Incursiune în lumea “Faptului divers”

Așa cum v-am obișnuit, voi evita și în acest articol lumea mult prea tumultoasă a politicului interbelic. Vom da însă împreună o raită prin cotidianul acelei lumi. Vă propun un articol cu știri despre cursele de cai, despre ploaia cu muște din București, despre șlagăre, yo-yo și despre… laptele la metru. Aceste știri din categoria faptului divers au fost selectate din cuprinsul rubricii „Cronica”, publicată în anul 1932 de săptămânalul „Ilustraţiunea Română”:

Derby-ul României la hipodromul Băneasa

“Cu toată criza, clasica cursă a Derby-ului român s'a alergat și în acest an în fața unei imense mulțimi, pasionate de lupta care avea să arate pe cel mai bun cal român de trei ani, născut în țară. Conform prevederilor, această probă a revenit lui Leu, calul d-lui Negroponte; jockeul M. Czillag a pilotat pe câștigător, învingând doi cunoscuți jockei străini, aduși special pentru această cursă: pe francezul Lyne și pe ungurul Esch. M. S. Regele a onorat cu prezența această probă urmărind cu interes fazele cursei. Pe hyppodrom se afla și nefericitul aviator Ghica, care în această noapte avea să-și găsească tragicul sfârșit.” (“Ilustraţiunea Română” - numărul din 8 iunie 1932)

Leu sosește la potou bătând confortabil

pe "Ţin'te bine" și pe "By-by"

O ploaie cu muște în București

“Zilele trecute s'a abătut asupra Capitalei o ploaie cu muște. Specialiștii au studiat de îndată fenomenul, stabilind că această neobișnuită invazie se datorește unui “vânt de la est", care a adus, nici mai mult nici mai puțin decât 200 miliarde “musculițe cu aripi". Mai bine ar fi adus vreo 200 miliarde lei... S'ar fi bucurat cetățenii Capitalei și ministrul de finanțe, care mai ales la debutul noului Cabinet are mare nevoie de o asemenea minune financiară (“Ilustraţiunea Română” - numărul din 26 octombrie 1932)

Yo-yo – un joc modă pe străzile Bucureștiului interbelic

“Yo-Yo e o născocire care a adus multe milioane în buzunarul fericitului ei inventator. Cum se întâmplă întotdeauna în asemenea ocazii, gelozia contemporanilor a trebuit să aducă fabricantului acuzarea de plagiat; cică Ludovic al XIV-lea, sau mai știu eu care moștenitor al tronului Franței, se îndeletnicea cu un joc asemănător, în timpuri destul de îndepărtate. Și apoi, mai spun detractorii: ce haz pot găsi oamenii în înfășurarea și desfășurarea unei sfori în jurul mosorului de lemn? Dar, vocea poporului e vocea zeilor; și faptul că moda a prins, îndemnând pe mic și pe mare să zvârle cu dexteritate în sus și în jos vârtelnița enervantă, e o dovadă că adesea critica e doar un mijloc de a stimula curiozitatea și a provoca efectul invers celui scontat.

Copii preocupați de noul
joc la modă: Yo-Yo

Și în definitiv “Yo-Yo" are poate și un rost mai tainic... De vreme ce doamnele elegante și domnii gravi l-au adoptat ca pe un tovarăș de ispravă, care te consolează de trădarea prietenului, de scăderile bursei, de farsele pe cari ți le joacă politica, se vede că mica jucărie conține întrânsa și ceva simbolic: firul ce se deapănă e cursul precipitat al vieții, urcușurile și coborâșurile sunt situațiile strălucite și cele penibile pe cari ni le oferă destinul. 

 

Mai cu seamă politicianul regăsește în “Yo-Yo" întreaga lui activitate: în primul rând... învârteala, apoi jongleria și apoi... trasul sforilor. Încurcarea sforilor, căderea sau rezistența “Yo-Yo"-ului simbolizează desigur greul timp... al opoziției. De aceia să nu socotim ultima importațiune doar drept un joc nevinovat ci deslușindu-i tâlcul ascuns, să recunoaștem, că în vremile astea de criză, de neplată a salariaților, de stadiu critic al al pactelor de neagresiune, “Yo-Yo" nu este doar un divertisment, ci mai mult o diversiune. (“Ilustraţiunea Română” - numărul din 16 noiembrie 1932)

O nouă modă: Yo-Yo

Prefectura Capitalei și muzica

“Prefectura Poliției Capitalei luat o măsură civilizată: muzicile, megafoanele și oricare alt mijloc de tortură acustică din localurile care sunt împrejmuite de imobile să înceteze după ora 1 noaptea. Măsura, ca oricare altă măsura bună, a rămas... “un document" sub formă de ordonanță; barbaria continuă spre mulțumirea chefliilor și a oamenilor fără griji.” (“Ilustraţiunea Română” - numărul din 20 iulie 1932)

Cu cărămida în cap

“Neagu Bălăbăneanu, cetățean pașnic din Calea Dudești No. 28, pe când ședea în poartă a fost lovit cu o cărămidă în cap. Din acest “fapt divers" al Capitalei se poate vedea că nu numai oamenii politici, ci și simplii cetățeni se pot pomeni cu... cărămida în cap.” (“Ilustraţiunea Română” - numărul din 26 octombrie 1932)

Ionel Fernic – două noi șlagăre

“D. lonel Fernic e un compositor norocos. După cunoscutele lui “șlagăre": “Minciuna”, “Dar ești la fel”, “Minte-mă”, el lansează acum două noi cântece: “Beau" și “Mi-a murit norocul”, cari par să aibă aceiași șansă.” (“Ilustraţiunea Română” - numărul din 30 noiembrie 1932)

1932: Ionel Fernic
în "Ilustraţiunea Română"

Musca ferăstrău

“În sfârșit, avem și “musca ferăstrău”, insecta care a atacat grâul din câteva județe. Într'adevăr  e tocmai ceea ce ne mai lipsea la o producție redusă și la necazurile plugarului nostru. Apoi n'aveam noi destule... “ferăstraie” cari ne sărăcesc și cu care se irosesc atâtea avuții? Deocamdată entomologii cercetează proveniența acestei curioase muște care posedă un adevărat instrument de tăiat. Se zice că, în disperare de cauză, aceste muște ar fi fost aduse de peste mări și țări de câțiva buni români... să taie degetele prea lungi ale unor anumiți politicieni.” (“Ilustrațiunea Română” - numărul din 20 iulie 1932)

 

50 de perechi cununate în același timp  la o biserică
 din Șoseaua Pantelimon

Lapte la metru

“Pe viitor laptele se va vinde... cu metrul. Să nu credeți că este vorba de vreo năzdrăvănie a ingeniosului nostru primar Dobrescu sau a lăptăriei noastre comunale. Nu! Este vorba de ceva serios: invenția unui savant danez care a găsit mijlocul să solidifice laptele și să’l transforme în foițe subțiri. Aceste foițe păstrează multă vreme neatinse proprietățile laptelui integral. Astfel se poate vinde… cu metrul și prezintă avantajul că... nu poate fi botezat cu apă, cum se întâmplă cu laptele proaspăt. Hârtia de lapte va putea fi întrebuințată la scris sau tipărit. În aceste condițiuni manuscrisele proaste, scrise pe astfel de hârtie, nu vor mai fi aruncate la coș, ci înghițite de secretarii de redacție. Și funcționarii de ministere se vor bucura de o asemenea invenție căci, în lipsă de salarii, se vor putea hrăni cu petiții... comestibile.” (“Ilustraţiunea Română” din 19 octombrie 1932)

 

 

Citește și: Senzațional în "Universul literar"