Străbunica și „grape-fruit”-ul: povestea unui fruct exotic în România interbelică

Azi, grepfrutul este un fruct la fel de banal ca portocala sau lămâia, pe care-l găsim în orice supermarket. Dar te-ai întrebat vreodată când a apărut el în România? Surprinzător, nu este un fruct de „când e lumea”, iar pentru străbunicele noastre, era o adevărată curiozitate, un simbol al noului val de produse exotice ce pătrundeau în țară în perioada interbelică.

 

Grepfrutul (în engleză grapefruit, în franceză pamplemousse) își are originea în insula Barbados și a început să fie cunoscut în Europa și America la începutul secolului al XIX-lea. Acest hibrid, obținut prin încrucișarea dintre pomelo și diferite soiuri de portocali, a început însă să fie cultivat pe scară largă abia la începutul secolului trecut.

 

Un fruct necunoscut pe Calea Victoriei

În România, acest „fruct minune” a devenit o prezență obișnuită în rafturile magazinelor și în renumitele coșuri ale „oltenilor” abia în perioada interbelică. Revista Realitatea Ilustrată consemna într-un articol publicat în anul 1937 că, la început, a fost primit cu neîncredere:

„Nu sunt decât câțiva ani de când a apărut în vitrinele magazinelor de delicatese de pe Calea Victoriei și de pe Boulevard o trufanda cu înfățișare străină, un fruct nou, nemaivăzut la noi, de un galben auriu care nu se aseamănă nici cu portocala, nici cu lămâia, având o formă perfect rotundă, mirosul picant, aspectul apetisant. Rari erau amatorii care cumpărau acest fruct și, neștiind cum să-l mănânce, îl aruncau după prima gustare, găsindu-l amar și neplăcut.”

---

---

Lucrurile s-au schimbat însă rapid, pe măsură ce românii au învățat cum să-l savureze. Secretul era simplu:

„Tăind fructul în două, desfăcând miezul de jur împrejur, lăsându-l în coaja lui, presărându-l cu mult zahăr, stropindu-l cu rom și având răbdare să aștepte o oră înainte de a mânca din el cu lingura.”

 

Acest ritual a transformat complet percepția publicului, iar succesul a fost deplin. În scurt timp, presa consemna că „nu există astăzi cel mai modern magazin de alimente care să nu-l aibe de vânzare” și că „chiar și ‘oltenii’ își umple coșurile cu acest produs al livezilor din Jaffa, vânzându-l pe la periferii... ca pe un articol de mare consumație.”

 

Grepfrutul de Jaffa: exotic, dar proaspăt

 

Cel mai apreciat soi de grepfrut din această perioadă era cel provenit din Jaffa, probabil și pentru că rutele de aprovizionare ale magazinelor occidentale cu acest fruct treceau prin România. Presa de atunci sublinia un aspect surprinzător:

 

“Deși răspândit în toate țările europene și americane, nicăieri “grape-fruit"-ul nu se mănâncă mai PROASPĂT ca la noi, venind cu vaporul după 5 zile de la culesul lui din livezile palestiniene, în plină iarnă, când suntem atât de dornici de un fruct proaspăt. Noi românii suntem privilegiați între toate țările europene în ce privește consumul acestui fruct nou. Aurit și pătruns de soarele mediteranian, dătător de sănătate și de energie, grape-fruit-ul de Jaffa ne sosește plin de calitățile neîntrecute ale rodului copt în Țara Sfântă.” (1)

 

Un aliat al sănătății și frumuseții

 

Străbunicele noastre au fost repede convinse de calitățile acestui fruct, care era considerat un leac universal. Nu era doar un aperitiv excelent, ci și un ajutor pentru digestie și un calmant la culcare.

 

“Nu e masă la care grape-fruit-ul să nu-și găsească întrebuințarea, fie mâncat simplu, cu zahăr și rom, după modul explicat, fie în diverse preparații de budinci, torturi, creme, foursecuri, înghețate, liqueururi; adesea se servește între feluri, fie ca salată picantă, cu sare și piper, fie ca sos acrișor la tomate sau la legume delicate, cum sunt mazărea sau spanacul. Mulți îl mănâncă înainte de masă, ca aperitiv, fiind un bun stimulent al apetitului și ușurând digestia. Dimineața, pe stomacul gol, înlocuiește acele laxative dăunătoare intestinelor. Seara, la culcare, e un admirabil regulator și calmant, împrospătând totodată gura și parfumând-o plăcut."

 

Grepfrutul nu era doar un aliment, ci și un aliat pentru frumusețe. Textul din epocă recomanda acest fruct minune ca fiind un mijloc eficace pentru a-ți menține silueta:

 

"Peste zi astâmpără setea în urma mâncărurilor grele care se digeră anevoios. Grape-fruit-ul are totodată avantajul că menține silueta și, luat regulat de 2-3 ori pe zi, limpezește tenul stricat din cauza proastei circulații a sângelui și a insuficientei digestii."

 

sau pentru prepararea unei loțiuni pentru ten sau pentru mâini:

 

"Zeama de grape-fruit întrebuințată ca loțiune pentru față și pentru mâini amestecată cu câteva picături de glicerină albește și catifelează pielea, neavând nevoie de nici un adaos de parfum, fiind apa de toaletă de noapte cea mai inofensivă și mai eficace. "

Cu un entuziasm rar întâlnit, autorul articolului din 1937 încheia cu un îndemn direct către cititori: „Dacă printre cititorii acestui articol mai există cineva care n'a gustat încă din fructul minune... să nu întârzie să încerce ‘grape-fruit’-ul de Jaffa."

 

Bucătăria interbelică: rețete cu grepfrut din carnețelul străbunicii

 

Așa cum arată aceste texte, grepfrutul nu era doar un desert, ci un ingredient versatil, capabil să se adapteze în diverse preparate. Iată câteva rețete, culese parcă direct din carnețelul străbunicii și publicate în presa vremii.

“COUPE Ả LA MODE" 

 

Această rețetă era considerată de străbunica „a celui mai bun desert pe care l-am gustat vreodată”:

 

“În fiecare pahar de înghețată puneți 6 felioare de grapefruit. Se așterne pe deasupra un strat destul de gros de zahăr, adăogându-se apoi o lingură mare de sirop de cireșe. Pe deasupra se toarnă o cantitate respectabilă de înghețată de vanilie și se împrăștie apoi pe ea fisticuri (sau alune) tăiate mărunt.” (4) 

COCKTAIL DE GRAPEFRUIT 

“Se toarnă într’un vas o cantitate egală de gin și de zeamă de grapefruit. Se pune în acest lichid o bucată de gheață artificială, se bate bine și se servește. Dacă n'aveți gin sau dacă nu-l preferați, puteți prepara cocktail-ul cu zeamă de grapefruit și cu zeamă de prune, ba sunt sigur că amestecând grapefruit-ul cu țuică va fi tot atât de gustos. Cred, în același timp, că acest cocktail este bun fără zahăr, sunt însă unii care adaugă zahăr, sirop de zmeură sau lichior dulce.” (2) 

“FIZZ" DE GRAPEFRUIT 

“Se servește fiecărui invitat într'un pahar mare: trei linguri mari de zeamă de grapefruit și o lingură de lichior. Se adaugă apoi după gust, gheață și zahăr și se umple paharul cu sifon.” (2) 

SALATĂ DE GRAPEFRUIT No.1 

“Se curăță bine sferturile de grapefruit; se amestecă într'un castron cu o altă legumă, verde. Se toarnă sare și piper, apoi zeamă de lămâie. Se poate garnisi și cu sos de pătlăgele roșii. Amestecul de grapefruit cu tomate, grapefruit cu mazăre fiartă, grapefruit cu cartofi, este tot atât de gustos, servit cu foi de salată verde; pe deasupra puteți turna untdelemn sau oțet, după gust.” (2) 

SALATĂ DE GRAPEFRUIT: No.2 DULCE 

“La această salată putem face tot felul de combinații: feliile de grapefruit pot fi amestecate cu bucăți de piersică, apoi amestecate cu lichior și cu felii de pere. Această salată se pune la gheață și când e rece se servește cu frișcă îndulcită. Feliile de grapefruit puse într'un vas de cristal, amestecate cu zahăr, porto, ananas și portocale, la care se adaugă mult zahăr și lichior, sunt o minune. Sunt o grămadă de combinații care pot fi făcute de o gospodină îndemânatecă, și sunt sigur că sugestiile mele o vor îndemna să descopere mereu alte combinații.” (2) 

SALATĂ DE GRAPEFRUIT CU ROM ȘI FRIȘCĂ 

“Se desface un grape-fruit în felii și se taie bucățele; se taie felii o portocală, o pară, un măr, o mandarină, se amestecă cu diferite boabe de fructe din dulceață, se opărește cu jumătate de pahar de sirop, se stropește cu un păhărel cu rom sau cu liqueur, se garnisește cu frișcă bătută și cu boabe de vișine din vișinată.” (3)

 

Alte rețete culese până acum din “carnețelul străbunicii” le puteți găsi dând click pe unul dintre titlurile următoare: Rețetele străbunicii, Rețete (care distrug orice diete), Aromele Crăciunului de altădată, Rețete vegetariene a la… Furnica, Rețete și deserturi ușoare de la … 1907, Rețete și rochii cochete.

 

Surse:

(1) “Realitatea Ilustrată” - numărul din 27 ianuarie 1937
(2) “Realitatea Ilustrată” - numărul din 18 martie 1936
(3) “Ilustrațiunea Română” - numărul din 20 ianuarie 1937
(4) “Realitatea Ilustrată” - numărul din 23 decembrie 1937

---