Tina Eilers (o româncă pe marile ecrane interbelice)

Tina Eilers - actriță germană de teatru și de film din perioada interbelică. S-a născut în Brünn (în 5 iunie 1910) – în fosta Austro-Ungaria (astăzi Brno, Cehia). A debutat ca actriță de film în anul 1933, în producția germana “Vocea iubirii”. Au urmat apoi roluri într-o serie destul de importantă de filme dintre care amintesc: „Un copil a căzut din cer“ (1933), „O noapte la Veneția“ (1934), „Boccaccio“ (1936), „Liliac alb“ (1939) sau „Ce se întâmplă aici?“ (1940). După război a renunțat la cariera de actor de film, dar a rămas să lucreze în cinematografie ca „actor de voce“. A murit în 18 noiembrie 1983. 

Printre puținele informații găsite despre această actrița germană, născută la Brno, nu am găsit nici o referință cu privire originea ei română (cu toate că numele ei adevărat a fost Auguste Fotescu). Tocmai de aceea cred că e interesant de citit interviul cu titlul “Tina Eilers – compatrioata noastră, ne vorbește…”, publicat de săptămânalul “Ilustrațiunea română” în numărul din 23 octombrie 1935:

Tina Eilers
fotografie  cu o dedicație către
 cititorii "Ilustrațiunii române"

Tina Eilers – compatrioata noastră, ne vorbește

“Un cuvânt românesc, într'o țară străină și într'un cerc unde nu găsești nici picior de român, te impresionează, mai mult decât și-ar putea închipui cineva. Ascultam într’un grup de “stele" și “stelișoare" istorioarele gingașe pe care ni le servea, drept aperitiv, grațioasa și frumoasa Marta Eggerth, când, pe neașteptate, un glas cristalin îmi atrase atenția:

- Sunteți din București?

Doi ochi catifelați, vioi și jucăuși, care mă căutau printre prietenele fermecătoarei blondine, mă făcură să cunosc pe compatrioata noastră, Tina Eilers.

 

Auzisem de “Tina", româncuța noastră care cucerise scenele de comedie din acel Berlin atât de pretențios; “de străina" Tina care, la un moment dat, a apărut pe ecran în tovărășia faimosului tenor italian Pattierra. Dar n'o cunoscusem personal. Din primele cuvinte, Tina pe care o impresionează atât de mult graiul matern, nu și-a putut ascunde nesfârșita bucurie pe care o simte, ori de câte ori vorbește cu cineva din "patrie"…

- Nu am nici o bucurie mai mare și nu mă simt niciodată mai fericită, decât în ziua în care, este drept odată pe an, pășesc pe pământul țării mele, în Transilvania mea, unde mă duc să-mi văd părinții. Aștept întotdeauna ziua plecării cu înfrigurare, și în lungul răstimp, de la an la an, îmi alin dorul, “grăind" românește cu româncuțele care se abat pe aci.

 
Ne-am împrietenit mai curând decât mi-aș fi putut închipui și strecurându-ne cu voioșia copiilor care se furișează spre locul de joacă am pornit spre locuința compatrioatei mele. Locuința Tinei, ca mai toate locuințele artiștilor, este un mic muzeu de lucruri de artă rânduite cu gust și cu distincție.

Tina Eilers 
actrița germană de origine română

- Am auzit că ultimele succese pe care le-ați avut în cinema v-au ispitit și că veți abandona teatrul pentru ecran...

Tina râse cu poftă.

- Bine că n'ați scris așa ceva. Este desigur o născocire. Scena îmi este atât de dragă, încât chiar dacă cinematograful mi-ar oferi o glorie pe care n'am putut-o visa, n'aș putea-o abandona... Dacă am putut divorța de soțul meu, ofițer în armata română, pe o asemenea chestie, rămânând credincioasă scenei, pentru care simt toată atracția și căreia îi consacru dragostea mea, cu atât mai greu mi-ar veni să fac acest sacrificiu pentru cinema.

Tina povesti apoi, ou ochii strălucind de mulțumire, de succesul ei de la “Künstlertheater" cu acea “Ciocolatieră", în care a realizat o mare creație.

- Dv, adăogă Tina, vă dați seama că o româncă, în definitiv o “străină", a obținut asemenea succes în comedie, cu destule greutăți... Ultimul rol de succes a fost în “Spiel am Bord" cu Nikolaewa. Chiar astăzi dimineață, mi s'a cerut de la un alt teatru să joc o comedie anume scrisă pentru “genul" meu. Am refuzat oferta, pentru că trebuie să joc într'un film.

- Atunci rezultă că vă împletiți dragostea și arta între teatru și cinema!

- V'am spus destul de clar. Și ecranul îmi oferă destule recompense morale și materiale. Dar obiectivul meu este teatrul, pentru că, oricâte progrese ar face tehnica tehnica ecranului, teatrul rămâne teatru, prilej de interpretări pe care numai el ți le poate oferi...

 

 

- În țară ați jucat?

- Nu. Doar în copilărie, pe când nu visam că voi deveni artistă. Am făcut conservatorul la Viena, apoi mi-am completat studiile la Berlin. Am fost mereu prinsă de angajamente la teatrele de aici. Dar într'o zi ... voi veni și la București. Poate atunci să pot sta mai mult…”.

Sursa: articolul “Tina Eilers – compatrioata noastră, ne vorbește…” – semnat “m.” -  publicat în săptămânalul “Ilustrațiunea română” -  numărul din 23 octombrie 1935 - răsfoit din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureştilor