Frumusețile Trascăului (de ieri și azi)

Mărturisesc că, până acum, cuvântul trascău nu mă ducea cu gândul decât la Munții Trascăului - o importantă grupă montană a Munților Apuseni - sau la celebrul rachiu de fructe. Am aflat însă că Trascău (azi Rimetea) este și numele unui vechi sat din Transilvania, din județul Alba, considerat de reporterii de la mondonews.ro ca fiind unul dintre cele mai frumoase sate din România. Interesant este că în anul 1933 un reporter al revistei “Realitatea Ilustrată” - L. u. Molnar – era și el impresionat de frumusețea localității situate în nordul Depresiunii Trascăului. Mai mult, imaginile care însoțeau articolul publicat în numărul din 7 decembrie 1933 al revistei interbelice îmi permit să fac un colaj – “de ieri și de azi” – fotografic. 

 

Trascăul de altădată

Să îl însoțim așadar pe reporterul interbelic în vizita sa prin Trascău (denumire utilizată până în anii '60; localitatea poartă azi numele de Rimetea): 

 

“Un drum greu, pe o șosea plină de gropi, într’un autobuz care face cursa de la Cluj la Turda; și totuși un drum pe care niciodată nu-l poți regreta; dacă n'ar fi decât minunata vale a Arieșului și încă plimbarea nu ar fi fost făcută de prisos; ajungând însă apoi la Trascău, simți adevărata plăcere: melodiile vesele ale poporului care locuiește acolo se prelungesc din munte în munte, contribuind la pitorescul fermecător al tabloului.

"Frumusețea neînchipuită a locurilor
în care trăiește poporul din Trascău"
(legenda fotografiilor din
"Realitatea Ilustrată" - 7 decembrie 1933 

Este Duminecă. Clopotele bisericilor sună toate, în vreme ce poporul merge gătit la rugăciune. Căruța de țărani, care înlocuiește în momentul de față autobuzul, merge lin, de astă dată pe un drum admirabil. Cerul este albastru, fiind pictat ici-colo de un norișor alb. 

 

La fiecare cotitură ai o surpriză nouă; totuși la un moment dat, atenția se concentrează asupra unei stânci de o formă bizară, care-ți face în primul moment impresia unui monstru marin. Stânca datează din timpuri străvechi, fiind utilizată chiar de Romani ca punct de observație. La fiecare pas, forma pietrei se schimbă. Despicăturile încep să iasă la iveală și întregul complex se deslușește abia acum.

Biserica din Trascău - în 1933 și azi

Primele case apar alături de plopii tremurători. Un stil de clădiri cu totul aparte, dând impresia peste tot de mulțumire și de înțelegere generală. În mijlocul satului se găsește biserica al cărei turn uriaș în patru colțuri are săpat în el anul 1829. Poporul iese tocmai din biserici. Se remarcă la tot locul o veselie exuberantă. Are oare curcubeul atâtea culori? 

 

Bărbații poartă, aruncată numai pe un umăr, o haină scurtă numită “Karzagany", călcând mândrii și siguri de ei. Femeile, fetele și copiii râd mereu, fiind înveșmântați cu porturi de toate culorile. Cu toții dispar apoi în casele albe și frumoase.

 

Case din Trascău - ieri și azi

Acesta este poporul din Trascău. Originea lui trebuie căutată prin anii 1141-1161, când Geysa II s'a stabilit acolo cu poporul lui; de asemenea minerii bavarezi s'au stabilit în acele regiuni sub contele de Stiria. Din această amestecătură de Bavarezi și Stirieni a chemat regele maghiarilor Geysa II minerii la Trascău, dându-le privilegii speciale. Satul și documentele au fost arse cu prilejul invaziilor, pentru a fi apoi pus la loc sub domnia lui Endre III în anul 1291 cu aceleași privilegii. Ei nu plăteau impozite și nu erau obligați la serviciul militar. Trascăul era considerat “Libera villa".

 

Moșneag, tânără fată și femeie din Trascăul de ieri

Partea germanică a strămoșilor a lăsat încă și astăzi nume de familie ca Ekhardt, Gendel, Anger, Faber, Griwald și Gabel. Locuitorii Trascăului nu se mai ocupă azi cu lucrul minelor de fier. În case domnește totuși belșugul. 

 

În fața casei  - în straie de duminică

La picioarele stâncii “Szekelyko" ei exploatează pământul și acest lucru le rentează foarte bine. Nimeni nu vorbește nemțește aci. Cu toate că întâlnești de multe ori figuri blonde - adevărate tipuri germane - nu auzi vorbindu-se decât românește și ungurește. Ei țin totuși la portul lor vechi din mătase grea și colorată, cu toate că acestea costă foarte scump.”

Surse:

- articolul “Poporul din Trascău” - text și fotografii de L. u. MOLNAR – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” - numărul din 7 decembrie 1933

- articolul “Rimetea, un loc unic în lume, cu case albe, ferestre verzi și o istorie impresionantă” – semnat Maria Enache – publicat pe mondonews.ro