Maruka Cantacuzino – iubirea gravă și definitivă a lui George Enescu

Motto:

„Pentru mine a iubi este grav

 şi, mai ales, este definitiv.”

(George Enescu)

Una dintre cele mai frumoase femei, dar și una dintre cele mai excentrice prințese ale României, a fost fără îndoială Maria Cantacuzino – cea căreia apropiaţii îi spuneau Maruka. A fost una dintre doamnele de companie și prietenele apropiate ale Reginei Maria, soţia ministrului Mihai Cantacuzino, iubita filozofului Nae Ionescu şi a muzicianului Dinu Lipatti, marea dragoste şi  mai apoi soţia genialului George Enescu. Sper că v-am trezit curiozitatea aşa că voi încerca în cele ce urmează să-i devoalez în parte destinul:

Maria Cantacuzino – născuta Rosetti-Tescanu – s-a născut în 17 iulie 1879 la Tescani, în Moldova. La doar 18 ani s-a căsătorit cu Mihai Cantacuzino – fiul liderului Partidului Conservator, Gheorghe Gr. Cantacuzino. Maruka era în acea vreme “o tânără timidă cu părul negru-arămiu, înaltă şi cu râs cristalin”. A fost căsătoria mult visată de tânăra domniţă. Din păcate visul s-a destrămat repede. Se pare că soţul ei iubea mai mult vinul şi pe curtezanele vremii decât pe tânăra lui soţie.

 

Maria Rosetti-Cantacuzino

Totul s-a terminat atunci când Maruka și-a găsit soţul în pat cu sora ei, Nelli. Din acel moment, desi nu au divorţat, relaţia dintre cei doi soți a devenit una formală. În perioada aceasta Maria Cantacuzino devenise o apropiată a Principesei Maria - viitoarea regină a României. Despre relaţia lor Hannah Pakula consemnează în volumul biografic "Ultima romantică – Viaţa Reginei Maria a României":

Maria (Maruka) Cantacuzino

„Maruka era de descendenţă moldovenească - brunetă, frapantă şi tenace. Măritată cu fiul cel mai mare al bogatului conducător al Partidului Conservator, ea era suficient de bogată pentru a-şi cultiva ciudăţeniile. Maruka se temea de lumină şi de mulţime şi refuza să meargă în casele altora, dar devenise renumită pentru petrecerile din propria casă. Acestea aveau loc într-un salon spaţios, iluminat doar parţial de flăcări domoale pe suprafaţa unor vase imense cu ulei. Amfitrioana îşi primea musafirii şezând pe o canapea joasă unde îşi petrecea toată seara, fără să se ridice nici măcar pentru a întâmpina un membru al familiei regale, dar trimiţând ocazional vreunui suflet privilegiat un bilet încântător scris în grabă.” De asemenea, Principesa Maria îi scria surorii sale Sandra la începutul anului 1907: „O prietenie bruscă s-a ivit între mine şi doamna Cantacuzino... îmi face plăcere. Ne plimbăm împreună cu maşina chiar şi când ninge... Când Nando (notă: Principele Ferdinand) pleacă la vânătoare, uneori mă duc la ea după masa de seară; aceasta nu se permite cu adevărat, dar uneori trebuie să-ţi iei puţină libertate dacă nu ţi se dă nici un pic... A adus o schimbare în viaţa mea... deoarece mă simţeam cu totul lipsită de prieteni".

Maria (Maruka) Cantacuzino

Tot Principesa Maria nota în jurnalul ei, referindu-se probabil si la aplecarea Marukăi Cantacuzino asupra magiei, a lumii ciudate plasate sub puterea vrăjilor şi a spiritismului: "Ocupa un loc de frunte în grupul prietenilor mei. Era uneori ciudată şi avea, de netăgăduit, o fire originală. Tovărăşia ei te însufleţea, dar zadarnic ai fi încercat să te opui ideilor ei. Trăia după bunul plac, fără să-i pese de critici. Maruka avea manii, şi una dintre ele era gustul de a sta aproape în întuneric... Îi plăcea să ne adune acasă la ea... Ne făcea să ne supunem zâmbitoarei ei tiranii". 

În anul 1907 tânăra Maria Cantacuzino l-a cunoscut pe foarte tânărul la acea vreme George Enescu. Acesta a devenit o prezenţă constantă în casa şi în viaţa Marukăi. Marele om politic I.G. Duca consemna în memoriile sale: „Mai rar ne invita Maruka Cantacuzino. Simplicitatea nepretenţioasă de la Irina Procopiu era înlocuită acolo prin originalitatea previzibil voită a Marukăi. Un mediu care îmi displăcea din această cauză, dar unde aveai totuşi compensaţia de a-l auzi pe Enescu întrecându-se pe sine însuşi.” ("Amintiri politice" – I.G. Duca).

George Enescu - tânăr

Deşi era cunoscută de mult timp, povestea de iubire dintre Maruka Cantacuzino şi George Enescu a devenit de notorietate publică abia în anul 1914. George Enescu era deja un nume consacrat, avea un succes incredibil şi era un bărbat deosebit de curtat. În memoriile ei, intitulate "Umbre şi lumini", Maruka descria astfel întâlnirea lor: "Bărbat, zeu sau demon este această siluetă de titan ieşită din trăsnet, zveltă, dar compactă ca de jasp negru? Destinul în persoană. Înaintează spre mine fatal, irezistibil, pe când eu merg, ca o somnambulă, în întâmpinarea lui. Cu o strânsoare fierbinte, mi-a luat mâinile pe care i le-am întins cvasi inconştient... Ce s-a petrecut mai apoi? Ştiu doar că salonul s-a golit aproape imediat şi că am rămas singură cu el până dimineaţa. Până la sfârşitul toamnei, când Enescu trebuia să se întoarcă la Paris, Maruca şi Pynx s-au aruncat fără rezerve într-o poveste de dragoste pe care ea nu va ezita să o compare cu "legenda lui Tristan şi a Isoldei". Prințesa mărturisea referindu-se la marele compozitor: "Un singur om umplea și-mi schimba universul la unison, cu care eu mă simţeam ca într-o veritabilă stare de transă, în vreme ce iubirea lui devenea fanatică cu fiecare oră care trecea, cu fiecare privire, cu fiecare strângere de mână…".

  

Povestea de iubire dintre cei doi avea să fie una plină de „febră si pasiune” după cum o caracteriza chiar maestrul Enescu. Lungile despărţiri datorate turneelor în care pleca celebrul George Enescu au creat însă stări de tensiune între cei doi iubiti şi le-au alimentat geloziile. "Tăcerea din casă mă apăsa ca o placă de plumb. Am fost primită cu grija pe care o arăţi unui bolnav sau unui rănit. M-am băgat în pat, nefiind în stare să fac cel mai mic gest, străină faţă de toţi, ostilă faţă de cei care voiau să mă îngrijească. Asta este fericirea?... Nu, nu-i fericirea, este răul sacru care se numeşte dragoste! Este pasiunea oarbă şi surdă la tot ce nu are legătură cu ea" nota în însemnările sale Maria Cantacuzino. Tot ea adăuga: „În ajunul plecării mele, am primit de la Pynx (notă: așa îl alinta Maria Cantacuzino pe George Enescu) o scrisoare care m-a stupefiat. Într-un şir lung de reproşuri, mă acuza cu violenţă că i-am trădat credinţa jurată, pentru Matila Ghyka, oaia lui neagră, pe care îi promisesem să nu-l mai văd”. De asemenea, într-o scrisoare Enescu îi scria iubitei sale: "Mincinoaso, mincinoaso, ca oricare altă femeie, când eu am văzut în tine o zeiţă. Care m-a indignat. În aşa hal, că am dat imediat ordin să se reanuleze biletele pentru Paris şi să mi se ia altele pentru Italia”.

Enescu şi Maruca
în faţa vilei Luminiş din Sinaia (1942)

Din banii strânşi, mai ales după turneele din America (1923-1924), Enescu i-a făcut cadou Marukăi Cantacuzino „Vila Luminiş” din Sinaia, o oază de linişte și de meditaţie creatoare. Loc de odihnă, dar şi de mirifică inspiraţie – gândea Enescu. Vila a fost construită după planurile arhitectului Dudescu și după sugestiile, până în cel mai mic amănunt, ale compozitorului. Aici şi-a desăvârşit capodopera „Oedip”.

Vila Luminiş din Sinaia
azi Casa Memorială "George Enescu"

Soţul prințesei Maruka Cantacuzino a murit într-un accident de automobil în luna august a anului 1928. Cei doi soți Cantacuzino au avut doi copii: pe Alice o viitoare poetă şi un băiat care avea să devina şi el celebru în anii ce au urmat: pilotul Constantin (Bâzu) Cantacuzino. Se putea prevedea în acel moment că relaţia dintre Maruka Cantacuzino și George Enescu va deveni una cu final fericit. Cu toate acetea, nu venise încă momentul. 

Nae Ionescu

După moartea soţului său, Maruka Cantacuzino a început să organizeze în saloanele sale „serate muzicale” care au devenit repede celebre. Într-una dintre dintre seri prințesa l-a invitat și pe Nae Ionescu – noua stea a Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Frumos, cu maniere alese, fermecător în conversaţie, Nae Ionescu zdrobise nu doar inimile studentelor sale, ci şi pe cele ale protipendadei feminine din Bucureştiul interbelic. Era de o inteligenţă vie, cuceritoare si între cei doi s-a născut o tumultoasa poveste de dragoste. În ciuda diferentei de vârstă, legătura lor a durat aproape nouă ani. În acest timp George Enescu s-a retras în Franţa, aşteaptând ca “prinţesa iubită” să se întoarcă la el. Nae Ionescu a fost cel care a rupt relaţia. Maruka, într-o depresie cumplită, a avut o tentativă de sinucidere, aruncându-și pe faţă acid sulfuric. Despre momentul despărțirii, Mihail Sebastian nota în jurnalul său în 22 octombrie 1936:

"O frază din discuția cu Nae, duminică (notă: 18 octombrie 1936):

- Mă, eu sunt un om terminat, căzut, ratat. Viața mea se frânge în două: până la 5 iulie 1933 și de la 5 iulie 1933. Până-n ziua aia eram un om tare. De atunci nu mai sunt nimic.

Ce s-a întâmplat la 5 iulie 1933? Cred că e ziua despărțirii lui de Maruca Cantacuzino."

Bustul Mariei Enescu 
realizat de G.D. Anghel

Cel care a salvat-o, a dus-o în braţe la spital, a îngrijit-o şi a pus-o pe picioare a fost bineînţeles, Enescu. În anul 1939 Maruka Cantacuzino și George Enescu s-au căsătorit (Enescu avea atunci 56  de ani iar Maruka 58 de ani). Chiar şi după căsătoria lor Maruka a avut mai multe relaţii extraconjugale, una dintre ele cu pianistul Dinu Lipatti. Iubirea lui Enescu a fost mult mai mare decât singur îşi închipuia. În anul 1946 cei doi soţi au plecat în Statele Unite iar mai apoi s-au stabilit Paris. Au trăit în exil din banii câștigați din concerte şi din cursurile de vară ţinute de marele compozitor la Academia Chigiana din Sienna. În 1955, în noaptea de 4 spre 5 mai, Enescu s-a stins. “Prinţesa iubită” a mai trăit până în 22 decembrie 1968. George Enescu și marea lui dragoste Maruka Cantacuzino sunt înmormântați în cimitirul Père Lachaise din Paris.