Descântecele babei Cocoșoaica

În trecut, în conștiința poporului era adânc înrădăcinată credința că bolile “ne sunt date de spiritele cele rele”. Românii aveau convingerea că majoritatea „beteșugurilor pot fi îndepărtate cu ajutorul farmecelor și al descântecelor. Oamenii au născocit farmece și descântece despre care credeau că ar putea să îi ajute în aproape orice situație: pentru alungarea bolilor (de brâncă, de bubă, de gălbenare, de gâlci etc.), pentru alungarea spiritelor rele (de iele, de smeoaică, de samcă etc.), pentru aducerea dragostei (de ursită, de scrisă) sau pentru invocarea ajutorului în situațiile limită (secetă, caniculă, furtună, pentru paza recoltelor sau a animalelor etc.). “Zilele când la sate baba Anghelușa era cea mai temută au trecut. Acum descântecele, vrăjitoriile, datul cu ghiocul și făcătura de dragoste sau de boala seacă au rămas numai de atât bune ca să le scriem în cărti” - spunea pe la 1907 un redactor al revistei “Țara Noastră”. Dar, cu toate acestea, trei decenii mai târziu, reporterul Lory Panairescu-Zătreni consemna în revista “Realitatea Ilustrată”:



„Al doilea dușman al medicului comunal o constituie ceata - de multe ori inteligentă - a lecuitoarelor. O lecuitoare nu e numai decât o femeie bătrână, o babă: poate fi și mai tânără. Se cere, însă, să fi fost negreșit măritată și să fi îngropat, dacă nu mai mulți, cel puțin un bărbat. Și negreșit - e mai deșteaptă decât mulți dintre ceilalți - altfel nu ar putea fi lecuitoare. Știe de toate: să moșească, să ajute la lepădat, să tragă, să descânte: de rău și de bine, să facă de spart o bubă rea, să spele mortul, să-l îmbrace, să-i ia măsura cu o creangă de alun, să dea peste groapa proaspât astupată o găină neagră groparului, să facă colivă și să bocească cu viers.


(...) Lecuitoarea are marele avantaj de a fi și ea țărancă: ea trăiește și muncește în mijlocul celorlalți, la fel cu ei, și - de multe ori - e înrudită cu mare parte din săteni. Dar, cel mai de seamă avantaj, e că ea nu dă numai consultații, ci și medicamente. Aici se plasează veșnicul deziderat al medicilor rurali. Ei cer medicamente, cer veșnic medicamente. Ceea ce li se trimite de la depozitul central sanitar al regiunei, față de cerințele reale, e pur și simplu ridicol. Sunt medici care dau din buzunarul lor, pentru pansamente, alcool, tinctură de iod, etc. Dar numai puțini pot face acest gest și numai în mică măsură. Țăranul pleacă de la dispensar, de foarte multe ori, cu o fițuică de hârtie, o rițeptă, care nu-l satisface deloc. Farmacia poate fi la 30-40 de km. de satul lui, medicamentele nu prea sunt ieftine de obicei, cu atât mai vârtos cu cât farmacistul rural are de plătit, în plus, un transport costisitor, care se adaugă firește, în unele cazuri, la prețul rițepte. În schimb lecuitoarea Cocoșoaica, lelea Maria ori țața Constandina, ia o pasăre omului, ori o oca de țuică, ori două oare (pui) mai mici dar îi dă și leacul. Fie el untură de câine pentru ofticoși, fie buruieni pentru tuse, fie că îl trage cu cărbune, îl calcă, îl măsoară cu cuțitul. (Femeia Constandina lui Radu Stoica din comuna Z., măsoară cu cuțitul pentru orice boală, dar mai ales de răceală ori de junghi). Chiar dacă pacientul se prăpădește, închide ochii mulțumit c'a încercat lumea, în tot felul, să'l întoarcă" (să-l însănătoșeze).



Însă, ca și la oraș, clientela cea mai de seamă a lecuitoarelor o formează femeile și fetele. Omul - adică bărbatul - e oricum mai puțin credul, mai merge la oraș, după o nevoie", e scuturat, trezit, desmor’it, ca un arbore'n furtună, de serviciul militar. Femeile și fetele însă, se duc la bunele țațe sau lelițe știutoare și pentru fermece, adică fie pentru a momi pe cineva din dragoste, fie pentru a-i pierde sufletul din ură. În satul meu, sat oltenesc, departe de oraș, departe de calea ferată, țăranii spun că cutare fată sau cutare flăcău bolește din dragoste, ori din ură. Și cât adevăr în această expresie... De aici nevoia lecuitoarei de a fi medic sufletesc, de a ostoi sentimentele sau resentimentele. Câte fete, câte mame nu vin la ele pentru a curma o jale, pentru a aduce un om" (soțul) la vatra lui, o cununie la o fată mai coaptă, ba chiar și moartea unui dușman. Descântecele și fermecele" se fac în secret. Riturile sunt scabroase uneori, de aceea se fac cu mare fereală. Îmi propun ca, foarte curând, să dau în paginile “Realității Ilustrate" câteva exemple de farmece. Iată totuși, pentru ca cititorii noștri săși poată face o idee, cum putem să ne vindecăm, fără Javol, Capol, Testa ori alte medicamente, de durere de cap, fără dentist de dureri de dinți, fără Gomenol de guturai și așa mai departe.

Lecuitoarea ia apă din nouă ciuturi și o bate cu nouă fire de busuioc, luate din nouă sacsii (ghivece), de la nouă case. Bate apa și spune de nouă ori așa:

Cuțit, cuțit, cuțitat și alămat,
De nouă țigani lucrat,
De nouă popi cununat,
De nouă foi suflat
De nouă muieri descântat,
Fă-te naiba împelițat,
Și ieși de la (cutare) din creierii capului,
Din fața obrazului,
Din sgârciul nasului,
Din limbele capului,
Din dinți,
Din măsele,
Și du-te unde oi ști,
Pe ale pustii,
Și să nu mai vii.

Bolnavul asvârle în apa astfel descântată nouă cărbuni, aprinși sau numai încinși și spune, la rândul lui, odată cu lecuitoarea:

Eu cu apa asta, când m'oi uda,
Durerile, junghiurile, cuțitele, frecările, acele, undrèlele,
Mi-or ieși din creierii capului,
S'or potoli durerile,
Cum a potolit Dumnezeu vacile în oboare,
Porcii în cotețe,
Cum a potolit Dumnezeu vântu' pe tot pământu'.



O frecție bună, cu apa asta și bolnavul nu mai are cuțite în creier sau în măsele. E medieval? Posibil, dar e real. De altfel descântecele sunt în mare cinste și la București, pe la mahalale, ba uneori chiar în sâmburele orașului. Reamintiți-vă procesul Titei Cristescu (notă: Tita Cristescu, Miss România 1926, a murit în anul 1936 otrăvită cu cianură de potasiu ascunsă în bomboane; asasinul a fost descoperit la mai bine de un deceniu, acesta mărturisindu-și  crima la spovedania de pe patul de moarte), cu amănuntul scabros al unei vrăji, în care escrementul amestecat în cafeaua neagră avea un rol de seamă Dacă așa ceva s'a putut petrece în Capitală, întro lume din pătura zisă cultă, de ce să ne mire practici asemănătoare întrun sat, sau mai multe, pierdute între coline nărăvașe? E un subiect asupra căruia vom reveni. Și totuși trebuie să ia un sfârșit aceste obiceiuri. Sunt oameni cari zâmbesc, dar săteanul crede în ele, ca în mama lui și moare cu zile. Cel care luptă din răsputeri în această direcție e medicul de la țară. Dar cât de puțin e ajutat!

Ce s-a schimbat? Ce a rămas aproape la fel ca și acum 80 de ani – atunci când redactorul Lory Panaitescu-Zătreni își publica articolul în revista “Realitatea Ilustrată”? Vă las pe voi să răspundeți…

Sursa:

- articolul “Satul românesc - Viața medicului de la țară” – semnat Lory Panaitescu-Zătreni – publicat în numărul din 17 martie 1937 al revistei “Realitatea Ilustrată”


6 comentarii :

  1. Vechi descântec de dragoste din Ardeal, FĂCĂTURĂ a unei doftoroaie (descântătoare). pentru întoarcerea bărbatului fugit cu altă muiere.
    Seara, după apusul soarelui, nevasta părăsită pune peste cămaşa bărbatului EVADAT aşternută pe jos, o oală de pământ, în care descântătoarea stinge nouă cărbuni. Apoi, îndeamnă femeia să-şi pună mâna pe inimă: „ Pune mâna pe stânga aşa, să meargă la inimă, că uite se arată în umbra de plop o surată de-a ta, să-l înceluiască cu ochii şi sufletul”
    Urmează apoi descântecul:
    „”Ptiu ochioaso / să se desfacă de urâtură, / de făcătură. Măr găunos / măr frumos / drum cu praf / drum de întors / că se cerne şi s-aşterne / umbra lui / pe unde nu-i / Ochi de vântoase / ostoase, nesetoase / de-i adunaţi / să-i dezlegaţi / Nuieluşe de-alun / sâmbure de prun / apă de fântână / ce-l tot duce şi-l tot mână? / Arată-te ochioaso / duso şi nen-toarso / sloboade-l / întoarce-l / lasă-i mâinile / nu-i goli fântânile / lasă-i ochii / ce-l apropii ? / fugi de el / are inel / nu-l mai strânge / nu-l mai frânge / că-i acrit / că-i nărăvit / rău la suflet / e sucit /
    Ptiu ochioaso / de griji roasă / griji pustii / de ele să fii bătută / durută / Ochi de ţi-s făcătură / să te prindă urâtură / Ptiu ochioaso / fă de-l lasă / slobozeşte / nu opreşte
    Tu cărbune / arde-i să nu s-adune / rupe-i / să pleznească ură / desfacă-se ferecătură / gându-i toarce / şi-l întoarce / uită-i glasul / piară-i pasul / uită-i locul / aducă-l norocul.
    (sursă Viziuni Străvechi - Gherasim Rusu Togan)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O lectura interesanta - amuzanta pe alocuri. Ce se intampla insa daca rostim vorbele descantecului cu voce tare. Sper ca nu !!!!???....

      Ștergere
  2. S-au schimbat multe. Înainte descântătoarele existat doar la sate, erau ţărănci pricepute în toate, azi ele sunt răspândite peste tot, în oraşe - respectiv în mahalale, sunt COLORATE şi se pricep mai ales să CIORDEASCĂ banii naivilor. În urmă cu ceva timp a fost un suculent subiect al presei de cancan păţania unei actriţe foarte frumoasă dar FOARTE REVOLUŢIONARĂ, care a plătit unei SPECIALISTE ÎN BRANŞĂ, MODICA sumă de 500.000 euroi, ca să-i aducă înapoi soţul fugit de groaza gurii ei. Şi ? Banii s-au păpat, iar el s-a însurat. Evident, cu alta, mai puţin VOCALĂ. Geaba reclamaţii la poliţie, geaba ameninţări, ce-a mâncat lupul e bun mâncat. S-au dus şi bani şi soţ. Atenţie la CULOARE, neamule! Nu mai credeţi în minuni. Prostia se plăteşte

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca "prostia care se plateste" - sunt total de acord cu tine. Te voi contrazice doar in ceea ce priveste afirmatia ca in trecut descantatoarele erau prezente doar in lumea satelor. Trei articole de pe blog te vor convinge cred ca nu era asa: La pas prin “Raiul vrăjitoarelor”de altădată, La ghicitoare… si "Senzational in Iasul interbelic: Crima din strada Coroi".

      Ștergere
  3. Ai dreptate, dar e nevoie de o specificare; La sate nu existau pe vremuri COLORATELE. Doar ÎN TRANZIT cu căruţele. Şi în lumea patriarhală a satului românesc, unde tradiţile erau respectate cu sfinţenie, alcătuiau o notă discordantă, de neconceput

    RăspundețiȘtergere
  4. Și în acest caz te înșeli. Te asigur!!!

    RăspundețiȘtergere