Parcul și lacul Snagov sunt unele dintre locurile cele mai frumoase și mai frecventate
din apropierea Bucureștiului. Ansamblul mănăstiresc de la Snagov, ctitorit de
Neagoe Basarab, este un loc cu o istorie impresionantă. Legenda spune că aici
ar fi fost îngropat sub o lespede Vlad Tepeș, după ce a fost ucis în anul
1476.
Snagovul a devenit un loc de atracție pentru
bucureșteni abia pe la începutul secolului al XX-lea, după ce s-a realizat asanarea
lacului. Vechea “baltă” s-a transformat într-o oglindă de apă curată, iar pe
malurile ei Primăria Bucureștiului a amenajat un parc superb. Plaja și
Parcul Snagov au fost reamenajate la începutul anilor ’30 – inaugurarea
acestora fiind făcută în anul 1933 în prezența Regelui Carol al II-lea, a Voevodului
Mihai precum și a unor personalități de prim rang ale vremii dintre care amintesc doar
pe Nicolae Iorga, pe Iuliu Maniu și pe Dem Dobrescu.
Tot în anii ’30 Principele Nicolae a
construit Palatul Snagov – construcție extinsă mai apoi de Nicolae
Ceaușescu. Extinderile și amenajările au dat viață Snagovului. Dar - ca și în alte locuri - s-a și
pierdut ceva din farmecul de altădată. Tocmai despre Snagovul de dinaintea
lucrărilor din anii ’30 ne vorbește un articol al revistei “Realitatea
Ilustrată”, text publicat în numărul 18 iulie 1929:
Parcul și lacul Snagov |
Snagovul de altădată
“La douăzeci și opt de
kilometri departe de Capitala noastră se întinde lacul Snagovului cu
mânăstirea plină de amintiri istorice, cu păduri impozante - un colț de rai
ascuns după o cotitură a drumului ce duce spre Ploiești. Puțini
dintre locuitorii Capitalei care aleargă peste mări și țări în
căutarea unui colț de odihnă, bănuiesc că în preajma lor, la câțiva kilometri, natura darnică le-a hărăzit minuni de care nu se folosesc pentru că nu le
cunosc și pe care chiar dacă le-ar cunoaște nu le-ar prețui
poate îndeajuns, pentru că sunt ale noastre și nu ale altora.
Și
totuși, Snagovul își răsfață pitorescul unei frumuseți uluitoare, la câțiva
pași de Capitala Țării în care mii și zeci de mii de oameni pătimesc pentru
că nu'și pot permite luxul unei vilegiaturi costisitoare și care bucuroși
ar petrece o zi de Duminică sau de sărbătoare într'un loc atât de apropiat și atât de încântător. Dacă cineva și-ar fi
propus să amenajeze acest loc binecuvântat de Dumnezeu și uitat multă
vreme de oameni, desigur Snagovul ar fi devenit ceea ce sunt astăzi
stațiunile de recreație și de odihnă din preajma marilor centre europene. De
ce ne-am minuna de “Wann Sea" Berlinului sau de împrejurimile altor
capitale, măiestrite mai mult de mâna omului decât de natură, când avem, în
apropierea Bucureștilor noștri, minunatul și încântătorul Snagov.
Terasă pe malul lacului |
De ce am pribegi pe
meleaguri străine în admirația a tot ceea ce posedă alții, când natura ne-a
înzestrat cu mai mult decât au alții? Este adevărat, că în ultima vreme, Snagovul a făcut obiectul unor serioase preocupări de amenajare; că există
un grandios proiect care prevede între altele o linie de cale ferată
electrică care să pună la îndemâna tuturor un bun și ieftin mijloc de
transport; că însăși Înaltul Regent A. S. R. Principele Nicolae însoțit de
Miniștrii a fost la fața locului cercetând posibilitățile de realizare ale
acestui plan.
Biserica Mănăstirii Snagov - 1929 |
O duminică la Snagov
O
duminica petrecută la Snagov în tovărășia unor prieteni, m'a făcut
să străbat cei douăzecișiopt de kilometri în norul de praf atât de
caracteristic drumului care duce spre Ploiești, în salturile unui vehicul modern, un
automobil care, fără să vrea, mi-a sdruncinat într’atât
măruntaiele încât am jurat că nu voi mai călători în viața mea decât cu
trăsura bătrânească. Această împrejurare mi-a reamintit reflecțiile lui
Alexandru Odobescu, despre civilizația care “născocind noi mijloace de
comunicație i-a îngrădit libertatea de a străbate întinderea, oprindu-se
unde vrea, cotind unde-i place, alergând când îl abate, odihnindu-se când
se simte obosit!” Se plânge de poștalion și de surugiu pe un drum
bun - șoseaua noastră de astăzi care pe atunci era “acea măiestrită șosea, care din grădina de la capul podului Mogoșoaia se întinde ață până la
bariera Ploieștilor și care duce, drept ca glonțul, în trei patru ore,
fără piedică, fără turburare, în Capitala județului dinspre munte”.
Biserica Mănăstirii Snagov - 1929 |
Cu Odobescu la Snagov
Alexandru Odobescu, vizitând aceste minunate locuri, a scris “Câteva ore la Snagov", un text în
care își nota impresiile și în care e amintea câteva dintre amintirile istorice pe care le păstrează
Mănăstirea cu același nume. lată cum descrie Odobescu, intrarea în
păduricea care se găsește și astăzi în dreapta șoselei:
“Într'adevăr,
totul în preajmă era încântător; înalți stejari, pătrunși de
luminele soarelui de vară, prezentau în bolțile răsfățate, toată
scara fețelor smarandului, de la frageda verdeață a mugurului până la
negrul întunecat al tulpinii. O atmosferă de balsame răcoroase învia
suflarea și șoapta frunzelor, ușor clătinate de o lină adiere, se îngâna
singură cu susurul greierilor ascunși în frunziș. Prin acele locuri
misterioase scăldate acum de razele amiezei, poștalionul meu înainta pe țăcăneală; surugiul, spre a îndemna caii, învârtea uneori biciul a lene
peste capul lor și apoi le adresa, din când în când, cu glas domol, strigătul
prelungit de: Hai, băieți! Câțiva
porumbei sălbatici, singuri stăpâni deocamdată ai acelor păduri, se răsfățau pe
drum și când trăsura sosia aproape de dânșii, ei sburau mai
departe, tot pe cale, și îngânau astfel mersul nostru, până ce obosiți de
întrecere s'ascundeau în crăcile vecine".
Lăutari pe malul lacului Snagov - 1936 |
Între
pădurile care străjuiesc locul impozant prin mărimea și decorul în
care odihnește, se ridică istorica mânăstire a Snagovului, asupra căreia
istoricii nu s'au pus de acord dacă a fost zidită în zilele lui Vlad Țepeș
(1457) sau ale lui Vladislav Voevod (1443). În schimb se știe destul
de precis că la Snagov Matei Basarab a așezat pe la 1645 prima
tipografie în care mai târziu, pe la 1709, Antim al II-lea - Mitropolitul Țării - a tipărit mai multe cărți bisericești în elinește și
românește. Mai târziu Mânăstirea a fost transformată în penitenciar și loc
de surghiun pentru români. Aici din porunca lui Grigore Ghica a fost
zugrumat postelnicul Constantin Cantacuzino.”
Sursa:
articolul “Snagovul” - publicat în revista “Realitatea
Ilustrată” - numărul din 18 iulie 1929 - disponibil online în colecția digitală a B.C.U. "Lucian Blaga" Cluj Napoca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu