O mare stea a operetei românești: Elena Zamora

Elena Zamora: o viață în slujba cântecului

 

PARAGRAFE:

• Elena Zamora - debutul
• Elena Zamora pe scenele franceze
• Întâlnirea cu Constantin Tănase

 

Elena Zamora, un nume sinonim cu grația și cu succesul pe scenele românești și internaționale, a fost o actriță de operetă de o popularitate covârșitoare. F. O. Fosian, în monografia sa interbelică „87 artiști bucureșteni din teatru, operă și revistă”, o descria astfel: „Rar o actriță de operetă care să fi cunoscut la noi o popularitate mai mare ca Elena Zamora. Întruchiparea grației și a gingășiei, Elena Zamora a cucerit ani de-a rândul țara de la un capăt la celălalt – glorie care o mai acoperă și azi: numele ei pe afiș este chezășia unui spectacol de succes.” 

 

Viața și cariera Elenei Zamora, evocate în volumul său de amintiri „Am slujit cântecul” (1964), sunt o mărturie a talentului și dedicării sale.

 

Volumul de amintiri “Am slujit cântecul” - 1964 (stânga)
Elena Zamora - 1937 (dreapta)

 

---

---

Debutul Elenei Zamora: Un Nume Nou, Un Succes Imediat

 

Elena Stănescu – cea care avea să devină celebră sub numele de scenă Elena Zamora - s-a născut la Ploiești, în anul 1897. Viitoarea stea a operetei a debutat la doar 17 ani pe scena Teatrului Național din Iași. Rolul său în opereta „M-zelle Nitouche” a marcat nu doar începutul unei cariere strălucitoare, ci și nașterea numelui de scenă Elena Zamora. N. Niculescu-Buzău, partener de scenă și mentor, își amintea în volumul său memorialistic „Suveniruri teatrale” cum a ales acest nume inspirat:

 

„Comand afișele, dar pe ele nu scriu Elena Stănescu, ci Elena Zamora. Această idee de a o feri de un nume banal, datorită căreia să fie mereu confundată cu altele, o mai avusesem eu și cu alții, de pildă cu G. Timică (Mitică Georgescu), iar numele bine ales și poetic de Zamora mi-a venit spontan.”

 

Elena Zamora
în revista "Rampa"
numărul din 31 septembrie 1931

 

Debutul a fost un triumf răsunător. „În seara premierei, Elena Zamora a obținut un mare succes. Finalul actului al doilea, care se petrece la un teatru și în care rămâneam numai ea, în rolul Denisei, și eu, în rolul lui Celestin-Floridor, a însemnat un triumf. Cortina s-a ridicat de nenumărate ori. Am jucat mult opereta aceasta.” Popularitatea operetei „M-zelle Nitouche” cu Elena Zamora în rolul principal a fost de durată, fiind jucată chiar și zece ani mai târziu în București, la Teatrul Nostru din Grădina Marconi.

Anii de debut ai Elenei Zamora au fost umbriți de Primul Război Mondial. Cu un spirit civic remarcabil, ea s-a alăturat unei echipe de artiști condusă de George Enescu, cântând pentru răniții din spitalele de pe linia frontului. Din această echipă făceau parte și nume mari precum Maria Ventura, Zavaidoc sau Fănică Luca. Această grupare artistică a avut chiar onoarea de a cânta pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani în spectacolul în care a fost decorată eroina Ecaterina Teodoroiu.

Elena Zamora în cabina de machiaj 
în anul 1930

Succesul internațional: Elena Zamora pe scenele franceze

 

După succesele avute în operete și reviste bucureștene precum „Di Granda”, „Extemporalul” sau „Băiat de viață”, Elena Zamora a pornit într-o aventură memorabilă pe scenele pariziene. Într-un interviu consemnat de F. O. Fosian, actrița evoca, cu emoție, plecarea sa:

 

„- Și deodată, îmi spune d-na Zamora, am plecat la Paris... ris... 

- Deodată? – întreb mirat.

- Da… adică nu deodată, dar am plecat. Ca bagaj aveam două pachete: unul conținea cântece românești, altul un costum național. Iar ca bagaj principal, eu!... Când am trecut cu trenul peste Sena, am scos capul pe fereastra vagonului și am făcut un jurământ: Să mă înghiți, Sena, dacă n’o să înving!...”

Elena Zamora pe scena 
Teatrului "Cărăbuș" - 1932

Debutul în Franța a avut loc pe scena prestigiosului teatru parizian „Palace”, unde Elena Zamora a interpretat celebrul șlagăr „La Violetera” (în franceză), dar și cântecul popular românesc „S-a dus cucul de pe-aici”. Ingeniozitatea sa a contribuit la succes: 

 

„Pentru că nu eram stăpână pe text, îl lipisem pe fundul coșulețului de flori, unde-mi aruncam mereu privirile. Asta era, cum s’ar zice, o „șmecherie românească” …Succesul a venit ca o bombă... Imediat am fost angajată cu un salar de o mie de franci pe seară, pe timp de șase luni. Izbândisem!... Am cântat apoi la „Folies Bergéres”, după care a urmat un turneu în Europa, Africa și Asia.” (F. O. Fosian - „87 artiști bucureșteni din teatru, operă și revistă”).

Reîntâlnirea cu Constantin Tănase și întoarcerea acasă

 

În perioada sa pariziană, Elena Zamora l-a reîntâlnit pe marele om de revistă Constantin Tănase, care venea anual la Paris pentru a achiziționa costume și cortine pentru teatrul său, „Cărăbuș”:

 

„La Paris l-am găsit pe Constantin Tănase care, ca de obicei, venise împreună cu soția sa să cumpere costume și cortine pentru teatrul „Cărăbuș”, așa cum făcea în fiecare an. Bucuria mea a fost fără margini întâlnindu-l. Ce reprezentant mai popular al teatrului românesc puteam găsi în acest imens Paris, ca Tănase?! Cum m-a văzut, mi-a propus imediat să vin să joc „în reprezentație” la teatrul „Cărăbuș” în stagiunea de vară.” (Elena Zamora în volumul de amintiri “Am slujit cântecul” - Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, București, 1964).).

 

 

Deși și-ar fi dorit să joace imediat pe scena "Cărăbușului", contractele pe care le avea încheiate au împiedicat-o să-și onoreze promisiunea pe loc. Totuși, după opt ani petrecuți pe scenele pariziene, Elena Zamora s-a întors în țară, devenind solistă a Operei Române din București. A urmat un șir lung de succese pe scenele românești de operetă, comedie muzicală și revistă.

 

---

 Citește și: Silly Vasiliu - vedeta Alhambrei de altădată

---

---

 

Elena Zamora, această devotată slujitoare a scenei românești, și-a așternut memoriile în volumul „Am slujit cântecul”, publicat în 1964. Zece ani mai târziu, în iulie 1974, marea actriță s-a stins din viață, lăsând în urmă o moștenire artistică inestimabilă și amintirea unei vieți dedicate cântecului.

---