Va fi sau nu va fi război!? Lecția uitată a anului 1936 și optimismul de azi.

În martie 1936, Germania tocmai remilitarizase Renania, denunțând, în fapt, Tratatul de la Versailles. Doar doi ani mai târziu, în martie 1938, Germania anexa Austria, iar la 1 septembrie 1939, prin invadarea Poloniei, începea Al Doilea Război Mondial. 

 

 

Cu doar trei ani înainte de izbucnirea conflagrației, Alex F. Mihail, un cronicar al revistei "Realitatea Ilustrată", realiza un sondaj de opinie inedit printre locuitorii Bucureștiului, întrebându-i ce părere au despre posibilitatea unui război. Majoritatea celor intervievați nu credeau că un conflict major este iminent. Cu toate acestea, Al Doilea Război Mondial avea să cuprindă întreaga Europă.

 

 

Un ecou din trecut: semnele prezentului

Ne aflăm în 2025, la peste un deceniu de la anexarea Crimeei. Un conflict militar în Ucraina continuă, marcând un moment de cotitură pentru securitatea europeană. La nivel global, situația rămâne instabilă: conflictul din Siria persistă, tensiuni China-Taiwan continuă să fie un punct fierbinte, iar războiul din Orientul Mijlociu, izbucnit în 2023, rămâne o sursă majoră de incertitudine.

---

---

 

Asemeni milioanelor de refugiați din perioada interbelică, valuri de oameni fugiți din calea războaielor, a sărăciei sau a ororilor regimurilor totalitare străbat drumurile Europei. Relatările despre manifestări rasiste și xenofobe revin în prim-plan, iar partide extremiste își consolidează poziția în politica europeană.

 

Cu toate acestea, la fel ca românii intervievați în 1936, majoritatea dintre noi suntem optimiști. Nu credem că un război în care România să fie implicată va izbucni în viitorul apropiat. Suntem oare mult prea optimiști?

 

Mărturii de acum aproape un secol

 

Iată ce spuneau românii despre eventualitatea izbucnirii unui război, în 1936:

Un băcan optimist

"D. Gherasim Şirtiţă, mic băcan de la periferie, str. Baicului colţ cu str. Nicolae Milescu, e un vrednic negustor și bun gospodar, găsind în același timp prilejul să citească gazetele!

 

- Nu vom avea răsboi! - mă asigură d-sa. Beligeranților le e frică unora de ceilalți. De fapt Germania n'a invadat acum decât propriul ei teritoriu, din dreapta și din stânga Rinului. Prin înțelegerea de la Locarno, acest teren, apropiat de granița franceză și belgiană, trebuie să rămâie neocupat de armată. Totuși iată că Nemții s'au grozăvit... Însă asta nu înseamnă încă răsboi... care, chiar după spusa lui Hitler „e un lucru înspăimântător”. În timpul Marelui Răsboi, Germania și Franța aveau câte 150 avioane. Imediat după răsboi, în 1918, fiecare din aceste două țări, posedau câte zece mii de avioane! Câte or fi având azi? Ne putem închipui prăpădul atât pentru Franța și Germania cât și pentru celelalte țări, când soarele va fi întunecat de toate aceste păsări de fier. La nevoie voi pleca la luptă, să-mi apăr țara. Dar e o mișelie ca, prin bombe incendiare și asfixiante, să mi se dea foc casei, să mi se ucidă copilul și nevasta, când eu voi fi pe front. În afară de nenorocirile care pot lovi oricare familie, se vor mai ivi atâtea pagube economice, oprirea comerțului, bolile molipsitoare... Ne mai pândește primejdia revoluțiilor, răsturnarea tuturor așezărilor noastre de până azi. Nici vorbă că orice om, cu scaun la cap, din orice parte a lumii, nu poate fi decât împotriva răsboiului."

Părerea unui băcan: Nu vom avea răsboi!

  

Un român în cătarea unei slujbe

"Ionică Palton - poreclit astfel pentru că toată iarna n'a avut palton - e vânzător de semințe. Originar din Comuna de Jos, jud. Făgăraș, Palton domiciliază actualmente lângă groapa Floreasca. Îmi ia înainte cu interviewul:

- Te ia și după 60 de ani la răsboi, boierule? - mă întreabă el. Dacă se face un răsboi, eu aș vrea să am „sirvici" pe undeva. Că se spune că vor fi și mobilizați pe loc... D-ta nu știi vreun sirvici bun, de ăsta?"

  

Un veteran rănit

"Văxuitorul de ghete Niță Ion, originar din comuna Budești, jud. Ilfov, domiciliat actualmente în București, str. Baicului nr. 22, este invalid de răsboi. A fost distins pentru fapte eroice la Mărășești, având o pensie de 1266 lei... pe trimestru. Neputând munci altfel cu piciorul iui de lemn, își câștigă pâinea ca văxuitor de ghete.

- Am de întreținut patru copii! – ne spune el.

- Ce zici, va fi răsboi, Nea Niță ? - îl întreb.

- Știu eu ce vor face boierii, acum?! Răsboiul îl pun la cale boierii din diferite țări cari au fabrici de tunuri și altele. Folosul îl trag ei... Iar noi o să ne ducem acolo, să ne omorâm, cum ne-am mai omorât..."

"

Văxuitorul de ghete: 
Războiul îl pun la cale boierii...

Un muncitor cu brațele

"Vasile Gheorghe, muncitor cu brațele, domiciliat în fundătura Târnul, ne spune: 

- Am făcut parte din reg. 40 Călugăreni și am luptat în Moldova, în județul Putna. Era un iad acolo... dar mai rău va fi acum, de cei cari vor rămâne acasă. Am cinci copii. Cel mai mare are 12 ani. Vai de ei! Totuși nădăjduiesc că oamenii cumpăniți cari conduc popoarele vor ști să puie la locul lor pe cei zănateci."

Un mezelar pensionar

 

"D. Petre Bică, mezelar în piața Obor, domiciliat în str. Plaurului no. 7 (Floreasca) a fost, până Joia trecută subofițer. A făcut războiul din 1916-1918, reangajându-se apoi în armată. De câteva zile e pensionar militar și s'a apucat de negustorie.

Un mezelar: Nu cred că vom avea război!

- Nemții au trecut pe un teritoriu al lor. Cred că aceasta nu este prea îngrijorător, mai ales după douăzeci de ani de la Marele Răsboiu. Nu cred să mai avem un alt război, decât dacă Franța sau Anglia s'ar încumeta să-i gonească pe nemți de acolo. Ceea ce însă nu se va întâmpla. Deci vom avea pace. De altfel eu, care am luat parte la lupte crâncene și am fost, până mai acum câteva zile militar, știu că războiul nu-i o glumă. Îmi dau seama că o conflagrație a puterilor ar duce la distrugerea civilizației. Mai mult ar suferi cei de acasă decât cei de pe front. Va fi un groaznic prăpăd, învingătorii fiind tot atât de nenorociți ca și învinșii. Toată lumea trebuie să-și dea osteneala să împiedice un război."

Un șofer curajos

"Șoferul Ionel Rotaru, din str. Petrescu 10, Nr. 5, autobuzist pe linia 14, caracterizează astfel atitudinea lui Hitler:

- Își încordează mușchii, ca sportsmanii, ca să ne sperie... dar se umflă degeaba, ca broasca'n tău. La vârsta de 14 ani, am făcut parte din gărzile naționale sătești, în Ardeal. După retragerea oștilor, s'au întemeiat asemenea gărzi, în timpul Marelui Răsboi, conduse de foști luptători români din Transilvania pe fronturile Austro-Ungariei. Sunt împotriva răsboiului, ca și toți Românii, dar dacă gluma se'ngroașă, vom lupta cu toții, până la unu, să ne apărăm țara. N'am murit noi în 1916, când n'am fost deloc pregătiți. Astăzi vom face un zid de nepătruns împotriva tuturor dușmanilor, cari ar încerca să încalece granițele țării". Să adăugăm amănuntul că d.Rotaru e însurat și are doi copii."

Un autobusist: Sunt împotriva răsboiului!

Ce spuneau conducătorii de tramvai

"- Cei mari știu... De unde să știm noi dacă se va face ori nu răsboi? Suntem sub ordine și ne vom duce, când ni se va comanda.

- Eu am luptat în Galiția, făcând parte din armata austro-ungară - îmi spune un alt tramwaist mai bătrân.

- Știu eu pe unde m'o mâna acum soarta!"

Un tramwaist: De unde să știm noi?

 

Un sergent "diplomat"

"Sergentul Ion D. Chiru, cu no. 1216. din str. Sf. Alexandru No. 12:

- N'o să fie război! Sunt sigur...

- Ce te face să crezi asta?

- Cele mai multe ţări de pe glob, cele mai înțelepte popoare sunt împotriva răsboiului. Ele vor impune pacea!"

Un cizmar care acuză Societatea Națiunilor

"Pe d. Stelian Constantinescu, simpaticul cismar din str. Ipsilanti no 31, l-am găsit șezând pe scăunelul scund cu trei picioare și lucrând de zor, în prăvălioara lui de la stradă. Fără să-și îndrepte părul sbârlit, sau să-și scoată țigara din colțul gurii și fără să se oprească o clipă din lucru, mi-a spus:

"

Cizmarul: Neamțul a vrut să ne sperie nițel...

- Conferința de la Haga din 1914 a hotărât să nu se întrebuințeze arma barbară a văzduhului și lașa armă chimică. Totuși acum mai toate armatele au introdus aceste mijloace de luptă. Este trist că Societatea Națiunilor n'a putut găsi mijlocul să împiedece răsboiul dintre doi membri ai ei. Totuși Italia, n'a făcut nici o ispravă serioasă în Abisinia, cu toată lăudăroșia lui Mussolini. Dacă Societatea Națiunilor nu va putea pune cu botul pe labe nici pe Hitler, atunci Germania va avea să se lupte cu întreaga lume. Să nu se uite că azi avem alături de noi Rusia, care are o altă armata ca cea din 1914. Printre prietenii noștri este și vechea Austro-Ungarie. Vorbesc de Cehoslovachia, apoi despre Ardealul și Bucovina românească... Mica Austrie nu mai contează azi. Neamțu a vrut să ne sperie nițel. Eu cred că Franța și Anglia îi vor veni totuși de hac... Dar la nevoie vom merge la răsboi. Vorba aia: Suntem 12 inși împotriva unuia! Să ne temem? Ar fi caraghios! În 1914, ca soldat în reg. 9 Vânători, am luptat în Dobrogea și Carpați. Dacă va trebui, închid dugheana și mă duc iar la răsboi."

  

O mamă îngrijorată

"Când am comunicat doamnei Natalia Popescu, din Str. Romană, scopul vizitei mele, a început să plângă. Mâhnit, că am provocat această întristare, mi-am dat osteneala s'o liniștesc.

- Nu plâng pentru mine. Am pierdut pe soțul meu în război și am rămas cu trei copilițe, trecând prin mari greutăți de atunci. Acum fetele sunt mari, cuminți, deștepte. Dacă va veni prăpădul și vor arunca peste București bombe cu gaze asfixiante, ce ne vom face? Cum să mă pregătesc? Ce să fac în casă? Ce măști să cumpăr? Unde să ne adăpostim în caz de primejdie? Nu știu nimic... Cine să mă învețe... N'am de la cine cere sfaturi... Nici bani nu am... Cine va avea grijă de noi?"

 

Aceste mărturii, publicate în "Realitatea Ilustrată" pe 18 martie 1936, ne oferă o perspectivă fascinantă asupra stării de spirit din România interbelică. Ele demonstrează cum, în ciuda semnelor alarmante, oamenii de rând erau dominați de un optimism naiv sau de neîncredere în pericolul iminent, o lecție a istoriei ce pare a se repeta astăzi.

 

 

Sursa: articolul "Oamenii în fața unui eventual război" - semnat  Alex F. Mihail - publicat în săptămânalul “Realitatea Ilustrată” - numărul din 18 martie 1936

---