Deşi azi pare greu de crezut, în urmă cu doar 100 de ani femeile din România
duceau încă o luptă acerbă pentru a-și cuceri dreptul de a activa în
domenii rezervate până atunci exclusiv bărbaţilor. Tocmai de aceea mi-a
atras atenția o știre publicată în numărul din 1 decembrie 1906 al cotidianului
parizian “Le Radical”: “L′académie de Paris vient de conférer a une jeune
Roumaine, Mlle Chiriachitza Athanassiou, le diplôme de licence lettres-philosophie.
C’est la première Roumaine à qui ce titre est décerné.”
Încercarea de a căuta informații despre tânăra româncă licențiată în litere și filosofie la Sorbona mi-a dezvăluit și o altă surpriză: Chiriachiței Atanasiu i-a fost acordat de către Facultatea de Medicină din Paris în anul 1918, la doar 33 de ani, titlul de doctor în medicină, specializarea ei fiind neurologia. Colaboratoare a celebrului neurochirurg francez Pierre Marie (primul secretar general al Societății Franceze de Neurologie), Chiriachița Atanasiu-Bénisti a fost medic al celebrei clinici Salpêtrière.
Chiriachița Atanasiu-Bénisti - medic al celebrei clinici Salpêtrière
Încercarea de a căuta informații despre tânăra româncă licențiată în litere și filosofie la Sorbona mi-a dezvăluit și o altă surpriză: Chiriachiței Atanasiu i-a fost acordat de către Facultatea de Medicină din Paris în anul 1918, la doar 33 de ani, titlul de doctor în medicină, specializarea ei fiind neurologia. Colaboratoare a celebrului neurochirurg francez Pierre Marie (primul secretar general al Societății Franceze de Neurologie), Chiriachița Atanasiu-Bénisti a fost medic al celebrei clinici Salpêtrière.
Chiriachița Atanasiu-Bénisti - 1936 (stânga) Nota din “Le Radical” numărul din 1 decembrie 1906 (dreapta) |
Două lucrări
științifice de o necontestată valoare publicate în anii 1918 și 1919 - dedicate
diagnosticării și trătării leziunilor nervoase post-traumatice ale soldaților
care au luptat în timpul Primului Război Mondial –“i-au
asigurat compatrioatei noastre o faimă cu greu de dobândit în lumea oamenilor
de știință”. În anii ’30 Chiriachița
Atanasiu-Bénisti s-a reîntors la prima s-a dragoste și a publicat o serie de
trei romane, bine primite de critica franceză a vremii: “La femme et le
dictateur” (1935), “Miraje” (1937) și “Le Chant désespéré” (1937). Sperând că
v-am stârnit curiozitatea, vă invit să citiți un interviu acordat de d-na Chiriachița Atanasiu-Bénisti revistei “Ilustrațiunea
Română”
în anul 1936:
Chiriachița
Atanasiu-Bénisti - medic al celebrei clinici
pariziene Salpêtrière (rândul de jos - în centru) |
Interviu acordat de d-na Chiriachița Atanasiu-Bénisti
“De câtva timp d-na dr. Atanasiu se găsește în țară. A făcut un popas la înapoierea de la Congresul Internațional al Medicilor ținut acum câtva timp la Atena. Am avut și noi prilejul să o cunoaștem grație amabilității unei bune prietene, d-na Maria Filoti, distinsa societară a Teatrului Național. Profitând de această amabilitate, am rugat-o să ne spună câteva cuvinte pentru cititorii “Ilustrațiunei Române". Am importunat-o tocmai în timpul unei interesante discuții ce o avea cu d-na Filotti asupra ultimei sale lucrări - de astă dată aparținând literaturei - noul roman.
-
Câteva cuvinte pentru cetitorii noștri…
-
Cu cea mai mare plăcere! Dar în nici un caz un interview.
Teza de doctorat publicată în anul 1918 |
- Am studiat, am călătorit și am cercetat îndeajuns probleme care m'au preocupat multă vreme, pentru ca amintindu-mi de ceea ce îmi oferise pe vremuri studiul literelor, să le pot închega, în parte, într'un roman. Nădăjduiesc să scriu și urmarea, un alt roman pe care-l am sub tipar. Și citindu-le pe amândoua veți putea vedea în ce măsură am putut transpune problema dintr'un domeniu în altul.
În anul 1936 la București acordând un interviu revistei "Ilustrațiunea română" |
-
Așadar vă devotați literaturii.
- Fără a părăsi însă medicina. Curând, când voi fi iarăși în laboratoarele și
clinicile de la Paris, îmi voi relua activitatea științifică: o dovadă că
nu mă gândesc “să evadez". Dar de această
dată îmi voi împărți timpul între medicină și literatură…
- Pe cât îmi reamintesc, din cetite, dv. ați făcut studii asupra raselor și popoarelor…
-
Da, și cred destul de amănunțite. În acest scop am călătorit foarte mult. Am
mers multă vreme pe linia teorillor contelui Gobé. Dar, spre regretul meu, în
ultimi ani mi-am schimbat părerile. Popoarele din Orient, pe care le socoteam
inferioare sub atâtea raporturi, sunt demne de o altă clalsificare. Puritatea
și frăgezimea calităților lor umbrite de aspectul lor primitiv merită o mai
liniștită și mai atentă cercetare din partea noastră , a “occidentalilor",
care ne mulțumim
de regulă cu impresii superficiale. Nu este locul să vă înșir dovezile pe care
le-am cules în urma unor amănunțite cercetări, dar pot să vă afirm, fără să
greșesc, că multe din aceste calități sunt superioare “occidentalilor"
tocmai prin puritatea lor.
D-na Chiriachița
Atanasiu-Bénisti (centru)
în compania d-nei Maria Filotti (stânga) și a doamnei Popovici (dreapta) |
-
Dar despre meleagurile românești, pe care le
revedeți din când în când, ce ne-ați putea spune?
-
Ce să spun! Îmi sunt dragi, atât de dragi încât cu toate ocupațile mele de la
Paris, unde locuiesc de multă vreme, trebuie să vin aproape în fiecare an să le
revăd… Muncesc la Paris cu râvnă, cu încordare, dar gândurile mă poartă mereu
în țara în care m'am născut, căreia îi aparțin și pe care o iubesc ca oricare
alt bun român. Și nu este pentru mine o bucurie mai mare decât aceea pe care o
simt în clipa în care pășesc pe pământul țării.
-
Deși prin îndeletniciri departe de țară, citesc totuși lucrările scriitorilor
noștri, pe care îi urmăresc și îi admir. Regăsesc în mai toți poeții și prozatorii
noștri de valoare suplețea, spontaneitatea și forța creatoare a geniului latin.
Apoi, o vigoare tinerească, robustă, plină de făgăduieli. Am cumpărat și la
București, cu prilejul “Lunii cărții", o sumă de
volume pe care le citesc cu nesațiu. Avem atâtea lucruri bune, atâția scritori
de mare talent! Ce păcat însă că se traduce atât de puțin în franceză și în
engleză… Merităm să ne cunoască și străinii măcar cu ceea ce merită să stea la
loc de frunte în literatura internațională.” (“Ilustrațiunea
Română”
- numărul din 27 mai 1936)
Citește
și: Ella
Negruzzi – prima femeie avocat din România
Interesant : o româncă studioasă, recunoscută de elita medicinii. Și prozatoare. Nu știu cum se împacă aceste două ramuri deosebite ca esență. E îmbucurătoare ideea că nu de azi de ieri, este apreciată valoarea românilor.
RăspundețiȘtergere