O crimă perfectă în Iașul interbelic

Adela Cogălniceanu în tinerețe

Descendentă a unei mari familii boierești din Moldova – fiică a lui Lascăr Cantacuzino-Pașcanu și a Haricleei Vogoride – Adela s-a născut în anul 1848. A avut parte de o educație aleasă – fapt neobișnuit pentru femeile acelor vremuri. “Foarte frumoasă în tinerețea ei, deșteaptă, de o deșteptăciune sclipitoare și de o cultură vastă, se deosebea prin toate aceste însușiri de multe alte femei… Vorbea minunat franceza și germana.” (cf. Rudolf Șutu – Iașii de odinioară – 1928).

 

 

Adela a fost căsătorita mai întâi cu Nicolae Rosetti-Roznovanu - un cunoscut cartofor al Iașilor – la nunta participând însuși Regele Carol I. A avut un fiu în această primă căsătorie, pe Georges Rosetti Roznovanu. “Căsnicia aceasta însă n’a durat multă vreme și în bună înțelegere, soții s’au despărțit, rămânând însă în termenii cei mai buni după desfacerea căsătoriei, întâlnindu-se adeseori în casele amice pe care și unul și altul le vizitau. După vre’o câțiva ani, s’a recăsătorit cu Grigorie Cogălniceanu, fostul șef a partidului conservator ieșean”. (cf. Rudolf Șutu –Iașii de odinioară – 1928). Grigore Cogălniceanu era caracterizat de Nicolae Leon în volumul “Note și amintiri” (1933) ca fiind “un monument de înfumurare. Cel mai mare merit al lui era numele care-l purta.”

Adela Cogălniceanu era cunoscută deja în această perioadă a vieții sale ca fiind o o femeie excentrică. În acest sens este memorabilă întâmplarea povestită Nicolae Leon în volumul “Note și amintiri” (1933):

 

“Ziaristul Budușcă (Petru Grigoriu) mi-a povestit cum s-a dus într-o seară la Cogălniceanu să pregătească un articol pentru gazetă. Cogălniceanu – îmi spune el – se plimba prin cameră dictându-mi articolul, iar eu stăteam la birou și scrieam, când deodată m’am oprit din scris fără voia mea, și uimit, priveam spre una din ușile salonului!... Cogălniceanu, cu morga lui prezumțioasă, se apropie încetișor de ușă și îmi spune foarte flegmatic: Budușcă! Lasă nebuna în pace. Ce se întâmplase? Adela Cogălniceanu, în costumul Evei, împodobită în juvaeruri, se admira într’o oglindă, și scena aceasta comică care se petrecea în camera a treia, se reflecta în una din oglinzile în care priveam eu!”. Grigorie Cogălniceanu, deși mai tânăr decât soția sa, a murit pe neașteptate în anul 1904.  Adela Cogălniceanu a devenit astfel una dintre cele mai bogate femei ale Iașului acelor ani.

Prințesa bogată și excentrică

După moartea lui Grigorie Cogălniceanu, Adela își putea ușor satisface dragostea pentru bijuterii. Ea și-a vândut o bună parte din moșii și cu banii obținuți - câteva milioane de lei ai acelor vremuri – și-a cumpărat aur și bijuterii. Unele dintre cele mai circulate cancanuri care circulau în Iașiul acelor vremuri erau știrile despre ultimele bijuterii achiziționate de către “Prințesa din Coroi”.

Nicolae Leon evoca și alte fațete ale prințesei excentrice: “Adela Cogălniceanu, pe lângă că era superstițioasă, avea idei excentrice și întrebuința în mod bizar și ciudat facultățile ei. Deși în timpul din urmă ocupa singurică întreg palatul din strada Coroi (…), îl lumina a giorno, deschidea toate ușile la o parte, fără a lăsa transperantele ferestrelor în jos, se desbrăca la costumul Evei, se împodobea cu juvaeruri: brațete, inele, colieruri și diademe, și se plimba singurică din o cameră în alta admirându-se în oglindă.” 

 

În afară de dragostea pe care o avea pentru bijuterii, știm despre Adela Cogălniceanu că era o femeie dosebit de superstițioasă. “Credea în farmece, în descântece și în altele de soiul acestora. În casa sa, mai cu seamă după moartea soțului ei Grigorie Cogălniceanu, avea mai multe femei țigance, sub influența cărora era cu totul. Nimeni nu putea pătrunde la ea fără voia acestor țigance.” De altfel prințesa era cunoscută ca fiind una dintre cele mai importante cumpărătoare de buruieni de la “mama Casandra”, o vestită vânzătoare de ierburi de leac și de dragoste din Iașiul acelor ani.

Asasinatul

Dimineața zilei de 23 noiembrie 1920 aducea știri care cutremurau lumea Iașului: „Crimă în strada Coroi”, „O multimilionară asasinată”, „O răfuială în familie?”. Prințesa milionară fusese ucisa în cursul acelei nopți și din palatul  dispăruseră bijuterii deosebit de valoroase. S-au născut atunci două întrebări rămase fără răspuns până azi: cine a fost autorul asasinatului și unde au dispărut prețioasele bijuterii ale prințesei?

Bănuieli au fost multe.  Au fost suspectați Georges Rosetti Roznovanu – fiul din prima căsătorie cu care prințesa nu a avut niciodată o legătură apropiată și cu care avea numeroase certuri din cauza banilor, dar și Sonia – soția acestuia. Au fost bănuiți, pe rând, ca fiind autori ai asasinatului, Graţian Sprînceană – jurnalist și informator al Siguranței Statului, Gheorghe Manciu – avocatul prințesei, camerista Chiva, servitorii (vreo 18) și familiile acestora (cu totul vreo 100 de persoane). A fost și bănuit și un călugăr cerșetor pe nume Calinic, nepotul Paraschivei Banu, Chiva – sora vitregă a prințesei. Adevărul nu a ieșit însă niciodată la lumină, enigma a rămânând nedezlegată.

 

Surse:  

Rudolf Șuțu – "Iașii de odinioară" (1928)

Nicolae Leon – “Note și amintiri” (1933)

Iuliana Stavarachi - „Blestemul diamantelor o lovește mortal pe prințesa Adela Kogălniceanu” (www.historia.ro)