Prima
jumătate a secolului al XX-lea – îndeosebi perioada interbelică – au
reprezentat epoca în care femeile și-au cucerit - pas cu pas - poziția în
societate pe care o ocupă și astăzi. Dreptul câștigat de femei de a profesa
meserii rezervate până atunci exclusiv bărbaților a constituit o etapă
importantă în “lupta de emancipare a femeilor”. Această aspirație e
femeilor nu era însă doar un moft. În lipsa unei independențe financiare,
femeile ar fi rămas dependente de veniturile soților lor. Dar independența
financiară nu se putea câștiga decât prin munca proprie.
În
mod neașteptat poate pentru noi, cei de azi, câștigarea independenței de către femei a schimbat într-o oarecare măsură și “înfățișarea”
relațiilor dintre bărbați și femei. Redactorul “B. Madeleine” al
revistei “Realitatea Ilustrată” nota într-un
articol publicat în anul 1932: “Acum, când
mentalitățile sunt în evoluție și când prejudecățile dispar pe zi ce trece din
calea femeilor ce și-au câștigat un loc în viața independentă, relațiile
sociale dintre cei care caută o tovărășie de scurtă sau de lungă durată au
căpătat și ele o altă înfățișare”.
Era ceva normal ca idilele să arate altfel atunci când se nășteau în ritmurile nebune ale muzicii de
jazz sau foxtrot din “dancigurile”
din perioada interbelică: “Altfel
se “curtează” o femeie pe nisipul moale în costumul ispititor de baie, altfel se comportă bărbatul
față de ea în salonul populat, la ceaiurile-bridge. Un singur fapt rămâne
identic, oricare ar fi locul și împrejurarea: femeia vrea sa fie cucerită;
cucerită cu răbdare, cu dovezi de abnegație și de prietenie și câștigată la momentul
potrivit. Nu există femeie adevărată care să se simtă ofensată când un bărbat o
dorește.” Dar
să nu lăsăm vorbele să ne îndepărteze de subiect. Voi da acum
cuvântul redactorului interbelic:
Cum se
cuceresc bărbații
“E locul să spunem că
una dintre slăbiciunile bărbaților este aceea că se cred totdeauna puternici;
nu există om mai ușor de cucerit decât acela căruia îi cunoști vanitatea.
Puțină lingușire inteligentă și neobservată: victima
se crede învingător și capitulează cu sentimentul de cuceritor irezistibil.
Dacă există mulți bărbați care au o “metodă” în a cuceri femeile, arătându-se blânzi, răbdători, atențioși,
plini de bună voință și de sentimentalism de circumstanță până reușesc să
obțină ceea ce vor, ei pot fi la rândul lor jucăria acelorași viclenii, căci
femeia – mai mult decât bărbatul – cunoaște arta mimetismului, știe să se adapteze
împrejurărilor și simte, prin instinctul ei mai sigur, ceea ce place bărbatului
asupra căruia și-a oprit atenția fără să i-o arate.
Experiența bărbaților
este desigur mai încercată; ei au prilejul de-a cunoaște în intimitate tot felul
de femei; dar tocmai această trecere unilaterală de la unele la altele îl
lipsește de spiritul de observație și de analiză. Ei se mulțumesc cu victoria ușor
dobândită și nu se îngrijesc prea mult de păstrarea obiectului cucerit. De
aceea, de îndată ce se află în fața unui caz mai complicat al unei femei care nu
vrea, atunci, fie că renunță prea curând, fie că se arată de o stângăcie fără seamăn,
iar dacă reușește e fiindcă este dorit la rândul lui.
Femeia mai stăruitoare
în amănunte și mai insinuantă, atunci când își pune în gând să cucerească pe
cineva, nu renunță la zilnica și anevoioasa luptă care isbutește să învingă pe
nesimțite cele mai dârze rezistențe. Armele ei sunt deosebite de ale bărbaților.
În general cuceresc acele femei care se arată doritoare de un sprijin moral și
sufletesc. Bărbatul găsește lângă acestea un fericit prilej de autoadmirație. Cavalerismul ce-l
poate dovedi în asemenea ocazii îl flatează și-l mulțumește. Devine recunoscător
persoanei care-i dă, cu nevinovată grație, ocazia de-a se înălța în proprii săi
ochi. Astfel se explică atâtea trainice legături dintre doi oameni de condiții
sociale diferite și atașamentul bărbaților de persoanele plăpânde și supuse.
Totuși, nu este greu
de deosebit pe bărbatul care dorește să fie dominat. Temperamentul lui va fi
subjugat de femei autoritare, voinice și gălăgioase. Impresia puterii, ce emană
de la femeia activă și stăpânitoare, va face pe acești bărbați sclavi supuși la
picioarele ei.
Îmbrăcămintea femeii
joacă un rol principal în cucerirea bărbatului. Bărbatul cel mai insensibil la
forme și culori, neatent la amănuntele pentru care femeia cheltuiește bani și imaginație,
simte prin instinct că cochetăria varietății de toalete și mai ales parfumurile
obsedante i se adresează lui. Nestatornicul va fi înfiorat la fiece înfățișare
nouă a femeii care i se află în cale; senzualul va reacționa la mirosurile
stăruitoare și la croielile deosebite ce vor avantaja formele ispititoare și
liniile curbate și tainice ale trupului. Sgârcitul va calcula la cât se ridică
întreținerea acestei femei risipitoare. Și fiindcă sgârcenia se trădează la cea
ma banală ocazie, femeia va ști să-i folosească neliniștea vorbind în prezența
lui cu o bună prietenă despre ieftinătatea extraordinară a acestui cupon de
mătase, cusut de ea însăși.
Una din șansele ei
de-a cuceri - dar aceasta nu depinde de dânsa – este asemănarea timbrului ei cu
acela al unei alte femei, care a însemnat o etapă în viața acelui bărbat. O
voce plăcută, cristalină, cu intonații calde și cu știința dicțiunii exercitată,
va atinge la sigur nervii bărbatului emotiv. Originalitatea și svăpăiala
contribuie la captivarea unui bărbat blazat. Rezistența calculată stimulează
dorința dar o și poate răci. Bărbatul va cădea desigur în cursă, când două
femei își manifestă fățiș rivalitatea pentru același om. El va alege sau… le va
dori pe amândouă.”
Cum se cuceresc femeile
“Cum vrea femeia să fie cucerită?... Căci în definitiv asta este dorința
fiecăreia, și a aceleia care îndreaptă toate armele de seducere în mod fățiș,
ca și a celor ce sub un aspect de impusă seriozitate, așteaptă ocazii mai
deosebite pentru a’și trăi micul roman de dragoste. Romantismul secolului
trecut, care a ridicat-o la rolul de sfinx sau de zeiță, a otrăvit mentalitatea
multor femei, care refuzau “să se dăruiască” să “dea totul” bărbatului care-i
plăcea; ea rămânea doritoare dar neclintită la înălțimea pe care au cocoțat-o moraliștii
contemporani, iar bărbatul, aprins și intimidate, nu știa cum s'o atace. De
aceea, în clipe de nestăpânire, o fura. Astăzi, fugile se înfăptuiesc de comun
acord, după lungi și chibzuite calcule bugetare care banalizează și zădărnicesc
dorința pătimașă.
Stăruința
îndelungată, alternanțele dintre dorință și indiferență, par să dea cele mai bune
rezultate. Totuși, bărbatul care are naivitatea să creadă cuvântul de refuz al
femeii, neținând seama de expresia ei din acea clipă, de înfiorarea ce se
transmite prin privire, a pierdut ocazia momentului hotărâtor. Acel nepriceput
riscă să rămână un dezamăgit.
Unii afirmă că
brutalitatea le-a dat cele mai bune rezultate. Se pare că sărutarea dată pe
negândite a reușit să grăbească multe consimțiri. Atât că o sărutare greșit
aplicată și dată la un moment neprielnic riscă să strice jocul pentru
totdeauna. Femeia prețuiește sentimentul
bărbatului după nebuniile ce este în stare să le săvârșească pentru dânsa. Ea
nu se mulțumește ca bărbatul să-i dea inima, ci vrea să-l vadă dăruindu-i tot
timpul și neglijându-și interesele. Totuși, bărbații cu înclinații patologice,
au cele mai mari șanse de reușită. Femeia se apropie de aceștia cu tot
sufletul, în dorința de-a aduce îndreptare și fericire în viața unor nenorociți.
Căci dăruirea este suprema putere a femeii, care-și cheltuiește pe această cale
surplusul de sentimente.
De asemenea o femeie
este totdeauna plăcut impresionată când bărbatul care-o dorește își schimbă de
dragul ei felul de viață; dacă din fumător ce e refuză țigara, dacă din
neglijent îmbrăcat ce e dă zilnic atenție exteriorului său, dacă omul leneș se
pune pe muncă. E destul ca femeia să simtă puterea înrâurirei sale asupra bărbatului
care-o dorește, pentru ca rezistența ei să dispară pe zi ce trece. Căci mai presus
de cerințele simțurilor, femeia este stăpânită de un complex de sentimente
sufletești și cerebrale ce trebuiesc flatate, mulțumite și cucerite prin răbdare,
bunătate și blândețe."
Surse:
-
articolul “Cum vrea femeea să fie cucerită?...” – semnat B.
MADELEINE - publicat în numărul din 28 iulie 1932 al
revistei “Realitatea
Ilustrată”;
-
articolul “Cum se cuceresc bărbații” – semnat B.
MADELEINE - publicat în numărul din 4 august 1932 al
revistei “Realitatea
Ilustrată”.
Dă.. Dar nu se poate doar fiindcă sunt atrași unul de celălalt? Nu o fi deajuns un sentiment? Atâta diplomație seamănă a politică, nu a dragoste, sau a negustorie, adică te cumpăr dacă știu că nu mă costa mult întreținerea.. Sau te iau dacă te pot utiliza în parametrii optimi.. Unde e dragostea în asemenea afacere?
RăspundețiȘtergereAlte măști, aceiași scenă...
Ștergere