Frumusețile Trascăului de altădată

Mărturisesc că, până nu demult, cuvântul „Trascău” îmi evoca doar crestele calcaroase ale Munților Apuseni sau, poate, aroma celebrului rachiu de fructe. Am descoperit însă că Trascău este, de fapt, vechiul nume al localității Rimetea din județul Alba — un sat care pare să fi sfidat timpul și care este considerat astăzi unul dintre cele mai frumoase din România.

Fascinația pentru acest loc nu este însă o noutate a zilelor noastre. Încă din 1933, L. u. Molnar, reporter al revistei „Realitatea Ilustrată”, cădea pradă farmecului acestei așezări cu case albe și ferestre verzi, pitită sub stâncile uriașe. Imaginile de arhivă din numărul de la 7 decembrie 1933 ne oferă prilejul rar de a construi un colaj vizual „de ieri și de azi”, demonstrând că, deși numele s-a schimbat, splendoarea locului a rămas neclintită.

---

---

Călătorie spre inima Trascăului: Cu autobuzul pe Valea Arieșului 

 

Drumul către Trascăul anului 1933 era o adevărată aventură, parcursă cu un autobuz ce înfrunta gropile șoselei dintre Cluj și Turda. Totuși, efortul călătorului era răsplătit din plin de peisajele spectaculoase și de sunetul clopotelor care chemau poporul gătit de sărbătoare la biserică. Simbolul locului rămâne însă masivul stâncos care străjuiește așezarea, o formă bizară de relief care, privită de departe, amintește de un monstru marin preistoric:

“Un drum greu, pe o șosea plină de gropi, într’un autobuz care face cursa de la Cluj la Turda; și totuși un drum pe care niciodată nu-l poți regreta; dacă n'ar fi decât minunata vale a Arieșului și încă plimbarea nu ar fi fost făcută de prisos; ajungând însă apoi la Trascău, simți adevărata plăcere: melodiile vesele ale poporului care locuiește acolo se prelungesc din munte în munte, contribuind la pitorescul fermecător al tabloului.

Este Duminecă. Clopotele bisericilor sună toate, în vreme ce poporul merge gătit la rugăciune. Căruța de țărani, care înlocuiește în momentul de față autobuzul, merge lin, de astă dată pe un drum admirabil. Cerul este albastru, fiind pictat ici-colo de un norișor alb.

La fiecare cotitură ai o surpriză nouă; totuși la un moment dat, atenția se concentrează asupra unei stânci de o formă bizară, care-ți face în primul moment impresia unui monstru marin. Stânca datează din timpuri străvechi, fiind utilizată chiar de Romani ca punct de observație. La fiecare pas, forma pietrei se schimbă. Despicăturile încep să iasă la iveală și întregul complex se deslușește abia acum."

---

---

Arhitectură unică și "poporul din Trascău"

 

Dincolo de peisajul natural, Trascăul interbelic impresiona prin rânduiala caselor sale albe și prin turnul impozant al bisericii, ridicat la 1829. 

 

Biserica din Trascău (Rimetea) în 1933 și azi

Însă farmecul locului rezidă în istoria sa privilegiată: o veche așezare de mineri bavarezi și stirieni care, sub protecția regilor maghiari, s-a bucurat de statutul de „Libera Villa”, fiind scutită de impozite și serviciu militar. Deși numele de familie germane s-au păstrat peste veacuri, localnicii anului 1933 formau o comunitate prosperă, mândră de portul lor viu colorat și de haina „Karzagany”: 

"Primele case apar alături de plopii tremurători. Un stil de clădiri cu totul aparte, dând impresia peste tot de mulțumire și de înțelegere generală. În mijlocul satului se găsește biserica al cărei turn uriaș în patru colțuri are săpat în el anul 1829. Poporul iese tocmai din biserici. Se remarcă la tot locul o veselie exuberantă. Are oare curcubeul atâtea culori?

Bărbații poartă, aruncată numai pe un umăr, o haină scurtă numită “Karzagany", călcând mândrii și siguri de ei. Femeile, fetele și copiii râd mereu, fiind înveșmântați cu porturi de toate culorile. Cu toții dispar apoi în casele albe și frumoase.

Moșneag, tânără fată și femeie din Trascăul interbelic

Acesta este poporul din Trascău. Originea lui trebuie căutată prin anii 1141-1161, când Geysa II s'a stabilit acolo cu poporul lui; de asemenea minerii bavarezi s'au stabilit în acele regiuni sub contele de Stiria. Din această amestecătură de Bavarezi și Stirieni a chemat regele maghiarilor Geysa II minerii la Trascău, dându-le privilegii speciale. Satul și documentele au fost arse cu prilejul invaziilor, pentru a fi apoi pus la loc sub domnia lui Endre III în anul 1291 cu aceleași privilegii. Ei nu plăteau impozite și nu erau obligați la serviciul militar. Trascăul era considerat “Libera villa".

Partea germanică a strămoșilor a lăsat încă și astăzi nume de familie ca Ekhardt, Gendel, Anger, Faber, Griwald și Gabel. Locuitorii Trascăului nu se mai ocupă azi cu lucrul minelor de fier. În case domnește totuși belșugul.

La picioarele stâncii “Szekelyko" ei exploatează pământul și acest lucru le rentează foarte bine. Nimeni nu vorbește nemțește aci. Cu toate că întâlnești de multe ori figuri blonde - adevărate tipuri germane - nu auzi vorbindu-se decât românește și ungurește. Ei țin totuși la portul lor vechi din mătase grea și colorată, cu toate că acestea costă foarte scump.”

Continuați călătoria prin România Mare: 

• O zi de sărbătoare în Cadrilater: Lumea aromânilor și tradițiile lor uitate
• Printre sașii de altădată la biserica din Hărman: Un reportaj plin de farmec care recompune atmosfera din perioada interbelică a acestui loc
• Călătorii interbelice: Spre Cheile Bicazului și Lacul Ghilcoș în anii ’30 
• Tuzla, 1932: „Geamia-degetar” și misterul de la Fântâna Nehibéi
• „O bijuterie pe Dunăre”: Turtucaia anului 1935
• Politică şi parfum oriental la Bazargic: Inima Cadrilaterului în perioada interbelică
• Timoc, 1936: Martirajul și reziliența unei comunități românești 

 

Surse:

• articolul “Poporul din Trascău” - text și fotografii de L. u. MOLNAR – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” - numărul din 7 decembrie 1933
• articolul “Rimetea, un loc unic în lume, cu case albe, ferestre verzi și o istorie impresionantă” – semnat Maria Enache – publicat pe mondonews.ro