De ieri și de azi: “Second hand-ul” de la Taica Lazăr

Recomandări:

“Second hand-ul” de la Taica Lazăr

Am hoinărit împreună cu voi, însoțiți fiind de reporteri interbelici, prin locuri pline de farmec ale Bucureștiului interbelic. Pașii ne-au purtat pe strada bazar Bazaca – “paradisul bonelor și al slujitoarelor și prin Lipscaniul cel vanitos și plin de viațăNu am ocolit nici furnicarul din Piața Mare, bătrânul loc de târguială asaltat de “un întreg popor de cucoane, de bucătărese, de servitoare, de gospodari, de restauratori”. Am admirat împreună vitrinele strălucitoare ale celor mai vestite magazine din vechiul București. Nu puteam să ratăm așadar un alt loc cunoscut în acele vremuri de toți locuitorii “Micului Paris”:



Celebrul Taica Lazăr

 
Cunoașteți desigur celebrul “Taica Lazăr"! Pe stradela aceasta de trei metri lățime, se înșiră deoparte și de alta niște mici dughene, cu toată marfa revărsată pe stradă. Haine vechi, pălării uzate, ghete și pantofi vechi, lenjerie și toalete femeiești se amestecă într’un talmeș-balmeș cumplit, în legături sordide. Melancolia acestor obiecte ieșite din uz e înduioșătoare. Vechiul frac cu cozile mâncate de șoareci, cu mătasea reverului pătată de sosuri pe care le-a servit cine știe ce mare boier sau vreun oarecare chelner, e deplasat și trist aici. Pălăriile de damă cu penaje, cu frunze și zarzavaturi multe, zac prăfuite peste perechi de bocanci proletari cu talpa uzată. O scurteică cu căptușala verde, ca aceea din cântecul popular, amintește o leliță zveltă cu ochi de azur. Acum scurteica e disecată de ochiul scrutător al unui negustoraș cu pleoapele roase de conjunctivită. Evaluează în lei noi catifeaua, mătasea și blana: valoarea e bineînțeles minimă.



Second-hand la "Taica Lazăr"
 
Celebrul bazar de vechituri din strada “Taica Lazăr” și-a luat numele după un faimos negustor evreu care a trăit la sfârșitul secolului al XIX-lea. Adevărat rege al comerțului de vechituri, taica Lazăr își avea dughenele pe străzile din preajma Bărăției. Afacerile cu lucruri vechi îi mergeau atât de bine încât și-a extins tarabele pe mai multe străduțe din vecinătate. Una dintre acestea a purtat mult timp numele evreului care domnea peste comerțul bucureștean cu vechituri - Strada Lazăr. Să lăsăm însă pălăvrăgeala și să ne continuăm plimbarea:

Pardesiul de doc


O negustoreasă grasă, rumenă și roșcovană, care nu a părăsit încă șalul din spate, interpelează cu glas ascuțit clienții:
- Mă, domnule, la mine găsești pantaloni de fantezie faini!
Clientul, un student sau un intelectual fără slujbă, duce la subsuoară un palton înverzit de vreme, din dugheană în dugheană, încercând să-l plaseze. Marfa nu e de sezon, nici de calitate și schimbul se face greu. În sfârșit, un mic negustoraș ingenios, face un truc. Schimbă paltonul pe un pardesiu de doc cu cordon și epoleți. Studentul pleacă radios din “Taica Lazăr" să-și plimbe haina nouă, fără să bage de seamă că în razele soarelui nemilos, pardesiul de doc capătă pete de grăsime și mici rupturi țesute grosolan.”



Cămașa Ilenuței


Un grup de țigani care au recoltat haine vechi din toate colțurile Bucureștiului, așezați pe vine, clasifică o grămadă de obiecte eteroclite, care altădată au fost instrumente de cochetărie pentru cavalerii și duduile care își pot transforma odată cu natura arsenalul de cuceritori.
- Domnul, avem o pălărie nou-nouță pentru D-ta! - strigă un băiat cu fața acoperită de pistrui, unui fecior de la țară, care se zbate speriat din mâinile negustorilor ce au năvălit asupra lui.
- Lăsați-mă, bre! N'am venit să cumpăr. Vreau să vând!
- Ce vinzi, mă! - întreabă negustorii, de data asta schimbând faconda lui “Domnule" în “".
Băiatul își desface haina la piept și scoate o cămașă împăturită de borangic, țesută acasă de mâna unei mame grijulii sau a unei “mândre cu cosițe negre." Mătasea cămeșii, străvezie ca o țesătură de păianjen, trece din mână în mână, e pipăită de degete murdare, de unghii negre, cercetată de ochi vicleni.
- Cât vrei pe ea?
- Două sute!
- Mai vezi de altul! Cine mai cumpără astăzi așa o cămașă de țigan? Nici dracu nu se apropie de așa ceva! Fugi de-aici, măi băiatule! Auzi, mata, două sute! Două sute întregi, fără nici o centimă mai mult sau mai puțin? Știi tu ce-i aia două sute? Ai mai văzut în viața ta două bucăți de-o sută fără să-ți vie amețeală?...
Băietanul asculta cu gura căscată, năucit de avalanșa cuvintelor.”


Târguială
 
(…) Când să ieșim din strada aceasta agitată de primăvară și de sezonul Paștilor, întâlnim din nou băietanul cu cămașa de borangic. Privește cu tristețe o pereche de ciorapi verzi de lână, pe care i-a încălțat peste pantaloni, și-și trece nedumerit printre degete borul unei pălării de paie îngălbenite. Ar vrea să se fudulească și el cu haine noi ca toți băieții de la el din sat, care sunt în slujbă la oraș. Dar ciorapii și pălăria negustorului, simte el că nu seamănă a haine de sărbători. Prea sunt verzi ciorapii și prea e… de paie pălăria!
- Cât ai dat pe pălăria asta, băiatule?
- Cămașa Ilenuței!
Băiatul are ochii înrourați de lacrimi în dimineața aceasta radioasă în care a făcut marea trecere de la obiele la ciorapii verzi și de la căciulă la pălăria de pai gen Maurice Chevalier…”


În așteptarea mușteriilor

Sursa: articolul “Primăvara la Taica Lazăr” – semnat "Rex" – publicat în revista Ilustațiunea Română” - numărul din 11 aprilie 1934


3 comentarii :

  1. Înainte existau astfel de așa zise iarmaroace care se ocupau și cu vânzarea hainelor vechi dar în această perioadă nici de pomană nu îți mai primește nimeni hainele vechi.

    RăspundețiȘtergere
  2. E mai ușor să aduci saci cu haine de prin străinătățuri, nu-i așa? :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Știu! Dar, nu cea de care e scris deja, știu despre târgurile de vechituri de la mine din oraș. De prin anii '60,când, pe strada Cuza Vodă, erau o mulțime de dugheni, deținute de evrei, cu lucruri vechi. Erau acolo, haine, pe care negustorul, le recomanda din stofă de Englitera, rochii de mireasa, rochițe, ca de zână, pentru fetițe, și alături păpuși cu capul din porțelan, cu ochi albaștri, cu păr adevărat! Căluți de lemn, dar și, oleacă mai încolo, potcoave și caiele, cuie și foraibere, lacăte țigănești și pirande cu bidinele, cu cot! —din par de porc! Câte nu erau!! Ba, madam Țili, avea bomboane acadele, și vin de morcovi! Madam Țili, făcea și altă negustorie, dacă nu aveai bani, și dacă îi erai cunoscut, îți dădea, cu dobândă zece procente, bani cu împrumut... Era, oleacă pe colț un fel de restaurant cu berărie,, La calul Bălan ", unde se bea adălmasul, după ce vindeai boii, calul și, de ce nu, purcei. Dar baza eram hainele. Multe vechi și de nepurtat, dar era, în unele dugheni, în spate, o fată cu o mașină de cusut, și se putea aranja!! Amintiri..
    Amintiri, pe care mi le-au trezit, articolul acesta. Mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere