1 Aprilie - Păcăleli, farse şi caricaturi de altădată

Ziua Păcălelilor are o istorie mult mai îndelungată decât am putea fi tentaţi să credem. Una dintre ipotezele cu privire la originea zilei păcălelilor este legată tocmai de Noe, care se pare că şi-a trimis porumbelul să caute în mod greşit uscat după ce apele au început să se retragă pe 1 Aprilie. Ziua de 1 Aprilie a fost consacrată ca zi a păcălelilor mai întâi în Europa, mai apoi a fost “exportată” peste ocean şi după aceea pe întreg mapamondul. Referiri la istoria acestei zile am găsit şi în câteva periodice româneşti vechi. Vă dau ca exemplu un articol amuzant, semnat ‹‹Enache››, publicat în numărul din 3 aprilie 1896 al ziarului ‹‹EPOCA››:

“De Duminică şi până astăzi, locuitorii ţărei noastre cărora le mai arde de râs şi de glume şi-au petrecut mai întâi vremea combinind ceva păcăleli  pentru amici, rude, cunoştinţe, și apoi istorisind cu mare haz rezultatul glumelor lor mai mult sau mai puţin sărate. La 1 Aprilie, trebuie să păcăleşti pe cineva, aşa e obiceiul. Dar de unde o fi venind acest obicei?

1 Aprilie la graniță
- Ce'nsemnează asta, Ianoș?
- No, dacă voi Valachii luați la noi Carpații,
io păcălesc la tine: io faci la Ungaria un
nou frontieră cu chernați!

Savanţii care îşi cheltuiesc tinereţele şi bătrâneţele spre a descoperi origina causei primei măsele stricate la Moş Adam, şi-au dat neapărat toate silinţele spre a afla şi pe autorul invenţiunei păcălelilor de 1 Aprilie. Unii dintr'ânşii pun în joc pe Isus Christos, alţii pe regele Franciei Carol al IX-lea. La 1564, i-a venit poftă acestui suveran să nu mai înceapă Anul Nou la 1 Aprilie, ci la 1 Ianuarie; în definitiv o poftă ca toate poftele şi foarte inofensivă. Îndată ce Carol al IX-lea a operat această revoluţie în calendar, darurile de Anul Nou care se făceau la 1 Aprilie, au început să se facă la 1 Ianuarie, iar la 1 Aprilie toţi acei care așteptau câte un cadou de la mama soacră sau de la tata naşu, au rămas păcăliţi. Alţii însă pretind că obiceiul păcălelii la 1 Aprilie este o ceremonie bisericească de prost gust din evul mediu, făcută în amintirea primelor patimi ale fiului Domnului, Isus Christos, care în luna Aprilie a fost luat în deriziune şi trimis de la un judecător la altul, de la Ana la Caiafa, de la Irod la Pilat şi viceversa, supus fiind astfel unei păcăleli îndelungate.


O păcăleală tragică:
- Mamițico, hai mai repede c'am văzut
un om străin în odaia servitoarei noatre...
- Bărbatu-meu!...
- Întâi Aprilie, mamițico!!...
Originea ca originea - interesant rămâne pentru acel care respectă aceste obiceiuri să dea dovadă de pricepere şi să combine cu dibăcie ceva păcăleli nostime. O imaginaţie care se respectă puţin nu se mai mulţumeşte astăzi să trimeată prin poştă invitaţii la prânz în glumă sau circulare imprimate către mai mulţi prieteni spre a asista la o nuntă… care nu se face. Odinioară asemenea păcăleli aveau multă trecere, precum aveau trecere şi farsele între funcţionari, scrise pe hârtie ministerială cu pecetea şi numărul din registru, prin care se anunţa păcălitului o înaintare neprevăzută sau o destituire şi mai puţin prevăzută. S'a deşteptat lumea, s'a deschis de tot şi victima în perspectivă îți taie tot gustul zicându'ţi: ‹‹Nu se prinde nene de mine. Azi e 1 Aprilie.›› Asemenea păcăleala cu ‹‹Nu știi dragă cine te caută afară cu un grop (colet!?) de la poştă!›› nu mai are trecere nici măcar în Fundătura Spitalului sau în Câmpul lui Grant.


O avansare de 1 Aprilie:
- Alo! Tu ești bărbate? Îți vorbesc de la minister,
din cabinetul d-lui șef al tău care a vrut să mă
 informeze personal că avansarea ta e sigură!
Răposatul întru fericire pentru Dobrogea, Licinsky, a adus mari servicii de 1 Aprilie unor ziare. Ani îndelungaţi presa a putut să'şi păcălească cititorii la 1 Aprilie anunţându-le prinderea acestui bandit celebru. Zic la 1 Aprilie, pentru că e bine ştiut de toata lumea că ziarele serioase mai ales cele care nu sunt în mâna liberalilor, n'au obiceiul să taie gogoşi publicului decât o dată pe an, a doua zi după încheierea lui Martie când se pune în aplicare noul budget al Statului. Încolo, nici o dată, ferească Dumnezeu!
Dovadă  “l'Indépendance Roumaine”, care pentru 1 Aprilie a anunţat cititorilor săi că Duminică va pune în vânzare un supliment extraordinar conţinând fotografiile şi semnăturile celebrităţilor române de ambe-sexe. Pe ziua de Duminică, amatorii, de dimineaţă până noaptea la 12, dau năvală la chioşcuri cerând vânzătorilor faimosul număr cu portrete şi primesc drept răspuns: ‹‹Astăzi n'a ieşit, domnule!››. Tocmai târziu au băgat de seamă nenorociţii că era o farsă de 1 Aprilie… cu anticipaţie însă, făcută  la 31 Martie.
Spre a termina acest articol, trebuie să adaug că sunt în omenire bărbaţi cari au luat pe seama lor monopolul de victimă a păcălelilor. Pentru aceştia e 1 Aprilie tot anul. Dacă nu mă credeţi, întrebaţi şi pe nevestele lor. Dar… asta e treaba duhovnicului!”.

O să închei azi cu o poezioară cu aceiasi temă semnată Phoebus şi publicată în numărul din 5 aprilie 1898 al săptămânalului ‹‹Foaia Populară››:

ÎNTÂI APRIL

Se'ntorcea acasă vesel
Şi de sine mulţumit:
Câţi prieteni întâlnise
El pe toţi i-a păcălit.

Şi mergând pe drum, într'una
Tot în gându-i plănuia
Ce să facă, ce să zică,
Ca s'o-nşele şi pe ea?

*
*   *
Strânşi în braţe îi găsise!...
A rămas încremenit.
‹‹Ah ! Te-oi omorî femeie
Cu netrebnicu-ţi iubit!››

Însă Ea, râzând, îi zise:
‹‹Ce te superi?... Esti copil!
Ţi-am jucat şi eu o festă
Azi e doar Întâi April.››


8 comentarii :

  1. :D draguta farsa nevestei! Felicitari pentru articol si o zi buna de 1 aprilie sa ai (fara pacaleli).

    RăspundețiȘtergere
  2. Se pare că de data asta cei păcăliţi sunt...bărbaţii !

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumos...O zi de 1 aprilie (dupa datini) plina de pacaleli!

    RăspundețiȘtergere
  4. Superb articol, ca de obicei documentat. Și această zi, e un început, o gluma poate descreți fruntea, poate face un om trist sa zâmbească. E totuși bună și farsa, cu condiția să ai cu cine... Multă sănătate și inspirație!

    RăspundețiȘtergere
  5. Excelent articol !!!Ca si toate celelalte, de altfel ! Si..zau..... FARA PACALEALA !

    RăspundețiȘtergere
  6. De ce fără păcăleli? Unele pot fi memorabile și... plăcute!
    Mulțumesc, daca. Te mai aștept pe blog!

    RăspundețiȘtergere