Raoul Gunsbourg: Povestea uitată a unui bucureștean legendar

Un anunț publicat în noiembrie 2022 de celebra Operă din Monte Carlo a trecut aproape neobservat în România:

„Anul acesta marchează centenarul morții Prințului Albert I de Monaco și, pe bună dreptate, Opera din Monte Carlo aduce un omagiu unuia dintre primii săi directori, Raoul Gunsbourg, care a fost numit în această funcție de Prințul Albert I în 1892. Gunsbourg a pus în scenă premiera mondială a operei «Damnația lui Faust» de Berlioz la Opera din Monte Carlo pe 18 februarie 1893, ceea ce a plasat Principatul Monaco în centrul culturii europene.” (1)

Puțini români știu însă că celebrul director al renumitei instituții culturale, Raoul Gunsbourg, s-a născut în București. Am descoperit această informație și mai multe amănunte fascinante din biografia compozitorului citind un articol captivant din presa interbelică. 

 

Titlul articolului interbelic din Realitatea Ilustrată
portretul maestrului și afișul premierei mondiale a operei
"Damnațiunea lui Faust" din 1893

 
Pentru a vă stârni curiozitatea, vă voi dezvălui mai întâi că: 

"În lumea culiselor noastre teatrale, a circulat vreme de mulți ani o expresie plină de subînțeles: „ăsta o s'ajungă ca Ginsbourg”. Această zicală se adresa vreunui neînsemnat auxiliar al scenei — mașinist-electrician, cabinier, peruchier, cortinier — care-și dădea părerea asupra piesei sau jocului actorilor ori râvnea să iasă din umbră ca să fie văzut de public, adică să se facă actor sau autor. Expresia „vrei s'ajungi ca Ginsbourg” fusese adoptată de multe generații, însă puțini erau cei care-i mai cunoșteau geneza."  (2)

---

---

Raoul Gunsbourg: Anii de ucenicie într-un cabaret din București

Regizor de operă, impresar, compozitor și scriitor, Raoul Gunsbourg (n. 6 ianuarie 1860, București – d. 31 mai 1955, Monte Carlo) a fost cel mai longeviv director al Operei din Monte Carlo, pe care a condus-o timp de aproape șase decenii. Numele său se leagă de montarea unor premiere mondiale de referință, precum Damnațiunea lui Faust de Berlioz, Copilul și vrăjile de Ravel, Rândunica de Puccini, Jonglerul de la Notre-Dame de Massenet, Elena de Saint-Saëns și Penelopa de Fauré, atrăgând pe scenă artiști de talia lui Enrico Caruso, Feodor Șaliapin sau Nellie Melba.

Raoul Samuel Gunsbourg s-a născut așadar în 6 ianuarie 1860 la București. Într-un interviu acordat presei din România în anul 1935 celebrul director răspundea la întrebarea: „Părinții dumneavoastră sunt din România?”

„— Mama numai. Tatăl meu a fost ofițer francez și a venit în România, cu ocazia războiului Crimeei. Aci a cunoscut-o pe mama, fiica unui rabin, s'a îndrăgostit de ea și așa m'am născut eu, la București.”

Mai puțin știută este o informație dezvăluită de publicația interbelică: numele adevărat al acestuia era Raul Ginsberg. De asemenea, biografiile compozitorului trec sub tăcere încercările sale din tinerețe de a-și clădi o carieră în lumea cabaretului bucureștean:

„Odată, când împreună cu d. Paul Gusty mă aflam în vizită la regretatul Nottara, nu știu cum a venit vorba despre Ginsbourg. Și cu acest prilej, am aflat cam următoarele.

Acum vreo cincizeci de ani exista în București, cam pe lângă biserica Zlătari, un cabaret cu firma „Stadt Pest”. Aci la „Pesta”, cum îi spuneau localului chefliii de pe vremuri, era angajat un tânăr prezentabil, cu numele de Raoul Ginsberg. Tânărul acesta se ocupa cu „Regia” scenei și lucrul important, care intra în atribuția sa, era aprinderea rampei, căci pe vremea aceea nu exista lumină electrică. Dar junele Raoul își îndeplinea aceste atribuții de nevoie. El visa cu totul la altceva: să ajungă actor și poate director de teatru. Tinerii actori, în cercul cărora se învârtea aprinzătorul de lămpi de la cabaretul „Stadt Pest” și care îl primeau printre ei pentru vioiciunea și inteligența sa, făceau totuși haz, când Raoul Ginsberg le împărtășea gândurile sale.
Dar, ca toți oamenii miruiți de bunul Dumnezeu, lui Raoul Ginsberg nici nu-i păsa de ce spuneau prietenii săi. El era atent la tot ce făceau „celebritățile” care se perindau pe mica scenă a cabaretului și într'o zi s'a prezentat directorului și i-a spus că se propune pentru un angajament de... „transformist”. Directorul l-a luat în râs, dar la insistențele ofertantului a consimțit să-i admită un examen. Rezultatul a fost că Raoul devenit Ginsbourg s'a arătat mai presus chiar decât Fregolli, celebrul transformist. Tânărul Raoul tindea însă și mai sus. Și s'a prezentat la Conservator. Dar Ștefan Vellescu, profesor eminent, era și un om cu prejudecăți și l-a respins pe Ginsbourg, deși acesta era simpatic, dovedea aptitudini scenice și avea oarecare cultură.
Lucrul acesta l-a revoltat pe Ginsbourg, care-a spus amicilor săi Nottara, Gusty, Costescu, Catopol și alții că pleacă din țară și dacă n'ar mai auzi de el să știe că s'a împușcat.” (2)

Amintirea acelor experiențe din tinerețe a fost trecută însă sub tăcere chiar de celebrul om de cultură — căruia îi înflorea la butonieră Legiunea de Onoare — în interviul acordat în anul 1935 în camera sa de la Athénée Palace:

„— Sunteți născut în București, nu?
— Da, în București; sunt cam mulți ani de-atunci. Am urmat chiar liceul aici, la „Lazăr”. Știu și cum îl chema pe director (d. Ginsbourg mi-a spus numele directorului, dar eu l-am uitat).
— Ați fost «artist» în București? - am subliniat eu.
— Te'nșeli. Am urmat Facultatea de Medicină și am fost elevul doctorului Davila, «generalul» cum îi spuneam noi, la spitalul «Colțea». Așa, în tinerețe, omul încearcă multe...
Răspunsul acesta m'a uluit. Și eu care mă așteptam ca d. Ginsbourg să-mi vorbească, dacă nu despre «Stadt Pest», dar cel puțin despre vremea când a fost respins de la Conservator.
— Pe vremea când erați tânăr ați trăit însă în «cercurile» actoricești, insist eu.
— Ei, ca orice tânăr, preocupat de artă.
— De Nottara, de Gusty, nu vă amintiți?
— Vag de tot. Ei, sunt mulți ani de atunci. Gândește-te că am plecat din România tânăr de tot.” (2)

De la București la Sankt Petersburg și Monte Carlo

După ce a absolvit Școala de Medicină din București în 1875, Raoul Gunsbourg a participat ca sanitar în armata Imperiului Rus în timpul Războiului Ruso-Turc din 1877–1878. În 1881, a înființat o trupă de operă franceză la Moscova, cu care a susținut spectacole și la Sankt Petersburg. Tot la Moscova l-a cunoscut pe marele compozitor german Richard Wagner.

Ulterior, Raoul Gunsbourg a condus Grand Théâtre din Lille (1888–1889) și Opera din Nisa (1889–1891). În 1892, la recomandarea țarului Alexandru al III-lea al Rusiei, Gunsbourg a fost invitat de prințesa Alice, soția lui Albert I, Prinț de Monaco, să preia conducerea Operei din Monte Carlo.

În anul 1935, Raoul Gunsbourg — descris în presă drept „un bărbat în vârstă, de statură mijlocie, bine legat, îmbrăcat elegant, în negru, neîncovoiat, ținând capul pătrat, cu tenul roz, într'o parte, așa cu oarecare mândrie” — rezuma astfel această etapă prodigioasă a vieții sale:

„— După războiul româno-ruso-turc, de la 1877, la care am luat parte, am plecat în Rusia. Aci am fost numit director al teatrului particular al Țarului Alexandru al II-lea, de la Petersburg. După moartea Țarului, am părăsit Rusia și m'am stabilit la Paris. După câtva timp am ajuns directorul Operei din Monte-Carlo.” (2)

Raoul Gunsbourg în Bucureștiul anului 1935

 

În toamna anului 1935, Raoul Gunsbourg se afla doar în trecere prin Capitală, o haltă nostalgică în drumul său spre o nouă misiune diplomatică:

„— Sunt în drum spre Palestina. Am fost numit consul al Guvernului francez la Tel-Aviv și Hebron. M'am oprit câteva zile în București pentru a revedea orașul copilăriei mele. De altfel am aci o soră și multe cunoștințe.” (2)

În continuarea interviului, celebrul director al Operei din Monte Carlo mărturisea cu mândrie că era un autodidact și evoca amintirea unor nume legendare ale scenei românești, dar și un regret legat de propria sa creație muzicală:

„— Eu n'am urmat nici un fel de Conservator. Muzica am învățat-o singur. Am foarte multe lucrări muzicale, reprezentate pe tot globul. Aveți Operă la București?
— Desigur.
— Știi pentru ce întreb? Am o operă cu libretul de Jean Lahovary, «Meșterul Manole», reprezentată pretutindeni afară de România.
— Ați cunoscut artiști români?
— În special pe Darclée și pe Elena Teodorini, amândouă mari cântărețe, dintre cele mai mari pe cari le-am cunoscut.
— Cum găsiți Bucureștii, după cincizeci de ani?
— Cu totul schimbat, dar știi absolut schimbat! Nu mai recunosc un colțișor. Nu e de mirare ca după un șir de ani un oraș să se schimbe, totuși schimbarea Bucureștilor bine'nțeles este extraordinară.
— Și acuma plecați spre Tel-Aviv...
— Da, chiar mâine dimineață. Sunt bucuros de-a fi intrat în corpul diplomatic. Iubesc Palestina, totuși Tel-Aviv-ul e prea zgomotos, are ceva de metropolă americană. Prea mult zgomot...” (2)

Ultimii ani ai lui Raoul Gunsbourg

 

Anii celui de-al Doilea Război Mondial au adus o pauză dramatică în cariera maestrului. În 1943, odată cu ocuparea Principatului de către armata germană și declanșarea persecuțiilor împotriva evreilor, Gunsbourg a fost nevoit să se refugieze în Elveția, sprijinit de Rezistența franceză. A revenit la Monte Carlo după război și a rămas la cârma operei până în 1951. Legenda Operei din Monte Carlo s-a stins la 31 mai 1955 și a fost înmormântat în Cimitirul Père-Lachaise din Paris.

Astfel se încheie povestea unui copil născut în Bucureștiul secolului al XIX-lea, care a pornit de la lămpile cu gaz ale cabaretului din Zlătari și a ajuns una dintre cele mai influente figuri ale operei europene. Un destin spectaculos, ale cărui rădăcini românești merită să fie redescoperite.

Vă propun o retrospectivă a celor mai captivante interviuri publicate pe blog, o călătorie în timp printre destine de excepție: o colecție de interviuri memorabile din perioada interbelică. 

Surse: 

(1) articolul Monte-Carlo Opera honours Raoul Gunsbourg with ‘The Damnation of Faust’
(2) articolul “Extraordinara carieră a unui bucureștean” – semnat Ioan Massoff – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” – numărul din 30 octombrie 1935

---

---