Cântece și descântece de dragoste

Poate că vă amuză credința românilor în farmece, descântece și blesteme. Ea era prezentă însă în conștiința populară la începutul secolului al XX-lea – și persistă în lumea de azi. Se rosteau și atunci, ca și acum  “incantații” speciale pentru îndepărtarea vrăjilor sau pentru alungarea spiritelor rele. Folclorul românesc conține multe descântece de deochi, acesta fiind considerat în popor o boală indusă prin magie de o simplă uitătură invidioasă. Dar descântecele se fac și pentru aducerea dragostei, pentru sănătate, pentru… aducerea înapoi a bărbatului. Practic pentru orice situație ivită în viața există o soluție în lumea farmecelor și a descântecelor. (din articolul “Iubirea în farmece, cântece și…  descântece”).

Mă sculai,  mă spălai...

    Voi completa articolul menționat cu descrierea câtorva vrăji și descântece de dragoste. Nu a fost atât de simplu pe cât s-ar putea crede (o simplă căutare cu ajutorul d-lui Google vă va lămuri). O explicație am găsit într-o importantă culegere de folclor – “Materiale folkloristice” - apăruta în anul 1900 prin îngijirea lui Gr. G. Tocilescu – membru al Academiei Române:

 

    “Culegerea acestui gen de literatură poporană e cea mai anevoioasă, din cauza numărului restrâns al celor ce sunt depositarii descântecelor și a vrăjilor. De obicei puține femei bătrâne mai știu a descânta și a vrăji; apoi ele au superstiția de a nu comunica cuiva vr’un descântec, de teamă ca nu cumva descântecul, o dată comunicat, să nu mai aibă tărie, și astfel meșterițele descântătoare sau doftoroaiele satelor să-și piardă meseria lucrativă.” 

 

    Asta era în anul 1900 și a mai trecut un veac de atunci… Din aceiași culegere de folclor am “cules” pentru voi descrierea câtorva descântece și vrăji. Doar pentru lectură…

Cu apă neîncepută...

     

     Vrajă de facere de dragoste

    “Fata care voiește să’și facă de dragoste, se duce mai întâi sâmbătă seara în scăpătatul soarelui și ia apa din fântână într’o oala sau sticlă curată. Ajunsă la fântână zice versurile primei părți a descântecului:

    - Bună seara fântână lină.
    - Mulțumim dumitale tânără copilă.
    - Șezi.
    - Nu șed.
    Că n’am venit să șed,
    Și’am venit să’mi dai
    Cătările tale,
    Să strâng dragostele în ele,
    Cum nu poate răbda de tine
    Toate lighioanele,
    Toate păsările,
    Așa să nu poată răbda…
    (cutare - se spune numele iubitului)
    De vorba, de chipul, de ochii
    Și sprâncenele mele.
    Toată lumea,
    De la mic pân’la mare,
    Mai vârtos… (cutare)."

Descântec pe vatra focului

    "Duminica de dimineața se scoală în revărsatul zorilor, ia apa și începe a vrăji cu busuioc, para de argint și fir roșu. Această a doua parte a descântecului se face pe vatra focului.

    - Mă sculai Duminică de dimineață,
    Pe ochi nespălată,
    De rouă nescuturată.
    Maica Precista mă văzu,
    Jos din cer se scoborî,
    Pe scară de argint
    Și la mine veni.
    Cu buciumul buciuma,
    Dragostile le aduna,
    În astă oală le băga.
    Cum nu poate răbda vaca de vițel,
    Și oaia de miel,
    Și scroafa de purcel,
    Și cloșca de pui,
    Gâsca de boboc,
    Bobocul de gâscă, -
    Așa să nu poată răbda,
    Toate fetele,
    Toate nevestele,
    Toate preotesele,
    Toate miresele,
    Toți popii,
    Toți protopopii,
    Toți zapcii,
    Toți conțilii,
    Toți primarii,
    Toți notarii,
    Toți judecătorii,
    Toți întâlnitorii,
    Toți băieții,
    Toți logofeții,
    De la mic pân’la mare,
    Mai vărtos… (cutare) !

   Când fata termină partea a doua a descântecului, mai adaugă și cuvintele: Cum arde vatra de foc și focul de vatră, așa să ardă inima în mic și în mare, mai vârtos în… (cutare), și cum trage fumul la coș, așa să tragă la mine și mic și mare, mai vârtos (cutare) ! Apoi fata iese afară și se întoarce cu fața spre soare și rostește partea a treia a descântecului:

    - Răsai soare,
    Frățioare,
    Nu răsări pe garduri uscate,
    Pe țoluri vărgate;
    Răsai pe ochii mei,
    Pe genele mele,
    Pe sprâncenele mele,
    Să se uite lumea cu drag la ele !
    Cine’n urmă mi-o călca,
    În gura mi’o căuta;
    Cine cu mine n’o vorbi,
    Inima’n el o plesni!

    Cu apa astfel vrăjită, se stropește fata pe frunte, se spală pe ochi, iar busuiocul cu paraua de argint le poartă cu sine.“

Vraja pentru readucerea iubitului

         Descântec de dragoste

  "Se descânta cu apă neîncepută, cu stebla de busuioc și miere cununată, cu care se unge îndrăgostitul:

    Mă sculai,
    Mă spălai,
    Mă pieptănai,
    Mă spălai
    Cu apă de plai,
    Cu apă de năstrapă,
    Cu o steblă de busuioc.
    Cu buciumul buciumai.
    Dragostele le chemai.
    Și mă dusei la râul lui Iordan
    Și mă spălai,
    Mă curățai,
    Și’mi luai:
    După țâțe,
    Păr de mâțe,
    După cap,
    Piei de țap;
    După picioare,
    Piei de șarpe,
    După trup,
    Piei de lup.
    Mă spălai
    Mă curățai,
    De urâciuni,
    De legături,
    De dătături,
    De aruncături,-
    De la cumnate,
    De la surate,
    De la vecine,
    De la străine,
    De la moașe,
    De la nașe,
    Și… cutare… rămase șpalt
    Mândru și frumos
    Ca un trandafir frumos.

    Uneori se recomandă pentru acest descântec miere cununată de trei ori, în care se vrăjește de trei ori. Cu mierea se unge pe sprâncene și pe păr tânărul sau fata care voiesc să facă dragoste. Se mai descânta și în sare, care se pune în ghete și se zic cuvintele:

    Cum trag toate vacile și toată lumea,
    Și mic și mare la sare,
    Și cum nu poate nimeni fără sare
    Așa să nu poată nimeni fără… (cutare).
    Și cum nu pot eu călca,
    Așa să nu poata calcă … (cutare) fără… (cutare).”

La fântână

   

     Vrajă de dragoste

    „Descântătoarea mestecă cu un fir de busuioc într’o sticlă cu apă, din care trebuie să bea cel căruia i-a descântat:

    Duminica mă sculai
    Vadra’n mână o luai,
    La fântâniță plecai,
    Pe poteca necălcată,
    Pe rouă nescuturată,
    Cu busuiocul ăsta buciumai,
    Dragostele adunai,
    De la cârciumarese,
    De la jupânese,
    De la flăcăi,
    De la fete mari,
    De la copii mici,-
    Și’n apa lui… (cutare) le băgai
    Și pe… (cutare)’l luai
    Și’l dusei la râul Iordan
    Și’l spălai
    Și’l curățai
    Pe trup
    De păr de lup
    Pe cap
    De păr de țap
    Pe țâțe
    De păr de mâțe
    Și’l dăruii
    Cu doi luceferei,
    În doi umerei,
    Cu stele,
    Mărunțele, pe mânecele.
    Cu cine o vorbi... (cutare),
    Cu cine’o tăinui,
    Cu miere l’o lipi;
    Să le vie a plesni,
    Prin gene,
    Prin sprâncene,
    Mai ales prin ismene.
    Să nu-i dea a sta,
    Să nu-i dea a mânca.”

Citește și articolul: Fugi deochi, dintre ochi

 

   Sursa: studiul “Materialuri folkloristice” - publicat sub auspiciile Ministerului Cultelor și Învățământului Public - prin îngrijirea lui Gr. G. Tocilescu – București – 1900 - disponibil în colecția Biblitecii Digitale a Bucureștilor