Bucureștiul (de iei și de azi) - capitala contrastelor

Societatea românească interbelică de ieri - asemeni celei de azi - era o lume a contrastelor. O lume cu lumini dar și cu umbre în care conviețuiau elitele culturale și politice ale vremii cu personajele pitorești ale clasei de mijloc alcătuita din micii patroni, meseriași, din muncitori și funcționari, dar și cu lumea mahalalelor, diversă și pestriță și ea. 

 

Am încercat de-a lungul timpului să devoalez - ajutat de articole apărute în presa interbelică - figuri tipice ale lumii de atunci. Poate vă mai amintiți de Vasile-lustragiul, de Piticul din Târgul Moșilor, de Baba Cocoșoaica sau de micuții lăutari Fănică, Mitică și Lenuța. V-am povestit despre vitrinele strălucitoare dar și despre lumea cerșetorilor și a mizeriei. Despre marii maeștri ai scenei românești dar și despre teatrul de mahala. Un fotoreportaj publicat în revista „Realitatea Ilustrată” ]n 1935 evidenția câteva dintre contrastele care îi frapau pe călătorii străini care ne vizitau Capitala:

Bucureștiul interbelic -  contraste vesele și triste

 

“Capitala noastră nu este încă un oraș de un milion de locuitori cum s'a crezut multă vreme după război până ce serviciul recensământului ne-a făcut dovada uimitoare că toată aglomerația de pe malurile amândouă ale Dâmboviței nu depășește vreo șase sute de mii de suflete. Dar viteza cu care s-a transformat dintr-un oraș de provincie într-una din impunătoarele metropole ale continentului, este într-adevăr de legendă și trebuie să-și afle asemănare numai în rapiditatea de civilizare a Japoniei, de-acum o jumătate de veac.  

 

De pe urma acestei repeziciuni Bucureștii zilelor noastre au rămas cu vreo câteva contraste, unele triste, altele comice, toate izbitoare, fatale la o atât de violentă ciocnire de timpuri și moravuri, într-un singur punct. Noi, bucureștenii, ne-am cam obișnuit cu ele și nu le prea băgăm în seamă; călătorul străin le observă însă numaidecât și așa se face că o seamă de reporteri occidentali au prezentat Capitata noastră uneori în culori și linii de satiră.

Limuzine și căruțe
pe străzile capitalei

Numărul block-hous-urilor a crescut în ultimii ani până la a cuprinde cartiere și bulevarde întregi unde suprafețele de ziduri în înălțime devin tot mai dese, iar cerul deasupra tot mai strâmtat. Stilul actualelor construcții în care predomină linia dreaptă și multiplicația ei în cub, pătrat și dreptunghiuri, creează într-adevăr și numaidecât o armonie clasică, luminoasă, de oraș nou foarte mare. Alături însă, adică chiar peste drum, după vechea datină a mahalalei bucureștene, gospodina, pe frânghii bine înnodate la capete și sprijinite în pari a întins rufe! 

 

Contraste bucureștene
colibe și zgârie-nori

 

 La încrucișările mai de seamă ale Căii Victoriei, te îmbie canapelele moi și scaunele confortabile ale unor cafenele cu perdele de muselin și atmosferă luxoasă. Dar n'a dispărut nici cafeneaua din fundul unei curți, alături de un zăplaz și de șopronul unde se fierb ceaiurile și cafelele!

Rufe la uscat
 alături de noile blocuri 

Între aceste contraste circulă cu pas marțial uniformele de sezon ale ofițerilor noștri, strânși în curele ca în ajun de mobilizare și cu figurile sculptate dur de o liniștită energie lăuntrică, specific europeană. 

 

Dar tot atât de specifică, însă orientală, e masa birtului economic, care adastă în stradă pe clientul atras de fumul usturător al grătarului cu patricienii mustoși. O doamnă în muselinuri albe și umbreluță pictată trece grațios pe asfaltul străzii; pe același asfalt calcă opincile cu nojițe ale țăranilor în porturile lor de Daci străvechi, coborâți în Capitală din văgăunile munților Carpați. Pe dinaintea columnelor Atheneului, în cel mai pur stil atic, își târăsc șalvarii și fesul, doi balcanici – imagine vie a Bucureștiului de-acum un veac, când pe ulițe se vedeau numai fustanele!

 

Cafenele luxoase și cafele-taverne

Pe străzile largi, pe bulevardele mărginite de zgârie-nori, ar trebui să circule numai automobilele, asa cum se vede la Paris și la Londra. La noi se văd încă birjele - și uneori chiar cârduri de vite. Pe o uliță lăturalnică, uneori numai la câteva sute de metri de palatele americane ale Capitalei, te lovești de cocioaba cu fereastra joasă, împrejmuită de un gard de pari jumătate putreziți de ploi.

Ofițeri, musulmani și țărani neaoși
pe străzile Bucureșțiului interbelic

Cine n'a urmărit cu ochiul fermecat piciorușele grațioase ale micuțelor bucureștence, cochete în ciorapi de mătase și pantofiorii de piele aleasă sau de pluș?... Și de câte ori, pe aceeași traiectorie, ochiul nu s-a lovit de picioarele goale ale unei slujnicuțe sau muncitoare?... Ca personagii de comedie, în care trebuie să joace roluri de pitoresc și contrast, pe străzile asfaltate ale Capitalei, adică în plin centru, slujnicele din Ardeal, Bucovina și Basarabia, fiecare în costumul regiunii, colorează și învie atmosfera în chip surprinzător. Și la câțiva pași numai de aceste reprezentante etnice, circulă slobode, surâzătoare, bucuroase de libertate, studentele cu părul în briză și cu geanta de intelectuale, pe dinaintea Universității, asemenea cu toate colegele lor de la Oxford și de la Paris, de la Sorbona.

Piciorușe și... piciorușe

Nu se poate spune că birja bucureșteană, odinioară vehicul de lux, face o concurență prea mare automobilului. De câțiva ani au dispărut taxiurile răpănoase și s'au ivit, asemenea unor doamne de mare clasă, limuzinele adânci fermecate de muzica de radio. O preumblare la Șosea în asemenea vehicule este aproape o voluptate completă - deși sunt atât de dese întâlnirile, dacă nu chiar ciocnirile cu carul cu coviltir, tras de boi, îndemnați de țărani autentici. Circulația publică s-a perfecționat. Numeroase linii do autobuze dau Capitalei pe alocuri înfățișare hiper-civilizată. Tramvaiele cu cai au dispărut de mult, dar nu și “remorcile" cu bănci de lemn, atât de asemenea cu vagoanele de vite.

Domnișoare și... domnișoare

Cu toată osteneala edililor din ultimele decenii de a da Bucureștiului înfățișarea de mare oraș civilizat, moravurile orientale și mizeria extrem-orientală tot răzbesc la suprafață, ca semnele urâte ale unor boale ascunse, greu de lecuit. “Oltenii” - oamenii-catâri, în spinare cu cobilițe și coșuri încărcate de legume dau năvală din zorii zilei și pun stăpânire pe toate străzile Capitalei, răcnind ca niște apucați, zbierând ca niște criminali puși la tortură, stricând astfel liniștea străzilor celor mai ferite, pentru a câștiga mai puțin decât costul nutrețului unei vite. 

 

"Oltean" 
cu cobilița în spinare

Erau pitorești odată, dar “Oltenii" au devenit de mult un coșmar al Capitalei, ca și clacsoanele automobilelor, încăpute pe mâna unor șofeuri halucinați de mecanică și de nesomn. Iar la porțile parcurilor publice, unde scapără toate florile anotimpurilor în zilele cele mai frumoase ale Capitalei, te întâmpină pururi alaiuri de orbeți: ciungi, surdo-muți, orbi, copii părăsiți precum și mama zdrențăroasă cu un copil la țâță și altul ghemuit alături…”.

 

Citește și: Un provincial în vizită în Bucureștiul interbelic

 

 

Sursa: articolul “Orașul contrastelor“ – semnat “A.” - publicat în revista “Realitatea Ilustrată” - numărul din 6 noiembrie 1935 – disponibil în colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor