Cât trebuie să suferi ca să fii frumoasă?

“S-a spus la început: ‹‹Ce a făcut natura, a făcut bine și nimeni nu are dreptul să se atingă de opera››. Azi însă, toată lumea știe cum, cu un bisturiu, se fabrică cu o ușurință extraordinară nasuri spirituale, fețe netede ca oglinda, sânii cei mai atrăgători, totul fără ca pacientul să aibă vreun risc, în afară de cel de a nu mai fi recunoscut de prieteni.” Credeți că am citat o frază dintr-o revistă publicată în anul 2019? Greșiți! Este vorba despre un pasaj dintr-un articol apărut în anul 1931 în săptămânalul  “Ilustrațiunea Română”. Nu știu de ce, dar eram convins că avalanșa de știri despre modelarea sânilor, cosmetizarea feței sau a șoldurilor cu ajutorul bisturiului este proprie timpului în care trăim. Probabil că “pauza forțată” luată în perioada comunistă de acest domeniu medical în România m-a făcut să cred asta. Am fost însă surprins să găsesc articole din presa interbelica având în prim plan acest subiect. Același articol din “Ilustrațiunea Română” – articol cu un titlu ușor cam horror, dar sugestiv: “Sculptură în carne omenească” - continua: „Bineînțeles că artistele au fost cele dintâi care au îndrăsnit să ceară chirurgilor repararea vreunei neglijențe a frumuseții. La dânsele nu era vorba de un capriciu, ci de o tragică necesitate. Știrea a fost curând colportată…, despre intervențiunea misterioasă care a refăcut tinerețea d-nei X, intervenție care nu lasă să se ghicească nici o cicatrice revelatoare. Burghezele începură și ele să viseze la minunea accesibilă oricui. Întâi o simplă "consultare", apoi, fără să se sinchisească de prejudecăți, se duseră să-și puie gâtul sub cuțitul practicianului. Și operatele deveniră cele mai bune propagandiste ale noii chirurgii.

Reclamă interbelică la un cabinet de chirurgie estetică

În familii există întotdeauna careva care se protesteze. În primul rând: soțul. Sau își iubește consoarta și atunci găsește că "iubind-o n'ar putea suporta să se modifice ceva la soția lui"; sau dacă n'o iubește, își spune în gând: "Cum nu te iubesc, îmi e complet indiferent, dacă bisturiul te va transforma!" Tinerele domnișoare privesc și ele cu ochi răi operația care le va întineri mama: au pentru aceasta motive specific feminine. Opereta ar dori să ascundă cauza transformării față de bunele prietene, curioase și perspicace. După o absență de două zile, când doamna reapare deodată mult înfrumusețată, cu ușoare pansamente în susul frunții, ea dă o explicație simplă:
- Închipuiește-ți draga mea, că am suferit "un accident de taxi".
Și buna prietenă, radioasă, răspunde:
- Te rog să-mi dai repede adresa șoferului care reușește să cauzeze catastrofe atât de frumoase!
Și ea se va duce într-o zi să se culce pe masa de operație…

Rectificat sani 1907
Reclamă din anul 1907 din revista
"Moda Nouă Ilustrată"

Femeile formează, desigur, majoritatea absolută a celor ce se supun operației. Sunt însă și bărbați al căror cap nu corespunde îndeletnicirii lor și atunci se poate vedea un bărbat care intră la chirurg cu obraz de poet bătrân și iese de acolo având trăsăturile energice ale unui bancher american. Acestea sunt cauzele, care împing lumea înspre cabinetele misterioase în care se operează urâțenie, se grefează tinerețea, se coase frumusețea.”



Ce făceau femeile din 1931 pentru a (re)deveni frumoase? Găsim răspunsul în articolul “Cât trebuie să suferi ca să fii frumoasă?...” publicat de același săptămânal, “Ilustrațiunea Română”: Dornice de frumos, dornice de dragoste și admirație, dornice să pună capăt clevetirilor disprețuitoare ale prietenelor, femeile nu cruță nici un mijloc oricât de complicat și de dureros ar fi el, pentru a lua o altă înfățișare și a șterge urmele nefavorabile și caracteristice ale urâteniei. (…) Ele suportă cele mai groaznice combinații de curent electric și aparate sufocante, cele mai dureroase masagii și cele mai nevisate amalgamuri de pomezi cosmetice. Sunt însă brave și durerile lor ascunse sunt mici față de intensa bucurie a metamorfozării.

Rinoplastie 1931
"Cum se poate căpăta un nas clasic"
"Ilustrațiunea Română" (1931)

Aveți un nas care nu atinge dimensiunile nasului grec? E foarte simplu de remediat. Vi-l îmbrăcați frumușel cu o haină metalică ce trăgând de el, îl va readuce la dimensiunea dorită. Nu e lucru greu de suportat, în definitiv: puțină jenă în respirație și o mască de carnaval...

Sprâncenele vă sunt prea stufoase? Smulgeți-le, doamnele mele! O pensetă specială, cu care trageți fir cu fir, le dă o arcuire apreciabilă și mărește frumusețea ochilor dumneavoastră. Ce importanță au durerile de cap și înțepăturile ce le resimțiți la smulgerea fiecărui fir?

Ochii dumneavoastră nu au strălucirea magică, focul tinereții? Turnați câte o picătură de beladonă în ei și raze puternic arzătoare vor fi privirile d-voastră.

Fața nu posedă albeața imaculată a crinului și catifelarea petalelor de trandafir? Aprovizionați-vă cu câteva borcane cu alifii și unsori, ce mișună cu zecile în comerț și fiți sigure că momentan toate petele și asperitățile vor dispare, cu riscul însă ca locurile "reparate" să se accentueze adâncindu-se mai târziu.

Un dinte obraznic vrea să iasă din gură? Strângeți-l degrabă într'o mașină specială care-i va îndrepta încercările rebele de evadare. Protestați? Desigur, aspectul e urât și nu puteți vorbi câteva zile... Nu compensează însă frumusețea danturii d-voastră cele câteva clipe de tăcere?

Picioare urate
"Mai bine orice suferință decât picioare urâte"
"Ilustrațiunea Română" (1931)

Croitorul e nemulțumit și vă ține o conferință întreagă? Rochia nu va reuși, fiindcă cei 2 centimetri din talie nu-l ajută la mularea modelului și șoldurile prea pronunțate nu lasă să reiasă splendida îmbinare de cute cloșate. Nu ezitați un moment. Înarmați trupul d-voastră cu o cuirasă grea, apăsătoare, care să-l reliefeze! Ce importanță dacă stomacul va fi apăsat și trudit de îmbrățișarea prea puternică a armurii? Rochia va fi frumoasă și modelul își va recăpăta armonia inițială!


Piciorul nu vă este destul de cambrat și suplețea mersului e în pericol de moarte? Înălțați-l pe un toc Louis XV de 12 centimetri și vă asigur că defectul de care vorbiți nu se va mai remarca. Puțina oboseală și greutatea ce-o resimițiți la mers nu vor fi trădate în pașii mici și ritmici ce-i faceți.

Dar poate șuvițele părului ce zboară nebunatice vă supără cu sălbatecile lor fluturări? Duceți-vă la coafor și cereți să vă facă o ondulație permanentă. Casca de fier cu care vă împodobește capul crează din d-voastră niște adevărați cavaleri medievali îmbrăcați cu coifuri grele de fier. Căldura apăsătoare și uruitul infernal al mașinăriilor electrice vă fac să credeți că auziți zăngănit  de arme și luptă eroică pe viata și pe moarte. Și ce contează dacă vi s'a smuls ceva din părul d-voastră des sau chiar dacă nenorocirea a făcut să vi se ardă jumătate din el!? Liniștite, veți ascunde obrăjorul umbrit de o perucă într-un colțișor retras ca o chilie mănăstirească, așteptând în tihnă refacerea podoabei capilare.

Căci ce nu face femeia pentru a fi frumoasă ?...”

În final mărturisesc încă nu îmi e foarte clar: întrebarea a fost pusă în anul 1931 sau în... 2021?

Sursa: revista “Ilustrațiunea Română” - numărul din 28 octombrie 1931 citit din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor

11 comentarii :

  1. Si pe atunci operatiile erau scumpe ca si acum? Cä recomandärile sunt foarte "zglobiante", ca si acum, doar cä fäcând parte din categoria "celor multi prea multi" deci functionari cu leafä mizerä, trebuie sä câstigi la loto ca sä-ti permiti si sä-ti faci o SINGURÄ coroanä dentarä, cä nas, liposuptie, gusä, etc. e de domeniul visului absurd

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-e foarte clar ca preturile nu erau nici atunci pentru toate buzunarele. Ce sa facem, ramanem mai uratei :)

    RăspundețiȘtergere
  3. De ieri si de azi e 0K. Sigur o sa mai trec si pe la tine. Doar e un blog favorit.
    Multumesc pentru laude....

    RăspundețiȘtergere
  4. Felicitari! Esti extraordinar de placut si interesant!

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc, Maria! Te mai astept pe blog.

    RăspundețiȘtergere
  6. Imi plac scrierile tale! :)
    Am citit multe cu toate ca nu am comentat.

    RăspundețiȘtergere
  7. În acest caz te mai aştept... pe aici, Maria Udrea. Şi dacă tot ai sparg gheaţa poate o să mai comentezi când vei avea timp şi vei găsi ceva interesant.

    RăspundețiȘtergere
  8. Cat trebuie sa suferi ca sa fii frumoasa? Eu cred ca oricine isi pune aceasta intrebare sufera din start pentru ca nu se considera frumoasa si crede ca trebuie sa actioneze in plus pentru asta. Nu e mai simplu sa ne acceptam asa cum suntem si sa nu cerem ceea ce nu putem avea? Imi place umorul cu care e scris articolul, e pe gustul meu! :)

    RăspundețiȘtergere
  9. E intr-adevar mai simplu sa ramai asa cum esti. Dar daca se poate sa.... de ce nu, spun unele doamne, nu-i asa?

    RăspundețiȘtergere
  10. F.interesant tot ce postati...eu sunt fascinata de perioada interbelica si de cea de inceput de secol...!!!

    RăspundețiȘtergere