Prima
jumătate a secolului trecut a fost fără îndoială perioada în care Bucureștiul a
înflorit cu adevărat, devenind capitala europeană pe care o numim chiar și azi
cu mândrie “Micul Paris”. În perioada interbelică transformările urbei au devenit
cu adevărat spectaculoase. Chiar și vizitatorii străini ajunși în Capitala
României apreciau “frumusețea și eleganța Bucureștilor” (citește aici articolul:
Bucureștiul
interbelic văzut prin ochii unui reporter străin).
Cu atât mai mult românii – bucureșteni
sau veniți în vizită din “provincie” – erau mândri
de Capitala lor. Vă
invit acum să aflați care au fost impresiile unui provincial ajuns în anul 1936
- după “treizeci de ani de lipsă” - în
Capitală. Este vorba despre “Conu’ Iorgu” – un prieten (poate imaginar, dar ce
contează?) al reporterului Alex F. Mihail, o mai veche cunoștință de-a noastră.
De ce venea Conu’ Iorgu la București? Motivul ne este dezvăluit chiar de el: “Acu’ nu vreau să mor, mon cher, până ce n'oi vedea și eu Turnul Telefoanelor
- mi-a scris el – că am auzit că al Colții s'a dărâmat. M’aș urca și în Foișorul de foc, o dorință de-a mea din copilărie, pe
care n'am putut-o realiza până acum. Aș vrea să văd toate minunățiile Bucureștilor
vostru, preschimbat de nu-l mai cunoști. Dar pun rămășag că tot am să mă simt
ca acasă la mine. Pentru asta nu-ți scriu când vin, ca să nu mă aștepți la gară.
Vreau să mă descurc singur..."
Prima
surpriză de
care are parte eroul nostru, un provincial ajuns în București, a fost bineînțeles modernizarea Gării de Nord: “Când am sosit întâi în stație, cu rețelele
alea de șine multe și încurcate, cu halele și acoperișurile de fier nesfârșite printre
care mă rătăceam, și mai ales când am ieșit prin portalul grandios, cu stâlpii
groși cât ai unor copaci de trei sute de ani, mai înalți ca Ateneul, nu știam
unde mă aflu. Voi fi greșit gara? - mă întrebam. Poate am adormit în tren și am
ajuns prin vreun oraș din străinătate? Auzeam vorbindu-se diferite limbi în
jurul meu… dar deslușeam mai mult graiul românesc. Luându-mă după lume, am ieșit
pe un bulevard cu straturi de flori pe de lături. Mare minune? Asta să fie
Calea Griviței? Dar unde's grătarele cu mititei? Unde's toate tarabele
negustorilor?...
Mi-am luat inima în
dinți și, cam rușinat, am întrebat pe un trecător:
- Mă rog, domnule, asta e Gara de Nord a Bucureștilor, sau am
ajuns în alt oraș?
- Da, domnule, ești
la București - mă asigură cetățeanul.
- Atunci unde e Calea
Griviței? Că eu știu că Gara de Nord era, pe vremuri, pe Calea Griviței și luam
de acolo tramvaiul cu cai, de mă duceam la Teatrul Național, apoi prin str.
Biserica Enei și prin strada Colții, până la prietenul meu Alecu, de la Sf.
Gheorghe.
Gara de Nord - după modernizare |
Astfel am aflat,
spune conu’ lorgu, că eram pe Bulevardul Dinicu Golescu și
că Gara de Nord are acum două fațade. Mai întrebând pe unul, pe altul, am ajuns
în cele din urmă în Calea Griviței. Știam că erau aici, în față, niște cafenele
urâte și niște cârciumi murdare, cu prostituate și cu pungași, anume ocrotiți
pentru jefuirea călătorilor naivi (citește și articolul: Vestalele
din cartierul Griviței). Într’adevăr, nu mai cunoșteam locul. Acum
acolo s'a deschis o stradă și în colț este o casă bloc, un hotel mare.
- Dar unde e
tramvaiul cu cai care merge la Teatru? - am întrebat.
- Nu mai este nici un
tramvai cu cai la București - mi-a explicat un trecător, spre marea mea mirare.
Dar am aflat că trebuie să iau tramvaiul electric no. 6, care nu mai merge decât
până la Teatrul Național. Înainte era mai bine - m'am gândit - că te suiai la
gară și cu același vagon cu cai te duceai până la Sf. Gheorghe și de acolo pe
Calea Moșilor până la Moși.”
PRIN BUCUREȘTI CU TRAMVAIUL NO. 6
Îl
vom însoți acum pe Conu’ Iorgu într-o călătorie prin
Capitală. Mijlocul de transport: modernul tramvai electric cu nr. 6: “În fine, m'am suit într'un vagon, pe care
l-am văzut numerotat cu cifra aceasta. Și merg eu, nene, merg, de nu se mai
sfârșește. Văd cârciumi, văd prăvălii, văd și un cinematograf. Deodată apare pe
de lături un cimitir… Apoi iar cârciumi, iar prăvălii, o farmacie… Și o mulțime
de lume. Am rămas încurcat, mai ales din pricina cimitirului. Totuși un pasager
din tramvai m'a asigurat că “suntem într'adevăr pe Calea Griviței". Și tot
mergând mereu așa, m'am pomenit la Bucureștii Noi și Dămăroaia, adică aproape
de Chitila. Bucureștenii sunt foarte îndatoritori, dau fel de fel de deslușiri
și nu-și bat joc de un străin care greșește drumul.
Vechiul Teatru Național și Palatul Telefoanelor - 1936 |
- Ați luat într’adevăr tramvaiul no. 6, dar într'o direcție greșită. Băgați de
seamă în tramvaie și autobuze la direcția în care merg, căci te poți pomeni la Cioplea
sau la Colentina, sau cine știe prin ce comună depărtată din județul Ilfov.
La marginea aceasta a
Municipiului, unde fără voie sosise conu lorgu, a aflat că locuiește sfătosul
Moș Toma, “Bunicul Bucureștilor”, acela care anul trecut a
povestit ziariștilor atâtea lucruri interesante
despre trecutul orașului nostru. Poate c’ar fi nimerit ca Moș Toma să nu fie
uitat nici în acest an, cu prilejul “Lunii Bucureștilor”.”
A DISPĂRUT STRADA COLȚII
Transformarea Bucureștiului era așadar impresionantă. Sistematizarea
orașului a avut însă și victime: străzi și clădiri vechi, încărcate de
istorie și pline de farmec. Seniorul provincial ajuns în București nu putea să
nu și le reamintească și să nu le regrete dispariția: “Conu lorgu, foarte
contrariat, a observat că nicăieri nu se mai poate vedea vreo tablă indicând
unde a fost odinioară bătrâna stradă a Colții. Peste trupul ei și al altor străzi
învecinate, ale căror case au fost
dărâmate fără milă la pământ, trece acum un bulevard larg, care va avea 50 de
metri lățime. Când stai pe un trotuar și te uiți peste drum, vezi omul mic - observă
vizitatorul nostru.
B-dul Brătianu înante de modernizare |
Casa unui mare
dregător care gâtuia bulevardul în apropiere de spitalul Colțea, și care se
încăpățânase să stea ani de zile în mijlocul drumului, în inima orașului, a
fost dărâmată. S'a tăiat și o parte a grădinii spitalului Colțea. E vorba să
fie dărâmat chiar spitalul… “Strada Colții” al cărui nume a fost aruncat în grămada celorlalte străzi
uitate ale vechiului București, a avut un trecut glorios. S'ar putea povesti
atâtea despre Mânăstirea Colții, despre școala bucureșteană de slavonește și
românește, care a continuat fără întrerupere în tot cursul secolului al
XVIII-lea; despre spitalul, chiliile pentru săraci și odăile pentru odihna străinilor,
ridicate de Mihail Spătarul, ajutat de fericitul întru pomenire Radu Colțea.” (citește și articolul: Bătrâna
stradă a Colții). Enumerarea locurilor pline de
farmec ale Bucureștilor care s-au dus continuă:
B-dul Brătianu după modernizare |
CE NU SE
MAI POATE VEDEA LA BUCUREȘTI?
“Musafirul nostru a
căutat zadarnic multe din clădirile lui cunoscute și vestește pe prietenii din
provincie, cari n'au mai fost de mult prin București, ca să nu mai caute următoarele
localuri: Teatrul Edison, din
dosul Băncii Naționale, unde jucau acum 30 de ani celebrii artiști francezi,
s'a desființat. Nu mai e nici Teatrul din Grădina Blanduziei, nici cel din
Parcul Oteteleșeanu. De altfel nu există nici parcul, nici grădina cu numele de
mai sus. Cofetăria “Frederic”, cu delicioasele ei prăjituri, care era pe lângă legația țaristă, nu mai există.
Din clădirea legației n'a mai rămas, nici din ea, vreo cărămidă. Vechea clădire
a prefecturii poliției, în care pe vremuri a locuit și Kiseleff, a fost
înlocuită cu un palat, cu nu știu câte caturi. În locul Terasei Oteteleșeanu este
palatul cu zece etaje al poștelor, iar în locul Cafenelii Eliseu, un alt palat
asemănător.” (citește
și articolul: Povești
din București: Terasa și grădina Oteteleșanu).
Parcul Carol - 1936 |
Nu
mai găseai pe străzile Capitalei nici: “Muscalii cu cauciuc, odinioară fala Bucureștilor, care au dispărut din Piața Teatrului.
Le-au luat locul automobilele. Cine vrea să-și amintească cum arăta acum 30 de
ani acest centru al Capitalei, ar putea trece prin Piațeta Rosetti, unde
Serviciul circulației a instalat de curând o stație de birje, cu cai. Aceste
birje de după război nu sunt atât de luxoase ca acele ale lui Mișka, sau ale vreunui alt muscal de pe vremuri, ai cărui
cai arăpești sau rusești alergau în trap avântat la Șosea, pe când vizitiul de
pe capră, înveșmântat în catifea și cu brâu de mătase roșie, cu mâinile întinse,
abia putea stăpâni nobilele animale. Birjele de la Rosetti, niște trăsuri
destul de frumoase, prin grupul lor numeros și prin alinierea din fața unei
case mai arătoase de acolo, amintesc oarecum aspectul de odinioară al Pieței Teatrului
Național.”
(citește și articolul: Ultimii
Muscali).
“Ce clădiri de acum treizeci de ani au mai dispărut?... A ars
magazinul Luvru, din strada Sărindar colț cu Calea Victoriei, iar pe locul lui
s'a ridicat azi palatul cafenelei Royal, din fața lui Capsa. Capsa e la fel cum
a fost! A păstrat tradiția. Coșurile de zid de pe acoperiș dovedesc că hotelul
n'a introdus nici măcar calorifere, deși are atâtea alte mari și numeroase
hoteluri în jur care îi fac concurență. Librăria Socec, tăiată de
vreo două sau chiar trei ori, tot mai înaintează în Calea Victoriei. E sortită
să fie din nou amputată. De altfel, mai sunt atâtea palate noi și case block cu
șapte, opt sau zece etaje, clădite de curând, menite să fie dărâmate, spre a corespunde
noului plan de sistematizare al Capitalei.”
TRANSFORMĂRILE
BUCUREȘTIULUI
“Dâmbovița - atât de mult cântată odinioară - începe
a deveni un canal subteran al Capitalei. Planșeul actual și splaiurile de
odinioară, unite, alcătuiesc o stradă largă de vreo 60 de metri. S'au desființat
Halele Centrale… Din Piața Bibescu n'a mai rămas nimic, iar Dealul Patriarhiei,
o bijuterie a Capitalei, a căpătat o splendidă perspectivă. În locul halelor
dărâmate, va fi o enormă și elegantă piață. Altă piață a fost croită în fața
Universității. (citește
și
articolul: Prin “Piața
mare”)
"Block-house" din București |
Asanarea lacului
Băneasa și asanarea lacului Herăstrău pot fi privite ca unele dintre cele mai
importante opere urbanistice pornite în zilele noastre, pentru civilizarea Capitalei.
Reconstrucția unei străzi pitorești a Bucureștilor
vechi, în Parcul Carol, Grădina botanică înfrumusețată, vechiul nostru Cișmigiu
împodobit ca de sărbătoare, atâtea muzee noi și expoziții răspândite pe toată
suprafața Capitalei.
Teatrele de vară, mai ales recentele lucrări făcute la
noul “Parc Național” cu prilejul “Lunii Bucureștilor”
din acest an, participarea Jugoslaviei și a Cehoslovaciei la
Expoziție, toate acestea - ne spune cu multă convingere conu’ lorgu - iau ochii
prin măreția și frumusețea lor, fiind menite
să vrăjească pe toți cei care vor avea norocul să poată veni în Capitală".
Articolul
“Bucureștii de azi – Ancheta unui provincial” – semnat Alex F.
Mihail – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” - numărul din 6 mai 1936
Cât romantism... Înduioşător...
RăspundețiȘtergereDar să revenim în actualitatea mileniului trei, câtuşi de puţin fermecătoare...
Bucureştiul are cel mai mare nivel de poluare a aerului. Un studiu realizat de Centrul pentru Politici Durabile Europolis, care a analizat calitatea aerului din Capitală, arată că cele mai periculoase substanţe pentru sănătatea publică sunt două tipuri de pulberi în suspensie, PM10 şi PM2,5, deoarece acestea au depăşit cel mai frecvent limitele considerate acceptabile de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi UE. PM10 şi PM2,5 se găsesc în praful din atmosferă şi sunt compuse, în cea mai mare parte, din funinginea care rezultă de la motoarele diesel şi marea majoritate a şantierelor care generează noroi şi praf. Pulberile în suspensie sunt mai periculoase cu cât sunt mai fine deoarece sunt inhalate cu uşurinţă şi ajung în plămâni. În fiecare zi, cinci tone de excremente de câine sunt produse de cei aproximativ 100.000 de câini din Bucureşti, cu sau fără stăpân. Acestea ajung la faza de praf într-o lună. Statistica bolilor parazitologice indică o adevărată explozie a acestora cauzată şi de acest factor de risc.
Bucureștiul intră în topurile europene și atunci când vine vorba de poluare fonică. Lipsa de spații verzi și de centuri ocolitoare a dus la o poluare fonică mai mare decât în orice alt oraș din Uniunea Europeană.
BUCUREŞTI, cel mai AGLOMERAT ORAŞ din EUROPA.
În medie, bucureştenii petrec cu 50% mai mult timp in trafic decat in conditii normale de circulaţie. La orele de vârf situaţia este şi mai gravă, dimineaţa pierzând cu 90% mai mult timp in trafic decât in condiţii normale, iar seara cu 98% mai mult. Nouă zile pe an, atât stau blocați în trafic șoferii din București. Motivul? Infrastuctura deficitară și numărul imens de mașini, scrie agenția spaniolă de știri EFE
București, capitala europeană cea mai vulnerabilă la cutremur.
Bucureşti, cel mai murdar oraş din România. Iată de ce:
30% dintre locuitorii Capitalei nu-şi plătesc serviciul de salubritate.
25% dintre străzile urbei sunt de fapt uliţe neasfaltate. Aportul acestora la cea mai inestetică zăpadă din Europa poate fi observat, mai ales după ninsoare, urmărind cromatica traseelor auto dinspre periferie spre centru.
Circa 400 de tone de praf şi noroi se depun anual pe fiecare km pătrat al Capitalei Coşurile de gunoi lipsesc în mod inadmisibil de pe mai toate arterele de circulaţie. Iar când există, sunt suprasolicitate.
Bucureştiul este şi poluatorul numărul 1 al Dunării. Zilnic, circa zece vagoane de fecale umane autohtone alimentează canalul dâmboviţean subteran care nu-şi epurează apele menajere. Şi nici pe cele industriale. Se infestează astfel, în aval, Argeşul, Dunărea cu Delta sa şi Marea Neagră. Substituirea filtrelor naturale cu betoanele plantate iraţional scade speranţa de viaţă a bucureştenilor, şi aşa mai mică cu cinci ani decât media pe ţară.
.
Și când te gândești că bucureștenii din perioada interbelică erau mândri de orașul lor! :)
ȘtergereAveau şi de ce...Doar că URMAŞII (mă refer la ĂI DE SUS cu ŞLEAHTA lor) l-au lăsat să se distrugă. Ba chiar au contribuit din plin.
RăspundețiȘtergereDe ce nu folosesti timpul prezent, JMC? :)
RăspundețiȘtergere