În
articolul “SONDAJ: Preferaţi viaţa la ţară sau pe
cea la oraş ?”
am reuşit împreună sa facem o comparaţie a preferinţelor noastre cu cele ale cititorilor revistei “Moda nouă ilustrată” din anul 1907. Cred că rezultatul a fost unul
suficient de interesant încât să merite să ne continuăm “experimentul”. Azi vă invit să răspuneti şi voi la
provocatoarea întrebare pusă de “Sylphida fată zglobie” :
“Când eşti nenorocit(ă) în amor, este mai bine să te resemnezi sau să
sari peste orice obstacol pentru a ajunge la cel iubit ?”
Nu vă veţi supăra
pe mine dacă vom da şi acum întâietate
răspunsurilor domniţelor şi ale domnilor din anul 1907, nu-i aşa?...
“Având de suferit această încercare groaznică
a vieţei, aş căuta a trece ori şi ce
obstacol, fie el cât de îngrozitor, pentru a ajunge la ţinta unde cu gândul
am plecat. Însă în cazul când ar fugi din cale-mi departe, voi renunţa,
rămânând pe loc şi aşteptând’o cu speranţa că are să revie cât mai curând.
Aşa’mi dicteaza inima. Aşa aş face!” (“Moda Nouă Ilustrată” – 5 septembrie
1907)
Două ţărăncuţe, Fileşti-Covurlui:
“Atunci când soarta ne este a fi nenorocite în
amor, e mai bine să ne resemnăm, să
ne lăsăm în voia ei, căci încercând să sărim peste orice obstacol, spre a ajuge
la cel iubit, adesea se întâmplă să cădem în mai mari nenorociri decât în acele
ce suntem.” (“Moda Nouă Ilustrată” – 5 septembrie 1907)
Constanţa şi Orlansa, Vârfu-Câmpului:
“Când se întâmplă că vreo nenorocire te
desparte de iubit şi el încă te iubeşte, atunci face el tot posibilul de a fi
iarăşi aproape. Dar dacă nu te iubeşte şi e mulţumit de întâmplare, e de prisos
să mai înlături obstacolele şi e mult
mai bine să te resemnezi” (“Moda Nouă Ilustrată” – 5 septembrie 1907)
Poeta leilor cu soţi:
“Odată ce iubeşti şi eşti nenorocită,
nu’ţi rămâne altceva decăt să sari peste orice obstacol, fie el cât de
greu, spre a’ţi asigura fericirea, bine înţeles dacă persoana pentru care
sacrifici totul nutreşte tot acele simţăminte de iubire şi dacă e pe deplin de
acord a realiza frumosul ideal: căsătoria. Dar o mică obiecţie: ce te vei face însă când persoana
pe care o iubeşti nu ştie de dragostea ce tu îi păstrezi şi dacă tu eşti foarte
timidă şi nu poţi a’i transmite focul ce porţi în piept? În cazul acesta cred
că e mai nimerit a iubi în tăcere şi a nu te destăinui.” (“Moda Nouă Ilustrată” – 15 septembrie 1907)
D-şoarele Venera şi Tilina-şosea:
“Când caracterele se aseamănă, când ochii se
înţeleg, când inimile se iubesc, amorul
învinge tot. Căci: Amorul nu cunoaşte nici lege, nici frică; el e fiul
libertăţei.” (“Moda Nouă Ilustrată” – 15 septembrie 1907)
D-şoara Sofia Vârgolici, Vârlezi:
“Înving
orice mi s’ar ivi în cale, păşesc peste orice, numai să ajung la fiinţa ce o
iubesc şi mă iubeşte, dar să
constat următoarele: dacă acea fiinţă e demnă a iubi şi merită a fi iubită şi
dacă e în stare a ţine o credinţă.” (“Moda Nouă Ilustrată” – 5 septembrie
1907)
Păunaşul codrilor, Argeş:
“(…) Şi atunci, ce rămâne de ales? Resemnarea e
prea crudă, prea dureroasă. Singura salvare e a te arunca în braţele unei alte
resemnări, în nepăsarea de orice s’ar întâmpla şi sărind peste orice obstacol,
înfruntând orice primejdie, să alergi spre a ajunge la cel iubit. De altfel e şi
prea logic: între două dureri alegi pe cea care e mai puţin dureroasă; prin obstacolele ce ai să le treci, orice s’ar
întâmpla, e mai puţin dureros decât
resemnarea, e mai puţin sfâşietor decât depărtarea. Cel mult pot aduce moartea, pe care însă orice
nenorocit în amor o doreşte, în lipsa altei scăpări”. (“Moda Nouă Ilustrată” – 5 septembrie 1907)
Genia, Câmpina:
“Preferabil
este a învinge orice obstacol ca să ajungi la cel iubit, dar mai întâi se naşte întrebarea: e
posibil a ajunge la cel iubit înfrângând obstacolele? Trebue să ne gândim bine;
numai în cazul când posedăm arme suficiente şi suntem sigure că vom putea
învinge, numai atunci să întreprindem lupta. În caz contrariu e bine a te
resemna pentru a nu deveni ridicolă.” (“Moda Nouă Ilustrată” – 25 august
1907)
“Niciodată
să nu te resemnezi când ţi se
pare că iubitul te-a părăsit, ci să întrebuinţezi toate puterile, întăridu-ţi
curajul şi speranţa prin a’ţi zice singură: << l’am iubit şi’l iubesc
sincer şi tot la mine se va întoarce >>. Prin aste rânduri vreau să încurajez
pe colegele mele de suferinţă, să lupte, să nu se resemneze, din contră,
iubindu-l, el nu se va putea îndepărta pentru totdeauna şi cu timpul se va
întoarce şi vom fi fericite, precum sunt şi eu.” (“Moda Nouă Ilustrată” – 5
septembrie 1907)
Fiul Argeşului, Piteşti:
“Dacă nenorocirea în amor provine din altă
parte şi nu de la acea iubită, atunci nu
poţi să te resemnezi şi vine de la sine îndemnul ca să sari peste orice
obstacol, iar dacă provine de la partea iubită, aceasta însemnează că n’a fost
la mijloc decât o perfidie şi în loc de resemnare, urmează răzbunarea”.
(“Moda Nouă Ilustrată” – 5 septembrie 1907)
“Ca una care nu am avut deziluzii în viaţă,
nu pot răspunde decât: dacă iubesc cu
adevărat sunt în stare să înlătur orice obstacol spre a ajunge la persoana
iubită. Bineînţeles dacă acea persoană tinde a corespunde exact
sentimentelor mele.” (“Moda Nouă Ilustrată” – 5 septembrie 1907)
Surse: articolele
apărute la rubrica “Anchetele noastre”
în revista “Moda Nouă Ilustrată” – numerele din august – septembrie 1907 – citite din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureştilor
Să fugi sau să lupți, that is the question. Să fugi când ego-ul tău se simte amenințat, este dovadă clară de inexistența iubirii. Să lupți ar fi reversul, dacă inamicul ar fi altul decât un destin ce nu poate fi schimbat. Nu rămâne decât compromisul și-un gust amar de resemnare. Exact ce nu mi-a plăcut niciodată, să aleg între alb și negru și să mă resemnez. To be or not to be. Atât.
RăspundețiȘtergereIubite, viaţă noastră e la răscruci de vânt.
RăspundețiȘtergereRămâne să ne-alegem acuma calea dreaptă.
De ezităm, ni-e teamă şi nu ştim ce ne-aşteaptă.
E timpul să-nţelegem, că-i mort al nostru cânt.