Pagini

Politica privind datele cu caracter personal:

Micile superstiţii ale marilor actori

Fie că recunoaștem sau că nu o facem, superstițiile ne însoțesc fidel în viață și ne influențează - de foarte multe ori - deciziile sau comportamentul. Asta poate pentru că avem nevoie și de puțin noroc în viață, oricât de raționali ne-am dori să fim.


Lumea teatrului nu a fost nici ea niciodată ocolită de superstiții. Actorii, mai mari sau mai mici, au ținut întotdeauna seama de micile semne prevestitoare ale succesului sau ale… dezastrului (din păcate superstițiile prevestitoare de rău sunt mai numeroase decât cele care prezic succesul). Superstițiile i-au însoțit în carieră și pe marii noștri actori V. Maximilian, George Vraca, G. Timică și Grigore Vasiliu-Birlic. Un reporter interbelic i-a descusut și datorită lui putem să zâmbim azi citind despre nevinovatele lor tabieturi aducătoare de succes:
 

Superstițiile marelui comic Velimir Maximilian


V. Maximilian
În privința superstițiilor, iată ce ne mărturisește marele nostru comic, V. Maximilian, care e foarte superstițios, deși - slavă Domnului ! - nu poate “să se plângă” decât de prea marea simpatie ce i-o poartă publicul, constant, de 20 de ani.
 
- Sunt unul dintre cei mai superstițiosi actori ne spune d. V. Maximilian. Mă  tund în ziua fiecărei premiere în care joc, indiferent dacă părul meu o cere sau nu; intru în teatru pe aceeași ușă pe care am intrat în seara deschiderii stagiunii; port cu mine textul rolului, în buzunarul stâng al sacoului, de unde nu-l scot decât în seara premierei; în îmbrăcămintea personajului, pe care-l joc pun totdeauna ceva din îmbrăcămintea unui personaj în care am avut succes și câte alte superstiții n'am?!... Ceea ce însă îmi poartă, în mod dovedit ghinion, este ziua de Marți. Din cauza asta Marțea nici nu încep, nici nu termin nimic. Sunt indispus toată ziua. De când mă scol am impresia că mă pândește o supărare. Și sunt fericit când n'am nevoie să ies din casă, unde supărările sunt mai suportabile, sau mi se ascund până a doua zi...
 

Superstițiile unui genial june prim: George Vraca


George Vraca
Cunoașteți acum superstițiile marelui actor de comedie. Să trecem acum la cele ale unui june-prim, unul din cei mai talentați pe care i-a cunoscut teatrul românesc: d. George Vraca. D-sa pretinde că nu e prea superstițios… S'a născut într’o Vineri, 13. Semn de noroc după unii. Cu toate acestea, d. George Vraca nu acceptă felicitările prietenilor înainte de premieră:
- Poartă ghinion.
Încolo numai mici superstiții nepericuloase: să nu văd pisici negre! Să ferească Dumnezeu ca în ziua premierei, cineva să verse cafeaua! Vai de servitoarea care i-ar ieși înainte cu un vas gol! Și nu există nici o amuletă pentru a-l apăra pe George Vraca de ghinion când întâlnește o față  bisericească în seara premierei.
 

Gheorghe Timică  și superstițiile


G. Timică
Spiritualul comic G. Timică e un mare superstițios. De când îl știu colegii săi de teatru, iarna ca și vara, apare la repetiții cu o pălărie ancestrală de paie pe cap. E veche, murdară, găurită. Timică nu renunță la ea. Gonește ghinionul! În buzunarul lui Timică se află oricând o bucată de lemn: ca să o aibă la îndemână “să bată în lemn" pentru gonirea ghinionului. Culoarea verde e marele dușman al lui Timică. Înainte, i se făcea rău când vre'o parteneră purta rochie verde pe scenă. Ca să combată această superstiție, soția sa, drăgălașa Silvia Dumitrescu, i-a adus de Crăciun, în dar, o cravată verde. Cu mare frică Timică înnodat-o la gât. O poartă însă de-o săptămână și până acum nu i s'a întâmplat nimic (să batem în lemn!).


 

Ghinioanele lui Grigore Vasiliu-Birlic


Grigore Vasiliu-Birlic
Cel mai fantastic ghinion l-a avut însă Vasiliu-Breloc-Birlic, cu amuletele lui. Se afla la Teatrul Național din Cernăuți și începuse să se afirme ca un comic de mare viitor. Avea o singură superstiție: câinii. Orice câine era un bun augur. Întreținea o adevărată haită de câini, adunați de pe străzi și jumătate din anemica sa leafă se ducea pentru întreținerea câinilor amulete. Într'o bună zi, Grigore Vasiliu Birlic zărește un admirabil câine-lup în tovărășia unei elegante. S'a amorezat de câine și pace! Nu a avut pace până ce n'a intrat în posesia acelui superb exemplar canin, care trebuia să-i aducă mari succese! 
 
 
Câinele însă îl ura de moarte pe noul său proprietar. De cum îl vedea, îi sărea în piept, îl culca jos și-l ținea nemișcat, sub teroarea colților, o oră, două, până-i trecea supărarea. A căutat bietul Birlic să se despartă de acest animal ciudat, dar nu a izbutit. Într'o bună zi, în urmărirea noului său stăpân, câinele a pătruns la o repetiție generală, pe scena teatrului Național, a dat cu ochii de Vasiliu Birlic și, spre spaima celor ce se aflau de față, l-a ținut culcat pe podea timp de 2 ore! “Atât de bună a fost amuleta" încât Birlic a fost concediat de la Național, “pentru tulburarea repetițiilor". Cu toate acestea Vasiliu Birlic nu s'a vindecat de mania lui și pe bună dreptate spune:
- Ci fășeam bre, dacă nu ierea bietul cățel? Rămâneam un pârlit de probist la Cernăuți și nu videtă aiși la București!... Tot bietul cățel sireacu!..."

 
Sursa: articolul “Superstițiile actorilor noștri” - semnat “R.” – publicat în numărul de Anul Nou 1937 al revistei “Ilustrațiunea română” – disponibil în colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor



9 comentarii:

  1. :) Interesante superstițiile actorilor sau întâmplările care le-au adus ghinion/noroc, după caz!

    RăspundețiȘtergere
  2. Fiecare dintre noi avem micile noastre superstitii, marturisite sau nu, nu-i asa?

    RăspundețiȘtergere
  3. Posibil! Cred că problema apare în momentul în care asociem diferite întâmplări cu poveștile auzite despre superstiții ....

    RăspundețiȘtergere
  4. Sa nu imi zici ca o pisica neagra care iti taie calea nu iti da ganduri... Macar pe moment :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Săracu ' Birlic!! Mare ghinion cu amuletele vii!.. Nu cred că există om complet nesuperstițios, însă uneori ar fi cazul să ne cumințim, să nu ne facă de rușine.. Da. Să batem în lemn. ☺

    RăspundețiȘtergere