:

“- Uite, domnule, petrec și ăștia cum petrec și eu în orășelul meu. Ziua slujbă, seara cinema, vorbă, un păhărel de vin sau de bere, și apoi, cuminte, la culcare.”

"Hollywood-ul" românesc interbelic (1931)

Bursa dragostei

Era o lume pestriță pe bulevardele din centrul orașului, o lume alcătuită din bucureșteni în căutarea strălucirii, a poveștilor și a viselor frumoase care se perindau pe ecranele cinematografelor. Vizionarea filmele artistice americane, franțuzești, germane sau uneori chiar românești devenise o distracție potrivită oricărui buzunar. O lume în care se amestecau printre bucureștenii onorabili, cerșetorii, hoții de buzunare și, la lăsarea serii... ”păsările de noapte ale Bucureștiului”:

Bucureștiul petrece

“Între Trianon și intersecția bulevardului cu strada Brezoianu, aglomerațiunea este și mai mare. Printre capetele care defilează în filmul ce rulează permanent și gratuit – strada - trec iscoditoare și rapace “capetele păsărilor de noapte". Amicul meu le confundă cu femeile oneste sau cu fetele nevinovate care au uneori ceva din îmbrăcămintea sau din privirea provocatoare a acestor păsări de trotuar. lată una ascunzând sub rochia-i de mătase murdăria trupului și a sufletului, la vânătoare... 

 

Victima, un domn venit probabil anume în acest colț pentru o conchistă se învârtește în sus și în jos aruncând ocheade “Domnișoarei cu pălăria verde" care așteaptă la marginea trotuarului cam de vreo oră un tramvai care nu mai vine... Târgul se face destul de repede. “Domnișoara", care nu este decât o profesionistă care-și închiriază amorul se lasă sedusă electric, condiționând totul de o plimbare la șosea... Altele cer amanților ocazionali o convorbire în sala de spectacol, ceea ce permite acestor bulevardiere sa vadă filme “pe degeaba" și să pozeze în “Doamna însoțită de bărbat"…

 

- Ciudat lucru, spuse prietenul meu. Am auzit vorbind și de acest colț și de aceste “păsări" care roiesc pe aci. Dar drept spun, n'am crezut... Mi s'a mai spus că, ceva mai devreme, când cinematografele sunt mai goale și lume mai puțină, chiar fete de bună condiție își dau întâlniri nevinovate...

- Între cinci și șapte -  șapte jumătate seara, orice fată care așteaptă singurică în hall-ul cinematografului, gânditoare, își așteaptă “iubitul”... Dacă se plictisește, începe să citească și recitească avizele de pe pereți și în cele din urmă, în schimbul unei monede de 2 lei se cântărește la "cântarul automat de precizie"...

- Atunci, e o adevărată Bursă de dragoste…

- Da, cu deosebirea că această bursă este cu atât mai vinovată cu cât ora este mai târzie… Târziu de tot, Bursa dragostei devine un târg liber, atât de liber, încât “păsărelele de noapte" ți se oferă fără nici nu pic de rușine...".

BUFETUL AUTOMAT

De cealaltă parte a Bulevardului Elisabeta se instalase o atracție de ultimă oră: bufetul automat care servea clienții cu băuturi și cu sandwich-uri: "Noul  AUTOMAT luminează puternic strada. Un potop de lumini, mascate de geamuri mate, atrage o lume imensă. Lumea care se duce sau iese de la cinematografele Hollywood-ului nostru se abate la acest occidental bufet automat. Intrăm și noi. În schimbul fiselor, pe care le introducem în automate, restauratorul anonim și mecanic ne servește de minune. Eu cu sandwisch-urile, prietenul cu băutura…”.

Bufetul "Automat" noaptea

Iată impresiile amicului provincial al ziaristului bucureștean despre această minune a tehnicii:

“- Minune, domnule, minune! Mănânci cât vrei. Bei cât vrei și nimeni nu te vede și nu te înșală la socoteală! Acum înțeleg unde iau cheflii “achiul”. Aici, la automat... Cucoane frumoase, atmosferă plăcută, curat, ieftin, bineînțeles până s'or plictisi bucureștenii de acest restaurator mut... Nu știi, românului îi place după un pahar-două, să înjure chelnerul și să vorbească politică cu jupânul!... Dar cu automatul, greu să vorbești…”

Atât acum, dar periplul nostru bucureștean nu se oprește aici. 

Sursa: articolul “Bucureștiul petrece” - semnat Ion Tik - publicat de revista “Ilustrațiunea română” în numărul din 14 mai 1931