Sfaturi copilei mele (III)

 

Prima dintre scrisorile semnate Pater și publicate în anul 1903 de revista "Moda nouă ilustrată" se încheia așa: „În schimb, fata mea, nu te lua după conveniențele sociale care fac din fată o parazită. Caută să citești cărți serioase, caută de învață înainte de toate o meserie care să’ți permită să fi independentă. Vei întreba: cam ce meserie? În viitoarea mea scrisoare îți voi arăta aceasta.”

Citește aici: Sfaturi copilei mele (I)

Câteva numere mai târziu, Pater a publicat și cea de a doua scrisoare cu sfaturi. În această nouă epistolă tinerele domnișoare de la începutul secolului al XX-lea sunt îndemnate să își aleagă o ocupație potrivită sexului și statutului lor social. Să nu uităm că vorbim despre o epocă în care profesarea de către femei a unor meserii – unele dintre ele rezervate până atunci exclusiv bărbaților – era considerată încă un moft.

Citește aici: Sfaturi copilei mele (II)

În numărul din 10 octombrie 1903 al revistei “Moda nouă ilustrată” a fost publicată cea de a treia scrisoare din ciclul “Sfaturi copilei mele”. Cred că povețele de ieri incluse în această nouă epistolă pot fi utile tinerilor de azi, deși a trecut de atunci mai mult de un secol:


  Draga mea,

  Chiar dacă omul este bogat și în stare de a trăi fără să muncească, e bine să știe o meserie. Bogăția și puterea nu sunt lucruri sigure și nimeni nu poate ști ce-i va aduce ziua de mîine. De aceia e bine ca oricine să cunoască o meserie, pentru ca mîine cînd nevoile îl vor lovi să nu fie mai nenorocit decât cel mai nenorocit om, adică să nu se afle în fața alternativei de a muri de foame sau a trebui să trăiască din mila oamenilor. Decît să întindă mîna spre a cerși, mai bine s’o știe mișca pentru a’și cîștiga hrana de toate zilele și toate celelalte trebuincioase.

  De acest principiu s’a călăuzit casa princiară de Hohenzollern, din care, după cum se știe, face parte și M. S. Regele nostru. În acestă casă fiecare prinț trebuie să cunoască o meserie. Bătrânul Wilhelm I Împăratul Germaniei era, după cu se știe, un bun cizmar, iar M.S. Regele nostru este un excelent sculptor în lemn.

  Ei bine, dacă Suveranii și prinții găsesc că e bine să învețe un meșteșug pentru a fi la adăpostul nevoilor și mizeriilor vieței când nevoia va da peste dînșii – cu atît mai vîrtos trebuie să facem aceasta noi simpli muritori? Poți la orice moment să te convingi că există oameni cari ieri încă erau bogați și stropeau trecînd în trăsuri elegante cu noroi lumea ce mergea pe jos – iar azi mor de foame, neputîndu-se susține nici pe dînșii, nici pe ai lor și arătînd astfel tuturor că erau niște incapabili care nu meritau soarta bună ce o avuseră.

  Încă o dată dar, învață o meserie.

  Iată una necesară și simplă de tot: învață a scrie cu mașina de scris. E ceva plăcut și ușor și se poate să’ți servească odată foarte mult. Azi lumea de afaceri are nevoie de secretari abili, de manuscrise curate, copiate în zeci și sute de exemplare – ceea ce ușor se poate face cu mașina de scris. Înainte vreme spre a fi scriitor sau copist se cerea un scris frumos, ceea ce nu putea avea oricine. Azi ajunge să știi a scrie la mașina de scris ca să bați scrisul cel mai frumos.

  Dacă mai ști vreo altă limbă și mai ales dacă mai înveți stenografia, poți fii sigură că, oricînd nevoia te-ar lovi, vei putea să găsești un loc onorabil în care prin muncă cinstită să’ți agonisești ce’ți trebuie și să dai poate și alor tăi, care când au avut te-au ajutat și îngrijit, o mână de ajutor.

  Dar unde mai pui că în chipul acesta poți să’ți asiguri oricînd independența. A! Independența? Ce lucru prețios! Numai cînd ți-o vezi limitată îi poți aprecia valoare! Despre aceasta îți voi vorbi într’o scrisoare viitoare.

  Pater.