Smaranda Brăescu – Icarul suspendat în nemărginire

Smaranda Brăescu a fost prima femeie pilot de avioane și prima femeie cu brevet de parașutist din România. Mai mult, în anul 1931, ea a reușit să cucerească titlul feminin de campioană mondială la parașutism, în urma unui salt făcut de la uluitoarea înălțime, pentru acea vreme, de 6000 de metri. 

Smaranda Brăescu - record mondial la saltul cu parașuta

 

Iată cum era consemnat acest eveniment de săptămânalul interbelic “Ilustrațiunea Română": 

 

“Aviația și lumea noastră sportivă sărbătoresc succesul d-rei Samaranda Brăescu, cunoscuta și curajoasa noastră parașutistă, care a isbutit de curând să bată recordul mondial feminin de aruncare cu parașuta. Evenimentul, desigur, depășește granițele noastre, pentru că performanța stabilită de d-ra Brăescu întrece cu mult vechiul record de 4800 m., deținut de o americană: peste 6000 metri. Este desigur o sărbătoare națională și internațională pentru toți acei care urmăresc aceste grandioase realizări și o mândrie legitimă pentru noi românii, care putem figura în condiții atât de strălucite în concertul recordurilor mondiale.”

"D-ra Smaranda Brăescu înainte de cucerirea recordului
 mondial de aruncare cu parașuta"

“Realitatea Ilustrată”, un alt săptămânal important din perioada interbelică, consemna:

 

“D-ra Smaranda Brăescu, deținătoarea tuturor recordurilor feminine europene de aruncare cu parașuta, a stabilit o nouă performanță de specialitate, care o clasează în fruntea parașutistelor internaționale, deținând astfel recordul feminin al lumii. Distinsa noastră sportivă s’a lansat de la o înălțime de 6000 m., dintr’un avion pilotat de locotenentul Papană, parcurgând circa 10 km. în picaj, pe Bărăgan și aterisând în imediata apropiere a gării Sărățeni.”

Smaranda Brăescu în revista
"Ilustrațiunea Română" (14 octombrie 1931)

Smaranda Brăescu - interviu

 

La puțin timp după cucerirea titlului mondial, Smaranda Brăescu acorda un interviu revistei “Ilustrațiunea Română” (publicat în numărul din 14 octombrie 1931):

 

"Domnișoara Brăescu vorbește încet, liniștit, cu un frumos accent moldovenesc. Coboară doar dintr'o familie de săteni din ținutul Tecuciului (notă: s-a născut la Hănțeşti, jud. Covurlui, în 21 mai 1897). Păstrează în voce, ca și în toată înfățișarea, o sfiiciune și o modestie fermecătoare, în contrast isbitor cu îndrăsneala și curajul pe care le manifestă în acele primejdioase coborâri cu parașuta.

- Nu prea știu să povestesc atât de bine, ca să pot întreține cum se cuvine cititorii d-v. spuse d-ra Brăescu.

Și totuși povestește minunat, în cuvinte simple, dar mișcătoare...

 

Parașutista noastră își povestește copilăria, viața și greutățile pe care le-a întâmpinat până ce a putut lua la Berlin brevetul internațional. Apoi greutățile până ce a obținut avionul cu care s'a putut urca până la șase mii de metri.

- Unii m-au considerat o excentrică, alții chiar o nebună. Dar eu mi-am văzut de drumul pe care-l aveam să'mi găsesc idealul și mulțumirea mea sufletească. N'am bătut recordul, nici pentru glorie, nici pentru premii. Puteam sa realizez același record în Apus sau în America, unde o asemenea realizare constituia evenimentul zilei. Dar am preferat să-l realizez aici în țară, pe pământul țării mele și pentru numele nostru românesc. Nu știu dacă un record mondial feminin este o ispravă tocmai atât de mare precum spuneți. Totuși ne conferă un drept în concertul mondial al parașutiștilor și al sportivilor, care trebuie să ne dea și nouă românilor considerația meritată."

Smaranda Brăescu pe coperta
"Realității Ilustrate" (15 octombrie 1931)

D-ra Brăescu îmi povesti apoi pasiunea pe care o avea din copilărie pentru aviație și pentru contribuția pe care o poate da femeia română în acest domeniu. Apoi, istorisi împrejurările în care a putut bate recordul mondial:

Smaranda Brăescu în presa vremii
(Paris-Soir, 4 octombrie 1931, stânga; 
The New York Herald - European edition, 3 iunie 1932, centru;
Istanboul, 17 martie 1933, dreapta)

LA 6000 METRI

"- În Potez-ul 25 care-l pe conducea cu atâta pricepere locotenentul Papană, am ajuns la 6000 metri. Prin oglinda cu care puteam controla înălțimea vedeam cum mă apropii de țintă. N'aveam nici urmă de emoție. Doar o bucurie imensă, dar stăpânită, pentru că cei mai mulți îmi garantaseră că nu voi putea trece de patru mii de metri fără mască de oxigen. Chiar medicul care mă examinase înainte de plecare, după calculele aparatelor, îmi afirmase același lucru. 

Recordul Smarandei Brăescu în cotidianul francez
 Paris-Soir (8 oct. 1931)

Nu v'aș putea spune ce anume m'a îndemnat să nu țin seama de asemenea recomandații; ceea ce știu sigur e faptul că o putere lăuntrică mă îndemna să trec granița pe care o stabiliseră oamenii... Și am trecut-o! Obișnuită să sar de la diferite înalțimi, nu mai aveam nici un fel de preocupare pentru aruncarea cu parașuta, pentru că eram convinsă de reușită... Mă preocupa mai mult... să ating înălțimea și de acolo, de la 6000 de metri, să sar."

SALTUL

"Locotenentul Papană întoarse capul și în momentul în care îmi făcu semn, eu eram pregătită să sar.

- Dar dacă aviatorul nu vă făcea semn, continuați ascensiunea?

- Nu. Săream în orice caz și oricum, pentru că atinsesem cei 6000 de metri... Am sărit de pe avion, așa cum sar eu de obicei. Primii 50 de metri i-am parcurs cu parașuta închisă... Dacă s'ar fi deschis la o distanță și mai mare ar fi fost și mai bine.

- Nu vă era teama ca nu cumva parașuta să se defecteze?

- Câtuși de puțin... Cu parașuta Heineke n'aveam nici o teamă... În spațiu, de-a lungul celor șase mii de metri, parașuta trebuia să se deschidă.

- Totuși, dacă nu s'ar fi deschis?

- Muream! Atâta tot. Câți n-au murit pentru asemenea idealuri?... Apoi, viața prețuiește mai mult decât idealul!

Smaranda Brăescu - fotografie din "Realitatea Ilustrată"
(numărul din 15 octombrie 1931)

După vreo mie de metri au început balansurile, care păreau că mă frâng în două. Locotenentul Papană, care'mi supraveghea coborârea, după câte mi-a spus în urmă, a avut impresia că mi se întâmplase o nenorocire și că nu mai eram decât un cadavru care plutea în aer. Este drept că am suferit enorm având continuu vomitări, amețeli, o impresie de epuizare... Am parcurs astfel cu balansuri, trecând prin numeroase ‹‹goluri de aer›› până ce am ajuns la pământ. Când am căzut pe pământ, în miriște, știam că sunt salvată... Extenuată, am cerut celor ce îmi veniseră în ajutor să mă lase să mă odihnesc așa cum căzusem. După o jumătate de oră mi-am revenit și cu același avion cu care făcusem ascensiunea m'am reîntors la București. (...)”

Smaranda Brăescu

Aceasta a fost poveste zborului cu parașuta - spusă chiar de cea care știa să plutească “suspendată în nemărginire” - cum atât de frumos caracteriza Smaranda Brăescu saltul cu parașuta într-un alt interviu. Și trebuie să vă spun ca saltul de la 6000 de metri a fost făcut în anul 1931, la doar un an după un groaznic accident suferit de Smaranda Brăescu la un miting aviatic ținut la Satu Mare (17 august 1930), incident soldat cu mai multe coaste rupte, cu o fractura dublă la picior și după o imobilizare la pat de aproape șase luni.

Ce a urmat? O încercare de a doborî și recordul mondial al bărbaților, încercare făcută în Statele Unite ale Americii. Încercarea a eșuat din păcate, din cauză că... rezerva de oxigen a pilotului avionului s-a consumat înainte de a atinge înalțimea de 24000 feet (7315 metri). Smaranda Brăescu  a reușit totuși, în 19 mai 1932, un salt de la 6929 metri și astfel “a bătut” cu 476 de metri recordul mondial masculin anterior, devenind “campioană mondială absolută”.

Smaranda Brăescu imediat după accidentul din anul 1930

La 8 octombrie 1932, Smaranda Brăescu a obținut și Licența de Pilot particular de aviație, fiind prima femeie din Europa care a obținut brevetul de pilot în Statele Unite ale Americii. Au urmat anii de război. Un patriot precum Smaranda Brăescu nu putea să nu se implice: a zburat ca voluntar în celebra “Escadrila Albă” de aviație sanitară și în “Escadrila de recunoaștere, observație și legătură” – fiind decorată cu ordinul “Crucea Regina Maria - clasa III-a”. 

Smaranda Brăescu fotografiată în locuința sa
din București (1931)

După război, indignată de modul în care a fost falsificat rezultatul alegerilor din anul 1946, Smaranda Brăescu a semnat - alături de alte personalități - un protest înaintat delegatului american care făcea parte din Comisia Aliată de Control. Acest document a fost predat de către delegatul american delegației sovietice. Ca urmare a început opresiunea și Smaranda Brăescu a fost nevoită să se ascundă (folosind nume false precum Maria Matei sau Maria Popescu). A fost condamnată, în contumacie, la 2 ani de închisoare. 

 

A reușit să se ascundă de autorități cu ajutorul mai multor preoți greco-catolici din Moldova. Ultimele luni de viață le-a petrecut la Congregația Surorilor Maicii Domnului, loc în care măicuțele au avut grijă de ea până în ultima clipă. Cert este faptul Smaranda Brăescu că nu a fost niciodată găsită de către comuniști. A murit în 2 februarie 1948 și a fost înmormântată la Cimitirul Central din Cluj, parcela II B, numărul 1550), rămânând pentru eternitate... suspendată în nemărginire.

Surse:

- “Ilustrațiunea Română” – numărul din 14 octombrie 1931
- “Realitatea Ilustrată” - numărul din 15 octombrie 1931