Am străbătut până acum la pas și am
cules impresii din câteva dintre marile târguri bucureștene de altădată. Articolele
reporterilor interbelici au surprins “fotograme” în furnicarul Pieței Bibescu Vodă (citește articolul “Prin Piața mare”), în Târgul Vitan (citește articolul “Prin Târgul Vitan de altădată”) sau prin celebrul
Târg al Moșilor (citește articolul “Piticul
din Târgul Moșilor”).
Vă invit acum să ne desprindem din agitația Capitalei și
să vizităm un mare târg organizat într-un “oraș
de provincie”. Și ce destinație mai potrivită am fi putut să găsim decât “dulcele
târg al Ieșilor”. Vom pătrunde așadar, însoțiți de reporterul “C. L.” al revistei “Ilustrațiunea Română” (probabil e vorba despre
C. Luca Iași – cel care a semnat și alte articole
publicate în rubrica “Anchete Ieșene”), în lumea “vestitului Halm-boccegiul”, veteran al Halelor Mari ale Iașului prin anul 1936:
La pas prin Halele Mari ale Iașiului interbelic
Încetul cu
încetul, hala s'a umplut de lume și începe “reclama”. Un zarzavagiu roșu ca sfecla țipă cât îl ține
gura:
- Cine cumpără de
la mine, toată vara-i merge bine! Poftiți coniță: Trei vinete - doi lei, opt
ardei la un franc!
Vecinul de
alături nu se lasă mai pe jos ci îi face concurență:
- Poftiți! Două
la leu și zece la franc! La desfacereeee! Azi cu bani și mâine fără bani! Aici
la pomanăăă!
Printre coșuri
și-a făcut apariția și vestitul Halm-boccegiul. Aruncat pe umăr poartă un vraf
de prosoape, flanele, fulare, etc. E singurul și cel mai vechi negustor
ambulant care își exercită “comerțul” numai prin hală. Dacă vre'un rival se încumetă să-i facă
concurență îi face un tărăboi de-și ia bietul om lumea în cap, numai să nu-l
mai audă. Acum se îndreaptă spre un țăran:
- Să trăiești,
bade Vasile!
- Și'mneata!
Mulțămesc!
Țăranul îl
cercetează curios cu privirea. E nedumerit de unde îl cunoaște bătrânul (căci a
nimerit-o când i-a spus pe nume).
- Vine iarna,
bade Vasile, și vreau să-ți dau o flanea bună să mă pomenești.
Țăranul pipăie
flaneaua, apoi se interesează de preț:
- Câte parale?
- O sută douăzeci
de lei... pentru dumneata.
- Ira, treizeci
de lei jupâne, că doar nici eu nu fur banii.
După ce se tocmesc
timp de o oră, Hahn, prefăcându-se necăjit, îi aruncă flaneaua:
- Ți-o dau cu doi
poli, numai fiindcă te cunosc și-mi ești “prieten”, altfel nu i-aș da-o nici
lui frate-meu, cu banii ăștia!
Și bătrânul se
îndepărtează în căutarea altui “prieten”.
Într'un colț, un
grup de hamali cu coșul la spinare și frânghia pe braț, așteaptă mușterii cu
coșurile încărcate de târguieli, spre a-i ajuta la dus acasă. Unul, în așteptarea
“boerului”, și-a așezat coșul sub cap, drept perină, și cele câteva țuici băute
“pe inima goală” spre a-i trece “vătămătura” l-au transportat în împărăția lui
Morfeu. Alături, întinse pe o scândură, atârnă opinci din piele de porc nerase.
- Nu!
Doisprezece. Nici nu face mai mult. Nu vezi că-s subțiri ca foaia de țigară?
- Așa subțiri cum
le vezi, dar dacă nu te-or ține un an de zile, eu îți dau banii îndărăt.
În cele din urmă
târgul se încheie cu 13 lei, țăranul scoate o cârpă unde are banii “înodați"
și achitând pleacă voios, deoarece le-a luat “chilipir", ba încă “cu garanție"
pentru un an.
La marginea
halei, lângă locul rezervat pentru staționarea carelor țărănești, sunt instalate
sub cerul liber vre'o 5 “ateliere” de cismărie.
- Executăm “în două minute” cele mai dificile reparații - mă lămurește unul din “patronii” atelierelor.
Pe scaune
așteaptă desculți clienții a căror încălțăminte e “în lucru” și care uneori sunt
nevoiți să aștepte câte două ceasuri isprăvitul reparației “în două
minute".”
În limbile sanskrită și hindi, "yash" înseamnă "faimă".
RăspundețiȘtergereUite o informație pe care nu o aveam. Mulțumesc. Te mai aștept pe blog, Anonimule!
ȘtergereRedau aici un infim fragment dintr-un poem, deosebit de frumos dedicat oraşului de către doctorul şi scriitorul ELI SAVA din Iaşi, postat pe blogul domniei sale.
RăspundețiȘtergereOraş al marilor iubiri,
Tu, Iaşule, ai vechi zidiri,
Biserici multe, mănăstiri
Şi ai măreţe ctitorii
De la boieri, de la domnii.
Eşti aşezat chiar din vechime
Pe cele şapte mari coline,
Parcă păstrezi în amintire
Crearea lumii-n şapte zile
De Sfintele Făpturi Divine
Dintr-un trecut, de azi spre mâine.
O încheiere perfecta pentru articolul lui C. Luca Iași. Te mai aștept pe blog, Anonimatus!
ȘtergereCapitala istorică a României – Iaşul, a fost şi este o sursă permanentă de inspiraţie, pentru poeţii de ieri şi de azi.
RăspundețiȘtergereAutorul acestor versuri este necunoscut
Te revăd, o Iaşi romantic, ca acum optzeci de ani,
Cu bătrâna catedrală, cu salcâmi şi cu castani,
Răsfirat pe şapte dealuri, Roma renăscând cu anii
Ce-şi inscrie vitejia, în inscripţii şi pisanii,
Cu albastru praf de vise, vârtejând prin mahalale,
Unde pe la porţi deschise, se-ncing hore şi taclale,
Unde Barbu Lăutarul, sub cerdacuri boiereşti
Cânta veacului amarul, în jelanii bătrâneşti,
Unde scapără in slăvi, semnele acestor timpuri
Ca lumina unor năvi, pribegind prin anotimpuri,
Iar infiorat şi nou, viers s-a prins de suflet teafăr
Şi sub teiul din Copou, mi s-a prefăcut luceafăr.
Superb articol! Am impresia că un film se derulează în fața ochilor. E plăcut să recitești un articol!
RăspundețiȘtergere