Miss România 1933 (interviuri, impresii, spovedanii)

Dina Mihalcea - Miss România 1933

Paragrafe:

• Selecția candidatelor la Miss România 1933
• Ultima reexaminare a candidatelor la titlu
• Miss România 1933
• Profil de Miss - Dina Mihalcea - Miss România 1933
• Destinul Dinei Mihalcea - Miss România 1933

Publicând articol după articol, s-a alcătuit pe blog o mini-istorie a primelor concursurilor de frumusețe din România. A fost mai întâi o relatare despre primul “concurs de frumusețe între doamne și domnișoare” de amploare, organizat în 1 iulie 1912 de ziarul “Minerva” în București. A fost un eveniment care a avut un succes teribil și la care au participat peste 10.000 de oameni (citește aici articolul: Frumusețe și ritmuri de fanfară în Parcul Oteteleșanu). 

 

A urmat un ciclu de articole despre primul concurs Miss România – organizat în București în anul 1929 de săptămânalul "Realitatea Ilustrată”. Am creionat apoi un cu totul alt tip de profil de Miss România decât cel cu care suntem obișnuiți astăzi. Asta pentru că în anii romantici ai concursurilor de Miss, frumusețea spiritului conta la fel de mult cu cea a trupului. Sau poate că era mai importantă (citește aici articolul: Profil de Miss: Erastia Peretz (Miss România 1931). În dimineața zilei de 17 ianuarie 1932 a fost aleasă o nouă Miss România: d-șoara Liliana Delescu. Câteva amănunte din biografia Lilianei Delescu am aflat citind un interviu acordat de frumoasa olteancă imediat după terminarea concursului de frumusețe. Articolul dezvăluie de asemenea legătura care există între frumoasa divă și Monumentul Eroilor din Drobeta Turnu Severin (citește aici articolul: Despre Severin, Miss România și Monumentul Eroilor).  

 

 

Articolul de azi vă invită să aruncați o privire în culisele concursului Miss România organizat în 27 aprilie 1933 în sala de festivități a ziarului “Universul”:

 

 

Citește mai mult... »

“Ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă!"

Divorțul prin anul 1806

Paragrafe:

• Pricini pentru care putea să fie cerut divorțul
• Divorțul în șalvari și cu ișlic
• Cronica unui divorț din anul 1806
• Inelul de logodnă (istoric, superstiții, obiceiuri)
  

“Ceea ce a unit D-zeu, omul să nu despartă!" – acesta era în vechime principiul canonic care reglementa nu numai încheierea căsătoriilor ci și posibilitățile de desfacere ale acesteia. Canoanele bisericești prevedeau însă puține cazuri în care se putea cere despărțenia. “Cărțile de despărțenie” puteau să fie date doar de Mitropolit sau de Episcopii eparhioți - după o temeinică judecată a cauzelor - și trebuiau întărite printr-un pitac domnesc.

Citește mai mult... »

Amintiri din “Templul Spiritului” (Castelul „Iulia Hasdeu” din Câmpina)

 

Castelul „Iulia Hasdeu” din Câmpina este locul din România care ascunde una dintre cele mai tulburătoare povești de dragoste părintească. Ideea construirii castelului – un adevărat  “Templu al Spiritului” – s-a născut probabil în martie 1890: “Eruditul filolog Bogdan Petriceicu Hasdeu pierde în 1889 pe singura și geniala sa copilă, Iulia. Durerea lui nepotolită nu-i scoate un moment din gând amintirea fiicei sale. Era în martie 1890. Într'o “seară umedă și posomorâtă", cum însuși a ținut s'o precizeze, Hasdeu stătea la masa lui de lucru, cu gândurile departe, la copilul care-i însorise viața. Fără să vrea și fără să-și dea seama, Hasdeu luă un creion. În voie, mâna se mișcă vreo cinci secunde. Când se reculese, Hasdeu văzu uimit că pe petecul de hârtie din fața sa era scris pe limba franceză:

 

"Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu” 

(„Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui să-ți fie îndeajuns. Iulia Hasdeu”) 

Citește mai mult... »

O nuntă de vis

Unul dintre cele mai importante evenimente mondene de la mijlocul secolului al XIX-lea a fost fără îndoială nunta domnitorului Gheorghe Bibescu cu Maria Văcărescu – Marițica după cum era alintată - nepoata boierului-poet Ienăchiță Văcărescu, o domniță renumită pentru frumusețea sa în toată Țara Românească. 

 

Maria (Marițica) Văcărescu și Gheorghe Bibescu

 

Citește mai mult... »

Maruka Cantacuzino – iubirea gravă și definitivă a lui George Enescu

Motto:

„Pentru mine a iubi este grav

 şi, mai ales, este definitiv.”

(George Enescu)

Una dintre cele mai frumoase femei, dar și una dintre cele mai excentrice prințese ale României, a fost fără îndoială Maria (Maruka sau Maruca) Cantacuzino. Prințesa a fost una dintre doamnele de companie și prietenele apropiate ale Reginei Maria, soția ministrului Mihai Cantacuzino, iubita filozofului Nae Ionescu și a muzicianului Dinu Lipatti, marea dragoste și mai apoi soția genialului George Enescu. Sperând că v-am trezit curiozitatea, voi încerca în cele ce urmează să-i devoalez în parte destinul:

Citește mai mult... »

Destinul trist al unei regine

Nu toate visele împlinite ale fetițelor orfane care își doresc să devină regine au un final fericit. Ne-o dovedește destinul Nataliei – domnița Dudu cum i se spunea acasă – o fetiță născută într-o veche familie de boieri din nordul Moldovei. 

 

Natalia Keșco - Regina Natalia a Serbiei 
 nepoata Marghioliței Roznovanu

Citește mai mult... »

Actriţa Alice Cocea - o femeie fatală

Alice Cocea a fost una dintre cele mai cunoscute actrițe românce de teatru și film din perioada interbelică. A fost de asemenea și una dintre cele mai frivole femei ale epocii ei. În puține cazuri epitetul de femeie fatală se potrivește atât de bine ca și în cazul ei: cel puțin trei bărbați s-au sinucis pentru că nu au reuși să își asigure dragostea și fidelitatea frumoasei actrițe. Dar să nu anticipăm:

Alice Cocea

   

Citește mai mult... »

Vasile Alecsandri și Elena Negri (o poveste de dragoste)

Vasile Alecsandri s-a născut în 21 iulie 1821 într-o familie boierească din Moldova. Primele studii le-a făcut în casa părintească îndrumat de călugărul maramureșean Gherman Vida. A urmat apoi cursurile pensionului francez al lui Cuşnim. Între anii 1834 și 1839  și-a continuat  studiile la Paris. În perioada pariziană, după câteva încercări nereușite de a  face carieră în domeniul medicinei, în cel juridic sau în inginerie, Vasile Alecsandri s-a dedicat literaturii. A revenit în țară în anul 1840, după o lungă călătorie făcută în Italia.  

 

Vasile Alecsandri și Elena Negri

 

Citește mai mult... »

Povestea primelor românce aviator-militar

Cu ocazia manevrelor regale de la Galați din toamna anului 1938 au fost concentrate pentru întâia oară femei aviator în aviația militară română. Revista “Ilustrațiunea Română” – în numărul din 25 ianuarie 1939 – consemna evenimentul:

 

De la stânga la dreapta:
Nadia Russo, Marina Stirbey și Irina Burnaia

 

Primele femei aviator din armata română

 

“Pentru prima oară, la manevrele regale din toamna trecută, cinci femei aviatoare au fost concentrate, încredințându-li-se diverse misiuni, pe care le-au dus la capăt cu un deosebit succes. Conform noii legi, pentru mobilizarea femeilor în caz de război, d-nele Marina Știrbey, Irina Burnaia, Marioara Drăgescu, Virginia Duțescu și Nadia Russo au fost concentrate, odată cu camarazii lor, bărbați.”

 

După ce a zburat în timpul acestor manevre militare cu un avion de transport, echipat sanitar, prințesa Marina Știrbey – cea care în anul 1935 zburase singură la bord pe ruta București – Stockholm, devenind astfel primul român ce a survolat în condiții de ceață deasă Marea Baltică - a avut inițiativa de a fi creată o escadrilă sanitară militară, încadrată în exclusivitate cu personal navigant feminin. Memoriul înaintat de ea a fost aprobat de Subsecretariatul de Stat al Aerului din România și, în 25 iunie 1940, a luat ființă celebra “Escadrila Albă” (numită astfel pentru că avioanele escadrilei au fost inițial vopsite în alb, având însemnele “Crucii Roșii”) care a avut ca prime titulare pe aviatoarele Marioara Drăgescu, Nadia Russo și Virginia Thomas.

 

Să continuăm însă cu relatarea de la manevrele regale din anul 1938, publicată de revista “Ilustrațiunea Română”:

Citește mai mult... »

La moartea Reginei Maria (fotoreportaj interbelic)

Au trecut mai mult de opt decenii de la funeraliile organizate în țară la moartea Reginei a României. Întreaga țară a fost cuprinsă în vara anului 1938 de o emoție puternică, emoție pe care cu greu am putea să o reconstituim astăzi. O să încerc totuși, ajutat de cronicile apărute în presa vremii. Nu înainte de a face câteva precizări cu privire la ultimii ani de viață ai Reginei Maria. 

 

 

Citește mai mult... »

Lizica Codreanu: muza frumoasă, boemă si nonconformistă a lui Constantin Brâncuşi

Dacă se spune că în spatele oricărui bărbat de succes stă o femeie puternică, în cazul lui Constantin Brâncuși se poate afirma că în spatele geniului său au stat iubirile și muzele sale. 

Margit Pogany (o pictoriţă maghiară), Eillen Lane (o americancă de origine irlandeză), prinţesa Maria Bonaparte, baroneasa Renee Irana Frachon, franțuzoaica Leonie Ricou sau geniala Maria Tănase au fost doar câteva dintre acestea dar, lista muzelor lui Brâncuși menționate în numeroasele biografii ale acestuia nu se oprește aici. Din păcate, de cele mai multe ori, această enumerare nu o include și pe românca Lizica Codreanu, geniala dansatoare avangardistă.

 

Lizica Codreanu fotografiată de Constantin Brâncuși - 1921 (stânga)
Lizica Codreanu în revista "Vogue" numărul din 1 ianuarie 1927 (centru și dreapta)

Citește mai mult... »

Iubirile Reginei Maria a României (2)

Citește prima parte a articolului aici...

Principesa Maria și Principele Ferdinand

 

Nunta prințesei Maria de Edinburgh cu Principele moștenitor Ferdinand al României a avut loc în 10 ianuarie 1893 la castelul medieval al familiei de Hohenzollern de la Sigmaringen. Au fost oficiate trei ceremonii, una civilă și două religioase (catolică și protestantă). 

 

Hannah Pakula consemna în volumul "Ultima romantică – Viaţa Reginei Maria a României": “În dimineața de 10 ianuarie 1893, Missy s-a trezit în dangătul clopotelor de cununie. Era o zi rece de iarnă. Ceremonia a fost celebrată de trei ori - civilă, catolică și protestantă. Ceremonia catolică a fost cea mai impresionantă, fiindcă Ferdinand era devotat credinței sale. Slujba a fost interminabil de lungă, dar mireasa a găsit o oarecare alinare în culturile latinești monotone: "M-au învăluit într-un soi de transă protectoare, care mi-a potolit teama și a lăsat speranța să se strecoare în inima mea care bătea înspăimântător de tare." Ceremonia anglicană s-a desfășurat într-un mic antreu al Sălii Strămoșilor din castelul Sigmaringen, oficiată de un preot din marina britanică. Missy a traversat ceremoniile și banchetul de nuntă „ca și cum ar fi fost un vis, un vis îndepărtat, în care jucam un rol de vis".

Principele Ferdinand după căsătoria 
cu Maria de Edinburgh - 1893

Vraja s-a destrămat însă foarte repede. Luna de miere a fost petrecută la castelul de vânătoare din Krauchenwies – în apropiere de Sigmaringen - dar a fost un eșec. Regina Maria nota: „Era iarnă, noi eram timizi și încă străini unul față de celălalt și nu era absolut nimic de făcut. Nando (Ferdinand) nu era un bărbat spiritual și nici unul plin de imaginație, așa încât nu prea știa ce să facă s-o întrețină pe tânăra și atât de copilăroasa lui soție."  

 

De asemenea, mărturisea Regina Maria: „M-am căsătorit atât de tânără... nimic nu se trezise în mine... căsătoria a fost pentru mine un șoc neplăcut și numai cu foarte mare greutate am izbutit să-mi obișnuiesc mintea... s-o accepte".

Principesa Maria a României

Citește mai mult... »

Smaranda Brăescu – Icarul suspendat în nemărginire

Smaranda Brăescu a fost prima femeie pilot de avioane și prima femeie cu brevet de parașutist din România. Mai mult, în anul 1931, ea a reușit să cucerească titlul feminin de campioană mondială la parașutism, în urma unui salt făcut de la uluitoarea înălțime, pentru acea vreme, de 6000 de metri. 

Citește mai mult... »

Sarmiza Bilcescu - povestea primei femei doctor în drept din Europa

În Europa sfârșitului de secol al XIX-lea, într-o lume dominată încă politic, economic și social de bărbați, performanța unei românce care a primit titlul de doctor în drept a fost considerată ca fiind o realizare cu adevărat remarcabilă. 

 

Știrea a fost consemnată în majoritatea ziarelor europene importante ale epocii. Numele Sarmizei Bilcescu era pe buzele tuturor, această realizare a unei românce fiind considerată ca fiind unul dintre momentele de referință ale fenomenului de emancipare socială a femeii în societatea europeană, fenomen care urma să se consolideze în perioada interbelică.

Sarmiza Bilcescu în "Le Monde illustré" din 21 iunie 1890 (stânga)
și în "Le Figaro" din 28 aprilie 1892 (dreapta)

Citește mai mult... »

Povestea prinţului Chichibu şi a prinţesei Floare de cireş

“A fost odată... Astfel ar putea să înceapă această poveste de iubire, poetică și gingașă ca un basm.” O poveste de dragoste adevărată ai căror protagoniști au fost Yasuhito - prinț Chichibu (fiul împăratului Japoniei Taishõ și fratele succesorului acestuia, celebrului împărat Hiro Hito) și frumoasa Matsudaira Setsuko – “Floare de cireș”. O poveste care a marcat profund societatea japoneză a anilor ’20. Dar nu numai:

În centru: Prințul Yasuhito și prințesa Setsuko
 în ziua nunții

Citește mai mult... »

Irina Burnaia - “Regina văzduhului”

O știre de pe prima pagină a gazetelor publicate în toamna anului 1933 anunța că: “La sfârșitul lunei trecute opt elevi aviatori și-au căpătat brevetul de pilot. Printre aceștia era și o femeie: d-ra avocat Irina Burnaia care, deși n'are decât 23 de ani, e licențiată în drept și absolventă a școalei de aviație a d-nei loana Cantacuzino. Domnișoara Burnaia e a doua aviatoare din țara noastră și și-a luat brevetul îndemnată numai de atracția sportivă pe care o exercită aviația asupra ei. Noua aviatoare e originară din Teleorman și a urmat școala de pilotaj cu dl. lt. Abeles, directorul școalei. Ea intenționează să-și cumpere acum un avion, spre a putea practica sportul favorit.” (știre publicată în revista “Realitatea ilustrată” - numărul din 9 noiembrie 1933).

Irina Burnaia pe coperta revistei

"Realitatea Ilustrată" - 9 noiembrie 1933

Eroina acestei știri, Irina Burnaia (pe numele adevărat Irina Cioc, pseudonimul Burnaia fiind împrumutat de la râul care străbate satul său natal) a fost una dintre celebrele femei-aviator ale României. 

 

Citește mai mult... »

Povestea primei femei primar din România

Luiza Zavloschi s-a născut în 1883 în Osești, județul Vaslui, și a fost aleasă în anul 1930 primar al localității Buda, din același județ (conform distribuirii teritoriale din perioada interbelică), la vârsta de 47 de ani. A fost una dintre primele trei femei primar alese vreodată în România (la același scrutin au fost alese și d-le Marilena Bocu - primar al orașului Lipova și Elena (Maria) Eisenberg - primar al comunei Cobia).  

Această victorie nu au fost însă obținută cu ușurință. În satul Buda, din comuna Cobia, trebuiau învinse și depășite vechile mentalități patriarhale, puternic înrădăcinate acolo ca și în mai toate satele românești (de ieri și de azi!?), care considerau femeia ca fiind inferioară bărbatului și incapabilă să se preocupe cu succes de “treburile publice” (“Să ne ducă pe noi de nas o muiere?”).

”În satul care a ales o femee primar” – semnat H. Soreanu
publicat în ziarul “Dimineața” – numărul din 3 martie 1930
(accesibil online în Digiteca Arcanum)

“O revoluție pașnică - cum sunt, de altminteri, toate revoluțiile românești - s’a înfăptuit zilele acestea: în satul Buda-Rafaila, din județul Vaslui, a fost aleasă ca primar d-na Luiza Zavloscki. Un moment istoric în războiul - cum zic femenistele - de emancipare al femeei române. Iată: fără vărsări de sânge, fără răsturnări sociale, fără pălălaia conacurilor incendiate și irupția războiului civil, femeia română devine egală cu bărbatul. Depinde acum numai de ea să se mențină în situațiile cucerite sau dăruite, să dovedească că merită locul ce-l ocupă. (…) În aparență nu e lucru mare faptul că o femeie a ajuns primar de țară. E însă mai semnificativ pentru inteligența românească avidă de noutate și schimbări, decât dacă s’ar fi ales un primar femeie la București. Este semnificativ pentru că țărănimea și-a dat în vileag spiritul ei revoluționar. Dar vor ști femeile să se înalțe acolo unde o simplă lege și circumstanță fericită le-a îngăduit ascensiunea?” (articolul „O femeie primar” – semnat I. Haiot – publicat în ziarul “Cuvântul” – numărul din 28 februarie 1930)

Citește aici: Primele trei femei-primar din România

Ca să vă conving că alegerea unei femei în funcția de primar nu a fost ușor de făcut, o să vă invit să facem împreună o vizită în în “satul Buda-Rafaila, din județul Vaslui”, acolo unde în primăvara anului 1930, “fără vărsări de sânge, fără răsturnări sociale, fără pălălaia conacurilor incendiate și irupția războiului civil”, a fost aleasă și investită în funcția de primar d-na Luiza Zavloschi. Vom fi însoțiți în escapada noastră interbelică de reporterul H. Soreanu al ziarului “Dimineața” și de prefectul județului Vaslui din anul 1930, “dl. Vasile Pavlov, un tânăr inimos și vrednic, mai vesel decât oricine că în județul oblăduit de dânsul se întâmplase minunea asta, așteptată cu bătăi de inimă, de sufragetele din lumea toată”:

 

Citește mai mult... »

Povestea primelor femei primar din România

Drepturile politice ale femeilor au fost stipulate, pentru prima dată în România, în Constituția din 1923. Actul normativ prevedea că  ”legi speciale, votate cu majoritate de două treimi, vor determina condiţiunile sub cari femeile pot avea exercițiul drepturilor politice”. Legea electorală adoptată în anul 1926 nu clarifica însă dreptul femeilor de a alege și le interzicea dreptul de  a fi alese în Parlament.

În 1929 însă, prin votarea “Legii pentru organizarea administrativă”, în perioada guvernării Partidului Național Țărănesc, câteva categorii de femei (femeile care erau absolvente ale învățământului secundar, normal sau profesional, ciclul inferior, funcționarele de stat, județ sau comună, văduvele de război, femeile care fuseseră decorate pentru activitatea depusă în timpul războiului și cele care conduceau societăți culturale, filantropice sau de asistență) primeau dreptul de a vota și de a fi alese – doar în consiliile comunale și în cele județene.

Primele trei femei-primar din România:
Luiza Zavloski (stânga), Marilena Bocu (centru) și Elena (Maria) Eisenberg (dreapta)

Ca urmare, votul pentru consiliile locale din anul 1930 au fost primele alegeri organizate în România în care femeile au fost incluse pe listele supuse la vot. Această premieră a prilejuit dezbateri intense în toate mediile societății.

Citește mai mult... »

Femeile din viața domnitorului Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza (n. 20 martie 1820 – d. 15 mai 1873) a fost primul domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești. E cel care a avut, alături de colaboratorul lui cel mai apropiat - Mihail Kogălniceanu, un rol hotărâtor în modernizarea Țărilor Române. A fost cel care a inițiat și a impus aplicarea unor reforme importante care au fixat un cadru modern pentru dezvoltarea țării: secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară, reforma justiției, reforma învățământului. A fost un domn luminat: în timpul domniei lui au fost înființate primele universități românești (în Iași la 1860 și la București în 1864) și tot în timpul domniei lui Cuza învățământul primar a devenit obligatoriu. 

 

 

Am enumerat doar o mică parte dintre realizările unuia dintre cei mai iubiți domnitori români pământeni. Un domnitor iubit de popor, în jurul căruia s-au țesut numeroase legende, un conducător care a rămas în memoria colectivă ca fiind o personalitate cu o domnie exemplară. Nu a fost însă întru totul așa. Voi încerca în cele ce urmează să vă spun câte ceva despre femeile care au contribuit la mărirea dar și la decăderea lui Alexandru Ioan Cuza.

Citește mai mult... »

Leny Caler: Povestea Corinei din "Jocul de-a vacanța"

Actriţa Leny (sau Leni) Caler (n. 1904, București, d. 2 februarie 1992, Berlin) a fost în perioada anilor '30 o celebră actriță și cântăreață de muzică ușoară și una dintre cele mai cunoscute figuri ale lumii mondene bucureștene.

 

Vă amintiți de misterioasa "doamna T" din "Patul lui Procust" de Camil Petrescu? Unii contemporani ai scriitorului au afirmat că personajul ar fi avut-o ca model, de fapt, pe fermecătoarea Leny Caler, pentru care Camil Petrescu ar fi făcut o pasiune ascunsă. Camil Petrescu spunea despre Leny Caler că „are ceea ce se numește stil, diversitatea cea mai mare în unitatea de ton cea mai strictă. De aici și contagiunea irezistibilă a jocului d-sale”.

Leny Caler (stânga: în "Ilustrațiunea Română";
dreapta: în "Tessa" la Teatrul Maria - 1935)

Citește mai mult... »