Români în America interbelică: O epopee a dezrădăcinării

Primul mare val de migrație al românilor către Statele Unite ale Americii s-a declanșat la începutul secolului al XX-lea. Fie că erau iobagi pe domeniile grofilor maghiari din Transilvania sau „sclavi” pe moșiile marilor boieri din Vechiul Regat, mii de oameni au ales calea pribegiei. Pentru acești emigranți români, traversarea oceanului a însemnat un drum dureros al dezrădăcinării, întins pe mii de kilometri. Cu toate acestea, în doar câteva săptămâni, călătoria i-a transformat din țărani asupriți în „cetățeni liberi ai celei mai democratice republici”.

Romănii în America interbelică:
constructori, pescari sau... coafeze

 

Motivele profunde care i-au împins pe românii și sașii ardeleni să își părăsească vetrele sunt surprinse cu acuratețe într-un articol tulburător din „Calendarul Minervei” (1913):

„Necontenitele crize economice ce au urmat cu o regularitate dătătoare de disperare, îndărătnicia cu care pământul acestor locuri se lăsa să fie cultivat, vitregia administraţiei ungureşti, toate aceste nenorociri duseseră la disperare atât pe români, cât şi pe saşi şi’i pornise pe drumul îndepărtat al Americei. (…) Cei care pleacă mai aruncă o privire disperată îndărăt, apoi privesc de-o parte şi de alta a drumului, locuri cunoscute de-atâtea ori cercetate, privesc cu aceiaşi mâhnire ca şi la oamenii de cari s’au despărţit. Oamenii şi locurile le sunt deopotrivă de scumpe la despărţire. Toţi şi toate au legături cu sufletele lor, atât de crud încercate.” (articolul „Spre America”, semnat de C. Demetrescu, „Calendarul Minervei”, 1913)

---

---

Odată ajunși dincolo de Atlantic, membrii comunității românești din America au reușit să crească și să se organizeze constant. Deși s-au integrat treptat în societatea americană, ei au menținut vie legătura cu identitatea natală: au înființat asociații culturale, au ridicat biserici românești și au tipărit primele ziare în limba română. Cu toate acestea, dincolo de succesul adaptării, majoritatea covârșitoare a acestor pionieri ai diasporei a sfârșit cu același regret profund în suflet: dorul mistuitor de a mai revedea vreodată patria mamă.

Românii în America interbelică: De la munci necalificate la ascensiune socială

Conform estimărilor din perioada interbelică, în Statele Unite ale Americii trăiau în jur de 200.000 de români, marea lor majoritate aparținând deja celei de-a doua sau a treia generații.

Dacă primii sosiți pe pământ american prestau, în cea mai mare parte, munci grele și necalificate, urmașii lor au reușit o integrare remarcabilă. Aceștia au început să ocupe locuri de muncă specializate în fabricile americane, în porturi sau în construcții. Mai mult, mulți au devenit mici antreprenori, comercianți sau au urmat cariere liberale, activând ca profesori, medici, avocați și magistrați.

---

---

Această ascensiune socială și economică nu i-a determinat, însă, să își renege originile. În presa vremii se sublinia cu mândrie această uimitoare rezistență culturală:

„În Calendarul ziarului „America” pe 1935, d. Henry John din Ohio - nu vă speriaţi, e tot Haralamb Ion al nostru – ne dă câteva amănunte impresionante asupra acomodărilor şi evoluţiei sufleteşti a foştilor emigranţi români, cetăţeni americani.

E interesant faptul că majoritatea nu şi-a pierdut conştiinţa naţională, fenomen foarte obişnuit la emigranţii de altă naţionalitate, la italieni, la francezi şi chiar germani, cari de la a doua generaţie devin cu desăvârşire „americani”. E de asemenea surprinzătoare rezistenţa religioasă a foştilor ţărani români, cari au rămas creştini, ortodoxi sau uniţi, aşa cum fuseseră de-acasă, deşi în Statele Unite au fost întâmpinaţi de tot felul de secte şi curente mistice ispititoare. Au rămas latini. Îşi numesc copiii Aurel, Ovidiu, Virgil iar fetele Lucreţia, Letiţia, Agripina. Cei cari se acomodează împrejurărilor, îşi nuanţează doar numele, uşor de ghicit: Ionaş devine John, Ghibu devine Gibas, Dănceanu se numeşte Duncan, Lungu - Long, Stan - Stanley iar Gavril - Graham.”

Povestea lui Sima: Un clăcaș în Ardeal care a ajuns șef de secție în uzinele Ford

Printre miile de destine anonime care au clădit diaspora română din SUA, unele povești par desprinse din scenariile de film. Un astfel de exemplu tulburător este cel al unui copil de doar 14 ani, a cărui evoluție uimitoare reflectă spiritul de adaptare al întregii comunități:

„Aţi auzit oare de întâmplarea ardeleanului Sima, copil de 14 ani plecat în ajunul răsboiului (n.r. Primul Război Mondial) în Statele-Unite în America? Amărât de viaţa de clăcaş fără nădejde a oamenilor din satul lui, de tristele împrejurări ale familiei, cu un tată pierdut şi altul vitreg dobândit, îşi ia acele puţine coroane ale moştenirii şi pleacă în lumea largă. Ajuns la ţărmurile Americii, după ce plutise pe oceanul imens, zile şi nopţi, între emigranţi de toate neamurile, caută numaidecât de lucru şi începe munca cea mai amarnică, pe care o ştia din strămoşi: săpatul pământului. Dar glia americană e mai puţin moale ca cea de-acasă, iar supraveghetorii mult mai atenţi. Cu mâinile copilăreşti pleznite si sângerate, Sima lasă târnăcopul, sapa şi se'ndreaptă spre uzinele Ford de la Detroit, unde oricine e primit să muncească pe dolari buni."

Românii curajoşi din America construiau "zgârie-nori" (stânga)
sau spălau geamurile "zgârie-norilor" (dreapta)

"Sima n'ar fi izbutit să intre în lucru la o meserie atât de încurcată ca a  automobilelor, dacă nu l-ar fi ajutat isteţimea lui românească. La întrebări răspunde că “se pricepe" şi e dus la o maşină care mergea şi lucra aproape singură, mulţumindu-se doar să fie supravegheată si din când în când îndreptată cu o mână. Dar Sima se alege, din primul ceas, cum era de aşteptat, cu o despicătură a degetului gros de la mâna stângă. Pe-acolo astfel de întâmplări nu pricinuesc alungarea muncitorului şi lăsarea lui pe drumuri, ci dimpotrivă, ajutorarea medicală şi plata salariului în tot timpul suferinţii, fără altă muncă.

Sima se bucură nu atât de salariul nemuncit, cât şi de împrejurarea care-i îngăduia să înveţe meşteşugul pe'ndelete şi să ia aminte la obiceiurile maşinei. De la dispensarul unde era pansat, flăcăul ardelean nu dă fuga pe bulevarde sau la cârciumi, se'ntoarce la fabrică “la locul lui". Bănuiţi ce s'a mai întâmplat: Sima a rămas de atunci un bun lucrător în armata industrială a lui Ford, dar nu vă vine uşor a crede, că a ajuns şeful secţiei. Povestea lui Sima, flăcăul ardelean, e a tuturor românilor care, urmăriţi de blestemul locului dinfre Tisa şi Munţii Carpaţi, nemaivoind să sufere jugul milenar al asupririlor, şi-au luat cum se spune lumea în cap". (extrase din articolul “Românii din America” - semnat de F. Aderca – “Realitatea Ilustrată” din 27 februarie 1935)

Povestea emigranților români din America din perioada interbelică sau de aiurea este o epopee care pare fără sfârșit. Rămâne, peste timp, mărturia profundă a celor care s-au văzut nevoiți să se despartă de o țară care nu a știut – și, din păcate, uneori nu știe nici astăzi – să își prețuiască și să își păstreze cetățenii. 

 

Pentru a înțelege și mai bine drama primilor pași făcuți de conaționalii noștri pe pământ american, vă invit să citiți și articolul Români pe Insula lacrimilor, o incursiune emoționantă în destinele celor care au trecut prin faimosul centru de carantină de pe Ellis Island.