Aprilie 1936. Germania tocmai remilitarizase Renania, sfidând deschis Tratatul de la Versailles. Erau zilele premergătoare Paștelui, dar și timpuri tulburi în care, așa cum scria presa vremii, „ecourile clopotelor se împleteau cu svonul tunurilor”. Peste doar trei ani, lumea avea să fie cuprinsă de cel mai sângeros conflict din istorie.
În acele zile de incertitudine, ziarul Adĕverul (numărul din 11 aprilie 1936) adresa două întrebări fundamentale unor personalități marcante ale culturii și politicii românești:
- „Azi, când spectrul războiului se arată, trebuie ca toți cei conștienți de ororile lui să se opună?”
- „Cum credeți că trebuie apărată pacea?”
Este tulburător să privim aceste opinii astăzi. Poate tocmai pentru că și acum, 90 de ani mai târziu, trăim timpuri în care istoria pare să se repete sub alte forme. Să vedem așadar cum vedeau viitorul mințile luminate ale României interbelice. Spre deosebire de ei, noi știm ceea ce a urmat:
Nicolae Iorga: „Europa nu a înnebunit încă”
Savantul și omul politic Nicolae Iorga nu credea că războiul este atât de aproape, punând responsabilitatea păcii pe umerii conducătorilor:
„Eu cred că războiul nu e iminent pentru că Europa n-a înnebunit încă atât de mult. Dacă ar fi – noi aceștia care nu conducem popoarele trebuie să ne gândim cum să apărăm țara noastră, așa cum am învățat, lăsând chestia cealaltă a păcii în seama acelora cărora le revine.”
Tudor Arghezi: „Prezența războiului este inevitabilă”
Autorul „Cuvintelor potrivite” a răspuns telefonic, lapidar și ironic după cum îi era stilul, într-un dialog care trădează un pesimism tăios:
Reporter: Azi, când spectrul războiului se arată, trebuie ca toți cei conștienți de ororile lui să i se opună?
Arghezi: Nu văd nici un spectru al războiului... Mi se pare că lumea tremură de frică...
Reporter: Cum credeți că trebuie apărată pacea?
Arghezi: Prin război… Cum s-o aperi altfel? Pacea este absența războiului. Dar lumea trăiește într-un permanent război.
Reporter: Dar, d-le Arghezi, dv. sunteți ori nu pentru această absență a războiului?
Arghezi: Firește că sunt pentru această absență a războiului. Noi însă aranjăm lucrurile mintal; în fapt, ele singure sunt cele care se pronunță. Prezența războiului este inevitabilă, din moment ce lumea se împarte în bătăuși și în fricoși.
Dem I. Dobrescu: „Război contra războiului!”
Celebrul fost primar al Capitalei, un democrat convins, credea în mobilizarea activă a conștiințelor:
„Azi când pacea lumii este serios amenințată, toți pacifiștii trebuie să-și mobilizeze conștiințele pentru a prepara «războiul contra războiului». Dezarmarea pacifiștilor în fața războiului ar fi încurajarea spiritului războinic, pentru că prin această dezarmare s-ar ușura victoria lor. Ușurința victoriei ar fi tocmai ispita războiului. Popoarele cu spirit războinic nu pot fi ținute în frâu decât cu teama de dârza rezistență războinică. De aceea numai prin supra-înarmare putem ajunge la dezarmare.”
Liviu Rebreanu: „Eu nu cred posibil un război în Europa”
Marele romancier propunea o soluție utopică, dar profund umană – evitarea subiectului și ignorarea zvonurilor:
„Poate să fiu naiv, dar eu nu cred posibil un război în Europa cel puțin încă două decenii de-aici înainte. Ar fi atât de monstruoasă o nouă conflagrație... Cea mai bună apărare a păcii ar fi boicotarea războiului de către toată lumea. Măcar trei luni de zile dacă nu s-ar pomeni deloc de război... să se facă multă publicitate păcii, chiar păcii armate.”
Hortensia Papadat-Bengescu: O pace „care să poată opune argumente valabile războiului”
Scriitoarea sublinia că pacea are nevoie de argumente solide pentru a supraviețui:
„Răspunsul firesc al scriitorului la cuvântul RĂZBOI e PACEA! Pacea, însă, înarmată, pacea care să poată opune argumente valabile războiului. Pacea bine organizată, în toate forțele ei, pentru a asigura liniștea necesară progresului social...”
Ella Negruzzi: Pacea se apără printr-o „solidaritate economică și spirituală a națiunilor”
Cunoscuta avocată și activistă pentru drepturile femeilor vedea în mașinăria de război sfârșitul speranței:
„Evident. Războiul de mâine este echivalent cu distrugerea poporului. (...) Pacea trebuie apărată cu orice preț. Printr-o solidaritate economică și spirituală a națiunilor, o propagandă bine organizată și mai ales bine susținută, pacea trebuie apărată cu orice preț.”
George Vraca: „Bate vânt de război”
Marele actor, în 1936 un reprezentant al tinerei generații de artiști, intuia cu luciditate pericolul inevitabil care se apropia:
„Deși sunt un pacifist convins, nu pot nega un adevăr absolut: războaie au fost, sunt și vor fi. (...) Bate vânt de război. Se vede treaba că n-au fost de ajuns jertfele de acum douăzeci de ani. Va trebui să mai piară multe milioane de oameni pentru ca o realitate logică să biruiască iluziile de esență mistică a unor popoare ce se văd îndreptățite să stăpânească peste tot.”
Victor Eftimiu: „Trebuie să gândim nu cu pacifismul nostru, ci cu spiritul lor războinic”
Marele scriitor și om de presă avertiza asupra diferenței de percepție între viziunea națiunilor mulțumite și a celor care caută revanșa:
„Până când la temelia unei lumi de patimi nu va fi zidită omenia, nimic durabil nu se va putea face. Greșeala noastră... este că privim războiul drept un spectru, o oroare. Pentru cei învinși... războiul este un arhanghel, o religie, o mântuire. Trebuie să gândim nu cu pacifismul nostru, ci cu spiritul lor războinic.”
Felix Aderca: „Pârghiile au scăpat de mult din mâinile noastre”
Publicistul avertiza că mecanismele conflictului scăpaseră deja de sub controlul rațiunii:
„Desigur, toți cei conștienți, adică viitoarele victime, trebuie să se opună războiului. Din nefericire noi, românii, putem discredita cu oricât talent războiul: pârghiile, lațurile, frânele și zăbalele lui au scăpat de mult din mâinile noastre... De acum înainte, după ce popoarele războiului s-au înarmat, pacea nu mai poate fi păstrată decât într-un singur fel: dăruind copiilor noștri, să se joace, câte o mitralieră...”
Citind aceste rânduri la nouă decenii distanță, ne surprinde amestecul de optimism naiv, realism brutal și de ironie amară. Dacă unii încă mai sperau că rațiunea va opri „mașinismul infernal”, alții înțeleseseră deja că zarurile fuseseră aruncate. Lecțiile acestor minți luminate rămân o oglindă necesară pentru prezentul nostru.
Pentru o perspectivă mai amplă asupra acelei atmosfere de încrezător optimism care stăpânea totuși societatea, vă invit să citiți și articolul: Optimismul românilor din 1936: „Nu vom avea răsboi!”.
0 comments:
Trimiteți un comentariu