Crăciunul în lumea teatrului de altădată

“Și'n vremea ce toți se recreiază, se odihnesc, se distrează, actorii trebuie să fie la postul lor mai mult decât oricând în zilele Crăciunului. Căci vine periferia, vin școlarii, vin acei cari în tot timpul anului nu văd decât exteriorul teatrului; vine “poporul" să se distreze, să râdă sau să plângă, să aplaude și apoi să povestească o iarnă întreagă familiei reunite în jurul sobei “ce frumos a fost la teatru". Astfel își începea reporterul Ion Golea articolul “Crăciunul în lumea teatrului” publicat în revista “Realitatea Ilustrată” – numărul din 21 decembrie 1929. 

Acesta este de altfel și motivația pentru care reporterul interbelic a pătruns în lumea marilor noștri actori din perioada intebelică, în căutarea unor amintiri sau impresii ale celor care trebuiau să își sacrifice, în slujba spectatorilor, bucuria sărbătoririi Crăciunului în familie. O să redau răspunsurile câtorva dintre cei intervievați pentru că, nu-i așa, “interesante sau spirituale, străbătute de o nuanță de melancolie sau de veselie, marea lor valoare constă în aceea că înfățișează o mică părticică din sufletul atât de complex al adevăraților artiști”:

MAESTRUL NOTTARA ne-a spus:

Constantin. I.  Nottara

„Mi-a plăcut totdeauna să joc de Crăciun, ca și în orice reprezentație ce se dă la Teatrul Național. În afară de satisfacția ce mi se procura, cu interpretarea rolurilor mele, mi se oferea și prilejul să contribui cu o mică părticică, laolaltă cu toți colegii mei, la desvoltarea dragostei ce publicul trebuie s'o capete pentru teatru.

 

Cu mult înainte de război, când teatrul tânjea, din lipsă de spectatori, cu toate că se juca numai de 3 sau 4 ori pe săptămână și nu erau deloc matineuri ca astăzi, poate că încolțea în sufletul actorului și un alt factor, în afară de grija rolului său, acela al sentimentului de curiozitate privitor la publicul pestriț ce umplea sala teatrului de sărbătorile Crăciunului sau ale Paștelui. Pe vremea aceea nu exista repaos duminical și negustorii ca și slujbașii lor, stăteau un an întreg în prăvălie și nu o închideau decât la Paște și la Crăciun și atunci teatrul era tixit cu copăieri și neamurile lor feminine, cu tistimele pe cap și cu scurteici în toate culorile și îmblănite din belșug. Veneau să asiste la teatru cum se joacă Iancu Jianu și Tunsu Haiducu; să facă reflecții în gura mare și să ia în chip  serios parte la desfășurarea lor, din dramele haiducești, astfel că la un moment dat, nu se mai înțelegeau actorii pe scenă; era o hărmalaie ca la bâlci, ce deabia se potolea odată cu lăsarea cortinei și cu entre-actul ce se anunța. Imediat însă, începea în sală un alt spectacol: copăierii din parter chemau pe nume pe cei de la galerie; aceștia nu se lăsau mai prejos, și-i chemau și ei la rândul lor, ba chiar le aruncau câte o căciulă sau două-trei coji de portocale, ba și ceva coji de semințe de dovleac. Inspectorul teatrului avea mult de lucru, la Paște și la Crăciun, cu publicul de felul acesta.Astăzi, reprezentațiile decurg în ritmul lor obișnuit. La asemenea sărbători și actorii simt o plăcere deosebită să-și desfășoare puterea talentului lor, în fața unui public ascultător și dornic să se instruiască.”

Citește și: Vedetele de altădată și… primul lor mărțișor

***

DOAMNA MARIA FILOTTI, societară de onoare a Teatrului Național, ne-a dat următorul răspuns:

Maria Filotti

“Îmi face o nespusă plăcere să petrec Crăciunul în familie împreună cu rudele mele. Totuși, gândindu-mă la publicul de care mă leagă atâtea amintiri frumoase și gândindu-mă mai ales la publicul care frecventează teatrul în zilele Crăciunului, mărturisesc că-mi face o plăcere tot atât de mare, poate mai mare, să joc în zilele Sfintei Sărbători. Căci sunt mulți acei care nu au prilejul să vadă teatru decât în zilele de Crăciun. Acei care nu pot să-și permită luxul de a frecventa teatrul decât de sărbători. Și plăcerea mea se mărește, sufletul mi se umple de bucurie, la gândul că și eu am contribuit cu ceva la recreerea, la mulțumirea sufletească a acestora. Dintre toate spectacolele de Crăciun, acela de la care păstrez amintirile cele mai frumoase, amintiri pe care nu le voi uita niciodată, este “Romanța".

Citește și: În vizită la Maria Filotti

***

Răspunsul domnului GEORGE VRACA:

George Vraca

“Actorul n'are sărbătoare! De când joc teatru (zece ani), nu-mi amintesc să nu fi jucat de Crăciun. Această bucurie de a fi cu “ai mei” laolaltă mi-a furat-o teatrul. E drept că mi-a dat altele în schimb. Totuși, sunt dornic de a petrece un Crăciun așa cum îl făceam în copilărie. Câtă veselie era în casă!... Astăzi - o zi ca oricare alta.

 

O amintire plăcută de Crăciun? Da! Acum doi ani, la Teatrul Național, în prima zi de Crăciun, după matineu, intră în cabină un țăran voinic cu nevastă-sa și un copil. Surprins pentru un moment, mă lămurii după câteva cuvinte. Era fosta mea ordonanță din război, Gheorghe Dumbravă. Venise din nordul Moldovei, cu nevasta și copilul, să mă vadă. Aflase ceva vag despre mine, de prin gazete. I-am luat la mine acasă. Mi-a mărturisit că nu-i tocmai încântat de meseria mea. El se aștepta ca fostul lui ofițer să facă altceva în civilitate. Am încercat să-i explic că ceea ce fac eu e o meserie onorabilă și frumoasă. Și nu mai întelegea el un lucru: la teatru mă văzuse că mă sărutam cu o altă cucoană decât soția mea, pe care acum o avea în fața lui și o compătimea. La drept vorbind, poate că avea puțină dreptate. Am stat cu el, până noaptea târziu și m'am simțit mai bine decât în tovărășia celui mai rafinat intelectual. Acest om m'a făcut să petrec o zi de Crăciun frumoasă.”

Citește și: Micile superstiţii ale marilor actori

***

D-na MARIOARA VOICULESCU, societară a Teatrului Național, ne-a dat următorul răspuns:

Marioara Voiculescu

“Am jucat mai totdeauna în zilele Crăciunului. Noi artiștii, suntem sortiți muncii tocmai în clipele în care ceilalți se distrează. Nu-mi place să joc de Crăciun. Un mare sentiment de tristețe se strecoară atunci în sufletul meu. Am moștenit de la părinții mei, burghezi cu rost și cumsecade, iubirea de căminul meu, bucuria de a sta acasă și un grăunte de burghezie, care nu aduce nici o știrbire firii mele de artistă. Caracterul nu mi-e boem. Iată de ce mi-e drag, într’o zi de Crăciun, să stau în casa mea, împodobită de mine, să stau lângă copilul meu și lângă ființele pe care le iubesc și să le fac pom de Crăciun. De aceea, eu care ador teatrul, într’o zi de Crăciun mă duc să-mi fac datoria cu silnicie. Motivul pentru care îmi place mai mult Crăciunul căminului? 

 

Ce delicată întrebare și ce greu e să răspunzi la ea numai în câteva cuvinte. Noi, femeile, trăim numai prin sentimentele noastre. Când sufletește suntem “singure”, fără o afecțiune profundă care să ne încălzească viața, atunci iarna e de două ori mai groaznică, frigul și întunericul de două ori mai mari, totul e întristare în juru-ți. Nici o ambiție, nici un orgoliu, nici un succes, nu au putut înlocui vreodată în vreun suflet de femeie această nevoie de tandrețe. Crăciunul care mi-a găsit sufletul încălzit de o astfel de tandrețe a fost cel mai frumos, iar în ceilalți ani… Mi-e groază de iarnă, de frig, de singurătate, mi-e groază de multe lucruri și iarna sunt totdeauna tristă, mult mai tristă ca vara. Firea începe să se consoleze de multe amărăciuni abia în primăvară, la primele raze ale soarelui. Sigur și multe amintiri plăcute. Moș Crăciun aduce câteodată și celor mari câte un săculeț cu bucurii. Nu ne aduce el prea multe de teamă că ne va da prostul obicei de fi fericiți.”

Citește și: Primii pași ai teatrului de revistă din România

***

Pe doamna AURA BUZESCU am găsit-o în cabina d-sale, de la “Teatrul Ventura", gata de a intra în scenă pentru actul al doilea din “Melo".

Aura Buzescu

“ - O întrebare din partea “Realității ilustrate"…

- Întrebare?

- De actualitate! S'a întâmplat vreo stagiune în care să nu jucați de Crăciun?

- Să-ți spun drept, n'ași putea să-ți precizez. E foarte posibil…

- Și vă face plăcere când jucați de Crăciun?

- Să fiu sinceră?... Nu! Nu știu de ce dar am impresia că tocmai atunci omul trebuie să rămână acasă, cu familia și cu purcelușul pe varză.

- Aveți vreo amintire, plăcută sau neplăcută, de la vreun spectacol jucat de Crăciun?

- Amintiri neplăcute? Câte poftești. La ce bun să le răscolim?

- Amintiri plăcute? Sper să am doar de la acest Crăciun încolo…

- De ce?

- Cum de ce? - intervine Soare care tocmai intrase în cabină. Pentru că de Crăciunul actual, va juca “Melo” în fiecare matineu și seara, trei zile de-a rândul… Poate fi ceva mai plăcut decât asta? Doamna Buzescu subliniază gluma directorului de scenă, cu un surâs șăgalnic…

- Răspunsul ți-l voi da de Anul Nou…

- Când vei juca tot “Melo"! – conchide Vraca, invitâdu-și camarada să intre în scenă.”

Citește și: Actori aproape uitați: Aura Buzescu

***

Dl. GEORGE CALBOREANU societar al Teatrului Național, ne-a spus:

George Calboreanu

“În opt Crăciunuri, de când sunt în teatru, am jucat 48 de spectacole. N'am avut nici o preferință. Toate mi-au plăcut. De altfel, trebuie să mărturisesc că zilele în care nu joc sunt groaznice pentru mine. Sunt plictisit și enervat. Nu-mi mai găsesc locul nicăieri. Pe urmă, mai am și ghinionul de a mă simți atât de singur, când nu sunt în fața publicului, încât a nu juca ziua de Crăciun ar însemna pentru mine a nu mă bucura și eu de Nașterea Domnului.”

 ***

Doamna AGEPSINA MACRI EFTIMIU ne-a spus:

Agepsina Macri Eftimiu

“Am jucat de multe ori în zilele de sărbătoare, iarna; am intrat în teatru cu viscol, ca să ies în nopți liniștite, cu cer albastru, înstelat și cu lună care lumina zăpada proaspătă. Era Crăciunul, era Anul Nou, era Bobotează? Nu știu. Știu că bucuria însăși a zăpezii a fost darul adus de sărbătorile iernii. Teatrul câștigă în farmec și intensitate atunci când îl privești iarna, izolându-te în mirajul scenic, când afară sunt zile aspre și natura te gonește din sânul ei."

Citește și: O mare tragediană - Agepsina Macri-Eftimiu