Mărturii din Cadrilater: Aromânii din Dobrogea interbelică

„Din vrerea nestrămutată a lui Dumnezeu și prin puterea Armatei noastre, în anul 1913 ne-am mărit pământul țărei înspre miază-zi, de partea Dobrogei, încă cu o nouă țărișoară. Unii au numit acest ținut Cadrilater, patrulater, căci mai de mult, pe timpul stăpânirii Turcilor, Ruşciucul, Şumla, Varna şi Silistra, erau patru cetăți renumite, în jurul cărora s’au dat multe lupte înverșunate. Silistra, sau Drâstorul lui Mircea cel Bătrân, așezată pe Dunăre și locuită de Români, era așa de bine întărită că n’a putut fi luată niciodată de un inamic.” (“Țara nouă – Dobrogea sudică și Deliormanul” – G. Murgoci – 1913)

Ulterior, pentru a echilibra raportul demografic alterat în perioada ocupației bulgare, România a demarat colonizarea Dobrogei de Sud cu aromâni și valahi megleniți. Începând cu 26 octombrie 1925, odată cu sosirea primului transport pe vaporul „Iași”, numeroși macedo-români refugiați din Balcani au găsit aici o nouă patrie.  

Vă propun să facem o scurtă vizită în lumea aromânilor, “frații noștri de sânge presărați altădată prin văile Pindului”, dar stabiliți vremelnic în Cadrilater în perioada interbelică. Ghid ne va fi Margareta Nicolau, reporter al revistei “Realitatea Ilustrată” în anul 1932:

---

---

Viața și gospodăriile coloniștilor macedoneni în Dobrogea

Dincolo de cifrele oficiale și de contextul istoric al strămutării, spiritul acestor comunități se oglindea în modul lor cotidian de a fi. Așezați pe platourile însorite ale Cadrilaterului, aromânii și-au pus amprenta asupra peisajului local, îmbinând tradițiile multiseculare ale păstoritului cu rigoarea unei noi așezări. Iată cum descria atmosfera acelor așezări reporterul Margareta Nicolau:

“Păstoritul, agricultura și mai ales negoțul sunt ocupațiile lor de căpetenie. Au sate înfloritoare, cu școli și biserici, iar locuințele le sunt zidite temeinic din piatră și numai în arare ținuturi prea sărace, locuitorii trăiesc în bordeie. În urma nenorocitului război greco-turc, făcându-se schimb de populații, situația li s'a înăsprit până într’atât încât au fost nevoiți să pornească în masă spre alt pământ, mai pașnic și mai îngăduitor - cel românesc. Așezați ici și colo pe întinsul Cadrilaterului, vizitatorii Balcicului au prilejul să trăiască în chiar imediata lor apropiere. Lași în urmă orașul cu impresie de stampă algeriană și nu departe, pe un frumos platou, sălășuiesc așezările coloniștilor macedoneni."

---

---

Aromânii din Cadrilater: Tradiții, port și datini (1932)

Dincolo de munca aspră a câmpului, duminicile și sărbătorile scoteau la iveală frumusețea conservată a portului și a rânduielilor ancestrale. Reporterul surprinde cu finețe contrastele acestui univers: de la delicatețea podoabelor feminine și sunetul cimpoiului, până la severitatea ritualurilor de curtare, totul definește o lume în care tradiția rămâne lege. Iată descrierea unei zile de sărbătoare în așezările coloniștilor: 

"Spre zări, cerul are culoarea unei petale proaspete de trandafir... Marea. bordeie acoperite cu stuf și mărăcini se înșiruiesc laolaltă cu clădiri prin ale căror ferestre înalte pătrunde puternic lumina. Femeile stau la sfat în fața locuințelor; țin în brațe copii-păpuși, cu ochii clari, în care nici pe departe nu poți întrezări chipul închis, cioplit parcă în piatră al bărbatului sau al femeii. Privești atent la pieptănătura mamei. Părul bogat își strecoară coadele printre șiragurile de mărgele și galbeni. E o gamă vie de culori, care întruchipează o tiară brăzdată cu fel de fel de desene ordonate, armonice. Potopul de mărgele înconjură bărbia, acoperă gâtul, smălțuind cămașa albă.

În fața casei - în zi de sărbătoare (stânga)
Fată din satul de coloniști "Regina Maria"
(pe coperta revistei "Ilustrațiunea Română"
numărul din 24 august 1938) (dreapta)

Dar fetele cu bonete de sub care ies valuri nebunatice de franjuri!... Din toată făptura lor emană un primitivism plin de simpatie. Mai încolo, la câțiva pași, în plin câmp, au încins o horă. Nu se țin de braț ca la noi, ci fiecare și-a prins mâna de cordonul de piele, împodobit cu paftale grele, al vecinei. Joacă domol, abia mișcând picioarele, în timp ce cântărețul satului, cimpoierul, cu fața întoarsă spre șiragul băieților, scoate sunete prelung răscolitoare. Deodată cu toții au pornit într'o fugă vertiginoasă. Cam la vreo două sute de metri se opresc și dansul îl reiau pe dată: același tempo lin, monoton, aproape plictisitor. 

Raporturile dintre tineretul de ambe sexe sunt inexistente. Fata rămâne până la căsătorie deplin imaculată. Cu puțin timp mai înainte, mirele săvârșește un simulacru de răpire, dispărând cu ea într'un sat apropiat. Înștiințați, apar imediat părinții și își dau încuviințarea."

Spiritul libertății și mentalitatea coloniștilor

Dincolo de port și tradiții, reporterul „Realității Ilustrate” surprinde nucleul dur al identității aromâne: un sentiment profund de independență și o loialitate inalterabilă față de valorile propriei familii. Această independență, călită în decenii de rezistență în fața opresiunii, a creat uneori punți dificile între acești oameni liberi și rigorile administrației statului român interbelic. Iată analiza acestui temperament neîmblânzit:

"Ivindu-ți-se prilejul să pătrunzi în intimitatea aromânilor ai cea mai vie pildă de trăinicie a familiei. Credința și statornicia sunt împinse până la fanatism. Trădările se pedepsesc imediat cu moartea. Cuțitul de la brâu ai impresia că adesea își spune răspicat crezul. Crescuți liberi - în satele lor nu apărea nici picior de turc decât pe vremea când se încasau dăjdiile - nu se prea împacă nici cu autoritățile noastre. Se simt la larg, nedepinzând de nimeni. De pasul care-l fac, nu vor să dea seamă. De aceea nu arareori în raporturile cu ei, administrația s'a izbit de stăvili nu tocmai lipsite de amuzament.

- Cum te cheamă? - e întrebat tânărul care trebuie să-și facă serviciul militar.

- Ce te privește pe tine?

- Câți ani ai?

- Nu știu…

Exemplul e edificator. Explicația e simplă. Popoarele care i-au oprimat n'au reușit decât să concentreze în ei nevoia unei depline autorități. Ca mentalitate îl poți asemui cu omul plămădit de o natură aspră și îndrăzneață. Zarea largă e a lui. Nimeni nu trebuie să cuteze să-i stăvilească drumul, iar pământul pe care-l muncește și familia pe care o ocrotește sunt bunuri în care ochii oricărei legi n'au ce căuta. Coloniștii aromâni sunt pentru noi un teren îmbelșugat în care prefacerile vor veni de la sine.”

O moștenire a demnității: între tradiție și istorie

Privind retrospectiv, mărturia Margaretei Nicolau nu este doar o cronică a colonizării, ci un portret veridic al unei mentalități clădite pe libertate și statornicie. Aromânii aduși în Cadrilater nu au adus cu ei doar pătura și tradițiile strămoșești, ci o forță lăuntrică, un spirit de neclintit care a modelat, în perioada interbelică, un spațiu geografic și cultural divers. Această „țărișoară” nouă a devenit, prin sacrificiul și munca lor, o parte integrantă a identității românești sud-dobrogene, păstrând peste decenii ecoul unei lumi fascinante.

Dacă v-a captivat această incursiune în viața aromânilor, vă invit să continuați călătoria documentară prin aceste mărturii despre frumusețea și misterul Dobrogei de altădată: Crucea de pe frunte: tradiția uitată a aromâncelor din Cadrilater, Povești din Tuzla: Fântâna frumoasei Nehibé, Povești din Teke – Mecca Dobrogei și O călătorie în inima Cadrilaterului: Politică şi parfum oriental la Bazargic.

Sursa: articolul “La coloniștii aromâni” – semnat Margareta Nicolau – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” - numărul din 28 iulie 1932