De ieri și de azi: La ghicitoare

Recomandări:

La ghicitoare

Orașele noastre de azi adăpostesc, asemeni celor de ieri, un număr mare de ghicitoare în cărți, în cafea sau în palmă, clarvăzătoare, cititoare în globuri de cristal, în horoscoape, în stele sau în… ochi de bufniță. Nici în acest “domeniu” nu s-au schimbat foarte multe lucruri. Poate că doar mijloacele de publicitate utilizate azi (mediul virtual dar nu numai el fiind supraaglomerat de astfel de oferte), aspectul și mărimea caselor "ghicitoarelor de top”. 
 

În zilele de azi, ca și acum un veac, ghicitoarele și clarvăzătoarele sunt la mare căutare și “mii de suflete își alină durerile, își împletesc nădejdile sau își fac capul calendar…” în lumea magiei. Vom pleca așadar împreună în căutarea unei “cărturărese” (așa erau numite ghicitoarele în cărți pe la începutul veacului trecut), însoțind pe de mai vechiul nostru prieten Ion Tik - reporter al “Ilustrațiunii Române” prin anul 1929 - și de fotoreporterul Ignat:


La pas prin cartierul ghicitoarelor

 
“Un cartier nou, la capătul unor străzi de mizerie și de sălbăticie, îmi face impresia unui om zdrențuit și prăfuit, purtând o pălărie nouă, frumoasă. Ne întoarcem în strada Raion gândindu-mă la fantezia acelora care au botezat astfel o stradă care n'are nimic comun cu nomenclatura interioarelor de prăvălie. Gropi, praf, mizerie spectacolul banal, invariabil și nesfârșit al străzilor noastre ce duc spre periferie. 
 
O ghicitoare în cărți
Ghicitul în cafea
 
Cobor în fața unor bordeie de abia ieșite din pământ, un fel de căsuțe de liliputani, făcute de copii în ceasurile lor de jocuri nevinovate. Un asemenea bordei a fost cândva palatul unei cărturărese vestite în tot cartierul. Vecinii spun că la această cărturăreasă veneau cucoane cu echipaje cât bordeiul de mare. Ședeau echipagiile și automobilele la rând ca într’o stație de trăsuri. Cărturăreasa avea o specialitate: ghicea numai de dragoste și numai femeilor cu părul blond. Gura mahalalei spune și coana Chiriaca, venerabila “ureche a cartierului" confirmă, că ghicitoarea nu și’a asigurat celebritatea prin ghicit ci prin farmece de care nu putea ști nimeni decât acelea care în schimbul unor sume rotunde beneficiau de această putere supraomenească.
 
 
Cărturăreasa a dispărut într’o bună zi sub grozava învinure de a fi fost multă vreme gazdă de hoți, iar la urmă, complice într’un omor. Cărturăreasa a dispărut, dar bordeiul a rămas, așa dărăpănat cum fusese locuit pe vremuri și unde multe cucoane din elita Capitalei și-au cheltuit ceasuri de înfrigurare în așteptarea cărților năzdrăvane."

O CĂRTURĂREASĂ  “AUTORIZATĂ"


"Pornim în altă direc'ie. Iată-ne traversând străzi cu nume curioase: Barbărasă, Siminoc, un logofăt, pe cât îmi aduc aminte Tăutu și alte câteva asemănătoare. La o răscruce de drum o bătrână ne îndreaptă spre Vitan
- Este una bătrână, bătrână de tot. Catinca cărturăreasa care face și desface farmecele...
Cercetăm zadarnic Vitanul, celebrul Vitan cu flăcăiandrii săi cu freza întoarsă pe frunte în semn de întrebare, cu fetișcanele cu picioarele goale și cu părul tuns “a la garçonne", cu gospodari de treabă  tulburați ici și colo de bătăuși cu reputație bine stabilită. Explorăm o fundătură. O țigancușă cu garoafa prinsă sub tulpanul alb care contrastează atât de puternic cu tuciul feței sale își manifestă nedumerirea.
- Căutăm o cărturăreasă; dar una bună să ne ghicească ceva...
Țiganca râse cu hohote; apoi răspunse:
- Asta caut și eu boierule de multă vreme! Caut una să-mi dea de dragoste, dar nu găsesc nici una care să fie ghicitoare bună. Mai multe parale face o țigancă de a noastră care ghicește cu ghiocul.


Rașela - "Cărturăreasă autorizată"

Câteva fete tinere se strânseră în jurul nostru, atrase de grupul de boieri rătăciți în această parte a orașului.
- Știu eu una care ghicește și numele și anul în care te-ai născut. A ghicit surorii mele. Trei zile soră-mea a umblat ca zăpăcită, înfricoșată de puterea cărturăresei căreia nu poți să-i ascunzi nici o taină. Dar ca să poți pătrunde până la dânsa trebuie să ai mare noroc sau în orice caz răbdare foarte multă. Trebuie să te înscrii și lumea așteaptă ca la pomană...
- Dar unde locuiește?
- În strada Epuri, 45.
Pornim spre strada Epurilor. În drum întâlnim o altă cărturăreasă a cărei firmă ne atrage în chip deosebit: RAȘELA ARONOVICI – Cărturăreasă autorizată. lată prin urmare că am făcut și o descoperire de un interes deosebit: sunt și cărturărese autorizate. De cine? Cărturărese autorizate… Doar sunt dentiști autorizați, instalatori autorizați, contabili autorizați, de ce n'ar fi și cărturărese autorizate? Dar care să fie oare criteriul de autorizare și care este autoritatea competentă? Rașela-Abramovici, după cum ne înștiințează firma, este oricum autorizată, un fel de cărturăreasă de lux. O casă măricică, curată, elegantă, dovedește ca... treburile-i merg bine. N'am putut să-i fac cunoștinţa pentru că nu căzusem... în orele de primire.


Cărturăreasă care ghicește prezentul, trecutul, viitorul


Ne îndreptăm spre strada Epurilor, la celebra cărturăreasă care ghicește prezentul, trecutul, viitorul, numele, anul de naștere și toate câte le poate ghici o femeie cu puteri... divine. Mașina oprește în dreptul numărului 45. O curte cu două camera făcute din pământ, cu geamuri care de abia se țin în lemnăria cioplită de o mână nedibace; alte câteva încăperi sărăcăcioase construite la fel, în genul bordeielor mai răsărite; în fund câteva maghernițe de lemn, bucătării de vară și de iarnă. Un băiat cu fața murdară, ieșit ca dintr-o pivniță cu cărbuni ne întâmpină binevoitor. 
- Ați venit la cărturăreasă?  Dar ați venit prea devreme. Nu primește la această oră. Dealtfel are orele date și publicul așteaptă de multă vreme. La început credeam că  băiatul îşi bate joc de noi. În decorul de mizerie refuzul de a primi un “muşteriu" mi se păru ceva curios!


O firmă atrăgătoare

- Dar unde este publicul?
- În “sala de așteptare".
Curiozitatea mă împinge în sala de așteptare - una din cele două încăperi ale cărturăresei. Într’o “intenție" de cameră aproape pătrată de doi pe doi metri, cinci-șase domnișoare "își așteaptă rândul". Au aerul îngrijorat - acea atmosferă de îngrijorare ce domnește în sălile de așteptare ale medicilor, înainte de clipa consultării în care doctorul pronunță sentința... Așteaptă fetele și femeile ca cineva să le spună cu un ceas mai devreme ceea ce se va întâmpla cu dragostea sau cu iubitul lor. Altele să le spună ce ochi va avea copilul ce se va naște peste șapte luni: verzi, negrii, căprui sau albaștrii. Prezența unui bărbat într’o asemenea “sală de așteptare" este oarecum supărătoare. De aceea mă întrețin cu Fănuță, băiatul care face pe directorul întreprinderii.
- Dar tu ce faci aici?
- Țiu rândul, fac curățenie și dacă boierul este darnic îi fac rost să nu aștepte prea mult...



LA RÂND, CA LA MOARĂ


- De regulă trebuie să aștepţi mult?
- Oho! Dacă vrei să stai la rând, te înscrii și-ți vine rândul a doua zi. Dar cum eu fac înscrierile și dau orele, înțelegi că pot și eu ceva.
De la acest personagiu am aflat, în cele din urmă câteva amănunte de preț: Cărturăreasa, stăpâna sa, se numește Maria Bazinschy, “cunoscută nu numai în Capitală ci și în alte orașe". Că, în schimbul unui foarte modest onorariu, ghicește tot ceea ce dorești. Ea nu dă greș niciodată pentru că de cele mai multe ori nu spune decât lucruri plăcute care impresionează mai ales lumea fetișcanelor frământate de visuri și de amăgiri. Sunt totuși două lucruri foarte neplăcute la această doamnă Bazinschi “cărturăreasă" renumită: întâi faptul că trebuie să stai la rând ca la moară atunci când nu ești dispus să corupi pe tânărul șef de cabinet cu atribuție de Director al întreprinderii. Al doilea, că ești obligat să bei o cafea pe care o face chiar cărturăreasa, o cafea pe care ai plăti-o pentru o sumă de motive de două ori cât ți se cere, numai să n'o bei. Dar lumea misterelor care prezidează tot secretul cărților de ghicit, revendică și acest sacrificiu, oricare ți-ar fi stomacul, buzunarul sau dispoziția. În cele din urmă Doamna Bazinschi atrasă de conversația cu tânărul care-i aranja clientela, ne risipi speranța de a-i putea admira talentul în acea zi.
- Imposibil domnilor. Am “date" toate orele. Pentru mâine sunt la dispoziţia dv. Pot să vă fixez ore convenabile.
Am mulțumit pentru “concesie” și am plecat la o altă cărturăreasă despre care ne vorbise un gospodar din partea locului".

Palatul unei ghicitoare din 1929
"Palatul" unei cărturărese (1929)

Cam atât pentru azi. Ne vom continua într-un alt articol călătoria prin lumea ghicitoarelor de altădată, cu amănunte despre ghicitul în palmă și în cafea, despre ghioc… 


Sursa: articolul “La cărturărese” - semnat Ion Tik - publicat în revista “Ilustraţiunea Română” - numărul din 17 octombrie 1929 - citit din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor



8 comentarii :

  1. Multe dintre aceste articole sunt scrise in tonul blogurilor de azi, prea putin se simte stilul ziaristic, iar limbajul e bogat si relaxat, ca de poveste.
    O placere sa-l citesti pe acest Ion Tik de care recunosc, n-am auzit.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nici eu pana de curand. De aceea cred ca mediatizarea articolelor lui - si a lumii pe care a descris-o - ii face placere, acolo departe. Cel putin sper asta...

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumoasă descriere a unor vremuri ce s-au dus. Au rămas de atunci, sau poate dinaintea ei, obiceiuri, practici, amintiri.

    RăspundețiȘtergere
  4. Dar s-au pierdut chipuri si locuri pe care incerc sa le recompun frunzarind presa interbelica...

    RăspundețiȘtergere
  5. atunci"carturarese"azi tot felul de "mame omida"nici nu s-au schimbat asa mult vremurile

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru ca să te suprind puțin o să îți spun că am dat de o "Mama Omida" și în perioada interbelică. Așa că nici măcar asta nu e ceva nou...

      Ștergere
  6. Cărturărese sau ghicitoare, sincer, eu nu cred că se merită să le calci pragul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Total de acord cu tine. Dar rămâne farmecul articolului și al evocării lumii de altădată!

      Ștergere