Într-un ținut de la sud de Dunăre situat
la confluența dintre Bulgaria și Serbia, câteva sute de mii de conaționali
de-ai noștri se încăpățânează să păstreze și să ducă mai departe o oază de
românitate. „Unii zic că sunt 500.000, alții
300.000. Fapt important este că sunt acolo, au o cultură tradițională, vorbesc
româna în dialect oltenesc sau bănățean” (acad.
Eugen Simion).
Locuitori ai
acestor pământuri cu mult înainte de stabilirea aici a bulgarilor și a
sârbilor, românii timoceni au fost dintotdeauna victime ale politicilor de
asimilare și deznaționalizare ale guvernelor de la Sofia și Belgrad:
“Între Dunăre și Murava, prin poiene largi,
prin văi mănoase, pe câmpii grase în pășune, rămân pradă streinului și pe mai departe frați de-ai noștri. Frați
în credință, în limbă, în port și obiceiuri. Dacă străbați Banatul și te
cuprinzi la vorbă și cunoști bănățeanul și treci apoi în valea Timocului, rămâi
uimit de identitatea spiritului românesc de aici și de dincolo. Peste unii și
peste alții au trecut aceleași plăgi, timp de sute de ani. În timpul acestor
secole însă alții au fost asupritorii noștri și alții ai celor de dincolo de
Dunăre.” (articolul “Valea Timocului” - publicat în ziarul “Românul” - numărul din 2 iulie 1919)
Trecând peste toate vicisitudinile istoriei, românii de
dincolo de Dunăre au reușit să își păstreze identitatea națională, culturală și
spirituală. Mărturiile culese în anul 1936 de reporterul Ion Tic și publicate într-un amplu articol în numerele din 2, 9 și 16 decembrie 1936 ale revistei “Ilustraţiunea Română” ne dezvăluie câteva episoade ale aceste lupte:
Biserica din Bregova |
“Omul ne povesti apoi că e de loc din Şeul
românesc, cam de prin părțile unde, cu
toată vitregia împrejurărilor și sălbăticia bulgarilor, viața românească s'a păstrat
neîntinată, tocmai pentru că dușmanii au încercat să o distrugă din
rădăcini.
- Acum ești desigur liniștit și
mulțumit.
- Liniștit da; dar mulțumit nu. Îmi
văd de plugăria mea și nimeni nu mă supără. Dar gândul hoinărește mereu spre meleagurile unde dorm bătrânii care mai
blestemă din morminte nelegiuirile bulgarilor… Am pătimit și eu destule.
Dar mă gândesc la ce pătimesc și astăzi ai noștri, fără altă vină decât aceea că-și păstrează limba și datina românească.
Omul se întunecă. Din ochii albaștri țâșniră scântei de mânie: fulgere care porneau din adâncul revoltei nebănuite,
așa cum se pornesc în miez de vară, pe negândite, dintr’o toană a cerului…
Româncă din Timoc |
- Când mă gândesc cum m'au stâlcit în bătăi jandarmii pentru că
odată am adus în satul nostru cărți românești... Muncisem la un boier de lângă
Calafat o vară întreagă și când m'am întors la ai mei cu bani și merinde, am
adus și câteva cărți românești - una de rugăciune, alta de povești… Săvârșisem
crima de a avea buche românească pentru sufletul meu și al copiilor mei. Mă gândesc cu groază la chinurile unei săptămâni întregi în care “câinii înarmați” m'au călcat în picioare și
mi-au strivit carnea cu lovituri de cismă și de armă. Aș fi avut și eu, poate,
soarta celorlalți care au murit, uciși mișelește, dacă fruntașii unui sat întreg
n'ar fi intervenit la vreme… Nu vă puteți închipui câtă cruzime poate încăpea într’o
fiară cu chip de om care-și închipuie că prin silnicie, chinuri sau prin bătaie
poate scoate aceea ce-i românesc în noi… Câți
români n'au plătit cu viața dragostea de a vorbi și ceti românește...
- Asemenea cărți - interveni unchiașul
cel sfătos - am avut și noi în sat, aduse tot de timocenii care lucraseră “pe țară".
- Poate că lucraseră în țară...
Târgul de grâne |
- Noi spunem pe țară. De ici colo
vorba ne e stricată. Dar tot românească e... Cum vă spuneam, cărțile le citeam și noi iarna, când ne strângeam la
gura sobei. Ne citea câte unul care avusese norocul să cunoască buche
românească...
- Învățată în școală?
- Nici pomeneală. În școală nu se învăța atunci, după cum nu se învață nici acum decât bulgărește…
A învățat-o de la preot, dascăl sau de la vreun alt român, care în ceasurile
libere se milostivea de cei neștiutori. Cel despre care vă vorbesc și care
astăzi doarme somnul drepților, a învățat slovă românească de la un preot din
Bregoia. Ce bucurie a fost pe sătenii știutori de carte când au văzut că ceea
ce citea din cărțile fraților din regat, se potrivea cu graiul lor…”.
Școli clădite pe sânge românesc
“Un bătrân, care a avut conflicte cu bulgarii
pe chestia școalei și bisericii românești, mă întreabă dacă am cetit cartea d-rului Ţovaru – “Problema școalei românești în Balcani".
- Nu, n'am cetit’o…
- Mai interesantă decât o bănuiești.
Pentru cine încearcă să cunoască în ce atmosferă de martiraj s’au plămădit sufletele
atâtor generații de români risipiți în Balcani, cartea doctorului este o
adevărată comoară. Școala noastră - cum
spune atât de adevărat autorul – este clădită pe sânge românesc... Un Constantin Ghica a murit ciuruit
de gloanțe, Dumitru Şumbra, străpuns de pumnale. Tănase Popaian, pentru că a
îndrăznit să-și iubească graiul strămoșesc și să lupte pentru școala românească,
a fost aruncat în prăpastia de pe Olimp. Iar lui Constantin Turcianu, pentru
aceeași vină, i se retează capul cu toporul, picioarele… Apoi câți alți
martiri n'au plătit cu viața îndrăsneala de a cere școală românească pentru
români! Dumnezeu să-i răsplătească în lumea drepților unde i-a chemat. Dar
fără acești martiri, școala românească nu mai exista de mult…
- Dar, pe cât îmi reamintesc,
chestia școalelor se găsea deslegată prin convenții și tratate...
- Pe hârtie. În practică lupta
pentru desnaționalizarea noastră a fost veșnic fățișă, crudă, sălbatecă… Nicăieri în lume o minoritate - oricare ar
fi ea - n'a suferit lovituri mai mari decât minoritatea românească din Balcani.
Diplomații au putut ascunde cu șiretenie toate ororile, toate sălbăticiile… Dar
s'au practicat, după cum se practică și astăzi după metode “balcanice", fără ca guvernele
să le dea prea mare importanță… Totuși curge sânge românesc, într’o luptă inegală,
fără teamă de oameni și de Dumnezeu. De aceea tinerii care urmează școalele
noastre apreciază așa cum se cuvine prețul cu care aceste așezăminte de
cultură și educație națională supraviețuiesc atâtor încercări de distrugere.”
Din
Timocul de azi
Lupta pentru păstrarea identității
naționale a românilor nu s-a încheiat încă, deși au trecut aproape opt decenii
de la publicarea mărturiilor românilor timoceni consemnate de reporterul
interbelic Ion Tic. Tocmai de aceea, trebuie să apreciem ceea ce conaționalii
noștri din Serbia și Bulgaria reușesc să înfăptuiască cu răbdare și cu curaj.
Sfințirea în 24 mai 2015 a bisericii
“Sf. Mucenic Ioan Vlahul” din Negotin (Serbia), după o luptă de o
viață dusă de preotul martir Boian
Alexandrovici, este unul dintre evenimentele care trebuie menționate pentru
că această nou-târnosită biserică românească
din Negotin este un simbol al rezistenței românilor în Valea Timocului:
Biserica ortodoxă română din Negotin |
"Pentru noi, românii din Timoc, este un
eveniment cu dublă semnificație, una spirituală, cealaltă istorică. După aproape 200 de ani se ridică într-un
oraș din Serbia de nord-est un sfânt lăcaș'', a declarat pentru AGERPRES preotul Boian Alexandrovici. Potrivit
părintelui, acest așezământ de cult din Negotin urmează celor din Malainița,
Isakova, Gorneana și Bor, zidite de credincioși în condiții grele, autoritățile
publice locale și cele ecleziastice sârbe împotrivindu-se oficierii în Timoc,
Morava, Homolie, în sudul Dunării, a
slujbelor în limba română.
''Cu răbdare și multă sudoare am reușit să
învingem prejudecățile, să trecem peste obstacole, tot timpul fiind acuzați că
românizăm vlahii. Întotdeauna am spus
acelor spirite antiromânești că noi aici suntem acasă, că respectăm statul care
ne-a adoptat, administrația lui, și că nu facem altceva decât să ne cinstim
strămoșii și limba noastră frumoasă - limba română”, a subliniat părintele
Boian. El a arătat că prezența a câtorva sute de
români, din România, Serbia, Bulgaria, Ungaria și Suedia, la sfințirea
bisericii din Negotin arată faptul că, în pofida vicisitudinilor istoriei care
i-au separat cândva, românii sunt uniți, ceea ce a făcut posibilă reactivarea a
peste zece parohii ortodoxe românești, din cele 87 existente în 1833, când au
fost “naționalizate” și au intrat în inventarul Bisericii Ortodoxe Sârbe.” (articolul “Prima
biserică ortodoxă românească sfințită într-un oraș din Timoc” - www.agerpres.ro
).
Românii din Timoc, care încă luptă să-şi păstreze IDENTITATEA ROMÂNĂ, pot fi consideraţi nişte eroi. Adevăraţi patrioţi, înfruntând opreliştile autorităţilor care vor să-i ASIMILEZE TOTAL, interzicând tot ce-i românesc, să nu existe riscul ca să se ceară autonomia teritoriului respectiv. Dar, timocenii nu renunţă, cinste lor. Uite un exemplu elocvent, doina cântată de Slobodan Domacinovic: N-aveam casa şi nici pamant: Dac-ar fi după duşmani / Mi-ar vinde casa pe bani / Şi-ar cântări-o cu gramul / Ca să ni se piardă NEAMUL / Şi-ar cântări-o cu litra / Să nu rămână nimica...
RăspundețiȘtergereMultumesc Anonimule pentru comentariu. Nu pot decat sa fiu de acord cu tine!
RăspundețiȘtergerecum s-or simti romanii din Valea Timocului, din bUlgaria si Serbia, dar si cei din Voivodina, ca Romania niciodata nu le-a dat nici un semn de compasiune, ajutor, influentare politica...Voivodina Autonoma arata ca s-ar putea, Ungaria a contribuit mult la realizarea ei, acolo romanii desi sunt putini, au limba oficiala, scoli, libertate, dar nu cu ajutorul Romaniei, de fapt Romania a fost impotriva constituirii organizariei minoritatilor in vederea realizarii autonomiilor locale acolo unde sunt minoritati si au probleme de a-si mentine identitatea...
RăspundețiȘtergereRomania nu i-a ajutat pentru ca Vlahii de pe Valea Timocului sunt confirmarea ca teoria continuitatii se petrecea in Balcani, ei vlahii sunt vechea populatia romanizata.
ȘtergereRomania ca stat nu a facut tot ce era datoare sa faca. Dar trebuie sa admitem ca au fost si mai sunt romani care au stiut sa mentina o relatie cu aceste regiuni locuite de romani. Si lor li se datoreaza in parte inceputul de schimbare al statutului romanilor de acolo.
RăspundețiȘtergeredragii mei frati de neam, ce ar trebuii sa facem ca sa se repare atitea greseli care ne provoaca noua atita suferinta...? aveti vreo idee, alta decit rabdarea? caci de sute si mii de ani neamul nostru este linistit si rabdator si se uita cum ne imputineaza strainii... ce este ciudat este ce ura de nedescris este indreptata inspre noi, iar eu nu ii gasesc motivul, altul in afara de sfintenia neamului... dar ca vointa aceasta de a ne face sa disparem exista... pentru mine este inexplicabila altfel... sa vrei disparitia cuiva rau, dar cuiva bun? mi se pare ciudat...imi scapa ceva; iar acel ceva este exential... aveti dv aici vreun raspuns la aceasta intrebare??? dezbinare si distrugere... acestea sint sentimentele indraptate spre neamul nostru... este pacat de Dumnezeu, ca il amarim cu neputinta noastra de a refula pe toti cei ce nu au loc de noi... ar trebuii facut ceva hotaritor pentru totdeauna; nu cu violenta ci cu o determinare puternica sa punem la punct aceste neintelegeri... ca copii nostrii mai departe sa poata duce viata in fratie... atita timp cit or vrea...! dar oare constiinta de fratie mai exista peste tot unde neamul nostru pune talpa pe pamint?
RăspundețiȘtergereeu va imbratisez calduros su cu sufletul plin de fratie de neam pentru voi.. eu sint din BRASOV din DOBROGEA si din MOLDOVA..; rideti cit poftiti cu placere caci ASA ESTE... va imbratisez cu mare drag... linaura catalina zarnescu buzea ! DUMNEZEU SA VA BINECUVINTEZE SI SA VA OCROTEASCA ! pe dv si pe noi toti... !
Ai dreptate...chiar nu știm ce ura mare pe români au sârbii bulgarii ungurii rușii
ȘtergereUnde au apucat ii distrugeau pe români cu o ura de nedescris
De ce au atâta ura pe români?
Asta i întrebarea capitala..
Dumnezeu sa ne binecuvanteze pe toti. Si Dumnezeu sa ne dea puterea si dorinta de a ne iubi neamul si de a sti sa folosim bogatiile cu care am fost daruiti. Atat!
RăspundețiȘtergereSârbii Ucraina să nu intre în UE și NATO
RăspundețiȘtergerePână nu dau drepturi românilor..
Să fie clar pentru Statul român.
Să se opună
La începutul anilor 2000 am stat perioade ceva mai lungi în Bor. Bor este acum un oraș, un centru miniero-metalurgic, din Serbia aflat în zona Valea Timocului, în sârbă Timocica Kraina. Până la începutul secolului XX Bor era un sat populat în majoritate de romăni, vlahi sau vlasi cum le spun sârbii. Am cunoscut și am discutat cu mulți români de acolo. Cu toate astea nu am reușit să mă edific care este istoria acestui grup etnic și care sunt originile lui. În acest sens am primit pentru lectură o carte scrisă de Matilda Caragiu-Marioțeanu care încearcă să lămurească subiectul. Unii dintre cei cu care am intrat în contact făceau parte din organizații culturale și chiar ușor politice și își propuneau să apere și să promoveze interesele acestei minorități. La vremea aceea nu aveau o cultură scrisă în limba română sau media în limba română. Și de fapt nu prea au avut niciodată. Au fost niște încercări ale României în perioada interbelică dar timide și fără rezultate semnificative. Acțiunile de asimilare din partea majorității au fost continue. Am reținut că de la sfârșitul secolului XVIII nu mai erau botezați decăt cu nume din onomastica sârbă. Când eu i-am cunoscut nu știau să scrie sau să citească în limba română. Vorbeau o limbă română arhaică. Tot ce în limba română modernă a intrat pe filieră franceză de exemplu vapor, tren și multe altele lor le era străin. Dacă vorbeai cu ei despre viața de la țară cu tot ce presupune asta te înțelegeai fără probleme, dacă abordai un subiect despre viața modernă lucrurile se complicau. Ar fi multe de spus. Discutând cu cineva atunci spuneam că prezența lor acolo și faptul că și-au păstrat tot ce ține de identitate în condițiile date este un amestec de minune dumnezeiască și normalitate.
RăspundețiȘtergereDeosebit de interesante informatiile pe care ni le-ai impartasit. Multumesc mult si... te mai astept pe blog!
ȘtergereDupă al doilea război mondial Tito părea că e de acord cu drepturi naționale pentru românii din Timoc. Apăruseră unele publicații românești acolo. Dar apoi a intervenit ruptura Tito-Stalin, România s-a situat de partea URSS, presa comunistă românească vorbea despre „călăul Tito”, mulți sîrbi din Banat considerați titoiști au fost deportați în Bărăgan, și atunci cursul politic din Iugoslavia de a accepta drepturi pentru românii din Timoc a luat sfîrșit.
RăspundețiȘtergere