Răvașe pentru politicienii de ieri și de azi: Urări din 1936 care nu s-au învechit.

Știm deja că societatea românească s-a schimbat „pe ici, pe colo”, dar esența a rămas neatinsă. Lumea politică de astăzi pare adesea o copie fidelă – și poate mai puțin șlefuită – a celei din perioada interbelică.
 
ravase de Anul Nou, umor interbelic, revelion interbelic

Răsfoind numărul special de Anul Nou al revistei "Ilustrațiunea Română" din 1 ianuarie 1936, am descoperit un set de răvașe și urări adresate mai-marilor vremii. Surpriza? Se potrivesc „ca o mănușă” contextului actual. Vă invit la un exercițiu de amuzament amar:


 

POLITICIENILOR

 
Un “răvaș” v-am da și vouă,
În acestă oră nouă,
Dar vă știm mai bine ținta:
Nu-i răvașul, e plăcinta!

FISCULUI

 
Contribuabilii să-ți crească
Și să aibă zece piei!...
Ei să aibă să-ți plătească,
Iară tu... să ai să iei!

 

NOILOR ALEȘI

 
Voi ați biruit în fine,
În al urnelor război:
V’ați „ales”… ne pare bine.
 

UNUI ȘOMER


Ți-aș dori un post”, copile,
Însă nu știu de-i cu rost...
N-ai mâncat de patru zile!...
Cum? Nici ăsta nu e post?...
 
ravase de Anul Nou, umor interbelic, revelion interbelic

SENATORILOR


Ca să vă respect tabietul,
Vă urez ram de măslin,
Și – precum a spus poetul –
...Să vă fie somnul lin!...


DEPUTAȚILOR


Controlând orice abateri,
Să vă văd chiar Excelență,
Și vă mai doresc - prudență –
Mușchi de fier pentru des-bateri!


ravase de Anul Nou, umor interbelic, revelion interbelic

OPOZIȚIEI


Plăcinta îți doresc să fie
Cu carne, cum îți place ție:
Când vei lua bucata-n gură,
Să simți mirosul de… friptură!

A trecut aproape un secol, dar "plăcinta" și "somnul lin" al aleșilor au rămas constantele istoriei noastre.
 
Care dintre aceste răvașe vi se pare cel mai actual? Aștept părerea voastră în comentarii!
 

Continuați incursiunea în umorul de altădată

 
Dacă umorul din revista "Ilustrațiunea Română" v-a stârnit curiozitatea, vă invit să continuați incursiunea în universul vesel de altădată. Puteți găsi mai multe glume și anecdote culese din presa veche în articolele dedicate, precum "Bunicii au umor", "Zâmbete interbelice" sau "Străbunica zâmbește". Aceste mici incursiuni în istoria presei vă vor dezvălui cum se amuzau generațiile trecute, demonstrând că buna dispoziție este, într-adevăr, un subiect mereu la modă.
 


9 comentarii :