Minunatele fast-fooduri interbelice: În vizită la un "bufet automat" interbelic

Răsfoind presa din perioada interbelică am găsit numeroase informații despre oameni, locuri sau întâmplări interesante. De foarte multe ori am adus aceste informații pe blog, le-am așezat în pagină și am crezut că subiectul este închis. Nu o dată mi s-a întâmplat însă să găsesc ulterior informații suplimentare – uneori chiar mai interesante decât cele care au generat "primul articol". Așa s-a întâmplat în cazul Piticului din Târgul Moșilor sau al lui Fănică – micul lăutar, două personaje pitoreşti ale Bucureştiului interbelic. 

 

Hai la Automat!

La fel s-a întâmplat și în cazul "automatelor interbelice": vă spuneam câte ceva despre ele în articolul “Bucureștiul interbelic petrece”. Descriam atunci un "bufet automat" deschis în Capitală, pe bulevardul Elisabeta, în anul 1932. Am găsit mult mai multe informații despre acel adevărat fast food interbelic (care nu a fost - așa cum credeam - singurul din București). “Bufetele automate” erau de mai multe tipuri, adaptate pentru oameni, gusturi și pentru portmonee diferite. Sunt sigur că o să vă mire cât de inovative erau acele  locuri – cred că multe localuri de gen de astăzi ar fi invidioase – și mai cred că, încetul cu încetul, veți renunța să mai folosiți banala expresie “e de pe vremea bunicii” în sens peiorativ. Eu am renunțat deja!

---

---

1932 - primul bar automat deschis pe Calea Victoriei

 

Un eveniment precum deschiderea primului bar automat din București nu putea să nu fie consemnată în presa vremii:

“Capitala are de câtva timp un nou divertisment. Pe calea Victoriei s’a deschis un bufet automat, garnisit cu tot ce vă poftește inima: sandwich, șpriț, flori, wisky, țigări, casierițe, prăjituri, șvarț și antreprenori. De dimineață de la șase și până târziu după miezul nopții lumea se perindă în fața galantarelor automate, iar casierițele însărcinate cu transformarea banilor în jetoane nu mai prididesc cu schimbul. Când la un interval de nu știu câte ore se schimbă, cad epuizate de oboseală, asemeni candidaților la campionatul de dans. La intrare un groom minuscul și îmbrăcat în roșu, parcă-i o floare strivită de furtună – de furtuna vizitatorilor care dau năvală.”

(articolul “Bufet automat” – semnat “Sell” – publicat în “Rampa” – numărul din 19 noiembrie 1930)

Un an mai târziu încă nu se stinsese entuziasmul:

“De dimineață și până noaptea târziu o mulțime imensă se perinda prin fața țevilor și celorlalte chestii mecanice, introducând fisa și primind în schimb o prăjitura proastă sau un sandwich pirpiriu ca după tifos exantematic... Și fără să simtă nevoia, numai din dorința de defila cât mai des pe cei 3 metri pătrați carosabili din Automat, cetățeanul consuma câte 5 prăjituri, 5 sandvichuri, 10 șprițuri, etc. Dar argumentele care s’au găsit?!
- Practic!
- Ai scăpat de bacșișuri!
- Te servești singur!
- Vii, plecl, vii, pleci!
Și așa mai departe! În scurtă vreme, patronul „Automatului” a realizat un câștig fabulos, reușită care l-a îndemnat să înființeze o sucursală pe Bulevardul Elisabeta. Succes colosal!”

(articolul “Povestea automatelor” – semnat “Jack Berariu” – publicat în “Rampa” – numărul din 25 iulie 1931)

Fast-food-urile interbelice

 

Iar acum “Hai la automat”, însoțindu-i pe reporterul revistei “Realitatea Ilustrată” ascuns sub inițialele "A.M." și pe noua dactilografă a aceleiași publicații, "d-ra V.":

“(...) Dar inovațiile merg întotdeauna mână’n mână. Apariția la București a barului automat, anunțată cu mult înainte prin placarde uriașe, a stârnit murmure aprinse de curiozitate printre toți acei cari nu avuseseră prilejul să treacă granița.

- Vasăzică, introduci o fisă și imediat, la câțiva centimetri, îți apare sandwich-ul, prăjitura sau băutura dorită. Chelnerul și odată cu el bacșişul, au dispărut. Practică invenție.

Azi, am intrat în secția corespondenței nu atât spre a dicta trei scrisori importante, ci mai mult pentru a face cunoștința noii dactilografe, d-ra V. După un scurt prolog, am înregistrat primul succes al ofensivei mele. Am invitat-o la cinematograf și a acceptat, trimițând răspuns acasă că nu poate veni din motive pe care bineînțeles le-a inventat. Am văzut împreună filmul și apoi i-am propus să luăm o gustare. Dar unde? O inspirație devenită azi banală: Hai la Automat!

 

Două automate pentru băuturi:

Hol de marmură și nichel /Încrustat în Municipiu, /Și bazat pe cel mai simplu/ Și mai cunoscut principiu: /Te oprești, respiri puțin /Și din automatul galben /A început să curgă vin...”/ (‘Dimineața” – 15 iunie 1931)

 

 

În fața noastră apare portarul barului, înrămat într’un nimb de lumină și cristal. Intrăm și înaintăm printre mesele mici, în jurul cărora lumea mănâncă, vorbește și flirtează. Domnișoara V. îmi face o confesiune neașteptată:

- Știi că n’am fost niciodată într’un Automat?

- Dă-mi voie atunci să-ți explic cum merge aparatul. În schimbul banilor capeți de la cassă, pe care o vezi, niște fise. Uite, aci strecori două fise. Așa! Iar suportul acesta de email alb face o mică rotație și-ți prezintă prompt o bucată de pâine acoperită cu o bucățică de șuncă și cu o felie de castravete. Desigur îți plac mai mult icrele. Poftim!

- Merci, foarte drăguț. Vai, dar am impresia că sandwich-ul nu e tocmai proaspăt!

- Sunt convins. Aceasta e motivul pentru care lumea se îngrămădește la automatul deschis mai recent. Să ocupăm mai bine o masă și să mâncăm două meniuri fixe."

 

Automatul pentru prăjituri

 

Hors d’oeuvre, friptură și prăjituri... la automat

 

"Comand și peste puțin timp, chelnerul sosește deodată cu hors d’oeuvre, friptură și prăjituri, rostogolindu-și ochii ca o șopârlă. Nedumerită mă’ntreabă:

- Dacă se servește la mese, de ce se mai numește localul "automat”?

- Aveți dreptate, duduie. La primul automat intrai și cumpărai fisă ca să te servești singur. În America, fiecare bloc de casă are automatul lui și nu găsești alt personal afară de bucătar, casieriță și un  băiat care adună tacâmurile întrebuințate. Noi suntem mai boieri, vrem să stăm la masă, să flirtăm cu lumea dinprejur și de aceea chelnerii și garderobierele au fost reintegrate în drepturile lor. Desigur ai să mă întrebi ce deosebire e atunci între un restaurant automat și unul neautomat? Serviciul la automat e mai rapid, mai prost, prețurile mai puțin piperate, înghesuiala mai mare și economia de bacșiș, o poveste.

- Te cred. Dar lumea aceasta nu are casă? Desigur aici vin numai holteii!

- E ceva adevărat în ceea spui. Dacă numești holtei pe cei care vor să scape de obligațiunea mesei și de neplăcerea de a-și vedea consoarta de două ori pe zi. Mai sunt alții, cari simt nevoia unui flirt inocent în scurta pauză pe care le-au acordat-o soțiile lor vigilente. Dar poți vedea și familii întregi sosind aici. E vraja localului modern, împodobit cu marmoră, sticle mate sau colorate, luminate transparent, mese de cristal cu picioare de nichel lucios care exercită asupra lor o atracție indescriptibilă. E în același timp un miraj. De exemplu, domnul de colo a venit cu soția lui, și’n mijlocul acestor lumi orbitoare i se pare că trăiește o aventură. Înțelegi? 

- Cum sunteți voi, bărbații!

 

"Cremă de Olanda" la automat

Ca să-i arăt tovarășei mele automatele am hotărât să le luăm la rând. Uite aici se mănâncă în picioare. Orice consumație e șapte lei: cafea cu lapte, sandwich, cremwurști sau înghețată. Doriți ceva?

- Merci, nu mi-e foame... Aș dori numai să văd aceste localuri noi. Dar aici ce e?

Intrăm. Un miros de bucătărie și o căldură înăbușitoare foarte puțin ospitalieră, ne întâmpină. Într'o cameră alăturată câțiva bărbați stau la mese hexagonale. O privire și ne convingem de clientela dubioasă a locului.

- Hai să plecăm de aici, nu-mi place.

- Ai dreptate. Lumea însă se ospătează bine cu fripturi, salate, tort - numai cu șapte lei. Atât costă și o sticluță de vin sau un țap de bere. Ce zici de acești musafiri? Îmi fac impresia unor cavaleri ai crenvirștului sau ai cafelei cu lapte. Pentru ei automatul cel mai luxos local: pentru cei șapte lei lâncezesc toată toată seara la masă și-și dau aere de gentlemani."

 

Curacao, un griotte și maraschino... la automat

 

"Plecăm. La câteva sute de pași un alt local elegant și discret. Parcă aici n’ar fi automat. Personalul în uniformă, totul lucește de curățenie. Îmi pun programul în aplicare:

- Două curacao, un griotte, puțin maraschino!

Mixerul se execută zâmbind. E un adevărat vrăjitor între sticlele de liqueruri, absint și whisky. O chelneriță ne aduce două cristale pline cu lichidul amețitor. Sorbim și ne privim vag, melancolic.

-  E frumos e la automat! Numai tineret. Așa e în fiecare zi?

- Da. Deoarece automatul e și un loc de întâlnire. Dacă te-ai duce acasă după ce ieși de la birou n'ai mai avea timp să vii exact la întâlnire. Așa rezolvi și chestiunea rendez-vousului și a mesei. E drept că pentru multe femei prezintă și unele avantagii. Privește acolo în fața mixerului, la scaunele cele înalte. Vezi ce practic e un astfel de scaun? Pune în evidență linia piciorului ascuns sub masă.

- Ce-mi spui astfel de lucruri. Mai am o oră și trebuie să fiu acasă. Mai luăm ceva? 

- Să mai luăm? Cred că nu. Sau... poate... dacă...

Și am plecat, ținându-ne de braț. 

 

Reporterul "A.M." al revistei “Realitatea Ilustrată” 

și noua dactilografă a aceleiași publicații, 

"d-ra V." la Barul "AUTOMAT"

Cititorule, nu fi indiscret! Pașii noștri se pierd în umbra străzii. Cineva care a citit această schiță scrisă cu tendința de a prezenta publicului noile localuri bucureștene mi-a spus:

- Barurile automate? Ei bine, uite, eu oricâte șnițele aș mânca în picioare, am impresia că nu mă satur. Și astfel, printr'o frază simplă, prietenul meu a concretizat atitudinea românului față de introducerea automatului.”

---

Citește și: Automatele – micile minuni interbelice

---

Surse:

 

- articolul “Bufet automat” – semnat “Sell” – publicat în “Rampa” – numărul din 19 noiembrie 1930

- articolul “Povestea automatelor” – semnat “Jack Berariu” – publicat în “Rampa” – numărul din 25 iulie 1931

- articolul “Hai la automat!” - semnat "A.M." - publicat în revista "Realitatea Ilustrată" - numărul din 11 februarie 1932

 

(articol publicat în mai 2014; ultima actualizare martie 2025)

---