DE IERI ȘI DE AZI: Locuri de răcoreală de altădată

E vară. E caniculă. Așa că m-am gândit să vă „răcoresc” cu o „mini-istorie” a vechilor ștranduri bucureștene. O mini-istorie scrisă într-un mod mai deosebit: o compilație compusă din fragmente de articole, știri “de sezon” și din fotografii culese din presa interbelică:

Dâmbovița – vechiul loc de răcoreală

“Contemporanul lui Grigore Ghica Vodă care s'ar trezi în Bucureștiul de astăzi care stă în pas cu toate marile centre ale Occidentului în ce privește progresele edilitare și confortul, mult ar avea ocazie să se mire, lung, lung, cu mâna la gură. Dâmbovița de-a cărei apă dulce ne pomenește versul popular era singurul loc de răcoreală pentru mahalagiii bucureșteni, pe cari îi răzbeau căldurile. De cum dădeau căldurile, bucureștenii, mari amatori de apă rece, populau apele mai mult sau mai puțin tulburi ale Dâmboviței. În oraș, de pe atunci, apa era neagră de toate rezidurile casnice industriale ce le colecta Dâmbovița în drum. De aceea, bucureștenii își aleseseră “loc de ștrand" la intrarea râului în oraș, la celebra moară a lui Ciurel, unde e apa rece și limpede ca cristalul. Locul acesta de ștrand a rămas până astăzi, fiind acum amenajat după cerințele moderne.

Dâmboviţa la Bucureşti - Amedeo Preziosi, 1868

Acum 100 de ani, la Ciurel se scăldau bucureștenii, femeile își spălau rufele și sacagiii își umpleau butoaiele cu apă de băut. Desigur că în acea vreme nu existau costumele de baie. Cu o încântătoare impudoare, femeile își etalau nudurile rubensiene, în stricta vecinătate a bărbaților cari purtau fără urmă de falsă pudoare, același costum strămoșesc al lui Adam. Femeile cari veneau să bată pânza, se dezbrăcau, profitând ca să se şș îmbăieze. Alături, la moara lui Ciurel, poposeau care, neguțători, oameni din tot orașul, care aveau ocazia să privească gratuit acest fermecător spectacol.”

(Extras din articolul “Ștrand bucureștean acum un secol” – publicat în revista “Ilustrațiunea Română” - numărul din 24 martie 1937).

Lacul Snagov

"Parcul și lacul Snagov sunt și astăzi unele dintre locurile cele mai frumoase și mai frecventate din apropierea Bucureștiului. Ansamblul mănăstiresc de la Snagov, ctitorit de Neagoe Basarab, este un loc cu o istorie impresionantă. Aici, legenda spune că a fost îngropat sub o lespede Vlad Țepeș, după ce a fost ucis în anul 1476. Puțină lume știe însă că Snagovul a devenit un loc de atracție pentru bucureșteni abia pe la începutul secolului 20, după ce s-a realizat asanarea lacului. Vechea “baltă” s-a transformat într-o oglindă de apă curată iar pe malurile ei Primăria Bucureștiului a amenajat un parc superb".

O baie reconfortantă în Lacul Snagov

Plaja și Parcul Snagov au fost reamenajate la începutul anilor ’30 – inaugurarea acestora fiind făcuta în anul 1933 în prezența Regelui Carol al II-lea, a Voevodului Mihai și al unor personalități de prim rang ale vremii dintre care amintesc pe Nicolae Iorga, Iuliu Maniu sau pe Dem Dobrescu.

(Sursa: articolul “Snagovul” - publicat în numărul din 18 iulie 1929 al revistei “Realitatea Ilustrată”)

Weekend interbelic la Snagov

Ștrandurile “populare”

Istoria adevăratelor ștranduri bucureștene începe însă cu adevărat să se scrie în perioada interbelică. Anii ’30 sunt cei în care se construiesc marile ștranduri populare care atrag mii de bucureșteni.

Ștrandul Obor

“În Bulevardul Maria, la rond, e un teren vast, cu plajă de nisip, adus de la mare, cu trei bazine. Ultimul, în construcție, va fi gata peste câteva zile. Acesta va avea șapte sute de metri pătrați suprafață și doi până la trei metri adâncime, fiind destinat pentru înotători. Bazinul special al copiilor are numai 50 cm. - 110 cm. adâncime. Apa se schimbă zilnic la toate bazinele. Mai sunt nu știu câte dușuri, apoi aparate de gimnastică, minge, foot-ball... Mai stau la dispoziție mese cu umbrele, scaune, bănci, cântar, bufet. Ștrandul are o uzină proprie, pentru lumină. Există un vestiar, foarte bine organizat, unde ar putea depune hainele șase mii de persoane. Vizitatorul se dezbracă într'o cabină și apoi predă hainele la garderobă printr-o ferestruică, ce e practicată la spatele cabinei. Sunt numeroase asemenea cabine, pentru desbrăcat. O secție specială a vestiarului este destinată pentru doamne. Să mai menționăm, că de jur împrejur s'au plantat pomi... Intrarea este 5 lei pentru copii și 10 lei pentru adulți. Pentru cinci lei se poate închiria un costum de baie.

Mai este un asemenea ștrand popular, construit tot de Primăria de Albastru, în Calea 13 Septembrie. D. Chiriță Vasilescu, primarul Sectorului a făcut foarte bine și merită mulțumirile călduroase ale cetățenilor, atât pentru initiațiva construirii acestor ștranduri cât și pentru că nu le-a concesionat vreunui antreprenor, care apoi să exploateze publicul (…).

Aglomerație estivală

Dar pentru că vorbim despre ștrandurile bucureștene, să nu uităm să cităm ștrandul de la moara Ciurel, unde într-un decor rustic, pe o insulă cu pomi și iarbă din mijlocul Dâmboviței, unde pasc vaci și cai, vin Dumineca numeroși bucureșteni să facă baie în râul carpatin, stăvilit de enormele porți de fier, de la intrarea în cetatea lui Bucur. S'au instalat și acolo vreo sută de cabine. Copiii, ștrengari ai Bucureștilor, preferă însă să-și ia dușul în libertate, fără să plătească nimănui nici o taxă, pe enormele trepte de piatră de la stăvilare, unde cade, în cascade, apa Dâmboviței, îndărătnică și răsvrătită în încătușarea ei…”

(Sursa: articolul “București – oraș de vilegiatura” – semnat Alex F. Mihail – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” - numărul din 3 martie 1933)

Răcoreală

Ștrandul Obor, construit în anul 1936, făcea parte din aceiași categorie a ștrandurilor populare bucureștene. Ca toate ștrandurile, era un loc de răcoreală și de distracție pentru tinerii acelor vremuri. Iar “atmosfera” creată de aceștia în jurul bazinelor nu se deosebește cu mult de cea pe care o întâlnim astăzi:

“În partea cealaltă se petrecea o glumă aproape stranie. Câțiva înotători, cu structuri atletice, abia ieșiți din bazin, se salutau sgomotos unul pe un altul, tot atât de tânăr, cu mușchii tot atât de articulați…

- Servus, Dane… Ia arată-ne ce poți…

- Habar n'am să înot.

- Lasă “bancurile" astea, pentru alții care au timp să asculte…

- Serios, mă, pe cuvânt…

- Îi e frică de apă! Vrei să știi cum e apa? Apa e… umedă… Pe el!

Ridicat din toate părțile, acel care răspundea la numele de Dan, a fost învârtit mai întâi în aer, cu o întreagă ceremonie, după aceia, brusc, sec și fără multe formalități, asvârlit în apă, ca un bolovan… Un moment apa la readus la suprafață:

- Ajutor, mă, nu știu…

- Banc!... Se întoarseră ceilalți plictisiți.

L-au scos dinăuntru destul de târziu, atunci când bietul Dan, sătul de apă, nici nu mai putea să-și blesteme “prietenii"…

- Lasă, Dane, că așa înveți… Era păcat de tine…”

(Sursa; articolul “Aspecte din Ștrandul Obor” - publicat în numărul din 29 iulie 1936 al revistei “Ilustrațiunea Română”)

Marile atracții bucureștene

“Bucureștenii au, în sfârșit, un mijloc minunat să scape de căldură: fac băi în grandiosul Bazin “Lido" cu valuri maritime, situat în centrul Capitalei, în bulevardul Brătianu colț cu strada Franklin. În fiecare zi, mii de oameni profită de minunata invenție a valurilor Bazinului “Lido", valuri cari au forța și eficacitatea valurilor mării. Când ies din valuri, vizitatorii bazinului “Lido" găsesc în jurul piscinei splendide grădini și terase solare, înzestrate cu admirabile aparate electrice de gimnastică și de masaj.

Lido - bazinul cu "valuri maritime"

La ora aperitivului, după amiaza la ceai, seara la dineuri, animația întreținută de un jazz excelent și de renumitul restaurant “Cina-Lido" e extraordinară. E inutil să adăugăm că “Bazinul Lido" cu valuri maritime e centrul sezonului bucureștean și ținta primei vizite a tuturor străinilor și oficialilor care vin în vizită în București.”

(Sursa: articolul “Lido - bazinul cu valuri maritime" - publicat în numărul din 17 iulie 1930 al revistei “Realitatea Ilustrată”)

Bucureșteni la Lido

Ștrandul Kiseleff - cel care a primit mai târziu numele de “Ștrandul tineretului” - a fost cel mai mare ștrand și, de asemenea, cea mai mare bază sportivă a Bucureștiului din perioada interbelică. Arhitectura clădirilor din zona ștrandului, proiectate de arhitectul Marcel Iancu, este una simplă, într-un limbaj modern, cu evidente referiri la stilul Art-Deco. Ștrandul în ansamblul lui reprezintă de altfel unul dintre primele ansambluri de arhitectură modernă din București. Ansamblul proiectat de Marcel Iancu a suferit însă în perioada comunistă transformări considerabile, care au alterat imaginea arhitecturală unitară inițială. Imediat după terminarea construcției sale – în numai 52 de zile – Ștrandul Kiseleff a devenit una dintre cele mai aglomerate zone de agrement ale Bucureștiului:

Kiseleff - cel mai mare ștrand interbelic

“Ștrand. Minunat loc de recreaţțe pentru bucureștenii condamnați de soartă, să rămână pe meleagurile pe care a păstorit Bucur. Instalația din Șoseaua Kiseleff vine să umple un gol demult resimțit. Deși a apărut ca din pământ - construirea lui nu a durat decât 52 zile - ștrandul se prezintă astăzi admirabil din toate punctele de vedere. În primele zile, este adevărat, el a avut lipsurile inerente oricăror începuturi, dar cei puși să conducă monumentala operă și-au înțeles menirea și cu o perseverență rară, au procedat la înlăturarea a tot ceea ce nu corespundea cerințelor. Astăzi imensa construcție dintre Școala de Agricultură și Hipodromul Băneasa, este gata să concureze cu instalațiile similare din străinătate. Cine nu a văzut ștrandul, nu-și poate da seama de măreția lui, cu atât mai mult cu cât durata construirei lui a fost excesiv de scurtă. Este deci nevoie să te plimbi pe alei și prin atenanse spre a-ți putea face o idee exactă asupra formidabilei întreprinderi. Imaginați-vă un teren imens, în mijlocul căruia se află un bazin de dimensiuni respectabile, înconjurat de o plajă în suprafață de 12.000 de metri pătrați! Așa vă veți putea da oarecum seama de impunătoarea instalație.”

(Sursa: articolul “Măreață serbare la ștrand” - semnat Jenny Dumitrescu - publicat în numărul din 15 august 1929 al revistei “Ilustrațiunea Română”)