Vă
mărturiseam într-un alt articol (“Cât trebuie să suferi ca să fii frumoasă?”) surprinderea mea în fața numărului mare de articole și de
reclame apărute în presa interbelică care vizau domeniul chirurgiei
estetice. Am scris articolul și credeam că am închis un subiect. Am găsit
însă un reportaj publicat de revista “Ilustrațiunea Română”, în numărul din 30 aprilie
1931, care relata despre cazul unui pictor danez care a fost supus unei
operații de schimbare de sex într-o clinică din Dresda. Nu uitați că
vorbim despre anul 1931:
UN PICTOR NEFERICIT
“La
Paris trăia de multă vreme cunoscutul pictor danez Einar Wegener. Pictorul,
un om ca de 40 ani, cu toată celebritatea numelui și cu toate bucuriile pe
care i le procura arta sa îndelung apreciată de admiratorii din
metropola francezà, era totuși nefericit din pricina fizicului și’a
impreciziunei sexului. Deși
însurat cu o tânără și frumoasă femeie, Einar Wegener nu era de cât un
hermafrodit, cu vădite înclinatiuni spre sexul feminin, un om care trăia
chinuit, mințindu-se pe sine și pe alții, pentru a masca ucigătoarea ironie a
naturii care îl așezase între cele doua sexe. Lucrurile ar fi mers poate
așa mai departe dacă starea sufletească a acestui pictor nu s'ar fi
înrăutățit în așa fel, încât chinurile să devină cu totul de
nesuportat. Wegener, după ce consultase toate somitățile medicale,
ajunse la concluzia că nimic pe lume nu i-ar putea ușura
viața și că anomalia fizică îi distrusese într’atât nervii încât chinurile
nu puteau sfârși decât printr'o sinucidere mântuitoare. Tocmai în
momentul în care nefericitul pictor luase hotărârea sinuciderii, cunoscu
pe medicul salvator, profesorul Kurt von Warnecross din Dresda.”
UN BĂRBAT TRANSFORMAT ÎN FEMEIE PRIN OPERAȚIE CHIRURGICALĂ
“Medicul
Warnecross, examinând fizicul și predispozițiile pictorului, constată că ele
înclinau spre sexul femeesc și că numai un capriciu al naturei a făcut ca Einar
Wegener să nu se nască femeie. Wegener, internat într'un sanatoriu
din Dresda fu supus unei îndrăznețe operații, desigur fără precedent. Chirurgul
scoase cele două glande sexuale și în locul lor transplantă ovarele
proaspete ale unei femei de 26 ani. Operațiunea fu urmată de alte
manipulațiuni chirurgicale destul de anevoioase și de îndelungate. Dar în
cele din urma, minunea reuși. Pe deplin: fostul pictor, deveni o femeie în
toată puterea cuvântului, având toate simțurile și însușirile
sexului. Einar Wegener, transformat în femeie, luă numele de Lili
Elba. Cum Wegener era însurat, justiția pronunță divorțul fără nici
o dificultate. Aceasta nu împiedică pe fosta d-na Wegener să
conviețuiască mai departe cu fostul ei soț, trăind ca și până acum de
altfel, ca două bune și sincere prietene.”
CE SPUNE BĂRBATUL TRANSFORMAT ÎN FEMEIE
“- Pictorul Einar Wegener - spune d-na Lili Elbe - a murit și
chiar pentru totdeauna. Aceasta este ultima lui expoziție. Și toate
tablourile sunt pictate atunci când...
-
Dar de ce nu aveți de gând să continuați a picta? Întrebarea aceasta
e cumva indiscretă?
-
O, nu, dimpotrivă...
Și
așezându-se cu grația și eleganța feminină în fotoliu, întinzând
nu fără cochetărie un picior frumos, d-na Lili răspunde cu adevărată simplicitate:
-
Dimpotrivă, eu sunt foarte bucuroasă. Cred că știți că viața mea
s'a format altfel decât la oamenii ceilalți. O să
încerc să vă explic. M'am născut la Veil, un mic orașel în
Danemarca și preotul ce m'a botezat m'a declarat băiat și mi-a pus
numele Einar. Copilul se zice că a fost foarte frumos și mamei
îi plăcea să-l îmbrace ca fetiță. Și în copilărie, chiar și mai
târziu, copilul prefera să se joace cu păpuși. Apoi s'a ivit un interes
față de artă și în academia de artă am întâlnit pe Gerda Wegener.
Einar și Gerda erau foarte tineri când s'au hotărât să se
căsătorească. Ei abia își dădeau seama de pasul acesta, însă n'au regretat
niciodată. Ce a fost pentru cealaltă lume căsnicie la noi a fost în realitate o
prietenie profundă însoțită de încredere reciprocă și colaborare pe
tărâmul artei. Și de aceia ei niciodată nu s’au înșelat unul pe altul și
de aceea și în viitor vor rămâne cele mai bune prietene care-și doresc
numai binele și sunt gata să facă totul ca să'și vie într-ajutor una
alteia.
“- Pictorul Einar Wegener - spune d-na Lili Elbe - a murit și
chiar pentru totdeauna. Aceasta este ultima lui expoziție. Și toate
tablourile sunt pictate atunci când...
-
Dar de ce nu aveți de gând să continuați a picta? Întrebarea aceasta
e cumva indiscretă?
-
O, nu, dimpotrivă...
Și
așezându-se cu grația și eleganța feminină în fotoliu, întinzând
nu fără cochetărie un picior frumos, d-na Lili răspunde cu adevărată simplicitate:
-
Dimpotrivă, eu sunt foarte bucuroasă. Cred că știți că viața mea
s'a format altfel decât la oamenii ceilalți. O să
încerc să vă explic. M'am născut la Veil, un mic orașel în
Danemarca și preotul ce m'a botezat m'a declarat băiat și mi-a pus
numele Einar. Copilul se zice că a fost foarte frumos și mamei
îi plăcea să-l îmbrace ca fetiță. Și în copilărie, chiar și mai
târziu, copilul prefera să se joace cu păpuși. Apoi s'a ivit un interes
față de artă și în academia de artă am întâlnit pe Gerda Wegener.
Einar și Gerda erau foarte tineri când s'au hotărât să se
căsătorească. Ei abia își dădeau seama de pasul acesta, însă n'au regretat
niciodată. Ce a fost pentru cealaltă lume căsnicie la noi a fost în realitate o
prietenie profundă însoțită de încredere reciprocă și colaborare pe
tărâmul artei. Și de aceia ei niciodată nu s’au înșelat unul pe altul și
de aceea și în viitor vor rămâne cele mai bune prietene care-și doresc
numai binele și sunt gata să facă totul ca să'și vie într-ajutor una
alteia.
-
Gerda Wegener de multe ori se folosea de Einar Wegener ca model pentru creația
figurilor feminine și numai grație instinctului ei artistic, care accentua
femininul în natura lui Einar, acesta din urmă s'a putut găsi
treptat pe sine însuși. El a înțeles că e mai mult femeie, decât
bărbat. Și a început un șir de ani de depresiuni despre care, spun drept,
mi-e greu să-mi aduc aminte. Einar Wegener simțea ca un om care
este nevoit să se îmbrace în haină de carnaval și în care i se pare
că este caraghios. La suferințele morale s'au adăugat și
cele fizice și în zadar căuta ajutor la medicii francezi. Nimeni n'a
vrut să-l creadă; îl calificau de isteric și-l puneau sub razele
X care după cum s'a constatat mai târziu, i-au adus mai mult rău, decât
bine. Se părea că nu există nici o salvare din această
situație tragică însă providența a vrut ca Einar Wegener să se întâlnească
întâmplator la Paris cu celebrul ginecolog german, Profesorul Kurth
von Warnecross. El m'a examinat și mi-a declarat că sunt mai mult femeie
decât bărbat. În urma propunerii lui am plecat la Drezda, unde la
sanatoriul Warnecross a început un șir întreg de operații complicate și
periculoase, primele în genul lor ce au fost făcute vreodată.
-
Și sunteți mulțumită acum de soarta D-vs.?
- Mulțumită!
Nu, sunt fericită! Fericită că am putut să fiu ceea ce am fost
în adevăr în trecut. Sexul bărbătesc a fost lipit de actul de naștere
și sunt fericită că am scăpat de acest act. Vreau ca acest lucru
să fie înțeles de masa publicului. Împreună cu moartea lui Einar
Vegener a murit și pictorul (…).
- Ați
divorțat de Gerda Wegener?
-
Nu. Căsătoria noastră pe baza sentinței tribunalului fost recunoscută ca
inexistentă. Noi n-am fost căsătoriți niciodată. Acesta este totul.
-
Și ce planuri aveți pentru viitor.
-
Nu știu încă nimic. Gerda Wegener pleacă în Maroc, eu deocamdată mă reîntorc la
Paris, iar pe urmă probabil plec la Gerda căci am rămas cele mai bune prietene.
Dar sunt fericită că mi-am găsit în sfârșit "eul" meu
(…).
Se
zvonește că d-na Lili Elbe a primit mai multe oferte de căsătorie.
Însă deocamdată ea este credincioasă prieteniei cu Gerda Wegener.”
Interesant
interviu, nu-i așa? Ce nu putea știi însă reporterul “Ilustrațiunii Române”
este că Einar Wegener urma să moară peste doar câteva luni, în noiembrie 1931,
probabil din cauză că organismul a respins transplantul. Medicina nu era
pregătită încă pentru acest pas….
Sursa:
revista “Ilustrațiunea Română” – numărul din 30 aprilie 1931 – disponibil în Biblioteca
Digitală a Bucureștilor
Impresionant. După cum vedem, oamenii din cele mai îndepărate timpuri, erau deschişi la minte, chiar mai mult decât acum. Nu îmi pot imagina prin ce trece un om care se simte închis într-un corp pe care îl simte străin. Sincer, mă consider norocoasă. Natura le-a jucat o festă teribilă acestor oameni. Exact despre ceva asemănător am scris şi eu azi
RăspundețiȘtergereInteresant si articolul tau.Din pacate, mentalitatea romanilor e inca cea pe care o stim.Totusi eu cred ca acceptarea nu e obligatoriu sa insemne si ...aprobare.
RăspundețiȘtergereInteresant din punctul de vedere al timpului când s-a realizat schimbarea de sex. Cred că pe atunci nu se știa despre compatibilitate din punct de vedere medical, banală astăzi, grupa de sânge era o necunoscută, îmi spun eu. Însă ar fi ceva de spus: o persoană care este născută hermafrodit, are ambele organe de reproducere, adevărat : unul este mai puțin evident, dar există. Că e posibil să supăr, tot voi spune: transsexualitatea e oarecum ceva psihic, nu natura, tu, creierul tău e vinovat. Sau nu, depinde de ceea ce vor oamenii să creadă. Mă abțin fiindcă îmi dau seama că nu sunt decât părerile mele, poate și ale celor care au scris Biblia, ori Coranul... Fiindcă nici evreilor, nici musulmanilor, nici creștinilor, nu prea le plac minoritățile care se declară LGBT...
RăspundețiȘtergere