De ieri și de azi: Atracțiile din Târgul Moşilor

Recomandări:

Atracțiile din Târgul Moşilor



Vă destăinuiam într-un alt articol povestea unui interesant personaj din perioada interbelică: Ion Dobrogeanu,  ‹‹PITICUL  DIN BÂLCIUL MOŞILOR››. Articolul se încheia cu un plan de viitor mărturisit de liliputanul personaj: acela de a face Turul României pe bicicletă. Mă întrebam atunci dacă piticul a reușit să își îndeplinească visul, nebănuind că voi reuși să găsesc și răspunsul la această întrebare. Iată că întâmplarea – acest inevitabil apărut din senin – a făcut  să mai găsesc un articol al cărui erou să fie insolitul personaj din Târgul Moșilor. Articolul avea să îmi dezvăluie și răspunsul la întrebarea la cu care se încheia articolul anterior: Ion Dobrogeanu, “Piticul de la Moși”, a făcut Turul României Mari  pe bicicletă, împreună cu fetița sa: "a ajuns până în Basarabia, trecând prin Constanța, a ajuns apoi prin Baia Mare și mai apoi la Timișoara." Din păcate, după cum mărturisește chiar eroul nostru, “fiind foarte puțin rentabil acest turneu, am ajuns  împreună cu fetița din nou în „Pavilionul cu pitici” de la Moși.” Pavilion în care soarta a adunat alături de pitic un condor, câteva maimuțe, un urs, doi pitici, un trompetist, o bufniță, trei columbe și o puzderie de șoricei albi. Și încă un pitic: Niculae Fruntașul, în vârstă de 40 de ani. Un pitic îmbrăcat țărănește, cu o figură foarte serioasă de om bătrân, dar cu un trup de prichindel.

Bărci în Târgul Moșilor

Menajeria din Târgul Moșilor

 
În menajeria barăcii de la Moși își mai ducea veacul Mimi – ursul  bătrân și ramolit cu părul roșcat - care dădea de 15 ani reprezentații. De asemenea Jeni – elefantul blând și sociabil - care “dansa grațios pe rumegătura de lemn a arenei”. Într-o cușca expusă în „Pavilionul cu pitici”, două maimuțe își trăiau idila, prinzându-se mai mereu în brațe. Atracție a spectacolului era și un vultur enorm, ținut de îngrijitori cu aripile întinse pentru a fi fotografiat de vizitatori. Alți “parteneri” ai Piticilor de la Moși: un mânz mic și cu picioarele fragile și zeci de șoricei albi cu ochii “roșii ca niște rubine false”.

Targul Mosilor
Îmbrățișare între două maimuțe, după gratii

Confesiunile Lionelei - "Femeia leu"

 
Într-o gheretă din vecinătate “se expunea” dansând "în ritmul muzicii care tâșnea veselă dintr-o flașnetă automată" - "Femeia vampir" – femeia cu trup de păiangen și cu cap de femeie. O mare atracție a Târgului Moșilor din anul 1931 era și uriașul Ștefan Goagă - cel cunoscut sub numele de Gogea Mitu - uriașul care avea la doar la 18 ani înălțimea de 2 metri și 42 de centimetri. Un alt fenomen era celebra “Lionela - femeia leu”, o austriacă cu figura foarte simpatică și surâzătoare, dar care trăia în patru labe. Avea crupa și picioarele arcuite, exact ca picioarele unui leu, și de asemenea “avea câte șase, șapte sau opt degete la fiecare din membre, dispuse astfel încât talpa avea conformația tălpilor de animal”. 

La Mosi
Piticul de 85 cm. înălțime
și uriașul de 2,42  metri

Lionela îi mărturisea reporterului revistei "Realitatea Ilustrată" că sute de doctori au vizitat-o "în lungile turneuri" pe care le-a făcut prin lume - ca să o studieze.

"- Mama mea pe când era gravidă, s’a speriat de un leu la un circ. Și aceasta poate fi o explicație.
- Mai ai frați?
- Am trei frați și trei surori, toți normali.
- Nu te plictisești toată ziua aici?
- Nu, trebuie să fiu foarte recunoscătoare, ne spune Lionela, celor cari m’au învățat să citesc. Citesc foarte mult și îmi găsesc un fel de viață ireală, trăind cu eroii romanelor.
- Ce romane ți-au plăcut mai mult?
- Îl citesc totdeauna cu emoție pe Dostoiewsky. Îmi place și Zola."



Târgul Moșilor în vreme de război - iunie 1941

Tot Lionela mărturisea reporterului interbelic “cât de mult i-a plăcut călătoria prin România. A văzut Ardealul și de câte ori ajungea într’un oraș, îl vizita în trăsură”.

Regele Mihai - copil
Voevodul Mihai în Târgul Moșilor - 1932

Cam atât azi despre această lume fascinantă și ușor grotescă a bâlciului de altădată. 

Fotografie interbelică din Târgul Moșilor

Informații și fotografii preluate din revista Realitatea Ilustrată”, numărul din 4 iunie 1931




11 comentarii :

  1. Ma bucur ca ai gasit raspunsul la intrebare... Totusi,,cata tristete imi ramane pentru aceste fiinte -oameni si animale deopotriva.-folosite pentru a distra o lume superficiala...

    RăspundețiȘtergere
  2. Oamenii au avut intotdeuna si placeri macabre. Vezi executiile publice - un obicei care s-a pastrat in Europa pana prin anul 1939 daca nu ma insel.Cat despre Piticul de la Mosi - un vis implinit nu inseamna intotdeuna si un...destin implinit.Te mai astept....

    RăspundețiȘtergere
  3. Oamenii au avut intotdeuna si placeri macabre - vezi executiile publice din Europa care au continuat pana prin anul 1939 daca stiu eu bine. Cat despre Piticul de la Mosi: o dovada ca visele implinite nu inseamna intotdeuna si destine implinite.Te mai astept...

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte frumos articol, dar și foarte trist. Nu știu, poate toți oamenii normali au un pic de răutate, poate nu zic bine, dar mă gândesc la fetița aceea mică, la omul care, suferind de nanism, nu a putut face altceva decât să se ascundă sub cupola unui circ... Câtă tristețe...
    Mulțumesc pentru că am avut bucuria să descopăr această lume de altădată, prin articolul aceasta minunat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lumea interbelica era una plina de farmec, cu lumini dar si cu umbre. Nimic nou, nu-i asa?

      Ștergere
  5. Dacă comit o greșeală, îmi cer o mie de scuze... Dar, am adorat acest articol, îmi permit să dau share, chiar dacă nu am îngăduința autorului, căruia îi mulțumesc pentru că am putut citi despre o lume cu oameni triști și nevoiți să se expună pentru ca să aibă o pâine pe masă. Mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici o problema. Articolul a fost postat pentru a fi citit... :)

      Ștergere
  6. Altceva vreau să spun astăzi : circ fară animale?!!. . Eu nu văd ce fel de distracție ar putea oferi un spectacol de unde ai luat pentru vecie : leul, elefantul, ursii . Tu știi mai bine decât mine, fiindcă ai citit atâtea articole.. Parcă îmi amintesc de acum un an, articolul despre un urs al țiganilor : dintotdeauna animalele au atras multimile fără animale circurile vor dispărea curând

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil că ai dreptate. pe de altă parte trebuie stabilite și niște reguli foarte stricte privind modul în care pot fi dresate aceste viietăți.

      Ștergere
  7. Mulţumesc!Piticul Ion era străbunicul meu❤😢

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă aveți fotografii cu bunicul d-voastră și dacă ați putea să le trimiteți pe adresa de email deierisideazi@yahoo.com ar fi perfect!

      Ștergere