Farmecul Snagovului de altădată

Parcul și lacul Snagov sunt unele dintre locurile cele mai frumoase și mai frecventate din apropierea Bucureștiului. Ansamblul mănăstiresc de la Snagov, ctitorit de Neagoe Basarab, este un loc cu o istorie impresionantă. Legenda spune că aici ar fi fost îngropat sub o lespede Vlad Tepeș, după ce a fost ucis în anul 1476.

Amenajarea parcului și a lacului  Snagov  - scurt istoric

 

Snagovul a devenit un loc de atracție pentru bucureșteni abia pe la începutul secolului al XX-lea, după ce s-a realizat asanarea lacului. Vechea “baltă” s-a transformat într-o oglindă de apă curată, iar pe malurile ei Primăria Bucureștiului a amenajat un parc superb. Plaja și Parcul Snagov au fost reamenajate la începutul anilor ’30 – inaugurarea acestora fiind făcută în anul 1933 în prezența Regelui Carol al II-lea, a Voevodului Mihai precum și a unor personalități de prim rang ale vremii dintre care amintesc doar pe Nicolae Iorga, pe Iuliu Maniu și pe Dem Dobrescu. 

 

Tot în anii ’30 Principele Nicolae a construit Palatul Snagov – construcție extinsă mai apoi de Nicolae Ceaușescu. Extinderile și amenajările au dat viață Snagovului. Dar - ca și în alte locuri - s-a și pierdut ceva din farmecul de altădată. Tocmai despre Snagovul de dinaintea lucrărilor din anii ’30 ne vorbește un articol al revistei “Realitatea Ilustrată”, text publicat în numărul 18 iulie 1929:

Parcul și lacul Snagov

Snagovul de altădată

 

“La douăzeci și opt de kilometri departe de Capitala noastră se întinde lacul Snagovului cu mânăstirea plină de amintiri istorice, cu păduri impozante - un colț de rai ascuns după o cotitură a drumului ce duce spre Ploiești. Puțini dintre locuitorii Capitalei care aleargă peste mări și țări în căutarea unui colț de odihnă, bănuiesc că în preajma lor, la câțiva kilometri, natura darnică le-a hărăzit minuni de care nu se folosesc pentru că nu le cunosc și pe care chiar dacă le-ar cunoaște nu le-ar prețui poate îndeajuns, pentru că sunt ale noastre și nu ale altora. 

 

Și totuși, Snagovul își răsfață pitorescul unei frumuseți uluitoare, la câțiva pași de Capitala Țării în care mii și zeci de mii de oameni pătimesc pentru că nu'și pot permite luxul unei vilegiaturi costisitoare și care bucuroși ar petrece o zi de Duminică sau de sărbătoare într'un loc atât de apropiat și atât de încântător. Dacă cineva și-ar fi propus să amenajeze acest loc binecuvântat de Dumnezeu și uitat multă vreme de oameni, desigur Snagovul ar fi devenit ceea ce sunt astăzi stațiunile de recreație și de odihnă din preajma marilor centre europene. De ce ne-am minuna de “Wann Sea" Berlinului sau de împrejurimile altor capitale, măiestrite mai mult de mâna omului decât de natură, când avem, în apropierea Bucureștilor noștri, minunatul și încântătorul Snagov. 

Terasă pe malul lacului

De ce am pribegi pe meleaguri străine în admirația a tot ceea ce posedă alții, când natura ne-a înzestrat cu mai mult decât au alții? Este adevărat, că în ultima vreme, Snagovul a făcut obiectul unor serioase preocupări de amenajare; că există un grandios proiect care prevede între altele o linie de cale ferată electrică care să pună la îndemâna tuturor un bun și ieftin mijloc de transport; că însăși Înaltul Regent A. S. R. Principele Nicolae însoțit de Miniștrii a fost la fața locului cercetând posibilitățile de realizare ale acestui plan.

Biserica Mănăstirii Snagov - 1929

 O duminică la Snagov

 

O duminica petrecută la Snagov în tovărășia unor prieteni, m'a făcut să străbat cei douăzecișiopt de kilometri în norul de praf atât de caracteristic drumului care duce spre Ploiești, în salturile unui vehicul modern, un automobil care, fără să vrea, mi-a sdruncinat într’atât măruntaiele încât am jurat că nu voi mai călători în viața mea decât cu trăsura bătrânească. Această împrejurare mi-a reamintit reflecțiile lui Alexandru Odobescu, despre civilizația care “născocind noi mijloace de comunicație i-a îngrădit libertatea de a străbate întinderea, oprindu-se unde vrea, cotind unde-i place, alergând când îl abate, odihnindu-se când se simte obosit!” Se plânge de poștalion și de surugiu pe un drum bun - șoseaua noastră de astăzi care pe atunci era “acea măiestrită șosea, care din grădina de la capul podului Mogoșoaia se întinde ață până la bariera Ploieștilor și care duce, drept ca glonțul, în trei patru ore, fără piedică, fără turburare, în Capitala județului dinspre munte”.

Biserica Mănăstirii Snagov - 1929

Cu Odobescu la Snagov

Alexandru Odobescu, vizitând aceste minunate locuri, a scris “Câteva ore la Snagov", un text în care își nota impresiile și în care e amintea câteva dintre amintirile istorice pe care le păstrează Mănăstirea cu același nume. lată cum descrie Odobescu, intrarea în păduricea care se găsește și astăzi în dreapta șoselei:

 

“Într'adevăr, totul în preajmă era încântător; înalți stejari, pătrunși de luminele soarelui de vară, prezentau în bolțile răsfățate, toată scara fețelor smarandului, de la frageda verdeață a mugurului până la negrul întunecat al tulpinii. O atmosferă de balsame răcoroase învia suflarea și șoapta frunzelor, ușor clătinate de o lină adiere, se îngâna singură cu susurul greierilor ascunși în frunziș. Prin acele locuri misterioase scăldate acum de razele amiezei, poștalionul meu înainta pe țăcăneală; surugiul, spre a îndemna caii, învârtea uneori biciul a lene peste capul lor și apoi le adresa, din când în când, cu glas domol, strigătul prelungit de: Hai, băieți! Câțiva porumbei sălbatici, singuri stăpâni deocamdată ai acelor păduri, se răsfățau pe drum și când trăsura sosia aproape de dânșii, ei sburau mai departe, tot pe cale, și îngânau astfel mersul nostru, până ce obosiți de întrecere s'ascundeau în crăcile vecine".

Lăutari pe malul lacului Snagov - 1936

Între pădurile care străjuiesc locul impozant prin mărimea și decorul în care odihnește, se ridică istorica mânăstire a Snagovului, asupra căreia istoricii nu s'au pus de acord dacă a fost zidită în zilele lui Vlad Țepeș (1457) sau ale lui Vladislav Voevod (1443). În schimb se știe destul de precis că la Snagov Matei Basarab a așezat pe la 1645 prima tipografie în care mai târziu, pe la 1709, Antim al II-lea -  Mitropolitul Țării - a tipărit mai multe cărți bisericești în elinește și românește. Mai târziu Mânăstirea a fost transformată în penitenciar și loc de surghiun pentru români. Aici din porunca lui Grigore Ghica a fost zugrumat postelnicul Constantin Cantacuzino.”

 

Sursa: articolul “Snagovul” - publicat în revista “Realitatea Ilustrată” - numărul din 18 iulie 1929 - disponibil online în colecția digitală a B.C.U. "Lucian Blaga" Cluj Napoca