Și totuși, vin colindători... Colinde aproape uitate

Este perioada marii sărbători a Crăciunului. Ca și în alte timpuri, vestitori plini de bucurie — copii zgribuliți de frig — vin pe la ușile noastre să ne vestească Nașterea Mântuitorului.

 

Colindători în 1928

Deși astăzi ni se pare că tradițiile sunt neschimbate, acum mai bine de un secol, viitorul lor părea sumbru. Într-un număr special de Crăciun din 26 decembrie 1899, un „bătrân moldovean” scria cu amărăciune în revista „Foaia Populară”:

"Din an în an datinele, obiceurile, credințele noastre, lăsate din bătrâni, își pierd tot mai mult din consistența lor, așa că, cel mult peste două generații nici nu se va mai pomeni de serbările, cunoscute sub numele de Colinzile Crăciunulul și ale Anului nou dacă tot astfel vor merge lucrurile. Astăzi chiar, în ajunul acestor două sărbători, doar prin mahalale și prin sate se mai păstrează obiceiul străbun de a umbla cu colinda. În orașe, și mai cu seamă prin străzile principale, nici nu se mai știe de acest obicei. Bogătașii închid porțile și nu lasă copiii cari vin cu colinda. Cât despre Irozi, Nunta țărănească, Steaua, nici  nu se pomenește ca să se mai arate prin străzile din centru (...). E dureros de tot, ca aceste obiceiuri să dispară, și încă într-un mod atât de trist.”

---

---

O tradiție care a învins timpul

 

A trecut mai mult de un secol de la acel articol alarmist intitulat „Distrugerea datinelor noastre”. Două războaie mondiale și 50 de ani de comunism au trecut peste noi, și totuși, colindele nu au tăcut.

 
Ele s-au transformat, s-au laicizat, au devenit uneori comerciale, dar nu și-au pierdut parfumul mereu proaspăt. Pentru a păstra vie această flacără, am cules pentru voi câteva colinde publicate în revista „Realitatea Ilustrată” (25 decembrie 1927). Sunt versuri care se mai aud și astăzi, însă păstrează acea formă arhaică, ușor diferită, care le dă un farmec aparte.

DUMNEZEU ȘI SFÂNTUL PETRU

 

Coborât-a, coborât,

Flori dalbe,

Domnul sfânt pe-acest pământ

Dumnezeu și sfântul Petru,

Dumnezeu

Și soțul său

De cu zori și până'n seară

Pe-o scară dalbă de ceară,

La mijlocul satului

La casa bogatului.

- Gata-i cina om bogat?

- Gata, gata pentru noi,

Nu pentru calici, ca voi.

Dumnezeu cu soțul său

Se luară și plecară

La capătul satului

La casa săracului.

- Bună seara om sărac

Gata-i cina de cinat?

- Gata-i gata, puținea,

Poftim Doamne lângă ea.

Dumnezeu și sfântul Petru

Se luară și plecară

Și așa îl d'întrebară:

- Uite Petre'n stânga mea,

Spune-mi mie ce-i vedea?

- Văd casa bogatului

Chiar sub talpa iadului

În cuțite

Ascuțite …

- Uite Petre'n dreapta mea,

Spune-mi mie ce-i vedea?

- Ce văzui mă bucurai:

Văd casa săracului

În mijlocul raiului

Stând cu mesele întinse

Cu făcliile aprinse.

... Se luară și sburară

Sus la cer se ridicară.

 

COLINDUL VITELOR

 

După dealul cel mai mare

Ler Doamne, Ler

Este-un iezer și-un pârău

Și se scaldă Dumnezău.

Tot se scaldă și se'ntreabă:

- Ce-i mai bun pe-acest pământ?

- Nu-i mai bun ca calul bun

Că te duce și te-aduce.

Iar se scaldă și se'ntreabă:

- Ce-i mai bun pe-acest pământ?

- Nu-i mai bun ca boul bun,

Că răstoarnă brazda neagră

Și revarsă pâinea albă.

- Ce-i mai bun ca oaia bună?

Că ea vara te hrănește

Și iarna te încălzește.

- Nu-i mai bun ca stupul plin,

Și ceară de lumânare.

- Ce-i mai bun ca sănătatea

Că ea le'ntrece pe toate,

                      Ler Doamne, Ler.

NOI UMBLĂM ȘI COLINDĂM

 

Noi umblăm și colindăm

Măruț, mărgăritar

Pe la uși de mari boieri

Dar boierii nu-s acasă

Că-s în codri la vânat.

Ei vânară cât vânară

Zi de iarnă până'n seară

Și nimic nu împușcară

Numa'un pui de căprioară.

Întins-au pușca să-l împuște

Și săgeata să-l săgete.

Hohaho, nu mă'mpușca

Măruț mărgăritar

Că eu nu-s cine gândești,

Eu-s lonu Sântionu,

Nănașul lui Dumnezeu

Și cumătru lui Sân Petru.

Ori ne dați, ori nu ne dați

O bucată de cârnaț,

Ori ne spuneți că n'aveți,

Nu ne țineți sub păreți,

Ca e anul prea sărac

S'a gătat făina’n sac.

CE VEDERE MINUNATĂ

 

Ce vedere minunată,

Lângă Vicleem s'arată.

Cerul strălucia.

Îngerul venia

Pe rază curată.

Păstorilor din câmpie

Se vestește bucurie

Că'ntru'un mic locaș

Din acel oraș

E sfânta Mărie.

În coliba păstorească

Vrut-a Domnul să se nască

Fiul Său cel sfânt

Nouă pe pământ

Să ne mântuiască.

Păstorii cum auziră

Spre locașul sfânt porniră

Unde au aflat

Pruncul minunat

Și îl preamăriră.

E Isus Păstorul Mare

Turmă ca el nimeni n'are,

Noi îl lăudăm

Și ne închinăm

Cu credință tare.

PE LUNCILE VIILOR

 

Pe luncile viilor

       Lilion, și-al nostru Domn

Multe ploi că au plouat

Și luncile le-au spălat

Mândre flori au răsărit.

Dar la flori cine culege?

Mărioara, fată dalbă

Ca să-și facă o cunună

Și s'o poarte sănătoasă,

Sănătoasă și voioasă.

- Să-mi trăiți, să-mi văcuiți

Și ca pomii să'nfloriti

Și ca ei să'mbătrâniți.

Să fii gazda veseloasă

La astă colindă-a noastră,

Să trăiască stăpânii,

Să-și însoare flăcăii,

Să trăiască gazdele

Să-și mărite fetele.

Deși în 1899 se credea că peste două generații colindele vor fi uitate, iată-ne în secolul XXI cântând aceleași versuri. Tradiția nu este despre a păstra cenușa, ci despre a da flacăra mai departe.

 
Voi ce colinde vă mai amintiți din copilărie? Se mai cântă în zona voastră aceste variante vechi?

 

---

---