Artisti aproape uitati: Agepsina Macri-Eftimiu

Agepsina Macri s-a născut la Pitești în anul 1885, într-o familie de origine grecească. A fost trimisă de părinți la Universitatea Sorbona pentru a studia literele. În capitala Franței a luat primele lecții de teatru și a jucat pe mai multe scene pariziene.

Agepsina Macri în Ophelia

După o scurtă perioadă petrecută în tară, în care a colaborat cu Pompiliu Eliade și cu Barbu Ștefănescu-Delavrancea, s-a întors în Franța, unde a locuit până la sfârșitul Primului Război Mondial. A revenit în țară după război și a devenit societară a Teatrului Național din București, pe scena căruia a jucat cu precădere roluri tragice, în piese scrise de viitorul ei soț, Victor Eftimiu, de Al. Davila, Eugene O’Neill, H. Ibsen, W. Shakespeare ş.a. A jucat și în două dintre primele filme românești: Independența României (1912) și Maiorul Mura (1927–1928). O fotografie din această perioadă a frumoasei actrițe am găsit în volumul memorialistic scris de marele actor Iancu Brezeanu - Amintiri... vinurile mele - publicat la editura ziarului Universul în anul 1939:

Agepsina Macri împreună 
cu marele actor Iancu Brezeanu

O altă mare actriță a acelor timpuri, Agatha Bârsescu, o menționa astfel pe Agepsina Macri în memoriile sale: „Cu fermecătoarea Agepsina Macri am avut în urmă plăcerea de a juca în Prometeu, valoroasa operă teatrală a d-lui Victor Eftimiu și păstrez o frumoasă amintire de pe urma acestor vremuri.” 

În piesa Înșir'te Mărgărite
de Victor Eftimiu

Agepsina Macri-Eftimiu a fost una dintre actrițele cele mai talentate ale acelor ani. Sensibilă, expresivă, delicată, era adorată de iubitorii scenei. Dar nu numai de ei: dramaturgul Victor Eftimiu s-a îndrăgostit de frumoasa actriță şi a luat-o mai apoi de sotie. O alinta „Gipsi”. Povestea primului contact dintre Agepsina Macri și Victor Eftimiu este evocat de acesta din urmă în volumul Portrete și amintiri, publicat la Editura pentru literatură, în anul 1965: „Pompiliu Eliade îmi propuse (notă: pentru rolul Ileana Cosânzeana din piesa Mărul de aur) o nouă angajată a Teatrului Național, o domnișoară Agepsina Macri pe care n-o cunoșteam. Cum un prieten din teatru al Eleonorei Mihăilescu mă ruga insistent să dau un rol blondei și frumoasei Eleonora, și cum n-o cunoșteam nici pe ea, l-am dat Eleonorei.” Așadar Agepsina Macri nu a primit rolul din piesa lui Victor Eftimiu, dar avea să primească mai târziu cel mai important rol din viața acestuia. Cei doi s-au căsătorit și au locuit mult timp într-un bloc de lângă parcul Cișmigiu.

Agepsina Macri

C. D Zeletin – în articolul Amintirea lui Victor Eftimiu publicat de revista Acolada în numărul din iulie – august 2010 își amintea: „Căsătorindu-se cu admirabila actriță Agepsina Macri, ființă fermecătoare, fiica bogătașului Panait Macri, care și-a adorat ginerele, a făcut ceea ce se numea o partidă, suficientă pentru a alimenta butade ori epigrame excesive, cum este aceea a lui Virgiliu Slăvescu (pare-mi-se inedită): După cum cred a se ști,/ El e un... şi ea e o...;/ Agepsina e Macri,/ Eftimiu e macro...”

Agepsina Macri-Eftimiu în rolul Voevodului Nenoroc
 din Cocoșul Negru

Agepsina Macri-Eftimiu a fost o membră marcantă a Marii Loji Masonice Feminine din România, alături de alte femei influente ale timpului precum Elena Roza Prager, Bucura Dumbravă sau Smaranda Maltopol.

Agepsina Macri-Eftimiu pe coperta
 "Realităţii ilustrate" din 23 octombrie 1931

Miliţa Pătraşcu i-a făcut o statuie cu alură monumentală, din marmură, reprezentare în rolul Sapho, din piesa lui Alphonse Daudet, pusă în scenă la Teatrul Naţional (1930), o alta în rolul Antigonei de Sofocle și un bust (1934). Agepsina Macri-Eftimiu a murit la București în anul 1961. Pe placa de la mormântul Agepsinei Macri din Cimitirul Bellu, unde a fost înmormântat mai târziu și Victor Eftimiu, scrie:

De când te-ai dus, m-a năpădit pustiul…

N-aș fi crezut atâta gol să fie!

Monumentul funerar
 din Cimitirul Bellu

E vană orișice filozofie

Când zorile și-au stins trandafiriul.

Mi-ai fost unicul gând și avuție…

De când mi te-a înfășurat sicriul

Zadarnic mai încerc să fac pe viul,

Mi-e mult mai greu pământul decât ție!

Ne-a despărțit ursita nemiloasă…

A fulgerat spăimântătoarea coasă

Tăindu-ne-mpletitele destine

Și lacrimilor n-a secat șuvoiul!

Eu sunt în lumea celor vii strigoiul

Iar cel adevărat sunt lângă tine…

(Victor Eftimiu)