Războiul pălăriilor

Doamnele, pălăriile și teatrul

 

PARAGRAFE:

• Domnii protestează
• Doamnele cu pălării nu sunt admise în staluri
• Curiozități din lumea teatrului
  

Moda anului 1897 impunea elegantelor doamne și domnițe purtarea unor coafuri sofisticate și voluminoase. Acoperămintele capetelor erau la fel de opulente: pălării imense, decorate cu pene lungi, exotice, flori și dantelă din belșug. E drept că se renunțase deja la împodobirea pălăriilor cu păsări împăiate – dar creațiile purtate de reprezentantele sexului grațios erau încă niște adevărate grădini suspendate.

 

Domnii protestează

 

Ca un semn al decenței și al bunei creșteri, dar și al eleganței și al prosperității – pălăriile erau purtate peste tot. Chiar și la teatru – din păcate. Spun din păcate pentru că elegantele dar și impozantele creații vestimentare limitau accesul neîngrădit al onoratului public la cultură: spectatorii care aveau norocul de a nimeri în sălile de teatru pe locurile din spatele unor doamne care purtau pălării la moda asistau la o reprezentație  care ar putea fi asemuită azi cu “teatrul radiofonic”: ei nu puteau să vadă sub nici o formă scena.

---

---

Ca urmare au apărut protestele. Vajnice și hotărâte. O campanile de presă chiar, susținută de periodicele vremii cu toate mijloacele pe care le aveau la dispoziție. Dreptul bărbaților de a nu mai fi împiedicați să vadă spectacolele de teatru reprezenta o cauză cu adevărat demnă de a fi susținută:

 

 

“Ne facem și noi ecoul – spune un ziar – a miilor de guri care cer soluționarea chestiunii pălăriilor gentilelor doamne la teatru. E momentul să-i dăm asaltul definitiv. Asalt! Da! E un asalt în regulă, căci avem de a face cu niște redute monstre, cu niște cupole enorme, cu niște ridicături cu parapete. Pălăriile doamnelor au ajuns fenomenale! Ne prindem că măsoară o jumătate de metru înălțime. Și tu, nenorocitule purtător al unei pălării moi pe care ți-o ghemuiești sub braț sau în buzunar, ești nevoit să asaltezi redute de pene și panglici, pentru a răzbi cu privirea pe scenă.

 

Soluția! Cerem soluția! Care ar fi?

Pălăriile mici și mari să fie lăsate la garderobă. Unde le pune însă nenorocitul de garderobier? Închipuiți-vă 100 de pălării de câte o jumătate de metru cub la garderobă. Trebuie o odaie de 50 de metri cubi numai pentru pălării!

Pălăriile să fie lăsate acasă. Ce? – ni se va striga. După ce că din stal nu ni se văd decât pălăriile, vreți să ne luați singura podoabă cu care ne putem făli.

"Soluția! Unde e soluția?!“

 

Doamnele cu pălării nu sunt admise în staluri

 

Urmare protestelor tot mai vehemente ale domnilor, beligerantele au trecut la măsuri extreme: doamnele s-au abținut o vreme de la plăcerea de a mai merge la teatru. Spectacole de teatru fără public feminin? Chiar și bărbații cei mai vehemenți au admis că nu e cea mai bună soluție.  

 

Teatru Național din București a adoptat o hotărâre – pe care a tipărit-o chiar și pe afișele spectacolelor: “Doamnele cu pălării nu sunt admise în staluri”  (în loje erau admise  – dar asta e o altă poveste). Aceleași afișe anunțau și că “un vestiar special este pus la dispoziția doamnelor”. 

 

---

Citește și: Au fugit de acasă pentru a se face actori...

---

 

Să nu credeți însă că aplicarea acestei măsuri nu a creat tensiuni, că lupta nu a continuat. Noroc că moda e schimbătoare și că pălăriile au început – cu timpul – să se reducă la dimensiuni acceptabile…

Sursa: “Istoria Teatrului Național din București 1877-1937” – Ioan Massoff

---