Tragicul sfârşit al Prinţesei Zăpezilor

“Au fost odată un Rege și o Regină care se iubeau. D-zeu le dăruise copii cuminți și frumoși. Au fost fericiți până în ziua când drăgălașul cap al reginei s'a zdrobit de un copac. Atunci regele îngenunchie lângă ea, în mijlocul drumului, în noroi. O luă în brațele sale și dânsa își dete sufletul. Iar regele se întoarse singur, cu nenorocirea lui cumplită, în palatul rămas de-acum pustiu...”.

 

 Nu ați citit începutul unei povești. Este o relatare publicată în presa din România interbelică a teribilului accident de mașină în care frumoasa Regină Astrid a Belgiei și-a pierdut viața. Cumplita veste a cutremurat Europa la sfârșitul lunii august a anului 1935. Durerea colectivă a fost imensă. Nu numai a belgienilor ci și a întregii lumi. Comparabilă poate - dacă tristețea ar putea avea grad de comparație - doar cu emoția copleșitoare resimțită o jumătate de secol mai târziu, la moartea Dianei - prințesa de Wales. Vă mai spun doar că articole pe acest subiect au fost pubșicate săptămâni întregi în presa românească.

Astrid – Prințesa Zăpezilor

Prințesa Astrid a Suediei s-a născut în 17 noiembrie 1905 la Stockholm. A copilărit la palatul din Parudden – printre pasiunile ei numărându-se sporturile de iarnă și automobilismul. Se spune că “nu disprețuia munca de casă și dragostea ei față de copii ajunsese proverbială. De aceea familia o încuraja în această înclinare, îngăduindu-i să urmeze, ca toate fetele din Suedia, cursuri practice de gospodărie. De o simplitate înduioșătoare, înzestrată cu un tact rar și o voioșie neclintită, se apleca drăgăstoasă peste somnul păpușilor, pregătindu-se pentru augusta menire a maternității. Cu toate acestea, situația ei de principesă îi impunea și datorii. Astfel, învăță la perfecție germana, engleza și, cu mai puțină ușurință, franceza. În 1921, tânăra principesă apare pentru întâia oară în toaletă de gală, la o serbare prezidată de ea însăși în beneficiul Crucii Roșii.”

Regina Astrid a Belgiei

Povestea de dragoste

“Câțiva ani mai târziu începea romanul de dragoste care trebuia s’o ducă pe principesa din basme în țara Belgiei. Acolo, se știe că regele Albert și regina Elisabeta se străduiseră să păstreze cu supușii lor raporturi din cele mai strânse și iubitoare. Ziariștii cari se aflau în Bruxelles, în Octombrie 1926. n'au uitat recepția din palatul regal când regele și regina, fără să dea prea multă atenție etichetei Curții, anunțară știrea logodnei Principesei Astrid cu Principele moștenitor Leopold. 

-  Regina și eu - spune regele Albert - am ținut să anunțăm personal presei logodna prințului Leopold cu prințesa Astrid a Suediei, fiica principelui Carol-Oscar, nepoata regelui Suediei dinspre tată și nepoata regelui Norvegiei și al Danemarcei dinspre mamă. Prințesa Astrid e o fată simplă dar cu obiceiuri alese și a fost crescută într'o țară liberă ca și a noastră.

Astrid și Leopold - doi tineri îndrăgostiți

Pe urmă veni rândul- reginei Elisabeta care zise:

-  Aș fi fericită să aduceți la cunoștința publicului că e vorba de o căsătorie din dragoste și că nici o considerație politică n'a avut vreun rol în hotărârea ce vi s’a anunțat.

În ziua aceea, prințul Leopold avea 25 ani, iar prințesa Astrid 20. Doi principi care, în floarea tinereții și amândoi frumoși se uneau din dragoste.”

Regina Astrid

Căsătoria religioasă a Prințesei Astrid a Suediei cu Printul moștenitor Leopold al Belgiei a avut loc la Bruxelles în 10 noiembrie 1926. Noua regină a fost iubită încă de la început de către belgieni datorită simplității, frumuseții și farmecului personal. 

 

Foarte curând, cei doi tineri soți au avut copii: în 1927 s-a născut prințesa Josephine-Charlotte. iar în 1930 prințul Baudouin – viitor rege al Belgiei. Leopold și Astrid au devenit regele și regina Belgiei în anul 1934 – după moartea Regelui Albert, într-un accident de alpinism. În anul 1935 s-a născut și cel de al treilea copil al cuplului regal, viitorul Rege Albert (numit astfel în memoria bunicului său). De ce a fost iubită prințesa devenită mai apoi regină de către noul său popor? Aflăm răspunsul tot cu ajutorul gazetarului revistei “Realitate Ilustrată”:

Frumoasa Regină Astrid

“Regina dobândise popularitate chiar din clipa când pe puntea vaporului suedez care-o adusese la Anvers, în ajunul căsătoriei, se repezise într'o pornire neașteptată de dragoste spre prințul Leopold, logodnicul, sărutându-l îndelung și nu tocmai protocolar în fața mulțimii, o clipă împietrită de groază și cucerită. Deși regină, era la urma urmei o ființă omenească și o femeie, iar poporului i-a plăcut să fie așa, să nu fie decât așa. Se vorbește astăzi de salutul reginei, acest salut care se proiectează în toate sălile de cinema, acest salut al brațului ridicat, cu mâna ce se agită drăgălaș, așa cum fac păpușile. Se vorbeşte de asemenea de opera Reginei, aceea a copiilor orfani şi ajutarea şomerilor, opere bazate pe principiile clasice ale organizaţiilor de binefacere.

 

La începutul căsătoriei, Astrid se exprima cu oarecare greutate în franțuzește și, după spusele deputatului Pierard, chiar cu regele vorbea numai nemțește. Faptul acesta avu darul să ridice critici discrete în anturajul ei. (…) Era întâlnită pe stradă împingând căruciorul copilului sau amestecându-se prin mulțime ca să-l vadă pe prințul Leopold, trecând în fruntea regimentului său. Ori toate acestea nu prea erau pe placul reginei Elisabeta și Astrid, ființa atât de simplă, atât de burgheză, femeie în toată făptura ei şș nepoata lui Bernadotte, - se zice că a fost pusă la arest. Regina mamă vedea în felul său că tânăra prințesă nu se sinchisea, ba chiar disprețuia demnitățile rolului de viitoare suverană. Însă popularitatea Astridei spori de pe urma unor asemenea lovituri de pumnal aduse protocolului și această popularitate, din ce în ce crescândă, eclipsa întrucâtva pe a Elisabetei.”

Accidentul

La sfârșitul lunii august 1935, Regele Leopold al III-lea și Regina Astrid a Belgiei își petreceau vacanța în Elveția. După câteva zile ploioase, în 29 august 1935 – o zi însorită. Regele și regina au vrut să profite din plin de ultima zi de vacanță și au plănuit să escaladeze un munte din apropiere. Au plecat împreună cu automobilul: Leopold la volan iar Astrid în dreapta, urmărind harta. La un moment dat regele și-a aruncat ochii pe hartă și a pierdut controlul volanului: 

Automobilul regal scufundat în lac
 în urma accidentului

“Era noapte. Plouase. Și mașina gonea cu 80 km. pe oră. La volan, Regele. Un moment de neatenție și automobilul a derapat, izbindu-se cu putere de un copac. Regele Leopold, după ce își pierduse conștiinţa câteva clipe, s'a ridicat și încă complet amețit a început să strige pe Regină. Când a zărit-o căzută la pământ s’a apropiat de ea și luând-o în brațe a început să o cheme pe nume. După câteva minute Regina și-a dat sufletul în brațele soțului ei. (…) 

 

Corpul neînsuflețit al Reginei Astrid a fost acoperit cu un pled de călărie. Regele rătăcea amețit pe câmpia pe care îi murise soția. În momentul în care a sosit doctorul, Regele se găsea în cea mai completă prostație abia mai putând să vorbească. Întrebat fiind asupra identității sale a răspuns că pașapoartele se găsesc în automobile, în lac. Acolo au fost găsite acte pe numele contelui de Rethy din Bruxelles. Grefierul s'a interesat de adevăratul nume al contelui și a aflat astfel că vorbește cu Regele Belgiei. Tânărul rege plânge. Își plânge soția, a cărei ultimă suflare o simțise în brațele sale. Și împreună cu el plânge întreaga Belgie. Plânge întreaga lume...”

Belgia în doliu

Durerea unei națiuni nu poate fi transmisă. Dar ea poate fi bănuită citind reportajul reporterului anonim - M. J. V. – martor al funeraliilor reginei:

 

“În dimineața aceasta întregul oraș s'a trezit din toropeala așteptării. E cu neputință să răzbești până la catedrala Sainte-Gudule, iar ca să ajungi la locurile rezervate presei, trebuie să faci ocoluri mari. Ferestrele, închiriate cu prețuri fantastice, gem de siluete negre, tăcute... În vitrina bazarului unei societăți de binefacere s'au instalat câteva bănci și femeile tricotează, așteptând „ora". Dar iată că se ivesc primele trăsuri ale invitaților: Curtea de apel în cupeuri învechite trase de câte doi cai, judecătorii și întreaga magistratură în automobile. Apoi urmează trăsurile Curții în care, țepene ca niște statui, se întrevăd siluete în mare doliu.

1935 - Cortegiul funerar al Reginei Astrid

- Regina Elisabeta !

Zdrobită, coboară o făptură mică, plăpândă, sprijinită de doi aghiotanți regali; în spatele ei, principesa de Piemont, principesa Luiza, principesa Axel a Danemarcei și multe altele. Pătrund în catedrală cu mult înainte de sosirea cortegiului. lată gărzile și muzica tăcută a regimentului coloniilor, foștii combatanți belgieni și aliați, unități din toate regimentele, ofițeri...

Vin apoi copiii din cor, cu mâinile împreunate și capul plecat în jos, preoți îmbrăcați în stihare albe, cardinalul episcop de Malines cu mitra pe cap, în fruntea tuturor preoților din Bruxelles. Regina... Carul mortuar, căci nu un dric, ci un car îmbrăcat în crep negru și hermină, este același care a transportat rămășițele pământești ale lui Leopold II și ale Reginei Marie-Henriette.

Regele...

- Ce tânăr e!... - se aude din mijlocul mulțimii o voce de femeie.

- Sărmanul de el!

Regele Leopold în timpul funeraliilor,
 cu mâna fracturată în urma accidentului

Suferința pare să-i fi redat expresia copilăroasă. Pășește cam șchiopătând, cu brațul bandajat și un pansament pe obrazul drept. În fața noastră se oprește așteptând coborârea corpului. Ochii îi sunt roșii de plâns. Și în clipa când apare sicriul de mahon cu ornamentații grele de argint, îndreptându-se pe picioare ca să nu se prăbușească, vedem cum pleoapele i se agită și, pe furiș, își șterge lacrima ce-i alunecă pe obraz. Îți face milă... Acum încremenește peste sicriul care duce ceea ce avea mai scump pe lume și o suferință sfâșietoare i se citește pe chipul atât de pustiit. Omul acesta să fie un Rege? Nu, un sărman, un prea sărman tânăr biciuit de desnădejde care nu încetează - pare-se - să repete către sine:

- Am omorât-o, am omorât-o, am omorât-o!

 

În spate, prințul Charles, fratele lui și prințul de Piemont, pentru paza căruia poliția judiciară e în păr. Nu s'a uitat atentatul căruia i-a căzut victimă acum câțiva ani. Silueta înaltă a tatălui reginei moarte, un cap frumos, alb, care domină cu grandoarea-i regală această mulțime abătută. Marii demnitari, din nou câteva Altețe regale, ambasadori, academiile, întregul cortegiu care însoțește suveranii când pleacă spre lăcașul de veci... Dar nimeni n'are ochi pentru altcineva decât pentru Rege. O clipă e văzut îndreptându-se și dispărând apoi între draperiile negre de la Sainte-Gudule, unde trompetul sună onorul iar corurile își înalță vocile tremurătoare repetate de toate aparatele de radio din casele vecine.

 

Acolo am văzut sute de femei plângând și chiar bărbați ștergându-și câte o lacrimă. În strada Montagne-aux-Herbes-Potageres, un magazin cu aparate de T. F. F. a deschis ușile și o mulțime enormă asculta serviciul divin de la catedrală. Deodată, un bătrân se desprinde din gloată, cade în genunchi, se închină și-l podidește plânsul.

 

Un automobil prevăzut cu radio e oprit cu sila în loc până la sfârșitul ceremoniei. Se aud clopotele sunând... Arhiepiscopul dă deslegarea de păcate, apoi aceea care a fost până ieri regina Belgienilor e dusă de un grup de ofițeri în cutia-I de mahon. Pe piața din fața catedralei înaintează un fel de caretă, trasă de șase cai conduși de lachei în costume de paradă...

 

E sfârșitul unei povești, o poveste crudă și dureroasă. Regina face acum ultimul drum spre Laeker unde va dormi de veci într’o criptă, alături de Regele-soldat pe care Belgia uită să-l mai plângă astăzi ca să verse pentru acestă scumpă suverană lacrimi de adevărată mâhnire…”

Regina Astrid este și astăzi - în memoria poporului său adoptiv – considerată un model al  reginei, mamei și al soției perfecte.

Sursa: articole publicate în “Realitatea Ilustrată” – numerele din 4 septembrie 1935, 11 septembrie 1935 și 25 septembrie 1935.