Nunta în vremea lui Caragea

Vă povesteam într-un alt articol despre galanteriile din vremea lui Vodă Caragea. Dar după "galanterii" urmează nunta, nu-i așa? Iar organizarea unei nunți în București pe la începutul secolului al XIX-lea “erea dandana mare”, după cum ne spune Ion P. Licherdopol în “Bucureștii”. 

 

Nuntă în secolul al XIX-lea

 

Așadar, după pețitul cu “colăcerii cu aldămaș” și după logodna cu “arhiereu, cu diaconi. cu preoți, cu cântăreți, cu lăutari și cu zaiafet toată noaptea până la luceafărul de zi” urma marele eveniment: nunta. Cu câteva zile înainte de nuntă, dacă mirele și mireasa erau din neam de boieri, se făcea “cherofilima”, o festivitate organizată la curtea domnească, unde tinerii logodnici erau duși cu alai “spre a săruta mâna lui Vodă și a Doamnei, cerându-le binecuvântarea”.

După obținerea binecuvântării, în timpul puținelor zile rămase până la nuntă mahalaua, se împodobea cu brazi drumul de la casa ginerelui până la cea a miresei. Cu o zi înainte de nuntă, “călțunăresele” - cucoanele cele mai alese dintre rudele ginerelui - plecau cu alai și cu daruri la casa miresei "în trăsuri înhămate cu armăsari de preț". Călțunăresele parfumau casa miresei cu “fum de odagiu” și o stropeau cu apă de trandafiri (semn al curățeniei). Aduceau pe o tavă de argint florile care urmau să împodobească cununile și dăruiau miresei peteală (semn al bogăției). Și aduceau bineînțeles tăvile încărcate cu daruri pentru mireasă: șaluri, giuvaeruri, stofe scumpe, bani, cofeturi. În tot timpul acesta lăutarii “ziceau din vioare și din gură vechiu cântec":  

"Astăzi cu fetele...

Mâine cu nevestele!”

Jupâniță din secolul al  XIX-lea

Toate femeile împleteau apoi cununile: “cruce întreagă pentru ginere și cruce jumătate pentru mireasă”. Urmau apoi jocurile, împreună cu feciorii de data asta, feciori care se adunau și ei la casa miresei: “ineluș-învârtecuș, de-a baba mija, de-a gaia, de-a cârpa”.  Ziua nu se putea încheia decât cu o horă mare și cu o petrecere care ținea toată noaptea, până în zori. Dimineața devreme începea cu adevărat... nunta. Mai întâi avea loc momentul “despărțeniei de părinți”. Miresele lăcrimau în acest moment iar lăutarii cântau:

“Taci, mireasă, nu mai plânge,

Căci la măta te-i mai duce

Când o face plopu pere

Și răchita vișinele…”

Taraf de lăutari - secolul XIX

Cununia se celebra la prânz, la biserica parohiei din care era mireasa. După aceea, alaiul ducea mirii într-o trăsură împodobită cu flori și ramuri de brad la casa ginerelui, “cu așternuturi și cu zestre cu tot”. Trăsura era înconjurată de călăreți: flăcăi, rude și prieteni ai mirelui. La casa mirelui se organiza și marea petrecere. Petrecere care “la cei de jos, ținea trei zile, iar la boieri ținea șapte zile și șapte nopți, după legea Domnilor și a împăraților”. Mesele erau pline “cu zaharicale de la becerul Manolachi și cu cofeturi de la vestitul Pascu; cu vin de Drăgășani, cu pelin de Dealu Mare și cu vutca de vanilie și de cursă. Lăutari și horă toată noaptea, iar la ziuă se trimiteau nunii, socrii și nuntașii pe la casele lor cu lăutari”.

Adevărat grăit-a cronicarul: “Pe atunci nunta erea dandana mare!”

Sursa: „Bucureștii” - Ion P. Licherdopol (1889)