Alice Cocea a fost una dintre cele mai captivante figuri ale scenei interbelice, un nume care a depășit granițele teatrului pentru a deveni un veritabil fenomen cultural. Dincolo de scenă însă, viața ei personală, marcată de scandaluri pasionale și o aură de „femeie fatală”, a fost la fel de intensă precum rolurile interpretate.
Născută la Sinaia pe 28 iulie 1899 (unele surse indicând anul 1897), fiică a unui ofițer din comandamentul curții regale, talentul ei a fost cultivat timpuriu. Între 1909 și 1912, a urmat Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din București. Debutul pe scena Teatrului Național a avut loc incredibil de devreme, în 1909, când nu împlinise încă 10 ani, interpretând rolul „băiețașului” în piesa „Noaptea învierii” de Adolf de Herz. Din 1910, s-a alăturat trupei celebrului Alexandru Davila.
După destrămarea acesteia, Alice și-a urmat visul în Franța, studiind la Conservatorul de Artă Dramatică din Paris. La doar 19 ani debuta pe scenele pariziene, înregistrând un succes fulminant în music hall, revistă și operetă – primul capitol dintr-o carieră de aproape 40 de ani în Hexagon, unde își ortografia numele Alice Cocéa.
[Citește și articolul: Alice Cocea: Viața tumultuoasă a unei 'femme fatale']
Un sfert de oră cu Alice Cocea: Mărturisiri din culise
Măritată în 1926 cu contele Stanislas de la Rochefoucauld, urmașul uneia dintre cele mai vechi familii ale aristocrației franceze, Alice nu a fost acceptată de anturajul nobiliar, mariajul încheindu-se cu un divorț.
 |
| Alice Cocéa și contele Stanislas de la Rochefoucauld în ziua căsătoriei (februarie 1926) În dreapta: cronica din presă care relata opoziția vehementă a familiei nobiliare și refuzul contelui de a renunța la căsătorie în schimbul unei rente fabuloase. |
Întoarsă dintr-un turneu ratat în Brazilia și angajată la Théâtre des Variétés, actrița l-a întâlnit pe locotenentul de marină Victor Point. Într-atât de copleșit de o pasiune mistuitoare și de un refuz amoros, ofițerul și-a tras un glonț în cap pe un vas ancorat pe Riviera franceză. Scandalul a fost uriaș, numele Alisei figurând în toate ziarele, iar camarazii defunctului amenințând-o chiar cu moartea pe scenă.
În acest climat de incendiu monden, reporterul a fost primit în culise, așa cum consemna în Realitatea Ilustrată din 25 august 1932:
„În ultima sesiune teatrală, Alice Cocea joacă la „Gymnase”, în „La Route des Indes” și „Jean de la Lune”. A binevoit să-mi fixeze un rendez-vous chiar la teatru. Aci mă primește secretara ei și mă poftește să aștept în loja spațioasă și modernă a artistei. (…) Tolănit pe micul covor gros persan, Boris, faimosul ogar rus, nedespărțitul tovarăș de fotografie al artistei, își expune leneș blana albă imaculată.
Intră Alice Cocea: e micuță; alura e distinsă, voluntară. Nenumărate „croche-coeur”-uri umbresc fruntea până deasupra ochilor, care au o răceală de nepătruns. Rotunjimi plastice punctează simetric și semeț rochia de mătase crème, care se mulează pe linia perfectă a spatelui. În sandale decoltate, picioarele sunt aproape pe de-a-ntregul descoperite. Văzând-o astfel, de o grație atât de juvenilă, cine ar crede că Alice Cocea a pășit pe scenă încă înainte de război?”
Bucureștiul? O amintire îndepărtată
„— Mai vorbiți românește, d-nă?
Alice Cocea preferă să-mi răspundă în limba lui Molière.
— Românește? Ah! nu. Sunt în Franța de zece - ce zic? – doisprezece ani și cum în mediul meu n-am ocazia să vorbesc românește, am uitat aproape cu totul limba. Mai înțeleg doar câteva cuvinte. (?!)
E drept că vorbește franțuzește la perfecție, fără accent străin; vocea armonioasă are un fornăit perceptibil, care nu e în discordanță cu alura afectată a artistei.
— Ați debutat în România, d-nă, și fără îndoială că acolo a început evoluția dv. artistică.
— Într-adevăr am debutat la București, sub conducerea lui Davilla. Cântam; făceam puțin teatru; dar nu pot considera ca adevăratul meu debut în teatru decât apariția mea pe scena parisiană.
— Așadar, Bucureștii n-au însemnat nimic pentru evoluția dv. artistică?
 |
| Alice Cocea în "Maman Colibri" de Henry Bataille (premiera 22 noiembrie 1910) |
— Aproape nimic. De ce să insist asupra acestui trecut, în care nu însemnam eu însumi nimic. Amintiri din România în ce privește teatrul, nu am. Cât despre cinema... joc abia de patru ani. Pot zice, fără a jigni pe nimeni, că m-am format aci în Franța, la Paris, cu trudă și poate ajutată de noroc.
Sunt cuvinte care clarifică definitiv o situație: „nu știu românește”, „n-am amintiri din România”, blocând orice bunăvoință din partea publicului local de la acea vreme.
— Am jucat în opereta franceză, unde dețineam roluri de ingenuă; abia acum patru ani am făcut o încercare în filmul mut, de al cărui rezultat n-am fost complet satisfăcută. Adevărata revelație a fost pentru mine filmul vorbitor; alături de Adolphe Menjou, de Henri Garat în cinema, dar mai ales alături de Michel Simon – ce artist! – în teatru, am interpretat rolurile mele cele mai importante. De curând am semnat un contract pentru patru filme noi cu «Paramount» pe care le voi turna abia la toamnă.”
Drama de la Cannes: Un concurs tragic de împrejurări
Imediat după divorțul de contele de Rochefoucauld, povestea dramei locotenentului Victor Point – liderul „Croazierei galbene Citroën” (1931-1932) prin Himalaya și deșertul Gobi – a făcut înconjurul lumii.
 |
| Locotenentul Victor Point alături de Alice Cocéa (în stânga) În dreapta: o știre publicată în presa franceză care relata tragica sa sinucidere de pe Coasta de Azur |
Presa românească a vremii relata și ea pe larg subiectul sub titluri sugestive, precum articolul „Amor sângeros” din revista Ilustraţiunea Română (7 septembrie 1932). Tristul moment este menționat în finalul interviului acordat în anul 1932:
„Trec peste înșirarea monotonă a celor opt filme pe care le-a jucat Alice Cocea și comentariile ei asupra acestor filme. Apoi, cu o incoerență specific feminină, Alice Cocea se așază la birou și semnează o dedicație... în românește.
Ezit un moment să-i pun întrebarea principală pentru care am venit. Dar îmi iau inima în dinți:
— În chestiunea de la Cannes, mi-ați putea da vreo lămurire pentru cititorii noștri?
Ochii actriței se umplură de lacrimi.
— Bietul băiat!... Îmi pare rău de sfârșitul lui, dar n-am fost vinovată cu nimic. Un concurs tragic de împrejurări și atât.
Fără îndoială, ea este o artistă talentată, dublată de o femeie frumoasă; calități suficiente pentru a-i evita reproșul de a fi luat prea în serios titlul de fostă contesă de la Rochefoucauld. Se adeverește odată în plus că deformarea profesională la intelectuali, medici, avocați, ziariști și în special artiști nu e un mit.”
Alice Cocea: "Banii şi zilele fericirii mi-au curs printre degete"
Vizita reporterului interbelic s-a încheiat într-o notă neașteptat de caldă și familiară:
„O bătaie în ușă. Iată-l pe Michel Simon, neuitatul Clo-Clo din „Jean de la Lune” și partenerul Alicei Cocea în piesa de la „Gymnase”. Eleganta sa figură iradiază o sensibilitate și o umanitate unică. După chemările repetate ale regizorului, Alice Cocea și Michel Simon părăsesc loja, secretara surâde larg și condescendent, iar ogarul rămâne impasibil la vorbele stăpânei: «Boris, mon cher Boris, tu as bien chaud».”
 |
| Alice Cocéa în trei ipostaze fotografice de studio din perioada sa de glorie pariziană, |
Scandalurile din viața actriței nu s-au oprit însă aici. În 1934, Alice Cocea și-a înscenat o tentativă de sinucidere la Berlin, un gest disperat pentru a-și menține numele în atenția publică. După terminarea războiului, actrița a fost acuzată de colaboraționism cu ocupația nazistă de către guvernul francez. Deși a fost achitată la sfârșitul procesului, revenirile ei pe scenă și pe marile ecrane au devenit tot mai sporadice.
În 1968 și-a publicat memoriile, Mes amours que j'ai tant aimés (Iubiții mei pe care i-am iubit atât de mult), în paginile cărora se putea citi confesiunea testamentară a unei vieți dăruite exceselor:
„Care mi-a fost destinul? Am gustat viaţa fără să cunosc calculul şi fără să-mi cunosc interesul. Banii şi zilele fericirii mi-au curs printre degete.“
Alice Cocea s-a stins din viață pe 2 iulie 1970 în Boulogne-Billancourt, Franța, lăsând în urmă o carieră artistică notabilă și o viață personală plină de pasiune, intrigă și tragedie, care i-au cimentat locul în istorie ca o veritabilă „femeie fatală”.
[Citește și articolul: Alice Cocea: Viața tumultuoasă a unei 'femme fatale']
Sursa: Articolul „Un sfert de oră cu Alice Cocea”, semnat Petain S. Oiret, publicat în revista „Realitatea Ilustrată”, numărul din 25 august 1932.
0 comments:
Trimiteți un comentariu