E ziua marii sărbători a Crăciunului. Ca și în alte timpuri,
vestitori plini de bucurie, copii zgribuliți de frig, vin pe la ușile
noastre să ne vestească Nașterea Mântuitorului. Chiar dacă, acum mai bine de un secol, “un bătrân moldovean” spunea în
revista “Foaia Populară” – numărul special de Crăciun din 26 decembrie 1899:
„Din an în an datinele, obiceurile, credințele noastre, lăsate din
bătrâni, își pierd tot mai mult din consistența lor, așa că, cel mult peste
două generații nici nu se va mai pomeni de serbările, cunoscute sub numele de
Colinzile Crăciunulul și ale Anului nou dacă tot astfel vor merge lucrurile. Astăzi chiar, în ajunul acestor două sărbători, doar prin mahalale și prin sate
se mai păstrează obiceiul străbun de a umbla cu colinda. În orașe, și mai cu
seamă prin străzile principale, nici nu se mai știe de acest obicei. Bogătașii
închid porțile și nu lasă copiii cari vin cu colinda. Cât despre Irozi, Nunta
țărănească, Steaua, nici nu se pomenește ca să se mai arate prin străzile
din centru (...). E dureros de tot, ca aceste obiceiuri să dispară, și
încă într-un mod atât de trist.”
A
trecut mai mult un secol de la apariția articolului “Distrugerea
datinelor noastre” din care am citat. Două
războaie mondiale și 50 de ani de comunism au trecut peste noi. Și totuși colindele
și obiceiurile de Crăciun nu au dispărut încă. Ele s-au transformat, s-au
laicizat, au devenit comerciale uneori comercializat - dar nu au dispărut. Și nu s-a pierdut nici
parfumul lor, mereu proaspăt. Ele trebuie
doar duse mai departe.
Tocmai de aceea am cules pentru voi câteva colinde
publicate de revista “Realitatea Ilustrată” în numărul din 25 decembrie 1927. Colinde care se mai aud și
astăzi – chiar dacă versurile lor sunt ușor schimbate…
Coborât-a,
coborât,
Flori
dalbe,
Domnul
sfânt pe-acest pământ
Dumnezeu
și sfântul Petru,
Dumnezeu
Și
soțul său
De
cu zori și până'n seară
Pe-o
scară dalbă de ceară,
La
mijlocul satului
La
casa bogatului.
-
Gata-i cina om bogat?
-
Gata, gata pentru noi,
Nu
pentru calici, ca voi.
Dumnezeu
cu soțul său
Se
luară și plecară
La
capătul satului
La
casa săracului.
-
Bună seara om sărac
Gata-i
cina de cinat?
-
Gata-i gata, puținea,
Poftim
Doamne lângă ea.
Dumnezeu
și sfântul Petru
Se
luară și plecară
Și
așa îl d'întrebară:
-
Uite Petre'n stânga mea,
Spune-mi
mie ce-i vedea?
-
Văd casa bogatului
Chiar
sub talpa iadului
În
cuțite
Ascuțite
…
-
Uite Petre'n dreapta mea,
Spune-mi
mie ce-i vedea?
-
Ce văzui mă bucurai:
Văd
casa săracului
În
mijlocul raiului
Stând
cu mesele întinse
Cu
făcliile aprinse.
...
Se luară și sburară
Sus
la cer se ridicară.
COLINDUL VITELOR
După
dealul cel mai mare
Ler Doamne, Ler
Este-un
iezer și-un pârău
Și
se scaldă Dumnezău.
Tot
se scaldă și se'ntreabă:
-
Ce-i mai bun pe-acest pământ?
-
Nu-i mai bun ca calul bun
Că
te duce și te-aduce.
Iar
se scaldă și se'ntreabă:
-
Ce-i mai bun pe-acest pământ?
-
Nu-i mai bun ca boul bun,
Că
răstoarnă brazda neagră
Și
revarsă pâinea albă.
-
Ce-i mai bun ca oaia bună?
Că
ea vara te hrănește
Și
iarna te încălzește.
-
Nu-i mai bun ca stupul plin,
Și
ceară de lumânare.
-
Ce-i mai bun ca sănătatea
Că
ea le'ntrece pe toate,
Ler Doamne, Ler.
Noi
umblăm și colindăm
Măruț,
mărgăritar
Pe
la uși de mari boieri
Dar
boierii nu-s acasă
Că-s
în codri la vânat.
Ei
vânară cât vânară
Zi
de iarnă până'n seară
Și
nimic nu împușcară
Numa'un
pui de căprioară.
Întins-au
pușca să-l împuște
Și
săgeata să-l săgete.
Hohaho,
nu mă'mpușca
Măruț
mărgăritar
Că
eu nu-s cine gândești,
Eu-s
lonu Sântionu,
Nănașul
lui Dumnezeu
Și
cumătru lui Sân Petru.
Ori
ne dați, ori nu ne dați
O bucată de cârnaț,
Ori
ne spuneți că n'aveți,
Nu
ne țineți sub păreți,
Ca
e anul prea sărac
S'a
gătat făina’n sac.
CE VEDERE MINUNATĂ
Ce
vedere minunată,
Lângă
Vicleem s'arată.
Cerul
strălucia.
Îngerul
venia
Pe
rază curată.
Păstorilor
din câmpie
Se
vestește bucurie
Că'ntru'un
mic locaș
Din
acel oraș
E
sfânta Mărie.
În
coliba păstorească
Vrut-a
Domnul să se nască
Fiul
Său cel sfânt
Nouă
pe pământ
Să
ne mântuiască.
Păstorii
cum auziră
Spre
locașul sfânt porniră
Unde
au aflat
Pruncul
minunat
Și
îl preamăriră.
E
Isus Păstorul Mare
Turmă
ca el nimeni n'are,
Noi
îl lăudăm
Și
ne închinăm
Cu
credință tare.
PE LUNCILE VIILOR
Pe
luncile viilor
Lilion, și-al nostru Domn
Multe
ploi că au plouat
Și
luncile le-au spălat
Mândre
flori au răsărit.
Dar
la flori cine culege?
Mărioara,
fată dalbă
Ca
să-și facă o cunună
Și
s'o poarte sănătoasă,
Sănătoasă
și voioasă.
-
Să-mi trăiți, să-mi văcuiți
Și
ca pomii să'nfloriti
Și
ca ei să'mbătrâniți.
Să
fii gazda veseloasă
La
astă colindă-a noastră,
Să
trăiască stăpânii,
Să-și
însoare flăcăii,
Să
trăiască gazdele
Să-și
mărite fetele.
"Ca și în alte timpuri, vestitori plini de bucurie, copii zgribuliți de frig, vor veni pe la ușile noastre să ne vestească Nașterea Mântuitorului."
RăspundețiȘtergereIar noi sperăm ca noul an să fie un pas apăsat pe calea Lui !
Asa sa fie, Emil !
RăspundețiȘtergereColindele sunt un balsam al sufletului. Fericita sunt cand le aud si când le cânt! De trei zile incoacace imi colind prietenii prin unde satelitare, sau telefonice.
RăspundețiȘtergereSi asa colindele merg mai departe pe drumul lor milenar...
ȘtergereRămâne colinda, semnificația poate supraviețuiește și ea.
RăspundețiȘtergereColindele fac parte din noi ca natie,deci, nimeni gandeasca ca vor disparea .
RăspundețiȘtergere