Istorioare cu tâlc: 5 anecdote istorice despre domnitori, holeră și corupție

Uneori, istoria se amuză consemnând povestea unor întâmplări vesele și pline de înțelepciune. Aceste "istorioare cu tâlc" oferă o perspectivă savuroasă asupra vieții, administrației și mentalității din secolele trecute.

 

Am cules câteva dintre cele mai memorabile anecdote din colecția revistei „Vatra: Foaie ilustrată pentru familie”, publicație editată la sfârșitul secolului al XIX-lea, sub direcțiunea d-lor Ioan Slavici, I.L. Caragiale și George Coșbuc.

 

---

---

1. Ordin polițienesc: Zgomotul și vicleșugul tinerilor

 

O întâmplare din vremea lui Vodă Barbu Știrbei, pe când Bucureștiul era afectat de holeră, arată cum se nășteau legile și cum spiritul de observație (sau viclenia) le putea dejuca.

"Pe vremea lui Vodă Barbu Știrbei era holeră în București. Poliția lipise pe ziduri următorul ordin:
«Fiind holeră, poruncim cetățenilor cari se întorc după zece ceasuri din noapte acasă, să nu cânte pe drum nici să nu facă sgomot.»
Ce avea a face sgomotul cu holera, nu se știe, dar poliția ordonase așa.
Într'o noapte, câțiva tineri cam turtiți, se întorceau de la o cârciumă cântând pe stradă. Era pe la 12 noaptea. Gardistul le ține drumul.
«Cum, domnilor? N'ați citit porunca? Cine se întoarce acasă după zece noaptea nu are dreptul să cânte!»
«Am citit!», zise unul mai isteț, «dar noi nu ne întoarcem acasă; noi mergem într'altă cârciumă.»
Acest răspuns neașteptat a zăpăcit pe gardist. Tinerii au plecat în pace. A doua zi însă ordinul poliției era schimbat:
«Fiind holeră, poruncim cetățenilor să nu facă sgomot şi să nu cânte pe drum după zece ceasuri noaptea, ori se întorc acasă ori nu se întorc!»"

(Revista “Vatra” – numărul din 1 mai 1894)

2. Un dar împărțit: Boierul, grecul și Matei Basarab

 

Epoca fanariotă a lăsat în urmă numeroase relatări despre corupția și jefuirea poporului, dar și despre inteligența românilor de a le face față. Anecdota cu Matei Basarab și căpitanul grec este un exemplu memorabil.

"Un boier de peste Olt veni într'o zi în București și ceru să intre la Vodă, la Matei Basarabul. Țara pe acele vremuri gemea de greci, care jefuiau fără de milă poporul. Însuși marele Domn nu se putea scutura de ei. La ușa iatacului domnesc stătea de pază un căpitan grec.

- Vrei să intri la Vodă?

- Vreau.

- Bine. Dar numai așa te las să intri, dacă împarți pe din două cu mine darurile ce vei primi de la Vodă.

Chiar în palatul domnesc se jefuia lumea. Nimeni nu intra și nu ieșea de la Vodă, fără ca să nu-și împartă punga cu acești hoți. Vodă știa, dar n'avea ce să facă. Boierul intră la Vodă. Când era să iasă, el se rugă de Domn să-i dea două palme. Domnul s-a mirat, stăruind însă boierul, îi făcu pe voie. Afară la ușă, grecul îl prinse de haină.

- Ei, ce-i? Împărțim?

- Împărțim.

Atunci boierul trase o palmă Grecului, de se duse învârtindu-se și se isbi de un perete. S'a făcut sgomot mare. S'adunară soldații. În urmă ieși și Vodă.

- Ce-i aici?

- Măria-Ta, boierul ăsta mi-a dat o palmă așa din senin, mie, care păzesc viața Măriei-Tale.

- Așa-i, Măria-Ta. Ne-a fost vorba să împărțim darul Măriei-Tale, căci altfel nu mă lăsa înăuntru. Măria Ta mi-ai dat două palme, și eu după bună dreptate, am dat una căpitanului.

Vodă încreți fruntea.

- Dacă e vorba de împărțeală, eu nu mă amestec.

Vodă se retrase, olteanul plecă, iar Grecul rămase cu palma."

 

(Revista “Vatra” – numărul din 15 ianuarie 1894)

3. Grigorie Ghica și Sfântul Grigorie: Visul și prețul său

 

Domnitorii, oricât de religioși ar fi fost, nu erau scutiți de intrigile de la curte. Această poveste despre Grigorie Ghica Vodă și negustorul Lascarache arată un mod ingenios, dar dur, de a pedepsi pe cei care se lăsau folosiți în scopuri politice.

"Grigorie Ghica Vodă trăia despărțit de Doamnă-sa, Marghioala, fiica domnului Hangerliu. Poporul știa pe Vodă că e religios. Un biet negustor mai cu dare de mână, pus la cale de vreunii din partidul care protegia pe Doamna, ceru într'o zi audiență la Vodă. Era chiar ziua sfântului Grigorie, onomastica lui Vodă.

- Ce vorbă ai să-mi spui, creștine?

Negustorul răspunse:

- Am venit și noi ca toată lumea să poftim Măriei Tale, să trăiești mulți ani și să vă spun, că astă noapte am visat un vis grozav.

- E, ce vis, creștine?

- Mi s'a arătat sfântul marele ierarh Grigorie, de-ți lua ochii, și-mi zise: ‹‹Scoală, jupân Lascarache și du-te la Vodă și spune-i să ierte în ziua de astăzi pe doamna Marghioala, dacă voiește să fie blagoslovit de mine, iar de nu, rău îi va merge!›› Și m’am sculat Măria-Ta, tremurând, și am venit și ți-am spus că nu e bine să domnești fără să ai pe Doamna pe lângă Măria-Ta. Vodă a înțeles că negustorul e pus la cale. Îi răspunse scurt:

- Bine, jupân Lascarache. Du-te la baș-ciohodar și cheamă-l aici, să-ți trimit prin el un bacșiş.

Ce bacșiș! Când a ajuns negustorul la scară, rogojina era întinsă și baș-ciohodarul sta cu bățul în mână. Negustorul a primit la talpă 25 de lovituri; s'adunase lumea și râdea.

- Așa, jupân Lascarache. Ți-a trimis Vodă bacșiș! Ca de altă dată să-ți vezi de prăvălie și să nu mai stai de vorbă cu archierei de cel mari ca sfântul Grigorie!"

 

(Revista “Vatra” – numrul din 15 februarie 1894)  

4. Kiseleff și Mehedințeanul: Cordonul sanitar și spiritul legii

 

Pe lângă anecdotă, această poveste oferă un detaliu istoric: închiderea barierelor Bucureștiului în timpul holerei din 1831 de către contele Pavel Kiseleff. Chiar și cel mai puternic om din Țara Românească a trebuit să se supună regulilor impuse de un simplu soldat mehedințean.

"În vara anului 1831 isbucnise holera în București; se închiseră toate barierele de un cordon militar. Kiseleff, puternicul stăpânitor de atunci al Munteniei, ieșise într'o zi să se plimbe cu droșca. A umblat pe la Herăstrău, pe la Floreasca și se întoarse pe altă cale spre București. La barieră, sentinela - un mehedințean - se puse cu pușca în drumul lui Kiseleff.

- Nazat, că dau foc!

Kiseleff să ridică în droșcă.

- Eu sunt generalul Kiseleff.

- Poți să fii. Du-te la căprarul cordonului și adă-mi hârtie că poți trece. Generalul se scoborî jos, scoase un napoleon și'l întinse soldatului:

- Iacă, frate, bacșiş, lasă-mă să trec.

Mehedințeanul plecă pușca și zise blând:

- Excelență, e holeră în oraș, nu pot pune mâna pe bani. Dacă vrei să mă cinstești, aruncă-mi-i, căci din mână n'am voie să-i iau.

Kiseleff aruncă napoleonul. Soldatul puse piciorul pe galben, ca să-l ia în stăpânire, apoi întinse pușca:

- Îndărăt, generale, că trag foc.

- Dar bine, bre, ți-am dat bacșiș.

- Îndărăt, generale!

Și soldatul a tras cocoșul și-a pus arma la ochi. Generalul a trebuit să se întoarcă. Ajuns pe altă cale în București, Kiseleff a poruncit să se afle numele soldatului, căruia i-a mai dat doi napoleoni și l'a făcut căprar, pentru farsa ce i-a jucat'o."

 

(Revista “Vatra” – numărul din 15 ianuarie 1894)

5. Logofătul și cafeaua: Primul român care a băut cafea

 

O poveste legendară despre prima întâlnire a unui român cu cea mai populară băutură din lume. Logofătul Ion Tăutul, trimisul lui Bogdan Chiorul la Constantinopol, a avut parte de o experiență de neuitat.

"Cel dintâi român care a băut cafea a fost logofătul lui Bogdan Chiorul, Ion Tăutul. El a fost trimis de Vodă la Constantinopol, ca să închine Moldova turcilor. Stând cu vizirul la masă, i s'a adus cafea. Tăutu nu'și putea da cu socoteală ce băutură e asta, așa neagră, și nici nu visa că ea e fierbinte. El vedea că vizirul nu'și bea cafeaua - vizirul aștepta să se mai răcească – și credea că Vizirul așteaptă ca Tăutul să închine și să bea înainte, ca oaspe ce era. Tăutul ridică ceașca și strigând: «Trăiască Măria Sa, Împăratul», de-te cafeaua pe gât dintr'o sorbitură. Deodată sări în picioare, ars pe gât de cafea, și strigă cât îl ținură plămânii: «Trăiască Împăratul și Vizirul». El a strigat, fiindcă nu mai putea de arsură. Vizirul a rămas cu gura căscată, auzindu-l închinând cu glas așa de tare. Bietul logofăt și-o fi adus aminte multă vreme de «băutură Turcului»." 

 

(Revista “Vatra” – numărul din 15 ianuarie 1894)

Aceste istorioare, consemnate cu umor de scriitorii de la „Vatra” în urmă cu peste un secol, nu sunt simple anecdote, ci adevărate oglinzi ale acelor epoci. Ele ilustrează lupta eternă dintre lege și viclenie (cazul ordinului polițienesc), dintre corupție și inteligența populară (povestea boierului și a căpitanului grec), precum și triumful spiritului asupra birocrației rigide (întâmplarea cu Kiseleff). Citindu-le astăzi, înțelegem că, deși decorul s-a schimbat, firea umană și tâlcul vieții cotidiene – cu micile ei drame și marile înțelepciuni – rămân surprinzător de constante. Aceste pagini uitate ale literaturii noastre reprezintă o lecție vie, plină de zâmbet, despre istoria și mentalitatea românească.

 

Continuă lectura: Mai multe povești de altădată

Dacă v-au captivat aceste frânturi de istorie și umor din paginile „Vatra”, vă invităm să descoperiți și alte relatări fascinante despre moravurile, intrigile și evenimentele care au marcat viața românească de altădată:

 

• O nuntă de vis de altădată
• Arhiducele Franz Ferdinand - o poveste de dragoste la Sinaia
• Ziua în care Bucureștiul a ales Parisul: războiul rochiilor de mătase
• Revolta stârnită de instalarea primei băi publice din București

 

---

---