Cuza, statuia şi oltenii

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost inițiatorul primelor reforme importante care au fixat un cadru modern de dezvoltare al țării. Legile care au finalizat procesul de dezrobire al romilor (1856), reforma fiscală (1861), secularizarea averilor mănăstirești (1863), reforma agrară și împroprietărirea țăranilor (1864) nu au fost însă pe placul unor părți importante și influente ale societății românești și au dus - în cele din urmă - la constituirea “monstruoasei coaliții” care a pus la cale abdicarea forțată a Domnitorului din anul 1866. Această adevărată ură împotriva Domnitorului Alexandru Ioan Cuza avea să rămână înrădăcinată multe decenii în pătura conservatoare aflată la conducerea țării. O dovadă este și povestea mai puțin știută a statuii Domnitorului Alexandru Ioan Cuza care se află azi în fața Palatului Primăriei Municipiului Craiova.

Statuia lui Cuza în piațeta dintre hotelurile

Minerva și New-York

Statuia Domnitorul Alexandru Ioan Cuza din Craiova

 

Inițiativa amplasării unei statui a Domnitorul Alexandru Ioan Cuza în Piața Unirii din Craiova a aparținut deputatului de Dolj Mișu Pop–Lăcrița, subscripția publică pentru strângerea de fonduri în acest scop fiind inițiată în anul 1912: 

 

“Inițiativa ridicării statuii lui Cuza Vodă pe una din piețele centrale ale Craiovei aparține d-lui Mișu Pop–Lăcrița, fost deputat de Dolj de mai multe ori, care a ținut să arate recunoștința oltenilor pentru faptele mărețe ale marelui Domnitor, față de operele sociale de covârșitoare importanță ca: secularizarea averilor mănăstirești, împroprietărirea țăranilor și perfectarea desrobirii țiganilor, care deși fusese legiferată au câțiva ani mai înainte de un alt Domnitor român, din cauza împotrivirii unor cercuri interesate, prea influente, nu fusese aplicată. 

 

(…) Pentru aceste umanitare și categorice reforme sociale, se știe că Domnitorul Cuza și-a atras ura unei bune părți din protipendada țării, stăpânită încă de idei sociale refractare, cu toată influența și împotrivirea celor care determinaseră revoluția de la 1848. Această ură împotriva primului Domnitor al Principatelor Unite, s-a perpetuat până acum câțiva ani, făcând timp îndelungat ca nobila inițiativă a d-lui Mișu Pop-Lăcrița să nu se poată realiza mai curând. Oltenia lui Tudor Vladimirescu, primul care a ridicat steagul dreptății sociale cu pandurii lui recrutați din Gorj, Dolj, Mehedinți și Romanați, a avut în același timp și pe marii latifundiari care natural erau potrivnici reformelor desăvârșite de Cuza Vodă, purtându-i pică ani îndelungați după dispariția lui. Din această cauză, tocmai în capitala Olteniei, inițiativa d-lui Pop s'a izbit de adversitatea unei bune părți a oficialităților, așa încât aproape întreg costul lucrării a fost suportat personal de inițiator, de rude și de prietenii lui apropiați.”

Ținând cont de dificultățile întâmpinate de inițiator în strângerea fondurilor necesare pentru ridicarea statuii, sculptorul italian Raffaello Romanelli a fost de acord să toarne în bronz doar o copie a statuii Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Iași, al cărui autor a fost de asemenea, monumentul din Craiova urmând să fie realizat fără să aibă în fața soclului figurile alegorice și ale oamenilor politici din vremea lui Cuza care completează monumentul din capitala Moldovei. Deși finalizată în anul 1912, statuia lui Cuza nu a fost amplasată într-o piață din capitala Olteniei decât câteva decenii mai târziu. 

Odiseea unei statui a lui Cuza-Vodă

Articolul “Odiseia unei statui a lui Cuza-Vodă”, publicat în revista “Realitatea Ilustrată” - numărul din 19 februarie 1937 – consemna: “Statuia a fost lucrată în atelierele artistului de la Florența. Adusă la Craiova, seria dificultăților a culminat prin opunerea oficialităților de acum un sfert de veac, care n'a voit să îngăduie așezarea monumentului în Piața Unirii, adevăratul centru al Craiovei. Cel mai nimerit loc, atât prin numele ce-l poartă, cât și prin putința de perspectivă ce da statuii. Toate stăruințele inițiatorului de a obține pentru statuia Domnitorului Unirii locul central cuvenit au rămas zadarnice. Urgisirea memoriei primului reformator al operelor sociale din țară continua sub această formă. D. Mişu Pop a depozitat statuia într’o remiza din curtea locuinței d-sale din strada Sf. Dumitru în așteptarea înlăturării urgiei față de memoria lui Cuza, așteptare care s'a prelungit zeci de ani.”

Nici măcar în remiza din curtea locuinței deputatului Mișu-Pop Lăcrița statuia Domnitorului nu avea să aibă parte de liniște. Aventura acesteia avea să continue în timpul Primului Război Mondial: 

 

“Statuia lui Cuza Vodă de la Craiova a avut parte și de urgia trupelor germane cotropitoare, în timpul Marelui Război, care au ridicat bronzul statuii socotindu-l bun pentru confecționat arme de război și l-au transportat în Germania, comițând unul din cele mai odioase sacrilegii din Oltenia. Ecoul acestei mârșăvii a ajuns până în Moldova, unde dl. Mișu Pop se găsea ca ofițer de cavalerie. D-sa a solicitat imediat și a găsit un binevoitor sprijin în Primul Ministru de atunci, Alexandru Marghiloman, care a intervenit categoric pe lângă feld-mareșalul Mackensen, obținând astfel readucerea statuii lui Cuza Vodă la Craiova.” 

 

(Nu pot să nu remarc “eleganța” oficialităților germane din acele vremuri în ceea ce privește rezolvarea acestei probleme și să nu o compar cu reacția unei alte puteri europene în cazul Tezaurului României).

Statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Craiova
- în medalion Mișu Pop-Lăcrița -

Demersurile făcute pe lângă oficialitățile Craiovei de a fi acordat un loc în care să poată fi amplasată statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza au continuat încă aproape două decenii. Autorul articolului menționat consemna:

 

“Statuia a mai rămas în remiza d-lui Mişu Pop încă vreo 19 ani, pentru că solicitările inițiatorului de a i se da locul de cinste, într'o piață centrală, nu-și găseau rezolvare. Anul trecut (notă: 1936), actualul primar Const. Negrescu a pus capăt urgisirii statuii lui Cuza, oferind un alt loc central, în piațeta dintre hotelurile “Minerva” și “New-York", unde monumentul a fost așezat, soclul fiind făcut din piatră din Gura Văii, pe cheltuiala primăriei. Este drept, statuia n'are spațiul necesar unei bune perspective, locul piațetei fiind restrâns, dar punctul este central și mult frecventat și se poate numi tot loc de cinste.”

Deși își găsise în sfârșit un loc în capitala Olteniei, urgisita statuie nu a avut parte de o inaugurare oficială. A stat acoperită mult timp în scuarul dintre Hotelul Minerva, Hotelul New York și strada Mihail Kogălniceanu, “fiind desvelită” într-un mod cu totul original de “forțele naturii”: “Însă, dacă urgia oficialității locale a fost înfrântă, statuia mai are multe de îndurat, pentru că de un un an și jumătate nu i se poate fixa data inaugurării, făgăduită pentru 24 ianuarie din anul trecut (notă: 1936) și amânată mereu. Încă nici recenta aniversare a Unirii n'a fost folosită pentru desvelirea simbolicului monument, după cum se așteptau craiovenii, pe bună dreptate, la scurgerea a mai mult de un sfert de veac de când s'a produs inițiativa d-lui Mișu Pop-Lăcrița. Astfel, au trecut 27 de ani, poate vor mai trece câțiva, pentru ca statuia să aibă parte de solemnitatea oficială a desvelirii, pentru că desvelirea în fapt s-a produs în urma unei vijelii mai recente, bronzul întruchipând figura măreață a lui Cuza Vodă rămânând în văzul tuturor ca o ultimă dreptate ce i-au acordat elementele naturii, fiindcă dreptatea oamenilor este mai greu de câștigat.”

Ce nu știa reporterul din anul 1937 al revistei “Realitatea Ilustrată” era faptul că vremurile de urgisire ale statuii Domnitorului Alexandru Ioan Cuza se apropiau de sfârșit: monumentul a fost inaugurat oficial în anul 1939, iar un an mai târziu a fost mutat în centrul orașului Craiova, pe latura dinspre nord a grădinii "English Park" – parc care a purtat mult timp numele de “Parcul Unirii” - în fața actualului Palat al Primăriei. 

Citește și: Femeile din viața domnitorului A.I. Cuza

 

Sursa: articolul “Odiseia unei statui a lui Cuza-Vodă” – semnat “F.” - publicat în revista “Realitatea Ilustrată” - numărul din 19 februarie 1937