Actriţa Alice Cocea - o femeie fatală

Alice Cocea a fost una dintre cele mai cunoscute actrițe românce de teatru și film din perioada interbelică. A fost de asemenea și una dintre cele mai frivole femei ale epocii ei. În puține cazuri epitetul de femeie fatală se potrivește atât de bine ca și în cazul ei: cel puțin trei bărbați s-au sinucis pentru că nu au reuși să își asigure dragostea și fidelitatea frumoasei actrițe. Dar să nu anticipăm:

Alice Cocea

   

Alice Cocea - studiile și debutul

 

Sofia Alice Cocea s-a născut la Sinaia în 28 iulie 1899 (1897 conform altor surse), tatăl ei fiind ofițer în comandamentul curții regale. S-a pregătit încă de copil pentru o carieră dedicată scenei: între anii 1909 și 1912 a urmat cursurile Conservatorului de muzică și artă dramatică din București. 

 

Debutul pe scena Teatrului Național din București a avut loc în anul 1909 – pe când Alice Cocea nu împlinise încă 10 ani - în rolul “băiețașului” din piesa “Noaptea învierii” de Adolf de Herz. Începând din anul 1910 Alice Cocea a făcut parte dintr-o celebră trupă de teatru a vremii, compania dramaturgului Alexandru Davila. 

 

Alice Cocea pe scenele pariziene

 

După destrămarea acesteia, Alice Cocea a plecat în Franța, unde a urmat cursurile Conservatorului de artă dramatică din Paris. A debutat pe scenele pariziene la doar 19 ani și a înregistrat succes după succes în numeroase spectacole de music hall, de revistă sau de operetă. Succesul debutului prefigura cariera de succes de aproape 40 de ani de pe scenele pariziene ce avea să urmeze. 

 

Dar nu despre cariera artistică a frumoasei actrițe Alice Cocéa (notă: așa își ortografia actrița numele în Franța) vreau să vă povestesc astăzi, ci despre viața ei aventuroasă din afara scenei. Pentru că Alice Cocéa a fost în mod indiscutabil una dintre prezențele cele mai șarmante, mai elegante şi mai frivole din lumea mondenă pariziană interbelică. 

Căsătoria cu contele Stanislas de Rochefoucauld

 

Primul mare scandal iscat în jurul actriței a fost căsătoria ei cu contele Stanislas de Rochefoucauld – descendent al uneia dintre cele mai de seamă și mai puternice familii ale aristocrației franceze. Alice Cocèa nu a fost acceptată niciodată în anturajul nobiliar al contelui. A urmat în mod inevitabil divorțul, după o perioadă de doar câțiva ani de menaj “nu tocmai exemplar”:

Alice Cocea în revista pariziană
"Les Modes" -  ianuarie 1922

“Un svon senzațional a străbătut mai de mult saloanele parisiene: contele Stanislas de la Rochefoucauld, ale cărui apucături “originale" alimentaseră adesea cronica scandaloasă a Parisului, anunța căsătoria sa cu o mică artistă de operetă, de origine necunoscută, cu nume oarecum bizar (pentru francezi). Svonul se adeveri. Mica artistă, Alice Cocea, deveni doamna Contesă de la Rochefoucauld. 

 

Intrată cu atâta gălăgie pe primul plan al vieții parisiene, talentul ajutat de noroc al Alicei Cocea se impuse progresiv publicului francez și nimic nu oglindește mai bine personalitatea artistică pe care și-a creat-o tânăra noastră compatrioată decât titlul sub care marile cotidiene parisiene anunțară, trei ani mai târziu, divorțul soților: Doamna Alice Cocea, contesă de la Rochefoucauld, divorțează". (revista “Realitatea ilustrată” – numărul din 25 august 1932).

Alice Cocea

   

Alice Cocèa și locotenentul francez Victor Point

 

A urmat imediat un alt scandal: povestea pasională de dragoste dintre Alice Cocèa și locotenentul francez Victor Point, poveste încheiată cu sinuciderea acestuia din urmă. Evenimentul monden "a ținut prima pagină a ziarelor mondene" pariziene luni la rândul și presa din România nu putea să rămână indiferentă. Iată așadar povestea de dragoste a actriței Alice Cocèa așa cum era prezentată în articolul cu titlu sugestiv “Amor sângeros” publicat în revista “Ilustraţiunea Română”, numărul din 7 septembrie 1932: 

 

“Sinuciderea locotenentului Victor Point nu este un simplu fapt banal. Un om tare, stăpân hotărât al simțurilor sale, cum a dat recent dovada în strălucita expediție întreprinsă în centrul Asiei (notă: a fost conducătorul celebrei “Croaziere galbene Citröen" din anii 1931-1932 care a traversat Himalaya, Deşertul Gobi și China), omul care a știut să înfrunte cu seninătate primejdiile de moarte ce-l pândeau la tot pasul, stârnind admirația celor din jur, devine subit o biată jucărie, un om de paie, lipsit de voință, în mâinile frumoasei, dar rafinatei femei. Ridicând cu discreție și nu fără emoție vălul care acoperă încă unele detalii ale dramei de pe Coasta de Azur, suntem în măsura să desvăluim o parte din viața intimă a unei artiste care, fără intenție de reclamă, își merită cu prisosință numele ce i l-a consacrat gestul fanaticului amant, acela de “femeie vampă".

Alice Cocea 
alături de soțul ei - contele
Stanislas de la Rochefoucauld

Alice Cocea, fiica unui foarte cunoscut general român, a văzut surâzându-i norocul încă din primii pași ai vieții sale. Debuturile ei teatrale au fost dintre cele mai fericite. Condusă, protejată, iubită de Alexandru Davilla (notă: fiul celebrului medic Carol Davila), cel mai mare om al teatrului pe care l-a avut vreodată România, mica Alice a cunoscut numaidecât marele succes. Dar succesul în teatru nu vine aproape niciodată singur. În același timp cu aplauzele publicului entuziasmat, se mai îndreptară către frumoasa artistă inimile și implorările unei mulțimi de adoratori."

Prima victimă

"Printre aceștia un tânăr student, fiul unui podgorean bogat, se arătă cel mai înflăcărat, cel mai entuziast, cel mai serios atins de farmecul puternic al stelei ce răsărise. Totuși, Alice, care gustase din cupa gloriei, era nesimțitoare față de el. Încercă în zadar prin tot felul de mijloace să se apropie de ea, să-i facă cunoștința.În cele din urmă, prin iubirea sa de adolescent, disperat că nu putea ajunge la țintă decât prin vicleșug, el atrase cu bani pe șoferul frumoasei sale, îi luă locul la volan și învăluit în blana lui, o așteptă la ieșirea de la teatru, hotărât să vorbească cu orice preț, să-i spuie dragostea lui.  

 

Din nenorocire, Alice nu ieși singură. Alexandru Davilla o întovărășea. Și nefericitul tânăr, cărora zeii amorului nu-i erau favorabili, trebui să conducă, furios cum era, în strada Zorilor, la locuința lui Davilla, pe ființa de care era îndrăgostit. El înapoie automobilul șoferului și, nebun de durere, reveni sub ferestrele frumoasei artiste. Petrecu ceasuri întregi sub lumina slabă ce se filtra din dosul obloanelor casei de iubire. La 4 dimineața, drumeții îl găsiră pe jumătate mort de frig, pe trotuar, acoperit de zăpadă. O congestie la plămâni îl dădu gata în două zile."

Alice Cocea  în paginile revistei "Realitatea ilustrată" - 1932

O sinucidere în galop

"Pe când cele două surori ale ei se măritau și duceau o viață burgheză, Alice își urma cariera teatrală, nepăsătoare la declarațiile de dragoste și la cele mai măgulitoare propuneri matrimoniale. Într’adevăr, Alexandru Davilla, suflet nestatornic, era prins în mrejele unei noi aventuri amoroase. 

 

Desamăgită, ea fu contrariată. În realitate, era cam nedreaptă. Davilla, bărbat frumos, foarte fin, foarte instruit, perfect om de lume, prietenul reginei și al regelui care admirau mult talentul său, număra printre victimele sale pe femeile cele mai renumite din București. Dar, adevărat don Juan, foarte sensibil la omagiile feminine, nici o femeie n'a putut să’l reție. Cu toate astea, Alice Cocea a jucat desigur, cel mai însemnat rol în viața sa și el i-a dat ei ce avea mai bun din ființa sa. Mai mult ca oricând ea avu succes, și mai mult ca oricând o adevărată curte de admiratori îi ațineau calea. Frumoasă, tânără, bogată, în plină glorie, nimic nu părea că poate să-i tulbure fericirea. Cu toate acestea, se prevedea o nouă dramă.

Alice Cocea în revista  "Ilustrațiunea română" - 1932

Printre ofițerii tatălui ei, un locotenent frumos, pe care mai multe succese feminine răsunătoare îl infumuraseră, porni spre cucerirea noii stele. Ca și dânsa, și el era dornic de glorie. Glorie de alcov în lipsa alteia. Lui îi fu mai ușor să reușească să-i fie prezentat și să-i facă curte. Dar, dacă Alice se arăta prietenoasă față de el, dacă îl primea din timp în timp, dacă-i permitea să-i umple de flori casa și loja, la atât se mărgineau relațiile lor. Și frumosul ofițer simțea pălindu-i norocul și faima de bărbat cu succes. Stăruiesc asupra acestui amănunt, ca să fac să se înțeleagă mai bine ce urmează; căci dacă studentul murise din dragoste, acesta trebuia să-l urmeze, poate mai mult din amor-propriu batjocorit, decât din cauza unei patimi adevărate și mari. Rugăminți, blesteme, nimic nu folosi și zilele treceau, fără ca amorezatul să poată înainta măcar cu un pas spre inima neprețuită pentru el, a iubitei sale. La Capșa, unde sărmanul G... nu mai îndrăznea să se arate, se făceau adevărate rămășaguri.

 

În cele din urmă, lucrurile ajunseră atât de departe, încât într’o frumoasă zi de primăvară, tânărul puse șaua pe calul lui favorit și plecă să colinde pe câmp. Aproape de câmpul de alergări de lângă Băneasa, acolo unde adeseori, sub ochii admiratorilor săi și în strigătele mulțimii entuziasmate cunoscuse beția triumfului, el lăsă calul să meargă în voie pe un drumeag ce ducea spre calea ferată. Un țăran, care lucra alături pe câmp, văzu cum galopa calul, ce-l arunca în plin mers și se înfundă sub un pod mic pe care treceau traversele de cale ferată. În partea cealaltă a podului, apăru calul singur, continuându-și cursa neînfrânată. Curios, omul se apropie, privi sub pod. În penumbră, văzu strălucind nasturii tunicii nenorocitului, care zăcea întins pe spate. Avea baza craniului sfărâmată de drugul de fier al podului. Ancheta militara stabili un accident. Ziarele vorbiră mult de aceasta întâmplare, accident regretabil, datorat distracției acestui distins cavaler, în realitate, o tristă sinucidere."

O altă poveste de amor – o altă sinucidere

"Timpul trecu. Veniră Parisul, succesul, o căsătorie strălucită. Prietena ei G. M. auzind despre eveniment:

- Cocea? Contesă? Asta va face să fie o femeie mai puțin, dar nu va face să fie o femeie din înalta societate în plus.

La noi se întrebau pur și simplu: Cât timp o să ție? A ținut totuși câțiva ani. Apoi, deodată, în viața ei izbucni din nou drama. Locotenentul Point, bărbat frumos, suflet cavaleresc, iubea și voia să se însoare cu Alice Cocea. Acesta e un fapt precis, de nediscutat.

Alice Cocea și Victor Point

Alice Cocea plecase cu yachtul ei la Saint-Maxime, dar a făcut escală la Agay, ca să se scalde. Point, care mai mult ca niciodată avea impresia că este păcălit, pătrunse în camera artistei - cele două apartamente au o ușa de comunicație - și găsește, răspândite pe canapea, scrisorile unui îndrăgostit, semnate Robert. E vorba de Robert Lefébure, ginerele sindicului agenților parizieni de schimb, care are un loc de seamă printre admiratorii Alicei Cocea.

 

Va lua Point trenul să fugă, să scape de vrajă? S'au găsit în camera lui hârtie mototolită, un plic rupt, un stylou sfărâmat. Mânia este o proastă sfătuitoare. Sare în mașină și se duce să găsească la Agay pe Alice Cocea, ca să-i arate tot disprețul lui. De pe puntea lui Blue-Crest, ancorat în rada portului Agay, Alice Cocea, secretara ei și Lefébure îl văd venind. Lefébure, prudent, dispare. Dar Point are ochi de marinar; nu-i scapă acest lucru. E mai mult furios decât gelos.

 

Victor Point în "Ilustrațiunea română"

 

- M'ați înșelat, strigă el celor două femei. Sunteți niște ticăloase!

Nu mai e stăpân pe nervii lui. E micșorat, deprimat.. Viața extravagantă pe care a dus-o acolo, i-a sleit energia. El se sinucide din scârbă. 

 

Cele două detunături de revolver au avut, de-a lungul coastei Estérel, răsunetul unui trăznet. La Paris ar fi strâns poate ceva mai tare pumnul fragil al Aspasiei. Ar fi urat poate “noroc bun" concurentului. La Cannes, s'a sinucis…”.

Alice Cocèa (sursa:  http://gallica.bnf.fr/)

Scandalurile din viața actriței nu se opresc însă aici. În anul 1934, Alice Cocea își înscenează o tentativă de sinucidere, la Berlin, pentru a crea vâlvă în jurul numelui ei. 

 

După terminarea războiului actrița a fost acuzată de colaboraționism cu ocupația nazistă de către guvernul francez și i s-a interzis să mai apară pe scenele franceze. A fost achitată la sfârșitul procesului, dar revenirile ei pe scenă și pe marile ecrane au devenit tot mai sporadice. Alice Cocea a murit în 2 iulie 1970 în orașul Boulogne-Billancoourt din Franța.

Sursa: articolul “Amor sângeros” publicat în revista “Ilustrațiunea Română”  - numărul din 7 septembrie 1932 – răsfoită din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor