Iașii de odinioară: Ulița Mare

Acum ceva mai mult de un veac, când te apropiai de dulcele târg al Ieșilor, trebuia mai întâi să străbați o mahala destul de întinsă – Mahalaua Nicolina. Odată trecut de colibele vechi din lemn de la periferie, intrai pe o uliță care străbătea orașul de toată lungimea lui. Se găseau de-a lungul ei “cele mai frumoase prăvălii și cea mai multă mișcare” și era denumită, prin definiție, Ulița Mare. Vă invit să citiți câteva dintre poveștile Uliței Mari a Iașilor, așa cum au fost ele consemnate în articolul “Iașii de azi – Iașii de odinioară: Ulița Mare”, semnat de C. Luca-Iași și publicat în numărul din 5 mai 1937 al revistei “Ilustrațiunea Română”:

Ulița Mare de altădată

Povestea uliței străjuite de clădiri cu balcoane suspendate

 

“Sub această denumire se înțelegea nu numai actuala stradă Ștefan cel Mare, ci și o parte din str. Cuza-Vodă și str. Lăpușneanu. Adică “ulița” îngustă, străjuită de o parte și de alta de clădiri cu balcoane suspendate deasupra pietonilor, cu stâlpi și ganguri întortochiate, amintind stilul oriental și pe unde noaptea, din cauza lipsei luminei, orbecăiai ca într’un labirint (din loc în loc era câte un felinar în care clipocea câte o lumânare anemică) ce mergea din fața fostului Palat Domnesc până la biserica Sf. loan cel sărac. E cunoscută sub acest nume din vremea domniei lui Iliaș Vodă, ultimul descendent al lui Ștefan cel Mare. Astăzi, această stradă e una din principalele artere ale orașului, atât din punct de vedere comercial (căci aici sunt instalate cele mai mari magazine de “en-gros") cât și ca aspect.

Odinioară, în locul asfaltului neted ca sticla, “pavajul” era alcătuit din butuci de lemn ciopliți și așezați de-a curmezișul străzii, unul lângă altul. Iar spre a merge “mai lesne" fasonarea lemnului necesar, ocârmuirea înființase o “fabrică" de pavele de lemn, instalație rudimentară al cărei “motor" era un cal care învârtea un sistem de angrenaje ce puneau în mișcare un fierăstrău circular. Și, după cum scriu cronicarii acelor timpuri, acest solid pavaj nu era chiar așa de rău (bineînțeles în comparație cu restul “ulițelor", pavate cu bolovani de piatră). Iar acum să trecem la descrierea “Uliței Mari":

În fața aripei drepte a Palatului se afla biserica Sf. Neculai Domnesc, zidită la 1491-1493 de Ștefan cel Mare, după înfrângerea tătarilor la Grumăzești și care în cursul veacurilor următoare a suferit diferite prefaceri, fiindu-i adăogate încă două altare spre a încăpea curtenii, căci a servit și de biserică a Curții Domnești; iar în 1904, după ce a fost complet dărâmată, a fost refăcuta sub conducerea arhitectului francez André Lecomte du Nouy și sfințită la data de mai sus, festivitate la care au luat parte și membrii familiei regale. Printre odoarele acestei biserici e demnă de menționat o Evanghelie, ale cărei scoarțe sunt artistic lucrate în filigran de argint și care datează din vremea Voevodului ctitor.

Biserica Sf. Neculai Domnesc, în 1904
(înainte de construirea Palatului Culturii)

La câțiva pași mai departe, chiar în fața intrării principale a actualului palat de justiție (notă: Palatul de Justiție și Administrație din Iași, construit între anii 1906-1925 după planurile arhitectului I.D. Berindey, azi Palatul Culturii) pe un soclu de marmoră, se ridică frumoasa statuie equestră a lui Ștefan cel Mare, lucrată de sculptorul Emmanuel Frémiet, fost membru al Academiei Franceze de Belle-Arte, inaugurată în anul 1883. În partea cealaltă, lângă fosta Poartă Domnească, se afla până acum câțiva ani în urmă, o clădire cu zid gros de piatră. Acolo, bătrânul Inge (fost căpitan de arnăuți și om de casă al lui Mihai Vodă Sturza) vindea vestitul “tutun turcesc” pe care îl tăia singur și îl vindea cu “dramul". Alături, în locul școalei Trei Ierarhi, se țineau lanț un șir de prăvălii, cunoscute în vechime sub numele de “dughenile de la Trei Sfetitele", și unde se găseau de vânzare orice articole, începând de la untdelemnul ținut în burdufuri de capră, ghete “de glanț”, cu potcoavă galbenă la toc (pentru coconetul de atunci), stambe, articole de brașovenie, ba chiar și “odicolon". Nu trebuie să uităm nici numeroasele cafenele de aici, unde clienții “așezați turcește” pe rogojină sau pe un covor, fumau din narghilea, sorbind câte o gură din cafeaua aromată servită de stăpânul îmbrăcat în șalvari, ilic și cu turbanul înfășurat în jurul capului ca un colac. În spatele acestor prăvălii se afla “Hanul Turcesc", numit astfel deoarece aici poposeau turcii ce veneau în Capitala Moldovei, fie aduși de interese particulare, fie trimiși cu vre'un “firman" adresat Domnului de “Înalta Poarta". Astăzi n'a mai rămas nici urmă din acest han, distrus de incendiu.

Casa cu stâlpi

De aici în vale spre șesul Bahluiului, cam pe unde este acum strada Palat, era o “uliță" îngustă cu mai multe ramificații, unde locuia un furnicar de mici slujbași, meșteșugari, lăutari etc., toți necesari administrației Curții Domnești. Din vechile clădiri ale “Uliței Mari" de odinioară, una singură mai dăinuiește și în zilele noastre (așteptând târnăcopul edililor, ce o vor sacrifica pe altarul esteticei), cunoscută sub numele de “casa cu stâlpi" unde a ființat prima librărie din Iași, deschisă de italianul Petrini în prima jumătate a secolului trecut. Peste drum de această bătrână clădire, în fața Mitropoliei, se înălța cișmeaua lui Grigore Ghica Vodă, construită din fier în stil gotic, înaltă de șapte metri și în greutate de 3328 ocale vechi. Pe una din laturi e gravată următoarea inscripție în limba latină: ‹‹Îndemânărei publice consfințit de Gr. Al. Ghica, Domnul Țărei Moldovei, 1851››.”

Cișmeaua lui Gr. Ghica-Voda